ICCJ. Decizia nr. 4867/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4867/2012
Dosar nr. 12460/288/2009*
Şedinţa publică de la 20 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată şi înregistrată la data de 25 noiembrie 2009 pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reclamanţii P.I. şi P.C.D., în calitate de moştenitori ai autoarei P.I.A., decedată la data de 4 aprilie 2007 (soţ supravieţuitor şi fiu) au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Râmnicu Vâlcea, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Instituţia Prefectului Vâlcea şi SC O. SA, solicitând: obligarea Primarului Municipiul Râmnicu Vâlcea să facă propuneri Prefectului Judeţului Vâlcea pentru a li se constitui prin Ordin al acestuia dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 470 mp situat în municipiul Râmnicu Vâlcea şi a cotei părţi indivize de 74 mp din drum acces; obligarea Prefectului Judeţului Vâlcea să emită ordin de trecere în proprietatea reclamanţilor a terenului şi a cotei părţi indivize din drumul de acces descris mai sus; constatarea nulităţii parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 0482 din 30 noiembrie 1995 emis SC C. SA Râureni a cărei succesoare este SC O. SA, în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 470 mp şi a cotei-părţi indivize de 74 mp din drumul de acces.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că autoarea lor, în calitate de angajată la SC C. SA Râureni, a cumpărat de la SC. C. SA. a cărei succesoare este SC O. SA, prin contractul nr. 689 din 5 martie 1993, locuinţa formată din 2 camere şi dependinţe în suprafaţă de 50,83 mp, pe care o deţinea cu chirie, iar prin acelaşi contract s-a atribuit în folosinţa autoarei reclamanţilor, pe durata existentei construcţiei, terenul aferent locuinţei în suprafaţă de 470 mp.
Reclamanţii au susţinut că au făcut demersuri la Primăria Mun. Râmnicu Vâlcea şi Instituţia Prefectului Vâlcea, pentru trecerea în proprietatea lor a terenului de 470 mp şi a cotei părţi indivize de 74 mp din drumul de acces, dar prin adresa nr. 14724 din 17 iunie 2009, Primăria Mun. Râmnicu Vâlcea a făcut cunoscut că terenul solicitat nu se află la dispoziţia Comisiei Locale de Fond Funciar, fiind inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate al SC C. SA Râureni, conform H.G. nr. 834/1991, astfel încât cererea nu poate fi soluţionată favorabil.
Reclamanţii au argumentat că certificatul de atestare seria M07 nr. 0782 din 30 noiembrie 1995 emis SC C. SA Râureni este nul parţial în ceea ce priveşte terenurile ce formează obiectul acţiunii, deoarece la data emiterii lui, virtual, terenul li se cuvenea reclamanţilor, în contextul reglementărilor art. 10 din Legea nr. 85/1992 şi art. III din Legea nr. 169/1997, republicată.
Prin Sentinţa civilă nr. 8114 din 16 septembrie 2010, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a respins excepţia lipsei de interes a reclamanţilor, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, faţă de capetele 1 şi 2 de cerere, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Instituţiei Prefectului Vâlcea, a inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, a tardivităţii acţiunii raportat la prevederile Legii nr. 544/2004 şi a lipsei procedurii prealabile, precum şi acţiunea, pe fondul său.
Prin Decizia nr. 612/R/2011, Tribunalul Vâlcea a admis recursurile declarate de reclamanţii P.I., P.C.D. şi de pârâta SC O. SA Râmnicu Vâlcea, împotriva încheierii, de şedinţă din 1 aprilie 2010 şi împotriva Sentinţei civile nr. 8114, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond - Judecătoria Râmnicu Vâlcea, reţinând în esenţă că prima instanţă nu era competentă să soluţioneze cererea de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, procedura ce trebuia urmată fiind cea prevăzută de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi a dispus ca, în rejudecare, să se trimită capătul trei din cererea principală Curţii de Apel Piteşti.
Rejudecând cauza după casarea cu trimitere, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, dând eficienţă dispoziţiilor deciziei de casare, aşa cum cer dispoziţiile art. 315 alin. (1) din C.p.c, prin Sentinţa civilă nr. 9286 din 27 septembrie 2011, a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în privinţa capătului al III-lea de cerere, vizând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a declinat competenţa de soluţionare a acestui capăt de cerere în favoarea Curţii de Apel Piteşti, iar în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata primelor două capete de cerere, până la soluţionarea irevocabilă a acestui capăt din cererea introductivă de instanţă.
În procedura în faţa acestei instanţe, la data de 23 noiembrie 2011, pârâta SC O. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulată de P.I. şi P.C.D., privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M07 nr. 0438 din 30 noiembrie 1995, invocând următoarele excepţii:
- excepţia inadmisibilităţii cererii pentru lipsa procedurii prealabile impusă de dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare;
- excepţia tardivităţii acţiunii în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât, conform acestor prevederi legale termenul de introducere a acţiunii este de 6 luni, dar nu mai mult de 1 an de la data luării la cunoştinţă de către parte despre actul administrativ individual;
- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Râmnicu Vâlcea, Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea şi Instituţiei Prefectului Judeţului Vâlcea, întrucât aceste instituţii nu au nicio legătură cu cererea de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Pe fondul cauzei, pârâta SC O. SA Râmnicu Vâlcea a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin Sentinţa civilă nr. 466/F-CONT din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii şi, în consecinţă, a respins acţiunea reclamanţilor P.I. şi P.C.D. ca inadmisibilă.
În motivarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut că reclamanţii, contestând pe calea unei acţiuni principale un act administrativ, nu au îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Instanţa fondului a mai apreciat acţiunea ca inadmisibilă şi prin prisma faptului că actul ce face obiectul prezentei excepţii de nelegalitate este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, datând din 30 noiembrie 1995; or, a dispune anularea acestuia ar echivala cu aplicarea retroactivă a legii civile, ceea ce ar încălca principiul constituţional prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, în privinţa căruia sunt prevăzute excepţii expres şi limitativ stabilite.
Aceeaşi soluţie ar fi aplicabilă, a arătat Curtea, şi în cazul în care actul administrativ ar fi contestat pe calea excepţiei de nelegalitate, evocând practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în acest sens.
Instanţa fondului a mai apreciat ca întemeiate excepţiile tardivităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Râmnicu Vâlcea, Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea şi Instituţiei Prefectului Judeţului Vâlcea, arătând, cu privire la prima excepţie, că, faţă de momentul la care reclamanţii au luat cunoştinţă de actul atacat (2008), acţiunea introdusă la 25 noiembrie 2009 apare ca fiind promovată dincolo de termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, iar, în ceea ce priveşte cea de-a doua excepţie, faţă de aspectul dedus judecăţii în prezenta cauză, respectiv anularea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate, calitatea procesuală revine doar titularei certificatului, respectiv pârâtei SC O. SA.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii P.I. şi P.C.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului formulat recurenţii-reclamanţi au susţinut în esenţă că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii - motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - întrucât în cauză nu erau aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004, respectiv dispoziţiile art. 7 alin. (3) privind dreptul de a introduce plângere prealabilă şi în cazul persoanei vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept.
Astfel, susţin recurenţii că, în raport de data emiterii actului administrativ atacat - respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 07 nr. 0482 din 30 noiembrie 1995 - actul normativ aplicabil era Legea nr. 29/1990, potrivit căreia aveau vocaţie la asemenea acţiuni doar persoanele vătămate direct prin actul administrativ nu şi terţele persoane care încearcă un asemenea prejudiciu prin emiterea lor, astfel de reglementări fiind introduse doar prin Legea nr. 554/2004.
Potrivit susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reglementează dreptul de a introduce plângere prealabilă şi persoanei vătămate într-un drept al său, sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept şi în consecinţă, apreciază recurenţii, că în speţă nu erau aplicabile dispoziţiile art. 7 acestea având aplicabilitate numai asupra actelor administrative emise după intrarea în vigoare a legii - 6 ianuarie 2005 - nu şi în ceea ce priveşte actele administrative emise anterior, cum este cel care formează obiectul litigiului, emis la data de 30 noiembrie 1995.
Totodată, recurenţii au susţinut, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/20041 că textul de lege nu prevede obligaţia terţului care atacă un act administrativ de a formula procedura prealabilă ci, doar că este îndreptăţit să facă o asemenea plângere.
Intimatul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formula întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică, susţinând în esenţă că dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ care reglementează procedura prealabilă sunt obligatorii, reprezentând o condiţie de investire a instanţei de contencios administrativ.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate şi ca atare nu pot fi primite, în considerarea celor în continuare arătate.
În ceea ce priveşte susţinerile recurenţilor-reclamanţi potrivit cărora actul administrativ atacat fiind emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, respectiv la 30 noiembrie 1995, nu putea fi soluţionat de către instanţa de fond prin aplicarea dispoziţiilor art. 7 din această lege sunt nefondate şi nu pot reţinute, întrucât dacă actul atacat a fost emis în timp ce procedura contenciosului administrativ era reglementată de dispoziţiile Legii nr. 29/1990 acţiunea reclamanţilor a fost formulată şi promovată sub imperiul Legii nr. 554/2004.
De altfel, instanţa de fond a apreciat şi reţinut corect prin sentinţa atacată, că aceste susţineri ale reclamanţilor sunt nefondate întrucât s-ar ajunge la o aplicare retroactivă a dispoziţiilor legii civile, contrar dispoziţiilor constituţionale prevăzute de art. 15 alin. (2) din Constituţia României.
Nu pot fi reţinute nici criticile recurenţilor potrivit cărora în cazul persoanelor care au calitatea de terţi faţă de actul administrativ atacat, procedura prealabilă prevăzută de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu ar fi obligatorie.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, ori interes legitim, printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
În conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (3) din aceeaşi lege, persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept, este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă, din momentul în care a luat la cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).
În conformitate cu dispoziţiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 7 din legea contenciosului administrativ procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în contencios administrativ, a cărui neîndeplinire în termenele şi condiţiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acţiunii.
Este adevărat că recurenţii-reclamanţi au calitatea de terţi în raport cu actul administrativ individual în discuţie însă în raport de dispoziţiile legale mai sus expuse cât şi cu dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aceştia nu sunt exceptaţi de la obligaţia de a formula plângerea prealabilă, fiind îndreptăţiţi să introducă această plângere, din momentul în care au luat cunoştinţă, pe orice cale de existenţa acestuia.
De altfel, dispoziţiile art. 7 alin. (5) din legea contenciosului administrativ stabileşte strict care din acţiunile formulate în această materie sunt exceptate de la obligativitatea formulării procedurii prealabile, respectiv acţiunile formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a funcţionarilor publici sau a celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, ceea ce nu este cazul recurenţilor reclamanţi.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reţinând că sentinţa atacată în cauză este legală şi temeinică, iar criticile recurenţilor sunt nefondate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul formulat de către P.I. şi P.C.D. împotriva Sentinţei civile nr. 466/F-CONT din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4831/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4868/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
