ICCJ. Decizia nr. 4925/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4925/2012
Dosar nr. 8551/2/2010
Şedinţa de la 22 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în primă instanţă
Prin Cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamanţii S.H.R.M.D., T.T.P.C., T.H.L., A.A.M. şi P.A. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor, au solicitat obligarea pârâtelor să transmită dosarul înregistrat sub nr. 402004/CC către un evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare conform dispoziţiilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2009.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin Dispoziţia nr. 8732 din 5 septembrie 2007 a Primăriei Municipiul Bucureşti s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru apartamentul nr. 63 (fost 81) situat la etajul 8, cota parte din părţile comune şi cota de teren aferentă în suprafaţă de 10,8 mp din imobilul situat în Bucureşti, b-dul TI, vândut în baza Legii nr. 112/1995, conform Contractului de vânzare-cumpărare nr. 1463/24096/1996, imposibil de restituit persoanelor îndreptăţite.
În finalul lunii august 2010 (20 august 2010) au primit un răspuns standard referitor la modul şi ordinea de analizare a dosarelor aflate în faza de soluţionare la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor: „În acest context, vă aducem la cunoştinţă faptul că Dosarul nr. 45898/CC va urma procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, potrivit ordinii mai sus menţionate".
Reclamanţii au mai arătat că nesoluţionarea dosarului de despăgubire este nejustificată şi nelegală, de la data notificării trecând aproape 10 ani invocând în acest sens, dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi ale normelor de aplicare.
Prin întâmpinare, ambele pârâte au cerut respingerea acţiunii ca neîntemeiată, invocând în esenţă necesitatea parcurgerii procedurilor cerute de Legea nr. 247/2005.
Prin Sentinţa nr. 4090 din 8 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând pârâtele să transmită dosarul înregistrat cu nr. 45898/CC către un evaluator, într-un termen rezonabil.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că prin Dispoziţia nr. 8732 din 5 septembrie 2007, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti s-a recunoscut dreptul reclamanţilor de a primi despăgubiri în echivalent bănesc.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că, în speţă, etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanţilor, în sensul că dosarul aferent Dispoziţiei nr. 8732 din 5 septembrie 2007, a fost transmis de Primăria Bucureşti, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 45898/CC şi nu cu nr. 40204/CC aşa cum au precizat reclamanţii în cererea de chemare în judecată.
Judecătorul fondului a constatat, de asemenea, că pârâtele aveau obligaţia legală de a trimite dosarul de evaluare la un evaluator, obligaţie legală îndeplinită cu mult peste termenul rezonabil impus de lege.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva sentinţei Curţii de apel au declarat recurs pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
3.1 Recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor
Recursul acestei pârâte este centrat pe greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
Potrivit recurentei, soluţia pronunţată în această privinţă contravine dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, potrivit cărora Comisia Centrală are atribuţia emiterii deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire în procedura administrativă de acordarea a despăgubirilor pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură.
În fine, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat şi excepţia lipsei capacităţii procesuale a Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe fond solicitând respingerea acţiunii.
3.2. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În recursul său, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a susţinut în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că autoritatea pârâtă a încălcat termenul rezonabil, neluând în considerare că ordinea de soluţionare a dosarelor intrate la Secretariatul Comisiei Centrale de face potrivit Deciziei nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale.
De asemenea, recurenta a arătat că în cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape: etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor, etapa evaluării şi etapa emiterii titlului de despăgubire.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul sunt fondate, numai în limitele şi pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
1. Recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor
Contrar concluziilor reţinute în sentinţa recurată, Înalta Curte constată că susţinerile acestei pârâte sunt fondate, în sensul că în raport de obiectul cererii, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu are calitate procesuală pasivă.
Potrivit art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 “După emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acţiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operaţiunilor de plată.”
Conform dispoziţiilor 16 alin. (7), cap. V, titlul VII din Legea nr. 247/2005 „În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.”
Deci, în raport de aceste dispoziţii şi faţă de obiectul acţiunii, respectiv transmiterea dosarului către un evaluator şi emiterea titlului de plată a despăgubirilor băneşti, Înalta Curte constată Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu are calitate procesuală pasivă în cauză şi de aceea va fi admis recursul, va fi modificată sentinţa atacată, în parte, în sensul că va fi respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
2. Recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul finalizării procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 247/2005.
În cauză, este necontestat că intimaţii-reclamanţi sunt beneficiarii Dispoziţiei nr. 8732 din 5 septembrie 2007 emisă de Primăria Municipiul Bucureşti, transmisă, împreună cu dosarul, autorităţii publice recurente în condiţiile prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Totodată, din actele şi lucrările cauzei, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a reţinut în mod corect că autoritatea pârâtă a încălcat dreptul reclamantei la soluţionarea cereri într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existenţa unor motive obiective pentru care cererea nu a fost analizată într-un termen rezonabil.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că nesoluţionarea într-o asemenea durată de timp a cererii de emitere a deciziei titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acţiunile administraţiei.
Însă, Înalta Curte constată că recursul este fondat în raport de prevederile O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora: „(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite”.
În privinţa acestor dispoziţii, instanţa de recurs reţine că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile şi proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.
În ceea ce priveşte conformitatea acestor dispoziţii legale cu normele constituţionale şi convenţionale, Curtea Constituţională a reţinut, prin mai multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 şi nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte:
- Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar;
- De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P. întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite, relevă atenţia pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătoreşti ce cad sub incidenţa O.U.G. nr. 4/2012;
- Soluţia legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseşi substanţei dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligaţia statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată, astfel cum susţine autorul excepţiei;
Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale referitoare la ocrotirea proprietăţii, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - şi sunt proporţionale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice şi sociale, precum şi echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective;
Faptul că, potrivit ordonanţei de urgenţă, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăţilor, cât şi valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare;
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluţionând cererea nr. 60858/00 şi pronunţând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare;
O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunţate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislaţiei în domeniu, şi modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparaţie.
Într-adevăr, instanţa europeană a reţinut în motivarea hotărârii-pilot pronunţate în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din ţară şi pentru punerea lor în aplicare.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele menţionate, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi admise recursurile declarate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, va fi modificată în parte sentinţa atacată, în sensul că acţiunea reclamanţilor formulată faţă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va fi respinsă pentru lipsa calităţii procesuale pasive, iar pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va fi obligată să finalizeze procedura administrativă în termen de 30 de zile, de la data de 15 mai 2013. Vor fi desigur menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile formulate de Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor şi de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 4090 din 8 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată, în sensul că respinge acţiunea faţă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să finalizeze procedura administrativă în termen de 30 de zile, de la data de 15 mai 2013.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4924/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4929/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
