ICCJ. Decizia nr. 4917/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4917/2012
Dosar nr. 1200/36/2011
Şedinţa de la 22 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în primă instanţă
Prin Cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, reclamantul R.G. a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Naţională a Vămilor, suspendarea executării:
- Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 2406 din 4 iulie 2011;
- Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 2407 din 4 iulie 2011;
- Preavizului nr. 38762 din 5 iulie 2011 emis Autoritatea Naţională a Vămilor;
- rezultatelor examenului de testare profesională;
- Ordinului nr. 7417 din 2 august 2011 emis Autoritatea Naţională a Vămilor,
până la rămânerea definitivă a cererii în anulare formulată împotriva acestora.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esenţă, că a îndeplinit funcţia publică teritorială de controlor vamal grad profesional principal la Biroul Vamal Constanţa Sud, iar prin actul administrativ intitulat "preaviz" nr. 38762 din 5 iulie 2011, emis Autoritatea Naţională a Vămilor i s-a comunicat acordarea unui preaviz de 30 de zile calendaristice începând cu data emiterii acestuia, având în vedere faptul că funcţia publică pe care o ocupă a fost supusă reorganizării în baza Ordinului 2406/2011.
A mai arătat reclamantul că în mod nelegal s-a menţionat în Preavizul nr. 38762 din 5 iulie 2011 ca postul ocupat de el se reorganizează începând cu data de 8 august 2011, în condiţiile în care prin Ordinul nr. 2406/2011 s-a aprobat noua structură organizatorică a Autorităţii Naţionale a Vămilor, iar examinarea în vederea ocupării posturilor reorganizate s-a realizat în perioada 18 - 29 iulie 2011.
De asemenea, s-a arătat că la data de 19 iulie 2011, reclamantul a susţinut proba scrisă, ocazie cu care a obţinut un punctaj de 84 de puncte, punctaj care depăşea baremul impus prin Ordinul nr. 2407/2011 şi în care stabilea că pentru funcţiile de execuţie este necesar un punctaj minim de 50 de puncte, iar la data de 26 iulie 2011, a susţinut proba cu interviu la care a obţinut un punctaj de 45 de puncte, fiind declarat respins.
Urmare a respingerii contestaţiei, la data de 2 august 2011 a fost emis Ordinul 7417, în temeiul căruia i-a încetat raportul de serviciu prin eliberarea din funcţia publică teritorială de execuţie, respectiv aceea de inspector grad profesional principal, la Biroul Vamal Constanţa Sud.
Prin întâmpinare, pârâta A.N.A.F. a invocat excepţia lipsei de obiect a cererii de suspendare a Ordinelor 2406 şi 2407 din 4 iulie 2011 emise de Preşedintele A.N.A.F., întrucât şi-au produs efectele, pe fond solicitând respingerea cererii de suspendare, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Pârâta A.N.V., prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei de obiect în ceea ce priveşte suspendarea Preavizului nr. 38762/2011, întrucât şi-a produs efectele, iar pe de altă parte excepţia inadmisibilităţii, întrucât acesta nu este un act administrativ în accepţiunea Legii nr. 554/2004.
De asemenea, a invocat şi excepţia lipsei de obiect şi inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării rezultatului examenului de testare profesională din aceleaşi considerente mai sus arătate, pe fond solicitând respingerea cererii de suspendare.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 414 din 28 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanţa a respins atât excepţia lipsei de obiect a cererii de suspendare a Ordinelor 2406 din 4 iulie 2011 şi 2407 din 4 iulie 2011 emise de Preşedintele A.N.A.F., ca nefondată, cât şi excepţia lipsei de obiect şi a inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării rezultatului examenului de testare profesională, ca nefondate.
Totodată, Curtea de apel a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării Preavizului 38762 din 5 iulie 2011 şi a respins cererea de suspendare a executării Preavizului 38762 din 5 iulie 2011, promovată de reclamantul R.G., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională a Vămilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
De asemenea, Curtea de apel a respins cererea de suspendare a executării Ordinelor 2406 din 4 iulie 2011 şi 2407 din 4 iulie 2011 emise de Preşedintele A.N.A.F. şi a rezultatului examenului de testare profesională şi a admis cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 7417 din 2 august 2011 emis de vicepreşedintele A.N.V., dispunând suspendarea executării Ordinului nr. 7417 din 2 august 2011 emis de vicepreşedintele A.N.V. până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că excepţia lipsei de obiect a cererii de suspendare a executării rezultatului examenului şi a celor două ordine emise de Preşedintele ANAF este nefondată, neavând relevanţă dacă acestea au fost sau nu puse în executare.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării Preavizului nr. 38762/2011, prima instanţă a constatat că aceasta este fondată, apreciind că acest act nu poate fi supus controlului de legalitate în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 întrucât nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi încadrat în categoria actelor administrative aşa cum sunt ele definite la art. 2 alin. (1) lit. c) din lege.
S-a arătat în considerentele sentinţei atacate că în ceea ce priveşte cererea de suspendare a Ordinele 2406 - 2407/2011 şi rezultatul examenului de testare, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar motivele de nelegalitate invocate de reclamant presupun cercetarea în profunzime a fondului cauzei.
În ceea ce priveşte Ordinul nr. 7417 din 2 august 2011, judecătorul fondului a apreciat că încetarea raportului de serviciu prin eliberarea din funcţie a contestatorului creează o serioasă îndoială în privinţa măsurilor dispuse, întrucât nu s-a acordat un preaviz în conformitate cu dispoziţiile legale şi nici nu se poate susţine ca au fost respectate dispoziţiile art. 99 pct. 6 din Legea nr. 188/1999.
Cu privire la cea de a doua condiţie, prevederile de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a reţinut că şi aceasta este îndeplinită, întrucât prin executarea Ordinului nr. 7417 din 2 august 2011, reclamantul a fost lipsit de veniturile necesare întreţinerii sale în condiţiile în care nu a avut posibilitatea efectiva de a-şi găsi un alt loc de muncă.
3. Recursurile declarate în cauză
Împotriva sentinţei Curţii de apel au declarat recurs Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru următoarele motive:
Recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa a arătat, în esenţă, că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind fără temei că în cauză sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii impuse prin această normă juridică.
Prin cererea de recurs, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, precizând că Ordinul nr. 7417/2011 este emis de Autoritatea Naţională a Vămilor.
Pe fondul cauzei, recurenta a criticat hotărârea atacată, precizând că în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile suspendării executării actului administrativ.
II. Decizia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă, văzând şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Aşa cum s-a arătat şi în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, actul administrativ vizat de cererea de suspendare este constituite de Ordinului nr. 7417 din 2 august 2011 în temeiul căruia i-a încetat raportul de serviciu prin eliberarea din funcţia publică teritorială de execuţie de controlor vamal, grad profesional principal din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa.
Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 273 din 5 iunie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 21/36/2012, Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul R.G., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională a Vămilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, având ca obiect anularea Ordinelor Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2406 din 4 iulie 2011 şi 2407 din 4 iulie 2011, a Preavizului nr. 38762 din 5 iulie 2011, a rezultatelor examenului de testare profesionala, precum şi a Ordinului nr. 7417 din 2 august 2011 al Autorităţii Naţionale a Vămilor.
Înalta Curte, având în vedere că cererea de suspendare a fost formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia instanţa poate dispune suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond, constată că recursurile sunt fondate, întrucât instanţa de fond s-a pronunţat în sensul respingerii cererii de anulare a ordinului suspendat.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursurile şi va respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei nr. 414/CA din 28 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată şi respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - LM
← ICCJ. Decizia nr. 4905/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4918/2012. Contencios → |
---|