ICCJ. Decizia nr. 4996/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4996/2012
Dosar nr. 1928/1/2012
Ședința publică din 23 noiembrie 20121
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantele SC N.R. SRL şi S.E.M.C.I. AB - Sucursala Bucureşti, prin S.E.M.C.I. AB, au chemat în judecată pe pârâţii O.R.D.A. şi U.P.F.R., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- î n temeiul art. 1, art. 2 alin. (2) şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, anularea Adresei O.R.D.A. nr. 8597 din 18 decembrie 2009, prin care s-a răspuns la plângerea prealabilă formulată de S.E. şi a Adresei O.R.D.A. nr. 552 din 29 aprilie 2010, prin care s-a răspuns la plângerea prealabilă formulată de către N.;
- î n temeiul art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, anularea Deciziei nr. 61/2009, respectiv pct. a) şi b) din Anexa 2 la Protocolul anexat la rândul lui la decizie;
- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta U.P.F.R. a solicitat:
- Respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de anulare parţială a Protocolului (respectiv a pct. a) şi b) din Anexa 2 la Protocol), publicat în M. Of. prin Decizia O.R.D.A. nr. 61/2009;
- În subsidiar, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.
Pârâta U.P.F.R. a invocat excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea Adreselor O.R.D.A. nr. 8597 din 18 decembrie 2009 şi nr. 552 din 29 aprilie 2010, susţinând că aceste adrese nu dau naştere unor raporturi juridice între reclamante şi O.R.D.A., potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci reprezintă o corespondenţă supusă regimului juridic statuat de O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.
Prin Sentinţa civilă nr. 1413 din 24 februarie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâţi;
- a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantele SC N.R. SRL şi S.E.M.C.I. AB - Sucursala Bucureşti, prin S.E.M.C.I. AB, în contradictoriu cu pârâţii O.R.D.A. şi U.P.F.R.;
- a obligat reclamantele la plata sumei de 5.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat micşorat potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către pârâ
U.P.F.R.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Adresele emise de O.R.D.A. sub nr. 8597 din 18 decembrie 2009 şi nr. 552 din 29 aprilie 2010, prin care s-a comunicat reclamantelor un răspuns la plângerile prealabile formulate în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 554/2004, nu întrunesc cerinţele unui act administrativ, întrucât nu produc efecte juridice prin ele însele, ci reprezintă o opinie, un punct de vedere al emitentului actului administrativ în privinţa aspectelor de nelegalitate invocate în susţinerea cererii de revocare totală sau parţială a acestuia.
Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că aceste adrese nu pot face obiectul controlului de legalitate pe calea acţiunii în contencios administrativ, capătul de cerere formulat de reclamante, privitor la anularea acestora, fiind inadmisibil.
În ceea ce priveşte capătul de cerere prin care, pe calea acţiunii în contencios administrativ, se solicită anularea parţială a Protocolului publicat în M. Of. nr. 316 din 13 mai 2009, prin Decizia O.R.D.A. nr. 61 din 24 aprilie 2009, instanţa de fond a reţinut că Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, instituie o procedură specială de control judiciar, respectiv arbitrajul şi contestarea hotărârii arbitrale la curtea de apel, procedură care nu încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie privind liberul acces la justiţie, astfel cum însăşi Curtea Constituţională a reţinut prin Decizia nr. 1061/2009, publicată în M. Of., Partea a I- a nr. 551 din 7 august 2009.
Prin urmare, instanţa a reţinut că singura posibilitate de atacare a Protocolului publicat în M. Of. prin Decizia O.R.D.A. nr. 61/2009 este cea prevăzută de art. 1312 alin. (3) și (10) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, astfel că demersul judiciar al reclamantelor, în sensul anulării parţiale a Protocolului pe calea acţiunii în contencios administrativ, este inadmisibil.
Pentru motivele arătate instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâţi şi, în consecinţă, a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Constatând culpa procesuală a reclamantelor, instanţa de fond a dispus, în temeiul art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., obligarea acestora la plata sumei de 5.000 lei fiecare către pârâta U.P.F.R., cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, astfel cum a fost micşorat, avându-se în vedere complexitatea cauzei, soluţionarea acesteia pe excepţie, precum şi faptul că interpretarea normelor de drept incidente cauzei este unitară şi previzibilă atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi a instanţelor judecătoreşti.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele SC N.R. SRL şi S.E.M.C.I. AB - Sucursala Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 908 din 22 februarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de N.R. şi S.M.C.I. AB – Sucursala Bucureşti ca nefondat.
Instanţa de control judiciar a constatat că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 "nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organica, o altă procedură judiciară".
Potrivit art. 1312 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, „înţelegerea părţilor cu privire la metodologiile negociate se consemnează într-un protocol care se depune la O.R.D.A; Protocolul se publică în M. Of. al României, Partea a I- a, pe cheltuiala organismelor de gestiune colectivă, prin decizie a directorului general al O.R.D.A., în termen de 5 zile de la data depunerii.
Metodologiile, astfel publicate, sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniu pentru care s-a negociat şi tuturor importatorilor şi fabricanţilor de suporturi şi aparate pentru care se datorează remuneraţie compensatorie pentru copia privată, conform art. 107".
Însă dacă părţile nu se înţeleg, se poate iniţia procedura de arbitraj efectuată de arbitrii, potrivit art. 13 alin. (3), iar hotărârea dată se poate ataca la Curtea de apel".
Aşadar, s-a reţinut că Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe reglementează o procedură specială de control judiciar, prevăzută în art. 1312, respectiv arbitrajul şi contestarea hotărârii arbitrale la secţia civilă a Curţii de apel, procedură care excede astfel competenţelor instanţelor de contencios administrativ, în condiţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, a apreciat instanţa de control judiciar ca protocolul încheiat în condiţiile art. 1312 din actul normativ menţionat este supus unei alte proceduri judiciare prin care se asigură controlul judecătoresc, astfel că nu se poate susţine că acest act este sustras controlului instanţelor de judecată.
S-a mai reţinut că dispoziţiile art. 1312 din Legea nr. 8/1996 nu trebuiesc interpretate în mod izolat, cum greşit au procedat recurentele-reclamante, atunci când susţin inaplicabilitatea procedurii speciale în cazul lor, ci coroborat cu dispoziţiile art. 130, art. 131 și art. 1311 din Legea nr. 8/1996, dispoziţii legale ce lipsesc de temei interpretările recurentelor-reclamante potrivit cărora câmpul de aplicare al acestei proceduri este limitat de lege doar la membrii comisiei de negociere a metodologiei consemnate în Protocolul a cărei anulare se solicită în prezenta cauză, ceea ce contravine efectelor erga omnes ale respectivului act administrativ.
În acest context, Înalta Curte nu a putut primi susţinerile recurentelor-reclamante, în sensul că această procedură este prevăzută numai pentru părţile care negociază şi că celelalte părţi, care nu ar putea să iniţieze o asemenea procedură, ar avea deschisă, în baza principiului liberului acces la justiţie, calea unei acţiuni în faţa instanţelor de contencios administrativ, în condiţiile în care orice persoană interesată poate să conteste pe calea contenciosului administrativ, în condiţiile art. 131, decizia de numire a comisiei de negociere a metodologiilor, să devină astfel, parte în procesul de negociere şi, în consecinţă, să aibă deschisă calea unică de contestare a Protocolului, respectiv procedura arbitrată reglementată de art. 1312 din Legea nr. 8/1996.
Astfel, a concluzionat instanţa de control judiciar că în mod corect a reţinut instanţa de fond că singura posibilitate de atacare a Protocolului publicat în M. Of. prin Decizia O.R.D.A. nr. 61/2009 este cea prevăzută de art. 1312 alin. (3) și (10) din Legea nr. 8/1996 modificată şi completată, astfel că demersul judiciar al reclamantelor în sensul anulării parţiale a Protocolului pe calea acţiunii în contencios administrativ este inadmisibil.
Înalta Curte a apreciat ca fiind corectă soluţia instanţei de fond şi în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea adreselor emise de O.R.D.A., prin care s-a comunicat reclamantelor un răspuns la plângerile prealabile formulate conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul că acestea nu întrunesc cerinţele unui act administrativ, întrucât nu produc efecte juridice prin ele însele, ci reprezintă o corespondenţă, un punct de vedere al emitentului actului administrativ în privinţa aspectelor de nelegalitate invocate şi, prin urmare, nu pot face obiectul contractului de legalitate pe calea acţiunii în contencios administrativ.
Împotriva Deciziei nr. 908 din 22 februarie 2012 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a formulat contestaţie în anulare SC N.R. SRL.
Iniţial, în motivarea contestaţiei în anulare s-a invocat încălcarea de către instanţa de recurs, a prevederilor Cartei Drepturilor Fundamentale ale U.E., respectiv art. 47 ce reglementează dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil şi nerespectarea prevederilor art. 267 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea U.E., articol prin care instanţele de ultim grad din statele membre sunt obligate să transmită o cerere de întrebare preliminară atunci când se solicită interpretarea dreptului comunitar.
Ulterior, după redactarea hotărârii de către instanţa de recurs, au fost dezvoltate aceleaşi motive de contestaţie în anulare.
S-a arătat că instanţa de recurs a omis să analizeze principiul efectivităţii dreptului de acces la un tribunal şi să transmită o cerere de întrebare preliminară către C.J.U.E. în situaţia în care interpretarea acestui principiu nu ar fi fost considerată clară.
Au fost reluate aspectele procedurale şi s-a arătat că argumentele legate de inadmisibilitatea cererii au fost reţinute şi de instanţa de recurs, că încalcă dreptul contestatoarei de acces la un tribunal şi, deşi a fost invocat acest motiv de recurs, instanţa a omis să se pronunţe asupra lui cu toate că avea chiar obligaţia de a sesiza C.E.J.U.E.
S-a susţinut că Protocolul din 2009 încalcă Directiva 2001/29, dar instanţa de recurs nu a ţinut seama de aceste susţineri şi chiar a decis încălcarea dreptului de a ataca aceste prevederi, de a verifica modul în care ele respectă exigenţele dreptului comunitar pe care îl implementează.
Contestatoarea a invocat şi faptul că instanţa de recurs nu a respectat dreptul acesteia de acces la un tribunal deoarece instanţa de recurs ar fi trebuit să analizeze modul în care este respectat principiul efectivităţii dreptului de acces la un tribunal şi să verifice dacă acesta poate fi interpretat în sensul limitării lui prin instituirea unor proceduri speciale, la care părţile nu au acces.
Efectivitatea accesului la tribunal trebuia analizată din perspectiva dreptului comunitar de către instanţa de recurs, inclusiv prin formularea unei întrebări preliminare care să fi condus la verificarea modului în care procedura de atacare a Protocolului prevăzută de Legea nr. 8/1996, în interpretarea pe care aceasta a primit-o din partea instanţelor, este sau nu conformă cu principiul efectivităţii.
Din moment ce în faţa instanţei de recurs contestatoarea a ridicat problema efectivităţii accesului la un tribunal din perspectiva dreptului comunitar pentru a obţine o interpretare uniformă a acestuia cu privire la cuprinsul efectivităţii şi la condiţiile pe care o procedură trebuie să le îndeplinească, instanţa de recurs avea obligaţia de a transmite C.J.U.E. o întrebare preliminară referitoare la aceste aspecte.
S-a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, să fie trimisă întrebarea preliminară la C.J.U.E. şi să fie admis recursul declarat.
A fost formulată şi cererea de sesizare a C.J.U.E. pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare iar prin Încheierea din 12 octombrie 2012 a fost respinsă cererea de sesizare.
Intimatul O.R.D.A. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea contestaţiei în anulare.
După examinarea motivelor de contestaţie în anulare, Înalta Curte o va respinge pentru următoarele considerente:
Deşi nu a fost invocat temeiul de drept în baza căruia a fost formulată contestaţia în anulare, din prezentarea motivelor rezultă că au fost avute în vedere dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ., text potrivit căruia hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, dar care poate fi exercitată numai în condiţiile expres prevăzute de lege.
Contestatoarea a invocat faptul că instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra argumentelor prezentate legate de încălcarea dreptului de acces la un tribunal, dar din analiza deciziei pronunţate de instanţa de recurs se poate constata că aceste aspecte au fost analizate şi chiar s-a precizat că prin dispoziţiile cu caracter special ale Legii nr. 8/1996 este prevăzută o altă procedură de contestare, derogatorie de la dreptul comun, ceea ce nu constituie o încălcare a principiului accesului liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie.
Art. 318 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină, iar instanţa de recurs poate să grupeze argumentele folosite şi să răspundă printr-un considerent comun.
Susţinerile din motivarea contestaţiei în anulare reprezintă, de fapt, o reluare a motivului de recurs deja analizat de instanţa ce a soluţionat recursul, prin această contestaţie în anulare dorindu-se, în realitate, o rejudecare a recursului, ceea ce ar reprezenta o încălcare a principiului autorităţii de lucru judecat şi a principiului stabilităţii raporturilor juridice.
De astfel, C.E.D.O. a reamintit constant în jurisprudenţa sa că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui „apel-recurs deghizat” ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui „defect fundamental”. De asemenea Curtea, permanent subliniază că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie.
În aceste condiţii nu pot fi reţinute susţinerile contestatoarei legate de nerespectarea de către instanţa de recurs a prevederilor art. 267 alin. (3) din T.F.U.E., pentru că nu ar fi analizat efectivitatea accesului la tribunal din perspectiva dreptului comunitar.
Mai întâi, trebuie precizat că încălcarea normelor de drept comunitar de către instanţa de recurs sau nerespectarea prevederilor art. 267 alin. (3) T.F.U.E. nu constituie motiv de contestaţie în anulare potrivit C. proc. civ.
În al doilea rând, nimic nu a împiedicat-o pe contestatoare să formuleze cererea de adresare a unei întrebări preliminare, în cazul în care ar fi existat dubii cu privire la modul de interpretare a unei norme de drept comunitar în faţa instanţei de recurs, iar în baza art. 267 alin. (3) T.F.U.E., instanţa de recurs nu putea fi obligată să sesizeze C.J.U.E., decât dacă aprecia că este necesar.
Or, o asemenea cerere a fost adresată numai instanţei investită cu soluţionarea contestaţiei în anulare, cerere ce a fost respinsă.
Apreciind că nu există motive de contestaţie în anulare, în baza art. 320 C. proc. civ., va fi respinsă contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC N.R. SRL împotriva Deciziei nr. 908 din 22 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5001/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4939/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
