ICCJ. Decizia nr. 501/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 501/2012
Dosar nr. 174/42/2011/a1
Şedinţa publică de la 2 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 127 din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de către reclamanta B.V., prin procurator B.N., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. şi în consecinţă, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 382.838 RON, reprezentând despăgubiri acordate prin Hotărârea nr. 442 din 16 mai 2008 a Comisiei Judeţene Prahova de Aplicare a Legii nr. 290/2003, actualizată cu indicele de inflaţie, la data plăţii efective, a obligat pârâta la plata dobânzii legale calculată începând cu data de 25 august 2009 pentru tranşa de 40% din suma de 382.838 RON şi începând cu data de 25 august 2010, pentru tranşa de 60% din suma de 382.838 RON, până la data plăţii efective, a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Totodată, Curtea de Apel a menţionat în dispozitivul sentinţei dreptul de a ataca hotărârea „cu recurs în 15 zile de la comunicare”.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Hotărârea nr. 442 din 16 mai 2008 a Comisiei Judeţene Prahova de Aplicare a Legii nr. 290/2003, reclamantei i s-au acordat despăgubiri în valoare totală de 382.838 RON, din care 90.286 RON pentru terenuri, 4.552 RON pentru culturi şi 288.000 RON pentru case, anexe şi 450 RON mp teren aferent. La data de 25 august 2008, reclamanta a depus la A.N.R.P. cererea înregistrată la nr. 6330 de plată a sumei, a ataşat copii de pe hotărârea comisiei judeţene, de pe cartea de identitate şi dovada deschiderii unui cont bancar pe numele său.
Conform dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul H., despăgubirile sau compensaţiile băneşti vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei judeţene, plata lor se poate face şi în rate, în maximum 2 ani, în funcţie de disponibilităţile băneşti.
Curtea a apreciat că dispoziţiile legale sunt imperative, prevăd plata în termen de 1 an, maxim 2 ani, referirea la disponibilităţile băneşti fiind în mod evident la situaţia că, în lipsa disponibilităţilor băneşti suficiente, plata să se facă nu într-un an, ci în maxim 2 ani, iar H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 prevede procedura de plată a despăgubirilor.
Astfel, reclamantul se încadrează în ipoteza lit. c), despăgubirile sale depăşind suma de 100.000 RON, prin urmare era îndreptăţit ca în termen de 1 an de la comunicarea Hotărârii Comisiei Judeţene să primească tranşa de 40%, an care a fost depăşit, urmând ca în cel de-al doilea an, depăşit de asemenea, să primească tranşa de 60%.
Răspunsul primit de reclamant ca urmare a cererii de plată a despăgubirilor, privind faptul că acestea se achită în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat, plata despăgubirilor fiind condiţionată de existenţa în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinaţie, iar nealocarea unor sume pentru plata despăgubirilor conduce la prelungirea perioadei de plată peste termenul prevăzut de art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006, constituie un refuz nejustificat, a reţinut judecătorul fondului, întrucât pârâta A.N.R.P. are obligaţia prevăzută în mod imperativ de dispoziţiile legale de achitare a despăgubirilor în termenele prevăzute de lege, în acest sens având obligaţia de a efectua toate demersurile necesare pentru a asigura plata despăgubirilor.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, a declarat recurs pârâta A.N.R.P. invocând în drept dispoziţiile art. 304 din C. proc. civ.
Procedura în faţa instanţei de recurs
Aşa cum rezultă din practicaua prezentei decizii, intimata-reclamantă B.V. a invocat excepţia tardivităţii recursului raportat la prevederile art. 301 din C. proc. civ.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
În temeiul art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., aplicabil şi în recurs, potrivit art. 316 coroborat cu art. 298 din C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei tardivităţii recursului invocată de intimată, excepţie de procedură peremptorie şi absolută, care face de prisos analizarea în fond a cauzei în raport cu motivele de recurs.
Ca regulă, potrivit dispoziţiilor art. 301 din C. proc. civ., „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel ”, iar, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare”.
Din examinarea a ctelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că sentinţa recurată a fost comunicată pârâtei A.N.R.P. la data de 26 aprilie 2011, aşa cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare a hotărârii, iar recursul a fost declarat la data de 17 mai 2011, când cererea a fost înregistrată la Curtea de apel Ploieşti, deşi, conform dispoziţiilor citate, termenul în care legea procedurală permitea exercitarea căii de atac s-a împlinit la data de 13 mai 2012.
Totodată, Înalta Curte constată că, în cauză, nu s-a făcut nici dovada existenţei vreuneia din situaţiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii recursului şi va respinge, ca tardiv formulat, recursul formulat de pârâta A.N.R.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.N.R.P. împotriva Sentinţei nr. 127 din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5004/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5011/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
