ICCJ. Decizia nr. 4944/2012. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4944/2012
Dosar nr. 179/2/2012
Şedinţa publică de la 22 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanţii M.D.M. şi C.A., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - D.D., a solicitat obligarea pârâţilor la plata unei amenzi civile de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la emiterea deciziei de despăgubire în Dosarul administrativ nr. 45359/CC.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că deşi prin Sentinţa civilă nr. 4329 din 21 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 11911/2/2009, rămasă irevocabilă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5337 din 11 noiembrie 2011, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată la soluţionarea Dosarului administrativ nr. 45359/CC, în sensul emiterii deciziei conţinând titlul de despăgubire, nici până la această dată pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a soluţiona dosarul.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - D.D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, făcând trimitere la dispoziţiile art. 3 din H.G. nr. 1068/2007 care prevăd, în mod expres, atribuţiile Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 2208 din 27 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor ca nefondată, a admis acţiunea formulată de reclamanţii M.D.M. şi C.A., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - D.D. şi a dispus aplicarea unei amenzi, Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, de la data de 10 ianuarie 2012 până la momentul emiterii deciziei conţinând titlu de despăgubiri în Dosarul nr. 45359/CC.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că obligaţia instituită în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin Sentinţa nr. 4329 din 21 iunie 2011, se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 54/2004 şi se impunea a fi executată în cel mult 30 de zile de la data când sentinţa a devenit irevocabilă, instanţa neprevăzând un alt termen de executare.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, prima instanţă a constatat că aceasta este nefondată, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 247/2005 şi art. 3 din H.G. nr. 1068/2007, Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor conduce întreaga activitate a Autorităţii, este membru în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi conduce lucrările acesteia.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că nu poate fi reţinută susţinerea pârâţilor, potrivit căreia art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor funcţionează ca un organism colegial, voturile membrilor săi fiind egale, întrucât Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor avea obligaţia legală de a organiza activitatea comisiei într-o asemenea manieră încât să asigure respectarea termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Conchizând, judecătorul fondului a apreciat ca irelevantă susţinerea pârâtului Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor în sensul că a devenit preşedintele comisiei la 9 decembrie 2011, câtă vreme evenimentul anterior menţionat se plasează în timp, anterior momentului la care a expirat termenul de 30 de zile în care autoritatea era obligată să execute obligaţia statuată prin hotărârea judecătorească în discuţie.
3. Recursul formulat de pârâta D.D. - Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Sentinţei nr. 2208 din 27 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 9 şi art. 3041 C. proc. civ..
3.1. Hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Instanţa de fond a soluţionat cererea de chemare în judecată în şedinţă publică, cu nesocotirea prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că hotărârea se pronunţă în camera de consiliu.
Norma legală enunţată are caracter imperativ, nulitatea este de ordine publică şi atrage sancţiunea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
3.2. Hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei-pârâte a fost soluţionată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi art. 13 din Legea nr. 247/2005 coroborate cu art. 3 din H.G. nr. 1068/2007.
Recurenta a fost numită în funcţia de Preşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în data de 9 decembrie 2011, fără a avea atribuţii în privinţa emiterii titlului de despăgubire.
Numai Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este organul competent să emită decizia, conform Cap. V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Comisia este un organ colegial alcătuit din nouă membri, fiecare având drepturi egale în cadrul comisiei, iar preşedintele asigură conducerea lucrărilor, dar are vot egal cu al celorlalţi membri.
Recurenta-pârâtă arată că a convocat membrii comisiei în vederea participării la lucrările şedinţei din 14 decembrie 2011, însă nu a fost întrunit cvorumul prevăzut de lege.
3.3. Nu s-a avut în vedere de către instanţa de fond scopul sancţiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Scopul acestor prevederi este acela de a constrânge autoritatea publică ce a fost obligată la îndeplinirea unei operaţiuni administrative prin hotărârea judecătorească rămasă irevocabilă, să pună în aplicare hotărârea.
Finalitatea nu este aceea de a realiza un venit la bugetul de stat, ci de a constrânge autoritatea publică să execute hotărârea judecătorească.
Or, având în vedere că începând cu data de 23 mai 2012, recurenta nu mai îndeplineşte funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, se invocă faptul că dispoziţiile art. 24 alin. (2) nu pot fi aplicate faţă de aceasta.
4. Apărările formulate de intimaţii-reclamanţi M.D.M. şi C.A.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimaţii solicită respingerea recursului ca nefondat.
Cauza s-a judecat în Camera de consiliu şi nu în şedinţă publică, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a doamnei D.D. a fost respinsă în mod corect de prima instanţă şi nu interesează aspectul legat de culpa pârâtei, aceasta trebuia să asigure executarea sentinţei judecătoreşti.
II. Considerentele Înaltei Curţi - instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
1. Recursul este fondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
1.1. Motivul de recurs ce priveşte pronunţarea sentinţei în şedinţă publică este nefondat.
Menţiunea făcută în cuprinsul hotărârii în sensul că pricina s-a soluţionat în şedinţă publică, este evident o eroare materială, având în vedere că dosarul a fost repartizat în cauză de Consiliu, citaţiile au fost completate pentru şedinţa din camera de consiliu, iar Încheierea din 28 februarie 2012 a fost dată în camera de consiliu.
1.2. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost respinsă în mod corect de judecătorul fondului.
Dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată au în vedere amendarea conducătorului autorităţii publice ce nu respectă termenul de executare a sentinţei judecătoreşti, indiferent dacă este vorba de un organ unipersonal sau colectiv.
1.3. În ceea ce priveşte scopul normei instituite de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 aceasta are un dublu rol şi anume de constrângere şi de sancţiune.
Conducătorul autorităţii, în speţă, Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor are obligaţia să facă toate demersurile pentru a executa hotărârea, fiind constrâns de existenţa dispoziţiilor referitoare la amendă.
În cazul în care nu este pusă în executare hotărârea judecătorească, se aplică sancţiunea amenzii prevăzute de Legea nr. 554/2004.
1.4. Prin cererea formulată, reclamanţii au nominalizat conducătorul autorităţii, respectiv pe D.D., înţelegând să se judece în contradictoriu cu aceasta, în calitate de Preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Este firesc ca Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - D.D., recurenta-pârâtă, să răspundă în sensul prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, numai pe perioada mandatului său.
Din actele dosarului rezultă că recurenta a ocupat funcţia de Preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor în perioada 9 decembrie 2011 - 23 mai 2012.
Hotărârea a devenit irevocabilă la 11 noiembrie 2011 prin Decizia nr. 5337/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prima instanţă a aplicat Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 10 ianuarie 2012 şi până la momentul emiterii deciziei conţinând titlu de despăgubire.
Reclamanţii nu au formulat recurs împotriva sentinţei, astfel încât, la data de 11 decembrie 2011 ce reprezintă expirarea termenului de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei, nu mai poate fi apreciat ca fiind valid, rămânând termenul ce curge de la data introducerii acţiunii - 10 ianuarie 2012.
Prin O.U.G. nr. 4/2012 publicată în M. Of. nr. 169/15.03.2012 s-a dispus suspendarea emiterii titlurilor de despăgubire pe o perioadă de 6 luni şi ulterior prin Legea nr. 117/2012 până la 15 martie 2013.
Aceste acte normative intervenite în procedura ulterioară pronunţării hotărârii judecătoreşti reprezintă incidente legale ce fac imposibilă executarea Sentinţei civile nr. 4329 din 21 iunie 2011 rămasă irevocabilă la 11 noiembrie 2011 şi implicit, aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Se va ţine seama că în şedinţa de unificare a practicii Secţiei contencios administrativ şi fiscal din data de 19 noiembrie 2012, convocată în temeiul art. 33 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Înaltei Curţi, judecătorii secţiei au hotărât, cu majoritate, în sensul posibilităţii aplicării amenzii numai până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, iar decizia de faţă nu poate face abstracţie de modul în care s-a unificat jurisprudenţa având în vedere rolul Înaltei Curţi în aplicarea şi interpretarea unitară a legii, conform art. 126 alin. (3) din Constituţia României şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.
Faţă de cele arătate, prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ar putea fi aplicate în ceea ce o priveşte pe recurentă pentru perioada 10 ianuarie 2012 - 15 martie 2012.
Pentru aplicarea în concret a amenzii se ţine seama pentru fiecare caz în parte de conduita autorităţii publice căreia îi revine obligaţia de executare a hotărârii.
Cu referire la prezenta cauză, se apreciază că o perioadă de două luni timp în care autoritatea publică nu a înţeles să pună în executare hotărârea nu corespunde scopului pentru care a fost instituită sancţiunea amenzii.
Aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere nu mai poate reprezenta în momentul de faţă o sancţiune pentru recurentă deoarece aceasta nu mai îndeplineşte funcţia de Preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Nu mai reprezintă însă nicio constrângere pentru autoritate, având în vedere intervenirea O.U.G. nr. 4/2012 şi, ulterior, a Legii nr. 117/2012.
2. Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursul va fi admis.
Se va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.
Urmează a se menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de D.D. împotriva Sentinţei nr. 2208 din 27 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi respinge cererea ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - GV
← ICCJ. Decizia nr. 4935/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5004/2012. Contencios. Anulare act... → |
---|