ICCJ. Decizia nr. 5060/2012. Contencios. Pretentii. Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5060/2012
Dosar nr. 3619/1/2012
Şedinţa publică de la 28 noiembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin Cererea adresată Înaltei Curţi la data de 14 mai 2012 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 1652 din 27 martie 2012 a Înaltei Curţi, invocând ca temei juridic dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ.
2. Hotărârea instanţei de recurs
Prin Decizia nr. 1652 din 27 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respins ca tardiv formulat recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei nr. 59 din 15 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bacău.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că rezultă din actele şi lucrările dosarului faptul că recurenta a formulat calea de atac a recursului cu depăşirea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, astfel încât Înalta Curte a făcut aplicarea dispoziţiilor legale şi a constatat tardiv recursul formulat.
3. Contestaţia în anulare formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
Contestatoarea a invocat dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ., arătând că dezlegarea dată de instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale. A precizat că din înscrisurile dosarului rezultă că sentinţa instanţei de fond a fost comunicată instituţiei recurente la data de 30 mai 2011, aşa cum rezultă din dovada de comunicare, iar cererea de recurs a fost formulată la data de 15 iunie 2011, în termenul prevăzut de lege pentru declararea recursului.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 teza I C. proc. civ., „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale..”.
Noţiunea de „greşeală materială” folosită de legiuitor în art. 318 din C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul textului legal.
„Greşelile materiale”, conform art. 318 C. proc. civ., sunt erori evidente şi involuntare cu privire la aspecte esenţiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate.
Procedând la verificarea greşelii materiale arătate, Înalta Curte a reţinut că sentinţa pronunţată de instanţa de fond a fost comunicată instituţiei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la data de 27 mai 2011, aşa cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii în cauză, iar recursul a fost declarat la data de 15 iunie 2011, conform datei aflate pe plicul de corespondenţă.
Astfel, ultima zi pentru declararea recursului a fost 13 iunie 2011, cum corect a reţinut instanţa de recurs, motiv pentru care instanţa de retractare a constatat neîntemeiată greşeala materială invocată ca motiv al contestaţiei de faţă.
Pentru considerentele arătate, contestaţia în anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Deciziei nr. 1652 din 27 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 5051/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5174/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
---|