ICCJ. Decizia nr. 5061/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 5061/2012
Dosar nr. 4799/1/2011
Ședința publică din 28 noiembrie 2012
Asupra cererii de revizuire de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 7 iunie 2011, SC T.C.T. SA Oneşti a solicitat revizuirea Deciziei nr. 2104 pronunţată la data de 8 aprilie 2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând ca temei juridic al cererii formulate dispoziţiile art. 322 și 328 C. proc. civ.
2. Hotărârea instanţei de recurs
Prin Decizia nr. 2104 din 8 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat recursul declarat de S.C. Termon CT S.A. Oneşti împotriva Sentinţei civile nr. 38 din 30 martie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut că recurenta-reclamantă SC T.C.T. SA a supus controlului de legalitate Decizia nr. 2 din 10 decembrie 2007 privind angajarea răspunderii solidare cu debitoarea SC T.C.T. SRL Oneşti, a SC T.C.T. SA Oneşti şi a municipiului Oneşti, emisă de A.F.P.C.M. a Jud. Bacău, precum şi Decizia nr. 3 din 6 martie 2008 a D.G.F.P. Bacău, prin care i s-a respins ca neîntemeiată contestaţia administrativă formulată.
În esenţă, prin Decizia nr. 2 din 10 decembrie 2007 a A.F.P.C.M. Bacău s-a antrenat răspunderea solidară a recurentei, cât şi a intervenientului accesoriu Mun. Oneşti, cu debitoarea SC T.C.T. SRL Oneşti, declarată în stare de insolvenţă prin Sentinţa civilă nr. 353 din 19 septembrie 2007 a Tribunalului Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, şi în stare de insolvabilitate în baza procesului verbal din 5 decembrie 2007 şi a referatului din 6 noiembrie 2007 ale A.F.P.C.M. Bacău, invocându-se, în drept, dispoziţiile art. 27 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. a), b) şi c) coroborat cu art. 28 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
Prima instanţă, verificând punctual îndeplinirea condiţiilor reglementate de textele legale invocate de autoritatea fiscală, a ajuns la concluzia că s-a făcut dovada respectării celor indicate la art. 27 alin. (2) lit. b) şi c) C. proc. fisc., ceea ce determină legalitatea stabilirii răspunderii solidare a reclamantei şi, implicit, legalitatea actelor atacate.
Înalta Curte a reţinut că această concluzie este corectă şi reflectă interpretarea judicioasă a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile.
Astfel, s-a reţinut că prin Sentinţa nr. 179 din 4 februarie 2009 a Tribunalului Bacău, irevocabilă, s-a respins excepţia de nelegalitate a Hotărârea C.L. Oneşti nr. 32 din 30 mai 2006 invocată de organul fiscal, prin care C.L. a scos din administrarea SC T.C.T. SRL punctele termice cu clădirile, instalaţiile şi terenul aferent.
De asemenea, instanţa de control judiciar a reţinut că prin Sentinţa nr. 147 din 23 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat prin Decizia nr. 2957 din 3 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis acţiunea Mun. Oneşti şi s-a anulat în parte Decizia nr. 2 din 10 decembrie 2007, înlăturându-se răspunderea solidară a reclamantului Mun. Oneşti.
Indiscutabil, a stabilit instanţa de control judiciar că cele două hotărâri judecătoreşti irevocabile au legătură cu cauza de faţă, cel puţin prin prisma faptului că lămuresc situaţia juridică a unuia dintre codebitorii solidari, Mun. Oneşti, a cărui răspundere a fost atrasă prin acelaşi act administrativ fiscal, Decizia nr. 2 din 10 februarie 2007. Însă invocarea lor nu poate avea finalitatea scontată de recurentă pentru că în respectivele litigii nu s-au examinat raporturile în care SC T.C.T. SRL s-a aflat cu celelalte părţi.
Mai mult, potrivit considerentelor finale ale Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, nr. 2957 din 3 iunie 2010:
„Aşa cum chiar în motivele de recurs se arată, „raporturi comerciale contractuale cu clienţii şi/ sau furnizorii debitoarei” are S.C. T.C.T. SA Oneşti, nu Mun. Oneşti, iar societatea are antrenată răspunderea prevăzută de C. proc. fisc. alături de SC T.C.T. SRL Oneşti.
În aceeaşi situaţie se află şi antrenarea răspunderii solidare în conformitate cu art. 27 alin. (2) lit. c) C. proc. fisc., respectiv pentru că Mun. Oneşti ar avea raporturi de muncă sau civile de prestări servicii cu cel puţin jumătate din angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului, pentru că datele prezentate se referă la SC T.C.T. SA Oneşti, dar aceasta nu este un motiv de antrenarea răspunderii Mun. Oneşti.”
Instanţa de control judiciar a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. a), b) şi c) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, invocate de organul fiscal drept temei al măsurii administrative dispuse:
„(1) Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil răspund solidar cu acesta următoarele persoane :
b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au, provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile şi imobile proprietatea acesteia.
(2)Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul, dacă desfăşoară efectiv aceeaşi activitate sau aceleaşi activităţi ca şi debitorul şi dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:
a) dobândeşte, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active corporale de la debitor, iar valoarea contabilă a acestor active reprezintă cel puţin jumătate din valoarea contabilă netă a tuturor activelor corporale ale dobânditorului;
b) are raporturi comerciale contractuale cu clienţii şi/sau furnizorii, alţii decât cei de utilităţi, care, în proporţie de cel puţin jumătate, au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul;
c) are raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puţin jumătate dintre angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului."
În raport de considerentele fondului, areţinut instanţa de recurs că recurenta a formulat critici numai cu privire la condiţia de a desfăşura efectiv aceeaşi activitate ca şi debitorul, susţinând şi că între SC T.C.T. SA şi SC T. SRL, nu a existat transfer de active şi bunuri şi nu există raporturi contractuale cu aceiaşi clienţi.
S-a constatat că prima instanţă a stabilit în mod legal că recurenta, la înfiinţare, a preluat practic obiectul principal de activitate pe care l-a avut SC T. SRL şi anume producţia şi distribuţia energiei termice, fiind înregistrată, la data de 25 octombrie 2006 la Of. R.C. de pe lângă Tribunalul Bacău cu acest obiect de activitate.
Din această perspectivă este nerelevantă apărarea referitoare la modificarea actului constitutiv al SC T. SRL, intervenită la data de 28 februarie 2007, câtă vreme pentru perioada 25 octombrie 2006 – 28 februarie 2007 cele două societăţi au avut acelaşi obiect de activitate, condiţia legală fiind astfel îndeplinită.
În fine, s-a reţinut că în ceea ce priveşte condiţiile prevăzute la lit. a) și c) ale alin. (2) din art. sus citat, legiuitorul nu cere îndeplinirea lor cumulativă, una singură fiind necesară şi suficientă.
Or, cel puţin în privinţa condiţiei prevăzute la litera b), Înalta Curte consideră că nu există nici un dubiu.
Într-adevăr, s-a reţinut corect de instanţa de fond, din compararea clienţilor celor două societăţi comerciale, faptul că, practic, toţi clienţii SC T. SRL au devenit clienţii SC T.C.T. SA.
3. Cererea de revizuire formulată de SC T.C.T. SA Oneşti
Revizuenta nu a formulat motive ale cererii formulate.
II. Decizia instanţei de revizuire
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea revizuirii declarate, la termenul stabilit pentru soluţionarea acesteia, din data de 12 octombrie 2011, a constatat că au lipsit toate părţile, astfel încât, în temeiul dispoziţiilor prevăzute de art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei, întrucât părţile nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 252 C. proc. civ.
În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 248 alin (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că părţile au lipsit nejustificat la termenul stabilit pentru soluţionarea cererii de revizuire şi nu au solicitat judecarea în lipsă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ.
De la data suspendării cauzei şi până la repunerea cauzei pe rol din oficiu, pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor, care nu au îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei.
Pentru aceste considerente Înalta Curte urmează a constata perimată cererea de revizuire formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată cererea de revizuire formulată de SC T.C.T. SA Oneşti împotriva Deciziei nr. 2104 din 8 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4984/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5046/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
