ICCJ. Decizia nr. 4984/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4984/2012
Dosar nr. 756/54/2011
Şedinţa publică de la 23 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal reclamantul G.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Comisia Judeţeană Olt de aplicare a Legii nr. 247/2005 de pe lângă Prefectura Olt obligarea la emiterea Deciziei de acordare a despăgubirilor pentru suprafaţa de 0,18 ha teren cu care a fost înscris în anexa 23 la Legea nr. 247/2005 conform Hotărârii nr. 416 din 24 noiembrie 2006 emisă de Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole şi forestiere din cadrul Primăriei Slatina, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea prezentei cauze.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că deşi de la data emiterii Hotărârii nr. 416 din 24 noiembrie 2006 au trecut 4 ani, nici până la această dată nu i-a fost emisă decizia, deşi dosarul a fost înaintat de Prefectura Olt, pârâta nu s-a conformat obligaţiei de emitere a Deciziei de stabilire şi cuantificare a despăgubirii juste ce i se cuvine.
A mai arătat că, la data de 21 septembrie 2009, cu cererea sa adresată Prefecturii Olt sub nr. R967 din 21 septembrie 2009, cerere care a fost remisă către Primăria Slatina, a solicitat verificarea şi acordarea despăgubirilor în Dosarul nr. 416/2005, termenul de soluţionare fiind cu mult depăşit de către pârâte.
Cu Adresa nr. 26080 din 21 septembrie 2009, Primăria Slatina - Compartiment fond funciar şi cadastru, comunica faptul că a fost întocmit dosarul individual pentru despăgubiri nr. 14964 din 19 iunie 2009 care a fost înaintat către Instituţia Prefectului Judeţului Olt şi A.N.R.P.
Astfel a mai arătat reclamantul că cele două pârâte, deşi au fost învestite cu dosarul de acordare despăgubiri de peste un an de zile, adoptă o vădită stare de pasivitate, refuzând emiterea Deciziei de acordare a despăgubirilor ce i se cuvin, fiind astfel grav prejudiciat, fiindu-i încălcat dreptul legal şi constituţional la o justă despăgubire pentru proprietatea care nu-i mai poate fi restituită în natură.
La data de 15 martie 2011, pârâta Comisia Judeţeană Olt a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Olt, secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole şi forestiere de pe lângă Instituţia Prefectului Judeţului Olt.
Prin Sentinţa nr. 118 din 15 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Olt s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ.
S-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul G.C. şi pe pârâtele Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, Comisia Judeţeană Olt pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere de pe lângă Instituţia Prefectului - Judeţul Olt, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin Sentinţa nr. 510 din 24 octombrie 2010 Curtea de Apel Craiova a admis acţiunea formulată de reclamantul G.C., a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită Titlul de despăgubiri în ceea ce-l priveşte pe reclamant şi a respins acţiunea faţă de pârâta Comisia Judeţeană Olt de pe lângă Instituţia Prefectului Judeţului Olt ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu privire la excepţia invocată de Comisia Judeţeană Olt, Curtea a apreciat că este întemeiată, această parte neavând atribuţii stabilite prin lege în legătură cu raportul juridic dedus judecăţii.
Pe fondul cauzei, criticile reclamantului vizând durata excesivă a procedurii şi refuzul nejustificat de soluţionare a cererii de despăgubire s-a apreciat că sunt întemeiate.
A mai apreciat instanţa că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
În speţă s-a parcurs etapa verificării dosarului şi completării, nefiind învederate de către pârâta Comisa Centrală motive obiective ce ar justifica tergiversarea şi care ar putea echilibra ingerinţa în dreptul de proprietate privată.
În consecinţă, instanţa de fond a făcut aplicarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, urmând ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziţia pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul imposibil de restituit în natură conform Dispoziţiei nr. 9911 din 2 aprilie 2007, emisă de Primăria Municipiului Craiova.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin motivele de recurs formulate, recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a criticat soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, arătând că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că a fost încălcat principiul termenului rezonabil, susţinând că în cadrul procedurii administrative reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape.
Pe fondul cauzei, recurenta a precizat că dosarul de despăgubire al reclamantului este incomplet, fiind chiar returnat în vederea completării cu întreaga documentaţie prevăzută de lege la data de 23 martie 2010.
S-a arătat că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 poate fi urmată numai dacă dosarul de despăgubire conţine toate înscrisurile prevăzute la pct. 16.5 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
De asemenea, s-a mai precizat că în şedinţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din data de 7 octombrie 2010 s-a dispus transmiterea dosarului unui evaluator desemnat în mod aleatoriu, astfel că dosarul reclamantului se află în derularea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în etapa menţionată, iar după parcurgerea întregii proceduri se va emite decizia reprezentând titlul de despăgubiri, astfel cum prevăd dispoziţiile legale în materie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prin Hotărârea nr. 416 din 24 noiembrie 2006 emisă de Comisia locală pentru Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole şi forestiere s-a constatat şi reconstituit dreptul de proprietate al reclamantului pentru suprafaţa de 0,18 ha teren intravilan.
Reclamantul s-a adresat instituţiilor pârâte în vederea emiterii Titlului de despăgubiri conform Legii nr. 247/2005, astfel cum rezultă din Cererea nr. R967 din 21 septembrie 2009.
Din Adresa nr. 26080 din 21 septembrie 2009 emisă de Primăria Slatina - Compartiment fond funciar şi cadastru s-a comunicat că s-a întocmit Dosarul nr. 14.964 din 19 iunie 2009 şi s-a înaintat Instituţiei Prefectului şi A.N.R.P.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin Adresa nr. 4584/DFF din 23 iunie 2011 a comunicat că Dosarul de despăgubiri nr. 20426/FFCC/2009 a fost restituit Primăriei Slatina pentru completări şi ulterior înregistrat din nou pe rolul Comisiei Centrale la data de 19 august 2010.
La data de 26 mai 2011, Comisia Centrală a învederat că în cauză s-a întocmit Raportul de evaluare sub nr. 23175/R/2011 invocându-se anumite nereguli vizând procedura de comunicare a Raportului de Evaluare, ceea ce în opinia autorităţii ar justifica nesoluţionarea cauzei.
În conformitate cu dispoziţiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluţionare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape şi anume: etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlu în condiţiile prevăzute de art. 26 din O.U.G. nr. 81/2007, care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secţiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”.
În aceste condiţii, verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamantului se priveşte ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanţa de fond.
Critica formulată de recurent este neîntemeiată, întrucât instanţa de fond a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantului decizie conţinând titlul de despăgubire pentru imobilul individualizat mai sus, cu respectarea dispoziţiilor din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deci cu respectarea obligatorie a etapelor prevăzute de lege, etape care se finalizează odată cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Înalta Curte a constatat că reclamantul s-a adresat pârâtului, manifestându-şi stăruinţa în soluţionarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluţionare efectivă, împrejurare care este de natură a-l afecta pe reclamant în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Or, din această perspectivă Înalta Curte reţine că nesoluţionarea cererii formulată de reclamant, indiferent de motivaţia autorităţii recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută.
Principiul legalităţii înseamnă, înainte de toate, existenţa unor norme de drept intern, suficient de accesibile şi previzibile, ori, în cauza de faţă, Legea nr. 247/2005 a stabilit procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.
Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudenţă, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru persoana interesată.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 247/2005.
Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora „prevederile Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor şi a Libertăţilor Fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligaţia pentru judecătorul naţional de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională.”
În ceea ce priveşte susţinerile recurentei în sensul că este necesară completarea documentaţiei întrucât lipseau anumite documente ce împiedicau continuarea procedurii de acordare a despăgubirilor precum şi cele referitoare la unele nereguli vizând procedura de comunicare a Raportului de Evaluare nu pot fi primite.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 510 din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia Contencios Administrativ şi Fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5048/2012. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 5061/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
