ICCJ. Decizia nr. 5124/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5124/2012
Dosar nr. 24101/3/2010
Şedinţa publică de la 4 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea formulată, reclamanta B.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, anularea ordinului nr. 105/2009, în baza căruia a încetat de drept raportul de serviciu al reclamantei, reîncadrarea în funcţia publică deţinută anterior emiterii ordinului contestat şi obligarea pârâtei la plata drepturilor cuvenite de la data încetării activităţii şi până la reluarea raportului de serviciu.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta a arătat că până în anul 2006 a lucrat în domeniul siguranţei naţionale şi la încheierea carierei militare i s-a acordat dreptul la pensie de serviciu în condiţiile Legii nr. 164/2001, că, începând cu luna ianuarie 2007, reclamanta a fost numită în funcţia de consilier evaluare examinare, în cadrul Compartimentului Gestiunea şi Protecţia Informaţiilor Clasificate din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar la data de 10 decembrie 2009 a fost emis ordinul nr. 105/2009, prin care s-a constatat încetat de drept raportul de serviciu, întrucât reclamanta nu a înţeles să renunţe la pensia de serviciu.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi în fond a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată.
Prin Sentinţa civilă nr. 1578 din 17 februarie 2011 Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar la termenul de judecată din 16 noiembrie 2011, curtea a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de reclamantă prin concluziile depuse la dosarul cauzei, având în vedere că prin acţiunea formulată reclamanta a contestat actul prin care s-a dispus încetarea raportului său de serviciu, reţinând că, faţă de obiectul cererii, este evident că revine instanţei de contencios administrativ competenţa de soluţionare a cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 106 din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificări şi completări ulterioare.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 6815 din 16 noiembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta B.D., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin condiţionarea, în temeiul dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, a accesului la instanţă de îndeplinirea unei proceduri prealabile, legiuitorul nu încalcă dreptul fundamental prevăzut de art. 21 din Constituţia României, consacrat şi de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi aceasta întrucât partea interesată are exerciţiul acţiunii civile în justiţie împotriva actului administrativ după epuizarea procedurii plângerii prealabile.
Instanţa a constatat că, în ceea ce priveşte memoriul adresat de reclamantă pârâtei, actul menţionat a fost transmis conducerii autorităţii pârâte anterior emiterii ordinului contestat în cauza de faţă şi prin conţinutul acestui memoriu reclamanta a arătat că nu înţelege să renunţe la pensia de serviciu, cu consecinţa continuării raportului de serviciu, astfel că acest memoriu nu poate fi calificat ca plângere prealabilă.
Având în vedere aceste considerente, curtea a constatat că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a se adresa pârâtei cu plângerea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel că acţiunea sa este inadmisibilă, în raport de dispoziţiile art. 109 alin. (2) din C. proc. civ., fiind respinsă ca atare.
Recursul
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, s-au arătat în esenţă următoarele:
- În mod greşit a respins instanţa de fond excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti, întrucât arată reclamanta-recurentă nu a contestat actul administrativ ci a cerut anularea ordinului ministrului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei nr. 1052/2009 emis în temeiul capitolului IV din Legea nr. 329/2009, prin aplicarea directă a normelor europene mai favorabile.
Recurenta a arată în acest context că încetarea raporturilor de serviciu cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei nu a avut loc conform prevederilor Legii nr. 188/1999 şi cererea sa şi nu poate fi soluţionată de instanţele de contencios ci cele de dreptul muncii.
- Instanţa de fond a admis excepţia lipsei procedurii prealabile fără să analizeze înscrisul din 9 decembrie 2009 adresat Ministrului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, considerând strict formal că nu a fost îndeplinită procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, lege care trebuia ignorată şi aplicate dispoziţiile normelor europene mai favorabile.
Consideră recurenta că cererea sa de a se respecta dispoziţiile art. 148 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţia României, implica în fapt anularea actului administrativ.
Se mai arată că din răspunsul ministerului rezulta că prevederile Legii nr. 329/2009 sunt obligatorii, deci se menţine ordinul privind încetarea de drept a raportului de serviciu şi dacă ar mai fi depus un alt memoriu, răspunsul ar fi fost acelaşi.
- De asemenea, pe fondul cauzei recurenta–reclamantă a expus pe larg argumentele pentru care consideră cererea sa întemeiată.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Procedura în faţa instanţei de recurs
Pârâtul–intimat Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a formulat întâmpinare la cererea de recurs solicitând respingerea acesteia ca nefondată, considerând că instanţa competentă să judece prezenta cauză este Curtea de Apel Bucureşti,secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Cât priveşte inadmisibilitatea acţiunii, s-a arătat că recurenta-reclamantă nu a depus vreun înscris care să dovedească îndeplinirea acesteia conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în materie, precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată.
În fapt, reclamanta B.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, anularea ordinului nr. 105/2009, în baza căruia a încetat de drept raportul de serviciu al reclamantei, reîncadrarea în funcţia publică deţinută anterior emiterii ordinului contestat şi obligarea pârâtei la plata drepturilor cuvenite de la data încetării activităţii şi până la reluarea raportului de serviciu.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta a arătat că până în anul 2006 a lucrat în domeniul siguranţei naţionale şi la încheierea carierei militare i s-a acordat dreptul la pensie de serviciu în condiţiile Legii nr. 164/2001, că, începând cu luna ianuarie 2007, reclamanta a fost numită în funcţia de consilier evaluare examinare, în cadrul Compartimentului Gestiunea şi Protecţia Informaţiilor Clasificate din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
La data de 10 decembrie 2009 a fost emis ordinul nr. 105/2009, prin care s-a constatat încetat de drept raportul de serviciu, întrucât reclamanta nu a înţeles să renunţe la pensia de serviciu.
În drept, potrivit art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 „În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le considera netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s - a constatat sau s - a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum şi plata de către autoritatea sau instituția publica emitenta a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public”.
Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămată intr-un drept al sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie sa solicite autorităţii publice emitente, in termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa in egala măsura organului ierarhic superior, daca acesta exista”.
Dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 554/2004 arată că „Reclamantul anexează anexa la acţiune copia actului administrativ pe care îl ataca sau, după caz, răspunsul autorităţii publice prin care i se comunica refuzul rezolvării cererii sale. În situaţia în care reclamantul nu a primit nici un răspuns la cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificata prin numărul şi data înregistrării la autoritatea publica, precum şi orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile”.
- Referitor la soluţionarea excepţiei de necompetenţă de către instanţa de fond, se reţine că în mod corect a fost soluţionată această excepţie, reclamanta solicitând anularea ordinului de încetare de drept a raportului de serviciu.
Înalta Curte, constată că faţă de dispoziţiile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, devine aplicabil ori de câte ori legea specială prevede dreptul părţii de a se adresa instanţei de contencios administrativ „potrivit legii”, sau de a ataca un act administrativ „în condiţiile legii contenciosului administrativ”, fără a institui expres vreo normă derogatorie.
Prin urmare, având în vedere şi dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, era competentă să judece cererea reclamantei-recurente.
Invocarea de către recurentă a dispoziţiilor comunitare cu titlu general, nu reprezintă decât argumente care eventual pot fi analizate odată cu fondul cauzei, neexistând dispoziţii comunitare privind procedura prealabilă mai favorabilă reclamantei de care se poate prevala.
În cauzele Felicia Mihăieş împotriva României 6 decembrie 2011 şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, C.E.D.O. recunoaşte statului dreptul de a stabili de o manieră discreţionară ce beneficii va plăti angajaţilor sau pensionarilor din bugetul său, Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare.
În acest caz s-a reţinut de C.E.D.O. că nu se poate stabili că există o ingerinţă, când aceasta este prevăzută de lege, în sensul art. 1 din Protocolul 1 şi a urmărit un interes public un interes public şi anume de a proteja echilibrul fiscal între cheltuielile şi veniturile statului, ce se confruntă cu o situaţie de criză economică.
- Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în mod riguros, reclamanta–recurentă nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 deci nu a solicitat autorităţii emitente revocarea actului său emis în regim de putere publică, astfel că şi sub acest aspect recursul nu este fondat.
În recursul său reclamanta–recurentă solicită ca pensia să fie cumulată cu salariul şi să nu fie revocat ordinul de încetare de drept a raportului de serviciu.(Dosar fond 24101/3/2010 a Tribunalului Bucureşti) şi este de menţionat faptul că memoriul a fost formulat la data de 9 decembrie 2009 în condiţiile în care ordinul contestat de încetare de drept a raporturilor de serviciu a fost emis o zi mai târziu în data de 10 decembrie 2009.
Temeiul de drept al soluţiei adoptate de instanţa de recurs
Faţă de cele arătate mai sus, constatând că sentinţa de fond este legală şi temeinică, Înalta Curte în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, în cauză neexistând motive care să atragă modificarea sau casarea hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.D. împotriva sentinţei civile nr. 6815 din 16 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2012 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 5123/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5127/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
