ICCJ. Decizia nr. 5132/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5132/2012

Dosar nr. 429/45/2011

Şedinţa publică de la 4 decembrie 2012

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea formulată, reclamanta SC C.M. SRL Iaşi a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Jude­ţului Iaşi, anularea deciziei nr. 7973 din 28 aprilie 2011, prin care i s-a respins plângerea ce a formulat-o împotriva procesului-verbal de con­trol financiar nr. X1 din 25 martie 2011 şi a dispoziţiei obligato­rii nr. X2 din 25 martie 2011, precum şi suspendarea executării acestor acte administrative, invocându-se, în principal, faptul că eroarea imputabilă organului de control nu poate fi opusă agentului economic şi că s-a dat o interpretare greşită consecinţelor juridice ale neprezentării cupoanelor statistice cu ocazia controlului ulterior.

Cererea de suspendare a executării actelor contestate a fost respinsă prin încheierea din data de 30 iunie 2011.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii, invocând faptul că sumele acordate de la bugetul de stat, utilizate nele­gal, dau naştere obligaţiei de restituire.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 260/2011 din 19 septembrie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis, în parte, acţiunea introdusă de reclamanta SC C.M. SRL,

- a anulat decizia nr. 7973 din 28 aprilie 2011, prin care s-a respins plângerea formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de control financiar nr. X1 din 25 martie 2011 şi a dispoziţiei obligatorii nr. X2 din 25 martie 2011, acte emise de D.G.F.P. Iaşi, în partea referitoare la măsura de restituire a sumei totale de 1.028.102,94 RON, reprezentând valoarea biletelor de călătorie gratuită utilizate de veteranii de război, în perioada anilor 2008–2010, pe traseele interjudeţene cu posibilitatea de a călători pe calea ferată şi pe traseele judeţene fără posibilitatea de a călători pe calea ferată,

- a menţinut actele administrative contestate în ceea ce priveşte măsura ca reclamanta să restituie suma de 101.119,50 RON, reprezentând contravaloarea biletelor de călătorie gratuită utilizate de veteranii de război pe trasee neidentificate pentru că nu apar staţii pe licenţe, în cursul anilor 2008 şi 2009,

- a obligat pârâta D.G.F.P. Iaşi să plătească reclamantei suma de 40,30 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că în cercetarea legalităţii actelor administrative contestate trebuie să se plece, în primul rând, de la statutul juridic al reclamantei şi de la poziţia pe care aceasta o ocupă în procedurile generate de aplicarea prevederilor Legii nr. 44/1994, apoi de la împrejurarea, necontestată, că documentele întocmite de aceasta, în condiţiile prevăzute de ordinul nr. 266/2005 al Ministerului Finanţelor Publice, au fost confirmate, inclusiv în partea referitoare la „numărul persoanelor transportate, parcursul realizat, numărul cupoanelor şi valoarea totală a cupoanelor”, de către instituţiile publice şi persoanele menţionate în cuprinsul actului de reglementare menţionat expres în final, în baza acestora, să se stabilească dacă simplul fapt al neprezentării cupoanelor statistice, cu ocazia controlului efectuat de pârâtă în cursul anului 2011, justifică concluzia că transportatorul nu a dovedit „realitatea şi legalitatea prestaţiilor efectuate şi a decontării cheltuielilor aferente transportului veteranilor de război”, precum şi măsura de a se restitui la buget suma de 1.129.222,44 RON, de către cărăuş.

În această ordine de idei, în ceea ce priveşte prima problemă evocată, instanţa de fond a constatat că prin Legea nr. 44/1994 au fost reglementate drepturile veteranilor de război, că raporturile născute din aplicarea ei privesc, în principal, pe beneficiarii acestei legi şi instituţiile şi autorităţile publice cu atribuţiuni în domeniu, şi că singurele atribuţiuni ce revin agenţilor economici din domeniile de activitate vizate sunt cele de a lua fiecare măsurile necesare pentru aplicarea menţionatei legi.

În raport de acest cadru normativ, Curtea de apel a constatat că singura obligaţie ce s-ar putea reţine în sarcina unui operator privat de transport public de persoane este aceea de a asigura transportul veteranilor de război, conform solicitării acestora, de a accepta, în schimbul pres­taţiei efectuate, biletele de călătorie gratuită emise de Ministerul Transporturilor şi de a recupera preţul prestaţiei în procedura prevăzută de ordinul nr. 266/2005, emis de Ministerul Finanţelor Publice.

Instanţa de fond a reţinut că, prin efectuarea prestaţiei de transport, cărăuşul nu devine parte a raportului juridic născut între beneficiarii Legii nr. 44/1994 şi insti­tuţiile publice şi autorităţile implicate în aplicarea acesteia, că nefiind agent sau mandatar al statului, cărăuşul nu are, în prin­cipiu, a răspunde de modul în care beneficiarii Legii nr. 44/1994 înţeleg să îşi valorifice drepturile recunoscute şi cu atât mai puţin de modul în care instituţiile publice cu atribuţiuni de control şi avizare în acest domeniu şi-au organizat şi desfăşurat activitatea referitoare la acoperirea cheltuieli­lor determinate de aplicarea menţionatei legi.

S-a mai reţinut de către instanţă că exercitarea necorespunzătoare a drepturilor de către veteranii de război, sau insuficienţa reglementărilor, nu pot constitui temeiuri vala­bile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a cărăuşului, a cărui singură obligaţie a fost şi rămâne aceea de a asigura, la cerere, trans­portul veteranilor de război, pe baza biletelor de călătorie gratuită emise de Ministerul Transportului; orice implicare a agenţilor economici licenţiaţi, în activităţi de control a exerciţiului dreptului prevăzut de art. 16 din Legea nr. 44/1994, trebuind să fie tratat ca lipsită de o bază legală şi un exces din partea instituţiilor publice care ar urmări să obţină o conduită anume din partea transportatorilor.

Pe lângă faptul că nu are nici o atribuţiune în verificarea modului în care veteranii de război înţeleg să îşi exercite drepturile conferite prin Legea nr. 44/1994, Curtea de apel a apreciat că transportatorul este dezlegat de obligaţia de a mai dovedi realitatea şi întinderea prestaţiei din mo­mentul în care instituţia publică cu atribuţiuni de control, în speţă pârâta D.G.F.P. Iaşi, şi-a exercitat drepturile şi obligaţiile stabilite prin ordinul nr. 266/2005.

Curtea a mai apreciat că concluzia înserată în cuprinsul procesului verbal de control financiar încheiat la data de 25 martie 2011, potrivit căruia SC C.M. SRL nu justifică „realitatea şi legalitatea prestaţiilor efectuate şi a decontării cheltuieli­lor aferente transportului veteranilor de război”, este lipsită de orice bază faptică şi ţine de domeniul absurdului birocratic, în con­diţiile în care din constatările Curţii de Conturi şi ale celor care au întocmit raportul de prezentare, înregistrat din 7 ianuarie 2011, rezultă că deficienţele nu aparţin operatorilor de transport, ci veteranilor de război, care au călătorit pe distanţe de transport mai mari decât cele până la staţia de cale ferată cea mai convenabilă sau în afara judeţului de domiciliu.

Curtea de apel a considerat că toate consecinţele decurgând din insuficienta reglementare sau din deficienţele sesizate în exercitarea activităţii de control, precum şi din folosirea abuzivă a dreptului, trebuie să rămână în sarcina celor care s-au folosit de biletele de călătorie gratuită în alte condiţii decât cele stabilite şi respectiv a organului cu atribuţiuni de control, ele neputând fi transferate asupra celui care nu a avut, nu are şi nu va avea decât solul de cărăuş, agent economic, a cărui singură menire este aceea de a transporta persoanele ce apelează la serviciile sale, dintr-o localitate în alta.

În ceea ce priveşte ultimul aspect considerat relevant în cauza de faţă, Curtea de apel a constatat că, deşi este în afara oricărei îndoieli faptul că, cu ocazia con­trolului ulterior, efectuat în luna martie 2011, reclamanta nu a pus la dispoziţia organelor de control cupoanele statistice, care împreună cu borderourile şi situaţiile centralizatoare aveau calitatea de a justifica efectuarea prestaţiilor către beneficiarii Legii nr. 44/1994, acest fapt, atât din perspectiva ordinului nr. 266/2005, cât şi a Legii nr. 82/1991, nu poate justifica concluzia că nu s-a dovedit realitatea şi legalitatea prestaţiilor, atâta timp cât acestea au fost confirmate, urmându-se procedura legală evocată, de către pârâta D.G.F.P. Iaşi, iar pe de altă parte pentru că organul de control nu poate aplica, pentru această faptă, alte sancţiuni decât cele prevăzute de legiuitor.

Cum singura sancţiune instituită pentru cazul nerespectării reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la utili­zarea documentelor justificative, păstrarea şi arhivarea acestora este cea prevăzută de art. 41 şi 42 din Legea nr. 82/1991, Curtea de apel a considerat că pârâta era în drept doar să sancţioneze contravenţional pe agentul economic controlat, dar nu şi să-l decadă din dreptul de a încasa contravaloarea prestaţiilor de transport efectuate, a căror realitate şi întindere a fost confirmată, în timp, de chiar prepuşii săi, în condiţiile de regle­mentare stabilite prin ordinul nr. 266/2005.

Instanţa de fond a apreciat că modul în care a fost angajată răspunderea patrimonială a reclamantei reprezintă altceva decât un transfer nepermis de responsabilitate, de la cei implicaţi în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 44/1994 la cel care nu este decât un simplu prestator de servicii de transport cu mijloace auto, căruia nu-i poate fi imputat nici abuzul de drept al celor care s-au folosit de bile­tele de călătorie gratuită acordate în baza legii şi cu atât mai puţin insuficienţa proceduri­lor operaţionale de control; drept pentru care acţiunea reclamantei urmea­ză a fi admisă.

În acest sens, Curtea de apel, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, a anulat actele administrative contestate, în ceea ce priveşte măsura de a se restitui la buget suma totală de 1.028.102,94 RON, reprezentând valoarea biletelor de călătorie gratuită utilizate de către veteranii de război, în perioada 2008–2010, pe trasee interjudeţene cu posibilitatea de a călători pe calea ferată, considerând că nu este responsabilitatea cărăuşului de a verifica modul în care beneficiarii dreptului de călătorie gratuită îşi exercită dreptul.

În ceea ce priveşte decontarea biletelor de călătorie gratuită utilizate pe „trasee neidentificate pentru că nu apar staţii pe licenţe”, în cursul anului 2008 şi 2009, reţinută ca atare prin procesul verbal de control financiar încheiat la data de 25 martie 2011, Curtea de apel a apreciat că, atâta timp cât prestaţia nu s-a efectuat în limita şi în condiţiile stabilite prin licenţele de transport şi anexele la acestea, prestaţia respectivă trebuie considerată ca fiind efectuată în afara cadrului legal, fapt pentru care ea nu poate genera dreptul de a obţine decontarea ei, considerente pentru care actele administrative contestate au fost menţinute în limita sumei de 101.119,50 RON, respectiv a sumei de 76.165 RON, contestată pentru anul 2008, şi a sumei de 24.954,50 RON, constatată pentru anul 2009. Ca parte căzută în pretenţii, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei, în temeiul art. 274 C. proc. civ., suma de 40,30 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând taxe timbru.

Recursul

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele SC C.M. SRL. şi D.G.F.P. Iaşi prin Administraţia Finanţelor Publice Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea cererii sale de recurs pârâta D.G.F.P. a arătat în esenţă următoarele:

- Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tuturor aspectelor şi excepţiilor invocate de reclamantă. Se arată că reclamanta SC C.M. SRL a invocat încălcarea principiului unicităţii controlului şi a bunei administrări, interpretarea greşită de către organele de control a consecinţelor neprezentării cupoanelor statistice, conflictul dintre dreptul intern şi legislaţia comunitară, interpretarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 44/1994, nelegalitatea stabilirii sumelor pe care reclamanta trebuia să le restituie.

- În mod greşit a apreciat instanţa de fond că prestatorul serviciului de transport este exonerat de orice răspundere, fiind considerat terţ în raportul juridic născut între beneficiarii Legii nr. 44/1994 şi instituţiile şi autorităţile implicate.

Consideră recurentul că din prevederile art. 16 lit. a) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război coroborat cu art. 23 şi cu art. 3 alin. (1) pct. 47 din O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, rezultă fără echivoc, că veteranilor de război din mediul rural, li s-a acordat suplimentar gratuitatea de transport cu auto, doar până la gara convenabilă din judeţul de domiciliu sau din judeţul limitrof, de unde are posibilitatea să călătorească gratuit cu trenul pe întreg cuprinsul ţării, la fel ca şi veteranii de război cu domiciliul în mediul urban, unde există de regulă, staţie C.F.R.

- S-a mai arătat că reclamanta nu a făcut dovada nici în timpul controlului şi nici până la finalizarea procesului verbal de control financiar, dovada realităţii transportului veteranilor de război, prin punerea la dispoziţia organului de control a cupoanelor statistice, care rămân împreună cu exemplarul 3 al borderourilor şi al situaţiei centralizatoare, la dispoziţia agentului economic transportator, ca documente justificative privind efectuarea operaţiunilor.

În acest sens, se arată că este greşită soluţia instanţei de fond în sensul că, reclamanta-cărăuş nu are răspundere patrimonială, în speţă fiind vorba de răspunderea patrimonială a cărăuşului doar în cazul neexecutării sau executării corespunzătoare a contractului de transport. Se arată însă că societatea transportatoare nu a făcut dovada realităţii şi legalitatea prestaţiilor efectuate şi a decontării acestora în conformitate cu prevederile legale specifice.

- În mod netemeinic a considerat instanţa de fond că transportatorul nu este obligat să dovedească realitatea şi întinderea prestaţiei, din momentul în care s-au întocmit note de constatare lunare de către serviciul de trezorerie şi contabilitate, arătându-se că borderourile fără cupoane nu sunt suficiente.

- De asemenea, se arată că neîndeplinirea obligaţiilor legale privind păstrarea şi arhivarea documentelor justificative ce au stat la baza înregistrării în contabilitate, poate atrage atât răspunderea fiscală, convenţională sau penală, fără a se exclude una pe alta.

- Ministerul Administraţiei şi Internelor a arătat recurenta că este netemeinică, obligarea acesteia la cheltuielile de judecată deoarece nu se poate reţine reaua credinţă sau exercitarea abuzivă a drepturilor A.F.P.M. Iaşi.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8,9 şi art. 3041 C. proc. civ.

În motivarea cererii sale de recurs, reclamanta SC C.M. SRL a arătat în esenţă următoarele:

- Consideră recurenta–reclamantă că pârâta D.G.F.P. Iaşi nu mai era competentă să controleze legalitatea şi regularitatea decontării sumelor aferente prestaţiilor de transport efectuate pentru beneficiarii Legii nr. 44/1994 pe calea unui alt control decât cel prevăzut de art. 18 din ordinul Ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului/Ministrul Finanţelor Publice nr. 266/312/2005.

Arată recurenta-reclamantă că principiul unicităţii controlului deşi a fost însuşit de instanţă pentru majoritatea constatărilor expuse de organele de control, totuşi pentru o parte din prestaţiile de transport decontate anterior, s-a considerat că nu au fost identificate traseele, întrucât numărul de kilometri menţionat în borderourile prezentate de recurenta-reclamantă nu corespunde staţiilor prevăzute în licenţele de traseu deţinute de reclamantă.

- Arată în acest sens recurenta că deţine 2 licenţe de transport, licenţa nr. Y1 aferentă traseului Iaşi-Botoşani şi licenţa nr. Y2 aferentă traseului Hârlău-Focuri.

Recurenta arată de asemenea că modul diferit de consemnare în licenţe a distanţelor dintre staţii a condus la crearea unei confuzii. Astfel se arată că în licenţa interjudeţeană Iaş–Botoşani este consemnată distanţa de la Iaşi la staţia intermediară Santa Mare (60 km) şi distanţa de la Satu-Mare la Botoşani (78 km) fără a fi consemnată lungimea totală a traseului de 138 Km, în timp ce în licenţa Hârlău–Focuri este consemnată lungimea totală a traseului (41 km) şi distanţele din staţia de plecare până la fiecare staţie intermediară, fără a mai fi consemnate şi distanţele dintre staţiile intermediare şi staţia de destinaţie a traseului (Focuri).

- În ceea ce priveşte restul distanţelor care se regăsesc doar incidental în borderourile reclamantei, se arată că ele corespund lungimii efective a călătoriei veteranilor de război, cărora li s-a permis de conducătorul auto să urce sau să coboare în locuri situate între staţiile prevăzute în licenţele de traseu.

Consideră astfel recurenta că întrucât prestaţia a fost efectuată în favoarea unei persoane prevăzute în Legea nr. 44/1994 şi că transportul a fost executat pe traseele pentru care operatorul de transport rutier este licenţiat, sunt îndeplinite condiţiile pentru decontarea costurilor cetăţenilor.

În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9, art. 3041 C. proc. civ.

Procedura în faţa instanţei de recurs

Recurenta-reclamantă reclamanta SC C.M. SRL a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Iaşi, întrucât recursul a fost declarat prin intermediul unei entităţi ce nu are calitatea de reprezentant, solicitând în secundar respingerea recursului ca nefondat.

De asemenea recurenta–reclamantă a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război şi a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, să procedeze la sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu următoarea întrebare preliminară:

„Art. 107 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că ajutoarele de stat pe care aceste dispoziţii le interzic includ şi facilitatea acordată de Statul Român veteranilor de război din mediul rural de a călători gratuit cu mijloacele de transport rutiere numai în situaţia în care nu au posibilitatea să călătorească pe calea ferată, facilitate reglementată în legislaţia naţională prin art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată.”

Recurenta–pârâtă D.G.F.P. Iaşi a formulat un răspuns la excepţia lipsei calităţii de reprezentant.

La termenul din 4 decembrie 2012, reclamanta-recurentă a comunicat că renunţă la excepţia lipsei calităţii de reprezentant, excepţia de neconstituţionalitate şi la întrebarea preliminară formulată.

Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Recursul D.G.F.P. Iaşi este nefondat.

Argumente de fapt şi de drept relevante

Activitatea reclamantei–recurente a fost supusă unui control financiar, efectuat de reprezentanţii recurentei–pârâte, privind modul de acordare a sumelor ce reprezintă transferuri şi subvenţii acordate de la bugetul de stat pentru decontarea cheltuielilor de călătorie cu autobuzele, a veteranilor de război pentru perioada 2008–2010, controlul fiind finalizat prin încheierea procesului verbal de control financiar nr. X1 din 25 martie 2011 şi emiterea dispoziţiei obligatorii nr. X2 din 25 martie 2011.

În drept, în conformitate cu prevederile art. 20 din ordinul 266/2005 pentru aprobarea Instruc ţiunilor privind tipărirea şi decontarea biletelor speciale de călătorie gratuita, emise in baza prevederilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicata, cu modificările şi completările ulterioare: "Exemplarul 3 al borderourilor şi al situaţiei centralizatoare, împreună cu cupoanele statistice, române la agentul economic transportator, ca documente justificative privind efectuarea prestaţiilor".

În conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din Ordinul 266/2005 pentru aprobarea Instruc ţiunilor privind tipărirea şi decontarea biletelor speciale de călătorie gratuita, emise în baza prevederilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: „Pe baza cupoanelor statistice ale biletelor speciale de călătorie, agenţii economici transportatori auto sau pe căile fluviale vor completa lunar, până la data de 10 a lunii următoare pentru luna expirată, în 4 exemplare, "Borderoul cupoanelor statistice pentru călătoria cu autobuze sau pe căile fluviale a veteranilor de r ăzboi, colectate în luna anul şi Situaţia centralizatoare a borderourilor rezultate din aplicarea Legii nr. 44/1994, republicată, cu modific ările şi completările ulterioare, în transportul auto sau pe căile fluviale de persoane în luna …anul… ", conform anexelor nr. 7 şi 8”.

Din actele depuse la dosar, rezultă că în intervalul de timp verificat, respectiv 2008-2010, reclamanta a pus la dispoziţie reprezentanţilor pârâtei toate documentele justificative aferente prestării serviciilor de transport în favoarea persoanelor beneficiare ale Legii nr. 44/1994, respectiv cupoane statistice, borderouri şi centralizatoarele borderourilor.

Aceste înscrisuri au fost verificate şi avizate prin notele de constatare întocmite lunar, în care se atestă atât existenţa vizei prealabile a asociaţiei judeţene a veteranilor de război cât şi concordanţa datelor cuprinse în cupoanele statistice prezentate cu cele consemnate în borderouri şi centralizatoare, conţinând menţiunea că au fost completate toate datele cerute de formular conform legii, şi nu s-au constatat erori.

Notele de constatare au fost vizate pentru control financiar şi s-a aprobat decontarea de la bugetul de stat a contravalorii călătoriilor efectuate de beneficiarii Legii nr. 44/1994, în perioada verificată.

Prin aceste operaţiuni de control şi avizare exercitate de compartimentul abilitat, s-au confirmat practic în realitate şi întinderea serviciilor prestate de reclamantă, respectiv aspectele referitoare la numărul şi valoarea totală a cupoanelor de călătorie, numărul persoanelor transportate şi parcursul realizat.

Astfel fiind, chiar şi în lipsa cupoanelor statistice care nu au mai fost prezentate de reclamantă la controlul fiscal ce a avut loc în anul 2011, s-a reţinut în mod corect de către instanţa de fond că borderourile şi situaţiile centralizatoare, întocmite cu respectarea prevederilor ordinului nr. 266/2005, constituie documente justificative pe baza cărora, reclamanta a avut dreptul la recuperarea contravalorii prestaţiei efectuate.

În ceea ce priveşte nerespectarea dispoziţiilor privind păstrarea şi arhivarea cupoanelor statistice, instanţa de control judiciar reţine că în mod corect instanţa de fond a apreciat că este neîntemeiată antrenarea răspunderii patrimoniale în condiţiile în care s-a făcut dovada realităţii şi întinderii prestaţilor efectuate în beneficiul veteranilor de război.

În ceea ce priveşte argumentul recurentei-pârâte privind încălcarea de către intimata-reclamantă a dispoziţiilor legale referitoare la gratuitatea transportului pentru veteranii de război din mediul rural, nu poate fi primit, întrucât în calitate de operator de transport aceasta avea obligaţia de a asigura transportul gratuit conform solicitării, dispoziţiile Legii nr. 44/1994 neimpunând beneficiarilor obligaţia de a-şi limita călătoriile la judeţul de domiciliu.

Potrivit actului normativ susmenţionat, nu se fac diferenţieri între persoanele care locuiesc în zone lipsite de staţii C.F.R. şi cele domiciliate în localităţi ce au legături la calea ferată, în art. 16 lit. a) teza a II-a fiind prevăzut dreptul veteranilor de război şi al văduvelor de război din mediul rural, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii interne dus-întors, gratuite, pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată.

În consecinţă, criticile formulate de recurenta-pârâtă nu au temei legal, reclamanta efectuând transportul în beneficiul veteranilor de război şi cu respectarea procedurii prevăzută pentru decontare prin ordinul nr. 266/2005, având dreptul de a recupera contravaloarea prestaţiilor.

Recursul reclamantei–recurente SC C.M. SRL este nefondat

Analizând cererea de recurs a reclamantei motivele invocate, normele incidente în cauză şi în conformitate cu prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, constată că este nefondat.

Înalta Curte reţine că aşa cum a menţionat în procesul–verbal de control organele financiare au efectuat controlul asupra activităţii reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 30/1991, privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 889/2005 privind aprobarea Normelor Metodologice.

Conform art. 5 lit. b) din Legea nr. 30/1991, „Direcţia generală controlului financiar de stat din Ministerul Finanţelor Publice şi unităţilor subordonate acesteia, cu următoarele atribuţii: b) controlează utilizarea fondurilor acordate de stat pentru realizarea de investiţii de interes general, subvenţionarea unor activităţi şi produse şi pentru alte destinaţii prevăzute de lege.

Prin urmare, verificarea efectuată de organul de control financiar nu reprezintă o reverificare, ci un control efectuat în baza atribuţiilor ce îi revin conform dispoziţiilor legale arătate mai sus.

- Nu poate fi primită susţinerea recurentei–reclamante în sensul că a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor pentru decontarea cheltuielilor călătoriilor.

Aşa cum a apreciat şi instanţa de fond, nu au fost identificate traseele efectuate de recurentă în calitate de cărăuş–transportator raportate la numărul de km înscrişi în borderourile prezentate de recurenta–reclamantă.

Însăşi recurenta-reclamantă are trei variante de argumente respectiv 3 modalităţi în care erau făcute consemnările, în cele două licenţe de transport şi apoi prezentarea în detaliu din borderouri, fără a se putea identifica staţia de urcare sau coborâre a călătorului şi care era alta decât staţiile identificate prevăzute în licenţele de traseu.

Cum din dovezile prezentate, nu rezultă că prestaţia s-a efectuat în limita şi condiţiile stabilite prin licenţele de transport, Înalta Curte apreciază că aceasta este culpa reclamantei - recurente, neputând fi preluat raţionamentul acesteia că nu-şi mai aminteşte ce staţii sau localităţi erau, nu pot fi verificate dacă acestea erau sau nu pe traseul autorizat şi faţă de numărul considerabil al consemnărilor în acest fel deficitar.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de cele arătate mai sus, având în vedere că nu există motive sau să atragă modificarea sau casarea sentinţei recurate, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de SC C.M. SRL. şi de D.G.F.P. Iaşi împotriva sentinţei nr. 260/2011 din 19 septembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2012 .

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5132/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs