ICCJ. Decizia nr. 5127/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5127/2012
Dosar nr. 10830/2/2011
Şedinţa publică de la 4 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC A.S.I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.D.S. şi SC V. SRL, suspendarea executării actului administrativ individual notă de informare şi decizie din 27 mai 2011, emisă de pârâta A.D.S., până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în contencios administrativ pentru anularea acestor acte administrative, care formează obiectul Dosarului nr. 10724/2/2011 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că sunt îndeplinite atât cerinţa constând în cazul bine justificat, cât şi condiţia prejudiciului iminent, pentru a se admite cererea de suspendare.
Pârâta SC V. SRL a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, excepţia lipsei de interes, iar, în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare.
Pârâta A.D.S. a invocat excepţia puterii lucrului judecat, în temeiul art. 1201 C. civ. şi art. 166 din C. proc. civ., arătând că pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a aflat Dosarul nr. 6289/2/2011 având ca obiect cererea de suspendare a aceluiaşi act, nota de informare şi decizie din 27 mai 2011, dosar în care s-au aflat aceleaşi părţi, în aceeaşi calitate şi care a fost soluţionat la data de 8 decembrie 2011, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare. Pârâta a solicitat admiterea excepţiei, întrucât prezenta cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi.
Prin sentinţa civilă nr. 1035 din 15 februarie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia puterii de lucru judecat şi excepţia lipsei de interes, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A.S.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.D.S. şi SC V. SRL.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Analizând comparativ cererea ce a format obiectul Dosarului nr. 6289/2/2011 cu prezenta cerere, instanţa a constatat că există identitate de obiect şi de părţi, însă cauza, temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, este diferită, prima cerere fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în timp ce prezenta cerere de suspendare se întemeiază pe dispoziţiile art. 15 din acelaşi act normativ.
S-a constatat că cererea de suspendare care a format obiectul Dosarului nr. 6289/2/2011 a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, iar cererea de suspendare ce formează obiectul prezentului dosar se întemeiază în drept pe dispoziţiile art. 15 din acelaşi act normativ, solicitându-se suspendarea notei de informare şi decizie din 27 mai 2011, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anulare ce formează obiectul Dosarului nr. 10724/2/2011 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Prin urmare, în raport de împrejurarea că nu există identitate de cauză între celei două cereri de suspendare, Curtea a constatat că nu există autoritate de lucru judecat, motiv pentru care a respins excepţia puterii de lucru judecat invocată de pârâta A.D.S.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, invocată de pârâta SC V. SRL, curtea a constatat că argumentele aduse în susţinerea excepţiei se referă, în esenţă, la lipsa dovezii actualităţii interesului, întrucât nu s-a făcut dovada pagubei iminente la care este expusă reclamanta şi la împrejurarea că cererea ar viza, de fapt, suspendarea efectelor contractului de concesiune şi nu a notei, în sine, care nu vatămă în niciun fel interesele reclamantei.
Curtea a reţinut că nu este vorba despre o veritabilă excepţie şi că, în realitate, pârâta a formulat apărări pe fondul cererii, aducând contraargumente în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţei constând în prevenirea pagubei iminente, cerinţă obligatorie pentru a se dispune suspendarea unui act administrativ.
În consecinţă, Curtea a respins excepţia lipsei de interes, invocată de pârâta SC V. SRL, cu motivarea că acesta este o apărare de fond care vizează condiţia pagubei iminente, condiţie care se analizează cu ocazia judecării pe fond a cererii de suspendare.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, invocată de pârâta SC V. SRL, curtea a constatat că nota de informare şi decizie din 27 mai 2011 se referă la demersurile realizate de comisia numită prin decizia preşedintelui A.D.S. nr. 151/2011, în vederea punerii în aplicare a sentinţei civile nr. 7786 din 9 iunie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. 1178/2004, executorie de drept, prin care pârâta A.D.S. a fost obligată să încheie cu pârâta SC V. SRL un contract de concesiune având ca obiect terenul în suprafaţă de 8546 ha aflat în exploatarea SC A.S., că din analiza conţinutului notei rezultă că aceasta nu produce efecte, în sensul că nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice, ci face o expunere a unor raporturi juridice litigioase dintre părţi, propunând măsuri concrete de punere în aplicare a unei sentinţe civile prin care pârâta A.D.S. a fost obligată să încheie cu pârâta SC V. SRL un contract de concesiune, precum şi faptul că vocaţia pârâtei SC V. SRL de a solicita încheierea unui contract de concesiune a terenului în litigiu s-a născut dintr-o hotărâre judecătorească şi anume, sentinţa civilă nr. 7786 din 9 iunie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, şi nu din nota din 27 mai 2011, aşa cum susţine reclamanta, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti fiind posibilă şi în ipoteza în care nu ar fi fost întocmită această notă.
Constatând că nota de informare şi decizie din 27 mai 2011 nu reprezintă un act emis în regim de putere publică şi nu produce efecte juridice specifice actului administrativ, în sensul că nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice între părţi, limitându-se la prezentarea situaţiei litigiilor dintre părţi şi la propunerea şi aprobarea unor măsuri de punere în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti, Curtea de apel a constatat că această notă nu este un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Ţinând cont de faptul că una dintre condiţiile de admisibilitate a unei cereri de suspendare întemeiate pe art. 14 şi 15 din actul normativ menţionat este aceea ca obiectul cererii să fie un act administrativ şi că această condiţie nu este îndeplinită în cazul de faţă, s-a constatat că cererea de suspendare este inadmisibilă.
În consecinţă, Curtea de Apel a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâta SC V. SRL şi a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a notei de informare şi decizie din 27 mai 2011, formulată de reclamanta SC A.S.I. SRL.
Instanţa de fond a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii face de prisos analizarea pe fond a cererii de suspendare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A.S.I. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta-reclamantă SC A.S.I. SRL a susţinut în esenţă că în mod eronat instanţa de fond a concluzionat că nota de informare şi decizia din 27 mai 2011 nu este capabilă să producă efecte juridice şi că nu reprezintă un act administrativ de natură a leza în vreun fel drepturile acesteia.
Totodată recurenta-reclamantă a susţinut că în mod greşit instanţa de judecată a apreciat asupra caracterului de drept public al actului atacat, având în vedere că în litigiu nu se află în mod exclusiv un teren proprietate privată a statului, deşi din înscrisurile depuse la dosar rezultând că în speţă contractele de concesiune succesive încheiate vizează şi elementele de infrastructură de îmbunătăţiri funciare, care fac obiectul dreptului de proprietate publică, aspect de natură a atrage aplicabilitatea unui regim de drept public.
Intimata A.D.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului formulat în cauză, având în vedere constatările corpului de control al ministrului agriculturii consemnate în nota din 21 iulie 2011.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele expuse în continuare.
În fapt obiectul cererii de chemare în judecată formulate de recurenta-reclamantă SC A.S.I. SRL l-a constituit cererea de suspendare a executării notei de informare şi deciziei din 27 mai 2011 emisă de intimata A.D.S. până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în contencios administrativ pentru anularea acestor acte, care formează obiectul Dosarului nr. 10724/2/2011, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Temeiul legal al cererii de suspendare a executării formulate, fiind dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin sentinţa atacată, instanţa de fond a respins excepţiile puterii de lucru judecat şi a lipsei de interes invocate de pârâtele din cauză şi a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării formulate de pârâta SC V. SRL, respingând cererea de suspendare ca inadmisibilă.
Criticile recurentei-reclamante vizează în principal modul de soluţionare a acestei excepţii, apreciindu-se că în mod greşit s-a reţinut de către instanţa de fond că actele a căror suspendare a executării s-a solicitat nu ar fi acte administrative.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este definit ca fiind „actul unilateral, cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice, care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice, prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ”.
Analizând cele două acte, respectiv nota de informare şi decizia din 27 mai 2011 din perspectiva dispoziţiilor legale mai sus expuse, instanţa de fond a apreciat în mod corect că acestea nu sunt acte administrative, respectiv prin conţinutul lor nu au naştere, nu modifică şi nu sting raporturi juridice.
Pe de altă parte, ambele acte analizate nu au fost emise de o autoritate publică, astfel cum este aceasta definită de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ, respectiv nu au fost emise în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes legitim public.
În fapt astfel cum rezultă din materialul probator administrat în cauză şi cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, nota de informare cât şi decizia din 27 mai 2011 vizează descrierea situaţiei litigioase dintre cele două pârâte, respectiv A.D.S. şi SC V. SRL, cât şi demersurile realizate în vederea punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti, sentinţa civilă nr. 7786 din 9 iunie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. 1178/2004 executorie de drept, prin care pârâtele au fost obligate să încheie un contract de concesiune pentru un teren în suprafaţă de 8546 ha, aflat în exploatarea SC A.S.
Întrucât cele două acte nu se circumscriu noţiunii de act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ, executarea acestora nu poate fi suspendată în procedura reglementată de dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare fiind inadmisibilă, această procedură de suspendare a executării fiind aplicabilă numai actelor juridice administrative.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reţinând că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, va respinge recursul formulat în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC A.S.I. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1035 din 15 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5124/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5129/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
