ICCJ. Decizia nr. 5175/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5175/2012
Dosar nr. 7134/2/2011
Şedinţa publică de la 6 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta M.L.N.X. a chemat în judecată Statul Român prin C.C.S.D., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâta să desemneze un evaluator care să-i întocmească raportul de evaluare, în vederea emiterii titlului de despăgubire pentru imobilul situat în Bucureşti str. M., compus din 303,00 m.p. şi construcţie demolată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în urma notificării din 24 septembrie 2001 făcută de autorul său T.V., Primarul Municipiului Bucureşti a emis dispoziţia din 5 octombrie 2006 privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul susmenţionat, imposibil de restituit persoanei îndreptăţite, imobil compus din 308,80 m.p. construcţie demolată.
Ulterior, prin dispoziţia din 25 mai 2007, a fost modificat art. 1 al dispoziţiei din 2006, în sensul că „se acordă măsuri reparatori prin echivalent pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 303,00 m.p. şi construcţie demolată.
Despre această modificare, autorul reclamantei nu a fost încunoştinţat.
Având în vedere că Primăria Municipiului Bucureşti refuza să trimită dosarul la Comisia Centrală, reclamantul a promovat acţiune la Judecătoria Sectorului 5 care, prin sentinţa nr. 1859 din 11 martie 2008, a obligat Primăria Municipiului Bucureşti să predea Secretariatului Comisiei Centrale dosarul privind soluţionarea notificării nr. AA din 24 septembrie 2001.
La data de 23 ianuarie 2009 T.V. a decedat şi a fost emis certificatul de moştenitor din 18 februarie 2009, conform căruia reclamanta este legatar universal al defunctului său unchi.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 6339 din 01 noiembrie 2011 a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta să desemneze un evaluator, în dosarul înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. sub nr. 43401/ CC.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că termenul rezonabil de soluţionare a cererii reclamantei a fost depăşit fără ca pârâta să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare, cu atât mai mult cu cât dispoziţia prin care se propune acordarea de despăgubiri a fost emisă în anul 2006 şi modificată în luna mai 2007.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Statul Român prin C.C.S.D., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a obligat pârâta să desemneze un evaluator autorizat pentru stabilirea despăgubirilor având în vedere depăşirea termenului rezonabil, întrucât etapa evaluării şi aceea a emiterii deciziei sunt condiţionate de ordinea de soluţionare a dosarelor de despăgubiri, aşa cum prevede decizia din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D.
Concluzionând, cu privire la criteriile ce reies din jurisprudenţa Curţii Europene în materie de termen rezonabil, recurenta a susţinut că instanţa de fond a apreciat în mod netemeinic faptul că decizia reprezentând titlu de despăgubire nu ar fi fost emisă într-un termen rezonabil.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
În fapt, printr-o notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti str. M., compusă din teren (303,00 m.p.) şi construcţie demolată. Prin dispoziţia din 5 octombrie 2006 Primăria Municipiului Bucureşti a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 308,80 m.p. construcţie demolată imposibil de restituit în natură. Ulterior, prin dispoziţia din 25 mai 2007, aceeaşi entitate (Primăria Municipiului Bucureşti) a modificat art. 1 al dispoziţiei emise anterior în sensul că „se acordă măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de teren de 303,00 m.p. şi construcţie demolată.
Prin sentinţa nr. 1859 din 11 martie 2008 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, rămasă definitivă, Primăria Municipiului Bucureşti a fost obligată să predea Dosarul nr. 15972/2001, Secretariatului C.C.S.D. pentru soluţionarea notificării din 24 septembrie 2001.
În cadrul procedurii administrative reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt prevăzute a fi parcurse mai multe etape: etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor şi etapa evaluării.
În cauză, aşa cum rezultă din întâmpinarea formulată de pârâtă, deşi dosarul reclamantei a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat în baza Legii nr. 10/2001, etapa evaluării nu a fost însă parcursă, autoritatea pârâtă menţionând că „urmează ca dosarul să fie atribuit unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare”, în ordinea înregistrării acestora.
De reţinut este faptul că, pe rolul autorităţii pârâte, dosarul aferent dispoziţiei a fost înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. sub nr. 43401/CC şi, timp de aproximativ 2 ani şi 6 luni, acesta se află spre rezolvare, împrejurare care este de natură a afecta pe reclamantă în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererii, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudenţă, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanţilor şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru persoana interesată.
În opinia Înaltei Curţi, litigiul născut între reclamantă şi autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar nesoluţionarea cererii adresate instituţiei pârâte este de natură a crea o vătămare a reclamantei într-un drept prevăzut de lege, drept la care acesta priveşte cu speranţă legitimă.
Prin urmare, amânarea în soluţionarea cererii, reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a acesteia, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 247/2005.
Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora „prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligaţia pentru judecătorul naţional de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională.”
În ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, acest capăt de cerere va fi respins ca neîntemeiat, pentru că nu s-a făcut dovada efectuării acestora de către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 6339 din 1 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5181/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5169/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
