ICCJ. Decizia nr. 5193/2012. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5193/2012
Dosar nr. 638/54/2010
Şedinţa publică de la 6 decembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1.Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii P.O. şi B.N.P. P.O. au chemat în judecată pe pârâţii Administraţia Finanţelor Publice Craiova şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună anularea raportului de inspecţie fiscală din 29 februarie 2008, a deciziilor de impunere nr. X din 7 martie 2008, Y din 7 martie 2008, Z din 7 martie 2008, W din 7 martie 2008, a deciziei nr. Q din 3 martie 2008 precum şi a deciziei T din 17 octombrie 2008 de soluţionare a contestaţiei administrative din 27 martie 2008.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că sumele reţinute în actele administrativ fiscale atacate nu au fost corect calculate, deoarece întreaga sumă reprezentând impozit pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare pentru perioada 1 iunie 2005 – 31 decembrie 2007 a fost achitată în acelaşi cont al bugetului de stat, cont în care şi astăzi se plăteşte acest tip de impozit.
Reclamanta a precizat că cererea de chemare în judecată priveşte întreaga sumă de 824.096 R, menţionată în raportul de inspecţie fiscală, la care se adaugă suma de 28.467 RON reprezentând impozit pe venit şi accesorii, precum şi suma de 38.352 RON ce face obiectul declaraţiei de impunere cu nr. Q/2008.
A arătat că, în mod greşit, prin decizia din 17 octombrie 2008, emisă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, a fost respinsă contestaţia, ca nemotivată pentru suma de 28.467 RON, reprezentând diferenţe de impozit pe venit aferente perioadei 2005 – 2007 şi accesorii aferente acestora, precum şi pentru suma de 38.352 RON, reprezentând diferenţă de impozit anual de regularizare.
La data de 12 decembrie 2008, reclamanta a depus o precizare la acţiune prin care a solicitat şi anularea deciziei din 17 octombrie 2008 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, prin care a fost modificată decizia iniţială cu încălcarea dispoziţiilor art. 48 din C. proc. fisc., în sensul că nu a fost vorba despre o îndreptare a erorii materiale, ci de o modificare a deciziei în conţinutul său.
Prin aceeaşi precizare, reclamanta a mai solicitat, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, acordarea de daune materiale şi morale pentru repararea pagubei cauzate prin actele fiscale atacate.
Prin sentinţa nr. 77 din 02 martie 2009 Curtea de Apel Craiova a declinat competenţa soluţionării cauzei la Tribunalul Dolj.
La termenul din 1 iulie 2009, reprezentantul pârâţilor a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dolj, având în vedere că suma menţionată în actul administrativ contestat este de peste 800.000 RON.
Analizând cu prioritate excepţia de necompetenţă materială Tribunalul a admis-o, iar în temeiul dispoziţiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ. a declinat competenţa judecării cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal şi a constatat ivit conflict negativ de competenţă, iar dosarul a fost înaintat către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea stabilirii competenţei materiale.
Prin decizia din 03 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 6091/63/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost stabilită competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că obiectul acţiunii vizează întreaga sumă de 824.096 RON menţionată în raportul de inspecţie fiscală la care se adaugă sumele de 28.467 RON şi respectiv 38.352 RON, ca diferenţă de impozit anual, cu titlu de regularizare, inclusiv soluţia de refacere a controlului pentru tipul de impozit mai sus individualizat.
La data de 06 aprilie 2010, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. 638/54/2010.
La data de 16 noiembrie 2010, la solicitarea reclamantei s-a dispus efectuarea unei expertize contabile.
2.Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 433 din 4 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova a admis în parte acţiunea precizată, a anulat parţial decizia din 17 octombrie 2008, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, a obligat pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj la emiterea unei alte decizii prin care să se pronunţe pe fondul contestaţiei înregistrate la data de 27 martie 2008 la Administraţia Finanţelor Publice Craiova, doar în ceea ce priveşte suma de 28.467 RON, reprezentând diferenţe de impozit pe venit şi accesorii aferente perioadei 2005 – 2007, suma de 319 RON, reprezentând T.V.A. aferentă anului 2007, suma de 475 RON – C.A.S..S. angajator, suma de 441 RON – C.A.S.S. angajat, precum şi pentru suma de 38.352 RON reprezentând diferenţa de impozit anual de regularizat, a înlăturat dispoziţiile din cuprinsul deciziei, emise de Direcţia Generalăa a Finanţelor Publice Dolj, referitoare la refacerea controlului, a menţinut dispoziţiile din cuprinsul aceleiaşi decizii cu privire la desfiinţarea parţială a raportului de inspecţie fiscală din 29 februarie 2008 pentru suma de 822.861 RON, reprezentând impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare şi accesoriile aferente, precum şi a deciziilor de impunere Y din 07 martie 2008, Z din 17 martie 2008 şi nr. X din 07 martie 2008 cu privire la impozitul pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare emise de Administraţia Finanţelor Publice Craiova în sumă totală de 653.420 RON şi majorările de întârziere aferente în sumă totală de 169.441 RON, a obligat pârâtele Direcţia Generală Dolj şi Administraţia Finanţelor Publice Craiova la plata către reclamantă a sumei de 17.813 RON reprezentând daune materiale şi a sumei de 5000 euro, cu titlu de daune morale, a respins celelalte cereri.
Examinând cu prioritate, în condiţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţiile invocate de către pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, în şedinţa publică din data de 27 septembrie 2011, Curtea a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia lipsei de interes faţă de capătul de cerere prin care se solicită anularea inclusiv a părţii din decizia nr. 167/2008,ce desfiinţează parţial actele administrative, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj a susţinut că orice solicitare a reclamantei este lipsită de folos practic.
În acest sens, s-a precizat prin decizia nr. 167/2008, organele de soluţionare a contestaţiei au desfiinţat parţial raportul de inspecţie fiscală din 29 februarie 2008 pentru suma de 822.861 RON cu privire la impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare.
Curtea a apreciat că excepţia invocată este neîntemeiată, reclamanta justificând în continuare interesul în promovarea cererii ce vizează anularea în totalitate a deciziei nr. 167/2008 din moment ce, organele de soluţionare a contestaţiei au dispus refacerea controlului cu privire la suma de 822.861 RON, reprezentând impozit şi accesorii datorate pentru veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare.
În privinţa excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei, raportată la sumele a căror cerere de anulare a fost respinsă ca nemotivată în procedura prealabilă, potrivit art. 216 din O.G. nr. 92/2003, organul fiscal neanalizând fondul, s-au reţinut următoarele aspecte:
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat anularea deciziilor de impunere din 07 martie 2008 şi nr. Q din 03 martie 2008 emise de Administraţia Finanţelor Publice Craiova în urma întocmirii raportului de inspecţie fiscală din 29 februarie 2008 prin care au fost stabilite în sarcina acesteia obligaţii fiscale în sumă totală de 68.054 RON reprezentând: 28.467 RON diferenţe de impozit aferente perioadei 2005 – 2007 şi accesorii la acestea, 319 RON TVA aferentă anului 2007, 475 RON C.A.S.S. angajator, 441 RON C.A.S.S. angajaţi şi 38.352 – diferenţă de impozit anual regularizat.
Având în vedere că prin decizia din 17 martie 2008, emisă de Direcţia Generala a Finanţelor Publice Dolj în soluţionarea contestaţiei administrative , pârâta a respins contestaţia ca nemotivată pentru sumele stabilite prin deciziile de impunere nr. W din 17 martie 2008 şi nr. Q din 03 martie 2008, fără să o examineze pe fond, Curtea a apreciat că excepţia inadmisibilităţii este întemeiată.
Ca atare, capetele de cerere având ca obiect anularea deciziilor de impunere nr. W/2008, precum şi restituirea sumelor ce fac obiectul acestora au fost respinse ca inadmisibile.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut următoarele:
Cu privire la capătul de cerere ce vizează anularea pct. 1 din decizia nr. 167/2008, prin care a fost respinsă ca nemotivată contestaţia, pentru sumele ce fac obiectul deciziilor de impunere nr. W/2008 şi Q/2008, s-au constatat următoarele:
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 213 alin. (1) din C. proc. fisc., în soluţionarea contestaţiei organul competent va verifica motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal.
Analiza contestaţiei se face în raport de susţinerile părţilor, de dispoziţiile legale invocate de acestea şi de documentele existente la dosarul cauzei.
Alin. (4) al aceluiaşi art. permite contestatorului să depună probe noi în susţinerea cauzei. În această situaţie, organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal atacat sau organului care a efectuat activitatea de control, după caz, i se va oferi posibilitatea să se pronunţe asupra acestora.
Art. 206 alin. (1) din C. proc. fisc. reglementează forma şi conţinutul contestaţiei prevăzând că aceasta trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept lit. c) precum şi dovezile pe care se întemeiază lit. d).
În speţă, reclamanta, deşi nu şi-a motivat în drept contestaţia a motivat-o în fapt, indicând sumele contestate ca nedatorate şi susţinând că au fost ataşate ordinele de plată care dovedesc achitarea integrală şi la termenele scadente a acestora şi care puteau determina soluţionarea pe fond a contestaţiei şi nu respingerea ca nemotivată.
Prin urmare, s-a apreciat că respingerea ca nemotivată a contestaţiei este nelegală, fiind o măsură drastică luată cu exces de formalism.
Pentru motivele anterior expuse, constatându-se că la emiterea pct. 1 din decizia nr. 167/2008, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj a încălcat dispoziţiile art. 213 alin. (1) şi (4) din C. proc. fisc., nepronunţându-se pe fondul contestaţiei, s-a dispus anulara parţială a acesteia.
În ceea ce priveşte cererile din cuprinsul acţiunii introductive ce vizează anularea deciziilor de impunere nr. X, Y şi Z/2008, precum şi a dispoziţiilor deciziei nr. T/2008 de desfiinţare a acestora şi a raportului de inspecţie fiscală în partea ce stabileşte impozitul pe venitul rezultat din transferul proprietăţii imobiliare, Curtea a dispus respingerea acestora întrucât actele fiscale au fost lipsite de efecte juridice prin desfiinţarea acestora de către organele de soluţionare a contestaţiei, în procedura administrativă.
Referitor la dispoziţia din cuprinsul deciziei nr. T/2008, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, prin care se stabileşte refacerea controlului pentru suma totală de 822.861 RON, compusă din 653.420 RON – impozit pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare şi 169.441 RON majorări de întârziere aferente, Curtea a apreciat că această măsură este nelegală.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat fără echivoc faptul că actele de impunere fiscale au fost nelegal şi netemeinic întocmite, întrucât sumele constând în impozit şi accesorii aferente impozitului pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare pe perioada 2005-2007 au fost achitate de către reclamantă la scadenţă, potrivit art. 771 din C. fisc.
Curtea a apreciat că refacerea controlului pentru aceeaşi perioadă, anterior controlată, şi pentru acelaşi tip de impozit apare ca fiind o măsură abuzivă şi contrară dispoziţiilor legale cuprinse la art. 105 alin. (3) din C. proc. fisc., cu modificările şi completările ulterioare.
În ceea ce priveşte despăgubirile solicitate în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Curtea a reţinut că prin precizarea la acţiunea iniţială formulată la data de 08 decembrie 2008, reclamanta a solicitat repararea integrală a pagubei cauzată prin actele administrativ fiscale considerate nelegale şi daune morale, astfel:
a) dobânda legală şi inflaţia pentru suma de 3.000 RON plătită drept cauţiune în Dosarul nr. 914/54/2008 al Curţii de Apel Craiova, de la data de 19 august 2008 până la data recuperării efective a sumei;
b) 30.000 RON plătiţi conform chitanţei din 07 martie 2008 sumă achitată deşi nu era datorată şi dobânda legală aferentă acestei sume;
c) suma de 91 RON reprezentând costul popririi de la banca R.D., suma de 120 RON reprezentând notări, radieri pe cartea funciară ca urmare a instituirii sechestrului conform adresei din 27 martie 2008;
d) începând cu luna martie a anului 2008 salariul achitat de biroul notarial în sumă de 800 RON şi în sumă de 1.200 RON începând cu luna octombrie lunar unui angajat, precum şi toate contribuţiile şi impozitele aferente;
e) suma de 2.000 RON reprezentând taxe poştale, taxe de timbru şi cheltuielile pentru acţiunile promovate în instanţă;
f) acordarea de către pârâtă a sumei de 75.000 euro cu titlu de reparaţii morale, pe considerentul că actele întocmite au ocazia controlului fiscal, precum şi toate actele ulterioare emise de organele fiscale sunt nelegale, abuzive şi au produs prejudicii de imagine.
Cu privire la solicitarea reclamantei de acordare a dobânzii legale şi reactualizării cu rata inflaţiei pentru suma de 3.000 RON, achitată drept cauţiune, în Dosarul nr. 914/54/2008 al Curţii de Apel Craiova, Curtea a reţinut că potrivit art. 7231 alin. (3) C. proc. civ., cauţiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care cel îndreptăţit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care prin hotărâre irevocabilă, s-a soluţionat fondul cauzei.
Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că admisibilitatea cererii de restituire este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a două condiţii, şi anume: existenţa unei hotărâri irevocabile prin care s-a soluţionat fondul cauzei şi termenul de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii care a soluţionat fondul cauzei.
În speţă, prin sentinţa nr. 118 din 19 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 919/54/2008 a fost admisă cererea formulată de reclamanta P.O. şi B.N.P. P.O. în contradictoriu cu pârâta AFP Craiova şi s-a dispus suspendarea executării raportului de inspecţie fiscală din 29 februarie 2008 şi a deciziilor de impunere nr. X, Y, Z, W şi Q din anul 2008 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a fondului cauzei.
În condiţiile în care fondul cauzei ce face obiectul prezentei judecăţi nu a fost soluţionat irevocabil, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 7231 alin. (3) C. proc. civ.
Cu privire la cererea de restituire a sumei de 30.000 RON şi a dobânzii legale, achitată conform chitanţei din 07 martie 2008, Curtea a reţinut următoarele:
În speţă, din probatoriile administrate rezultă că reclamanta nu a adresat anterior sesizării instanţei judecătoreşti o cerere organelor fiscale prin care să fi solicitat expres restituirea sumei şi acordarea dobânzii la suma pe care organele fiscale aveau obligaţia să o restituie, solicitând direct în instanţă obligarea pârâtelor la restituirea acesteia.
Pentru a putea pretinde această sumă de la bugetul de stat, reclamanta trebuia să solicite expres prin cerere restituirea sumei art. 117 C. proc. fisc., pentru ca organul fiscal să se pronunţe asupra acestuia prin decizie art. 210 C. proc. fisc.
Având în vedere că reclamanta nu a urmat procedura instituită de C. proc. fisc. pentru restituirea sumelor încasate de la bugetul de stat, cererea acesteia adresată direct instanţei este inadmisibilă.
Cu privire la capătul de cerere privind plata sumelor de 91 RON reprezentând costul popririi de la banca R.D. şi a sumei de 120 RON reprezentând notări, radieri pe cartea funciară ca urmare a instituirii sechestrului conform adresei din 27 martie 2008, Curtea a apreciat că aceste cereri sunt întemeiate.
Reclamanta este îndreptăţită la repararea integrală a prejudiciului produs prin actele administrative fiscale nelegale, acest lucru implicând şi restituirea cheltuielilor efectuate pe parcursul procedurii administrative prealabile, în condiţiile în care această procedură este obligatorie.
Referitor la capătul de cerere ce vizează acordarea cu titlu de despăgubiri materiale, începând cu luna martie a anului 2008, a salariului şi a contribuţiilor aferente achitate de biroul notarial în sumă de 800 RON şi în sumă de 1.200 RON, începând cu luna octombrie 2008, lunar unui angajat ce a trebuit să se ocupe exclusiv de rezolvarea problemelor generate de controlul fiscal, în perioada martie 2008-ianuarie 2009, Curtea a apreciat că şi acest capăt de cerere este întemeiat.
Potrivit dispoziţiilor art. 106 alin. (2) şi (3) din C. proc. fisc., pe toată durata inspecţiei fiscale contribuabilul are dreptul de a desemna persoane care să furnizeze informaţiile solicitate de organele fiscale şi totodată dreptul de a beneficia de asistenţă de specialitate sau juridică.
În ceea ce priveşte suma de 2.000 RON reprezentând taxe poştale, taxe de timbru şi cheltuieli pentru acţiunile promovate în instanţă, Curtea a reţinut că reclamanta a formulat această cerere fără să anexeze dovezi în original, privind efectuarea cheltuielilor solicitate.
În ceea ce priveşte cererea de plată a sumei de 75.000 euro, cu titlu de reparaţii pentru daune morale, Curtea apreciază că suma solicitată este disproporţionată, motiv pentru care a admis în parte această cerere, acordându-i reclamantei daune morale în valoare de 5.000 euro, cu caracter reparatoriu pentru suferinţele morale pricinuite de atitudinea autorităţilor pârâte.
3.Recursurile exercitate împotriva sentinţei
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Craiova au declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, în nume propriu şi în numele şi pentru Administraţia Finanţelor Publice Craiova, şi P.O. în nume propriu şi ca reprezentant al B.N.P. P.O.
3.1. Recurenta – reclamantă a criticat sentinţa în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, arătând că instanţa de fond a apreciat greşit ca fiind disproporţionată suma de 75.000 euro, solicitată cu acest titlu.
Fără a-şi încadra în drept motivele de recurs, recurenta - reclamantă a arătat că probele administrate în cauză au dovedit că activitatea profesională şi imaginea profesională au avut de suferit, conducând la neîncrederea persoanelor care apelează la servicii notariale.
3.2. Recursul pârâtelor a fost întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 6,7, 8 şi 9 C. proc. civ., în esenţă fiind formulate următoarele critici:
Soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes faţă de capătul de cerere prin care se solicită anularea deciziei nr. T/2008, pentru suma de 822.861 RON, este nelegală, pentru că raportul de inspecţie fiscală a fost desfiinţat parţial , în privinţa sumei menţionate, astfel că solicitarea reclamantei este lipsită de orice folos practic.
În ceea ce priveşte suma de 68.054 RON, pentru care contestaţia administrativă a fost respinsă ca nemotivată, instanţa a reţinut greşit că neanalizarea pe fond a contestaţiei este o măsură drastică, luată cu exces de formalism, şi a obligat Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj să soluţioneze contestaţia pe fond fără ca în acţiunea reclamanţilor să existe un capăt de cerere este în acest sens.
Referitor la înlăturarea dispoziţiei privind refacerea controlului pentru suma de 822.861 RON, recurentele – pârâte a arătat că soluţia este greşită în raport cu prevederile art. 216 alin. (3) din C. proc. fisc., potrivit cărora, în situaţia desfiinţării totale sau parţiale a actului administrativ atacat, urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal, care să aibă în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative.
Cererea privind plata sumelor de 91 RON, reprezentând costul înfiinţării popririi asupra contului de la banca R.D. şi 120 RON, aferente unor notări şi radieri în cartea funciară, urmare a instituirii sechestrului, a fost greşit admisă de instanţă, aceste sume fiind achitate în cadrul procedurii de executare silită întreprinse de Administraţia Finanţelor Publice Craiova, iar nu în cadrul procedurii administrative de contestare a actelor fiscale.
Hotărârea instanţei de fond este nelegală şi sub aspectul sumei stabilite cu titlu de despăgubire, corespunzătoare salariului şi contribuţiilor aferente, plătite de biroul notarial unui angajat care s-a ocupat exclusiv de rezolvarea problemelor generate de controlul fiscal, pentru că prestaţia persoanei respective este legată de obligaţiile legale ale contribuabilului, iar contractul individual de muncă a fost încheiat în luna ianuarie 2008, anterior începerii inspecţiei fiscale, care s-a derulat începând cu luna februarie 2008.
Acordarea daunelor morale este lipsită de temei legal şi nu se fundamentează pe vătămarea unui interes personal nepatrimonial care să fi produs ca urmare a unor fapte ale pârâtelor.
Printr-o completare a motivelor de recurs, formulată în cadrul termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurentele - pârâte au arătat că măsura de înlăturare a dispoziţiei privind refacerea controlului fiscal contravine prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004; pentru suma de 653.419 RON, reprezentând impozit pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare, sunt datorate accesorii, în conformitate cu prevederile art. 120 din C. proc. fisc.; persoana pentru care s-a plătit salariu în suma pretinsă de reclamantă cu titlu de despăgubiri a fost angajată biroului notarial şi în cursul anului 2007, rezultând astfel că activitatea desfăşurată de respectiva persoană în cadrul biroului notarial nu a fost strâns legată de rezultatele inspecţiei fiscale; evoluţia veniturilor realizate de B.N.P. P.O. în perioada 2004-2008 nu confirmă susţinerile potrivit cărora afectarea imaginii profesionale ca efect al actelor fiscale deduse judecăţii ar fi dus la scăderea veniturilor obţinute de biroul notarial.
Niciuna dintre părţi nu a formulat întâmpinare, conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
1.Recursul reclamantei
Verificând cu prioritate regularitatea exercitării căilor de atac, Înalta Curte constată că recurenta - reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a taxei de timbru în condiţiile prevăzute în art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146/1997, în cuantumul comunicat în scris prin citaţie, conform art. 18 din aceeaşi lege, cu conţinutul normativ de la data declanşării litigiului.
De aceea, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte va anula recursul, ca netimbrat.
2.Recursul pârâtelor
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurentele - pârâte şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în limitele ce vor fi expuse în continuare.
Prin decizia nr. 167 din 17 octombrie 2008, supusă controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ pe calea prevăzută în art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Dolj a soluţionat contestaţia administrativă formulată de B.N.P. P.O. împotriva raportului de inspecţie fiscală înregistrat la Administraţia Finanţelor Publice Craiova sub nr. 27252 din 29 februarie 2008 şi a deciziilor de impunere emise în baza lui, dispunând următoarele:
1.Respingerea contestaţiei ca nemotivata pentru suma de 28.467 RON, reprezentând diferenţe de impozit pe venit aferente perioadei anilor 2005-2007 şi accesorii aferente acestora, pentru suma de 319 RON, reprezentând T.V.A. aferentă anului 2007,pentru suma de 475 RON, reprezentând C.A.S.S. angajaţi, pentru suma de 441 RON, reprezentând C.A.S.S. angajaţi precum şi pentru suma de 38.352 RON, reprezentând diferenţa de impozit anual de regularizat;
2.Desfiinţarea parţială a raportului de inspecţie fiscală din 29 februarie 2008 pentru suma de 822.861 RON reprezentând impozitul pe veniturile din transferul proprietăţii imobiliare şi accesoriile aferente, precum şi a deciziilor de impunere nr. Y din 07 martie 7008, nr. Z din 07 martie 2008 şi nr. X din 07 martie 2008, cu privire la impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare în suma totală de 653.420 RON şi majorările de întârziere aferente în sumă totală le 169.441 RON şi refacerea controlului, urmând ca organele de control, printr-o altă echipă decât cea care a întocmit actul de control contestat, să reanalizeze situaţia de fapt, pentru aceleaşi obligaţii bugetare şi aceeaşi perioadă, având în vedere cele reţinute în cuprinsul deciziei şi actele normative incidente în materie în perioada verificată.
Prima instanţă a anulat parţial decizia şi a obligat Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj să soluţioneze pe fond contestaţia în partea iniţial respinsă ca nemotivată, pentru suma totală de 68.054 RON, reţinând că soluţia dată de autoritatea fiscală denotă un exces de formalism , în condiţiile în care contestaţia administrativă a fost motivată în fapt, prin ridicarea sumelor contestate ca nedatorate şi cu precizarea că ordinele de plată indicate de contestator drept dovezi ale achitării integrale şi la termen a debitelor puteau determina adoptarea unei soluţii pe fond.
Această concluzie este împărtăşită de instanţa de control judiciar, care constată că în contestaţia administrativă formulată de contribuabil sunt indicate suficiente elemente are permit identificarea temeiurilor pentru care a contestat sumele menţionate, astfel că soluţia de respingere a contestaţiei, ca nemotivată, este expresia unui exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, concretizat printr-o interpretare formalistă, disproporţionată, a art. 206 C. proc. fisc.
Critica întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că instanţa a dispus soluţionarea pe fond a contestaţiei fără ca în cererea de chemare în judecată să existe această solicitare expresă este, de asemenea, nefondată, pentru că în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ poate dispune, alături de anularea unei decizii administrative nelegale, şi măsurile pe care le consideră adecvate pentru înlăturarea consecinţelor vătămătoare ale acesteia.
Or, anularea pct. 1 din decizia Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj, referitor la respingerea ca nemotivată a contestaţiei administrative pentru suma de 68.054 RON, neurmată de soluţionarea pe fond a contestaţiei, ar însemna ca raportul de drept procesual fiscal să nu fie finalizat printr-o decizie emisă conform art. 216 C. proc. fisc.
În ceea ce priveşte suma de 822.861 RON, compusă din impozit pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare şi majorările de întârziere aferente, pentru care Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj a admis contestaţia şi a dispus refacerea inspecţiei fiscale, prima instanţă a reţinut corect că prin probele administrate în cauză, constând în înscrisuri (unele emanând chiar de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj – adresele din 01 iunie 2010 şi expertiză contabilă, s-a făcut dovada plăţii integrale a debitului principal, singura problemă fiind virarea sumelor într-un cont greşit, situaţie ulterior îndreptată prin efectuarea corecţiilor necesare. În aceste condiţii, nu se justifică măsura de refacere a inspecţiei fiscale.
Recurentele – pârâte au criticat soluţia instanţei dintr-o dublă perspectivă, invocând, pe de o parte, lipsa de interes a reclamanţilor şi, pe de altă parte, încălcarea art. 216 alin. (3) C. proc. fisc., text care, în opinia lor, ar atrage inadmisibilitatea măsurii dispuse de judecătorul fondului.
Niciuna dintre aceste critici nu este însă fondată, pentru că nu se poate ignora interesul real al contribuabilului de a obţine, prin demersul să judiciar, tranşarea definitivă a fondului raportului fiscal dedus judecăţii, o soluţie limitată la anularea actelor nelegale şi refacerea inspecţiei fiscale prelungind luarea unei decizii finale dincolo de un termen optim şi previzibil, fără argumente suficiente care să o justifice.
În ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea art. 216 alin. (3) C. proc. fisc., instanţa de control judiciar constată că, într-adevăr, acest text impune autorităţii fiscale ca, în cazul desfiinţării totale sau parţiale a actului administrativ atacat, să încheie un nou act administrativ - fiscal, cu respectarea strictă a considerentelor deciziei de soluţionare a contestaţiei, dar emiterea noului act administrativ fiscal nu trebuie precedată, în mod obligatoriu, de refacerea controlului.
O astfel de măsură s-ar justifica în cazul în care prin decizia de soluţionare a contestaţiei ar fi sancţionate nereguli identificate în diferitele etape ale inspecţiei fiscale, nu când se pune problema reevaluării aceleiaşi situaţii de fapt, pe baza unor dovezi analizate şi de organul de soluţionare a contestaţiei, aşa cum este cazul în speţă.
Împrejurarea că, dintr-o eroare, plăţile ar fi fost făcute într-un cont greşit sau că reclamanta nu ar fi depus la timp declaraţiile fiscale, nu era în măsură să justifice punctul de vedere al autorităţii fiscale, pentru că art. 6 C. proc. fisc. impune autorităţii fiscale ca, în exercitarea dreptului său de apreciere, să evalueze în ansamblu relevanţa stărilor de fapt fiscale, analizând în profunzime, iar nu în mod formal, toate circumstanţele edificatoare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale a contribuabilului.
În plus, Înalta Curte reţine că raportul de drept fiscal este supus principiului proporţionalităţii, ce presupune ca măsurile dispuse de autorităţile fiscale să nu depăşească ceea ce este necesar şi rezonabil în vederea atingerii obiectivului de a urmări, preveni şi împiedica într-un mod eficient afectarea bugetului statului. Cerinţa asigurării unui echilibru rezonabil între măsura individuală aplicată şi interesul public ocrotit impune ca, acordându-se prioritatea cuvenită interesului public, să nu fie vătămate nejustificat şi disproporţionat drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale destinatarului actului administrativ fiscal, prin acordarea unei ponderi excesive aspectelor de ordin formal.
Această concluzie se desprinde şi din jurisprudenţa jurisdicţiei europene, în care s-a cristalizat ideea că statele membre au un interes legitim să ia măsurile adecvate pentru protejarea intereselor lor financiare, dar trebuie să recurgă la mijloace care aduc cât mai puţin atingere principiilor stabilite în legislaţia europeană în favoarea contribuabililor.
Trecând la analiza motivelor de recurs referitoare la despăgubirile acordate reclamantei, Înalta Curte constată că suma de 211 RON (91 RON – poprire banca R.D. şi 120 RON notări, radieri în C.F.) este aferentă unor cheltuieli efectuate în cadrul procedurii de executare silită a deciziilor de impunere contestate în prezenta cauză, întreprinse la Administraţia Finanţelor Publice Craiova.
Prin urmare, contrar susţinerilor recurentelor – pârâte, suma respectivă se încadrează în categoria despăgubirilor materiale ce pot fi acordate de instanţa de contencios administrativ în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/204.
În schimb, pentru sumele reprezentând salariul şi contribuţiile aferente plătite de B.N.P. P.O. unui angajat care, conform susţinerilor reclamantei, ar fi avut exclusiv atribuţia de a îndeplini activităţi legale de procedura fiscală derulată în speţă, Înalta Curte constată că probele cauzei nu dovedesc în mod cert existenţa unei legături de cauzalitate între conduita autorităţilor fiscale şi respectiva cheltuială.
Singura probă reţinută în motivarea hotărârii este raportul de expertiză contabilă, în care s-a făcut un calcul al sumelor plătite, pe baza statelor de salarii, probă insuficientă în condiţiile în care nu au fost produse alte dovezi privind circumstanţele încheierii contractului de muncă şi atribuţiile de serviciu. Sub acest aspect, afirmaţiilor reclamantei le sunt contrapuse susţinerile autorităţilor fiscale, care nu au fost contestate, în sensul că persoana respectivă fusese angajată în cadrul biroului notarial şi anterior inspecţiei fiscale.
În fine, Înalta Curte constată întemeiat recursul şi în privinţa daunelor morale, reţinând că în contenciosul administrativ, acordarea daunelor materiale şi morale este menită să asigure protecţia efectivă a drepturilor persoanei vătămate şi repararea echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant, în raport cu circumstanţele pricinii, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, demnităţii, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie nici o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna, nici un venit nejustificat pentru victima acesteia. De aceea, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privinţa daunelor morale nu pot fi produse probe materiale pe baza cărora să se cuantifice pierderea suferită, judecătorul având dreptul să aprecieze în raport cu toate circumstanţele cauzei asupra unei sume globale care să constituie o reparaţie echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudiciu.
În acest context, Înalta Curte reţine că elementele cauzei nu converg către concluzia unui prejudiciu moral, a cărui existenţă să fie certă şi să decurgă exclusiv atitudinea culpabilă a pârâtelor, iar după cum a reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Cumpănă şi Mazăre c. României, soluţia de anulare parţială a actelor fiscale, dispusă în cauză , reprezintă, în sine, o reparaţie echitabilă pentru prejudiciul moral care ar fi fost eventual suferit de reclamantă.
3.Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele prezentate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa, în sensul că va obliga pârâtele la plata de daune materiale de numai 211 RON, respingând, în acelaşi timp, cererea de acordare a daunelor morale, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de P.O., în nume propriu şi ca reprezentant al B.N.P. P.O., împotriva sentinţei nr. 433 din 4 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, în nume propriu şi în numele şi pentru Administraţia Finanţelor Publice Craiova împotriva sentinţei nr. 433/2011 din 4 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că obligă pârâtele D.G.F.P. Dolj şi A.F.P. Craiova la plata către reclamanta P.O. a sumei de 211 RON reprezentând daune materiale.
Respinge cererea de acordare a daunelor morale, ca nefondată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4382/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5184/2012. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
