ICCJ. Decizia nr. 5250/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5250/2012
Dosar nr. 7507/2/2009
Şedinţa publică de la 11 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului:
l. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată la data de 9 august 2009, reclamanţii G.V., J.R., G.M., N.I.A., C.L., M.V., O.F., T.L., D.A., S.F.C., H.O., M.B.D., I.M., M.E.E., D.G., Z.G., C.D., T.I.D., I.N., L.O., I.M.E., S.V., I.M., H.F., V.G., C.M., E.M., C.C., S.G., G.A.G., V.V., P.L., E.V.S., P.M., L.M., I.E.C., S.M., G.G., I.E., D.A.A., S.V.A., P.L.A., N.L., G.M.A., G.M.B., L.M.A., P.A.M., B.S., M.V.A., E.G., N.C., P.E., B.C., N.M., D.A.B., C.G., C.C.A., U.S., D.C. şi G.C. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anularea ordinului nr. din 2 iulie 2009 şi a deciziei din 2 iulie 2009 emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstitutionalitate
În motivarea acţiunii lor, reclamanţii au învederat faptul că prin ordinul Procurorului General din 3 martie 2009 s-a dispus ca, începând cu data de 1 martie 2009, procurorilor şi personalului auxiliar de specialitate din cadrul parchetelor, care deţin hotărâri judecătoreşti executorii prin care li se recunoaşte plata „pentru viitor” sau „în continuare” a sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, li se va achita acest spor, calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară, prevăzută de lege, dispoziţiile legale privind acordarea acestui spor fiind şi în prezent aplicabile.
La data de 2 iulie 2009, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis un nou ordin şi o nouă decizie în acest sens, respectiv ordinul din 2 iulie 2009 şi decizia din 2 iulie 2009, prin care s-a dispus suspendarea aplicării ordinului din 3 martie 2009, începând cu data de 1 iunie 2009, invocându-se în motivarea actului administrativ faptul că prin adresa din 2009, Ministerul Finanţelor Publice a comunicat suspendarea solicitării Ministerului Publice de plată în continuare a sporului în cauză, întrucât această plată intră sub incidenţa O.U.G. nr. 71/2009.
Reclamanţii au apreciat că actele contestate sunt nelegale, fiind emise cu încălcarea actelor normative cu forţă juridică superioară, în primul rând pentru aplicarea retroactivă a ordinului, acesta fiind emis la data de 2 iulie 2009, suspendarea operând începând cu data de 1 iunie 2009.
Mai mult, au arătat reclamanţii, însăşi O.U.G. nr. 71/2009, publicată în M. Of. nr. 416/18.06.2009, în baza căreia a fost emis acest ordin, intră în vigoare, potrivit art. 78 din Constituţia României, la o dată ulterioară celei la care a fost dispusă suspendarea ordinului prin care s-a acordat sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.
Pe de altă parte, interpretând teleologic O.U.G. nr. 71/2009, reiese că aceasta are ca obiect plata drepturilor de natură salarială restante, pentru care putea fi începută executarea silită, actualmente suspendată de drept, iar nu sumele datorate pentru prezent şi viitor, art. 3 al ordonanţei reglementând explicit sfera de aplicare a acesteia.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 4743 din 15 iulie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamanţilor şi a anulat decizia din 2 iulie 2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
A respins capătul de cerere privind anularea ordinului din 2 iulie 2009, ca lipsit de obiect.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Prin ordinul din 2 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus că „începând cu data de 1 iunie 2009 se suspendă aplicarea ordinului din 3 martie 2009 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, prin acest din urmă ordin dispunându-se plata sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică procurorilor şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale şi judecătorii.
Prin decizia din 2 iulie 2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus că „începând cu data de 1 iunie 2009 se suspendă aplicarea deciziei din 3 martie 2009 a procurorului general al Parchetului de pa lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, prin această din urmă decizie dispunându-se plata sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică personalului auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În preambulul celor două acte administrative s-au reţinut, ca temeiuri ale adoptării lor, O.U.G. nr. 71/2009 şi adresa din 2009 a Ministerului Finanţelor Publice prin care transmite că solicitarea pârâtului de plată în continuare a sporului este suspendată.
În ceea ce priveşte lipsa de interes în a solicita anularea ordinului din 2 iulie 2009, invocată de pârât, Curtea a apreciat-o ca întemeiată pe motiv că ordinul în cauză a fost deja anulat în mod irevocabil, cu „efecte general obligatorii", prin sentinţa civilă nr. 3098 din 6 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, irevocabilă urmare a respingerii ca nefondat a recursului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că efectele anulării se răsfrâng şi asupra reclamanţilor din prezenta cauză, aceştia nemaijustificând un interes în a solicita anularea ordinului.
În ceea ce priveşte decizia din 2009 emisă de pârât, instanţa a apreciat-o ca fiind nelegală, în considerarea aceloraşi argumente avute în vedere pentru anularea ordinului.
Astfel, Curtea a reţinut că s-au avut în vedere exclusiv dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi din sectorul bugetar, dispoziţii care stabilesc că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti, devenite executorii până la 31 decembrie 2009 intră sub incidenţa ordonanţei şi se vor plăti conform procedurii prevăzute de acest act normativ.
Rezultă, prin urmare, că actul normativ care a fundamentat soluţia de suspendare a aplicării deciziei din 2009 reglementează doar modalitatea de plată a unor sume prevăzute în titluri executorii, deci drepturi salariale restante, deja scadente, iar decizia priveşte plata sporului de 50% de risc şi suprasolicitare neuropsihică acordat pentru viitor, începând cu 1 martie 2009, indiferent dacă beneficiarii deţin sau nu un titlu executoriu.
Din moment ce actul suspendat statua asupra acordării unei alte categorii de drepturi salariale decât cele prevăzute în titluri executorii, apare cu evidenţă că fundamentarea deciziei atacate pe dispoziţiile O.U.G. nr. 71/2009 este eronată.
3. Recursul declarat în cauză.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a dispus în mod nelegal anularea deciziei din 2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, actul supus controlului de legalitate a fost emis în urma adresei Ministerului Finanţelor Publice din 18 iunie 2009 prin care li s-a comunicat că plata sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică va fi suspendată la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009 privind unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Ca urmare, în lipsa fondurilor alocate de Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Public se afla în imposibilitate obiectivă de a plăti în continuare sporul vizat.
În aceste condiţii, a susţinut recurentul, nu se poate reţine că emiterea ordinului atacat reprezintă un exces de putere din partea autorităţii emitente, aşa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Înalta Curte reţine că aprecierile instanţei de fond sunt temeinice şi legale, întrucât O.U.G. nr. 71/2009 are ca obiect reglementarea procedurii de executare a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, or este evident faptul că în speţă hotărârile judecătoreşti de acordare a sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică nu stabilesc obligaţia de plată a unei anumite sume în favoarea reclamanţilor în sensul prevederilor ordonanţei de urgenţă, ci un drept al reclamanţilor la acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică.
Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile recurentului Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în sensul că în prezenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 71/2009 nu pot fi puse în executare hotărârile judecătoreşti de acordare a sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică. Reieterând argumentele reţinute anterior, instanţa de control judiciar apreciază că dreptul reclamanţilor la acordarea sporului, stabilit prin hotărâri judecătoreşti, nu se circumscrie cadrului instituit prin O.U.G. nr. 71/2009, aplicabil numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti devenite executorii prin care s-a dispus plata în concret a unei sume de bani determinată.
De asemenea, Înalta Curte constată că decizia din 2 iulie 2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este nelegală şi sub aspectul retroactiv al acesteia.
Este de necontestat caracterul retroactiv al deciziei din 2 iulie 2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atât timp cât actul a fost emis în cursul lunii iulie şi a dispus suspendarea de la data de 1 iunie 2009 a plăţii sporului în litigiu, realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanţilor aferente muncii prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.
Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se în luna iulie 2009, dată ulterioară emiterii deciziei contestate, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv al acestui act administrativ.
Înalta Curte apreciază că prin emiterea deciziei cu nesocotirea principiului neretroactivitătii se aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice, care este implicit în toate articolele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi care a fost consacrat în jurisprudenta C.E.D.O., atâta timp cât certitudinea reclamanţilor cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie, a cărei retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine că, prin emiterea actului administrativ atacat cu încălcarea principiului neretroactivitătii şi a principiului securităţii raporturilor juridice, autorităţile emitente, pârâte în prezenta cauză, au manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanţilor de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 în cuantumul previzionat la sfârşitul lunii iunie.
În concluzie, pentru considerentele sus menţionate, constatând că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 4743 din 15 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5239/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5254/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
