ICCJ. Decizia nr. 5254/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5254/2012
Dosar nr. 417/33/2011
Şedinţa publică de la 11 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului:
1. Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, la data de 25 martie 2011, reclamanta B.G.E. a chemat în judecată pe pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei din 8 decembrie 2010, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, adică suma de 254.625,21 RON; obligarea pârâţilor la emiterea unei noi decizii şi la plata despăgubirilor actualizate în sumă de minim 300.000 RON determinată printr-o nouă expertiză de evaluare, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea, Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Centrale cu privire la solicitarea de plată, excepţia inadmisibilităţii cu privire la admiterea unei expertize de specialitate. Pe fond a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Şi Autoritatea Naţională pentru restituirea Proprietăţilor, prin întâmpinarea formulată a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii cu privire la anularea deciziei din 8 decembrie 2010 şi emiterea unei noi decizii precum şi excepţia prematurităţii plăţii.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 680 din 17 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate de pârâte.
A admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B.G.E. împotriva pârâţilor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi în consecinţă:
A anulat decizia din 8 decembrie 2010 emisă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în ceea ce priveşte suma de 254.625,21 RON şi a obligat pe pârâtă la emiterea unei decizii privind despăgubirea în sumă de 364.650 RON.
A obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să plătească despăgubirea în sumă de 364.650 RON în favoarea reclamantei.
A obligat pârâtele să plătească reclamantei în solidar suma de 1.800 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pe motivul că obiectul principal al acţiunii în contencios administrativ dedusă judecăţii de reclamantă este circumscris controlului de legalitate asupra unui act administrativ emis tocmai de această pârâtă, în conformitate cu dispoziţiilor cuprinse în Titlul al VII-lea din Legea nr. 247/2005.
Sub aspectul solicitării despăgubirilor, Curtea a constatat că reclamanta nu a chemat în judecată personal Statul român reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ci pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, care are conform art. 19 alin. (3) raportat la capitolul V1 din Titlul VII la Legea nr. 247/2005 atribuţii privind emiterea titlului de plată în vederea valorificării conform dispoziţiilor art. 182 lit. a) din acelaşi act normativ, astfel că şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor este neîntemeiată.
S-a apreciat că şi excepţia prematurităţii invocate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este neîntemeiată, pe motiv că obţinerea unui titlu de despăgubire ce face obiectul judecăţii primului capăt de cerere este solicitat a fi obţinut de către reclamantă urmând ca apoi să fie valorificat în contradictoriu cu această pârâtă fără ca reclamanta să mai fie îndrumată să mai parcurgă procedura administrativă prevăzută de lege, care aşa cum arată jurisprudenta internă şi cea a C.E.D.O. este plină de riscuri asupra securităţii şi realizării în concret a dreptului alegat.
Pe fond, Curtea a reţinut următoarele considerente:
În cauză, prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul prof. dr. ing. M.A., s-a concluzionat că terenul în suprafaţă de 650 mp situat administrativ în Cluj-Napoca, înscris în CF are ca valoare de piaţă suma de 364.650 RON sau 85.800 euro la paritatea 1euro=4,25 RON şi acest raport respectă toate standardele, având în vedere cele consemnate de expert la capitolul cu referire la metodologia şi sursele de informare folosite.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu trimitere la dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea a admis capătul principal al cererii introductive în sensul că a anulat decizia din 8 decembrie 2010 emisă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în ceea ce priveşte suma de 254.625,21 RON şi a obligat pe pârâtă la emiterea unei decizii privind despăgubirea în sumă de 364.650 RON.
Cât priveşte cel de-al doilea aspect, Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 19 alin. (3) raportat la dispoziţiile conţinute de capitolul V1 din acelaşi act normativ, în special art. 181 alin. (2) raportat la art. 182 lit. a), sens în care a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să plătească despăgubirea în sumă de 364.650 RON în favoarea reclamantei.
Având în vedere că ambele pârâte au căzut în pretenţii, Curtea a dispus obligarea pârâtelor să plătească reclamantei în solidar suma de 1800 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expert.
3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin recursul său, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a susţinut că prima instanţă a respins excepţia prematurităţii acţiunii ignorând prevederile art. 18 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora „după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înainta Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acţiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcţiei pentru Acordarea despăgubirilor în Numerar, în vederea efectuării operaţiunilor de plată”.
Recurenta a mai arătat că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 19 alin. (1) şi (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora plângerea suspendă exerciţiul dreptului de opţiune iar valorificarea titlurilor de despăgubire se face numai după finalizarea procedurii administrative prealabile, sau după caz, după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care plângerea formulată, în temeiul alin. (1) a fost respinsă, în cazul în care procedura administrativă a fost urmată de o procedură judecătorească.
Prin urmare plângerea suspendă exerciţiul dreptului la opţiune şi implicit efectuarea plăţii.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a criticat, în esenţă, sentinţa instanţei de fond sub aspectul omologării raportului de expertiză întocmit de expertul M.A., din care a rezultat valoarea de circulaţie a imobilului în sumă de 364.650 RON, fără a argumenta soluţia adoptată.
Mai mult decât atât expertul tehnic nu a făcut o analiză a pieţei imobiliare specifice (cerere, oferă, echilibrul pieţei).
A susţinut această recurentă că expertul judiciar M.A. nu a respectat Standardele Internaţionale de Evaluare, acesta neataşând comparabilele folosite pentru a putea fi verificată metoda folosită de expert. De asemenea a arătat că, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia din 8 decembrie 2010, cu respectarea dispoziţiilor legale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Astfel, obiectul cererii deduse judecăţii îl reprezintă anularea deciziei din 8 octombrie 2010, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum şi obligarea intimaţilor-pârâţi la plata sumei de 364.650 RON, cu titlu de despăgubiri, în conformitate cu valoarea stabilită prin raportul de evaluare întocmit de expertul M.A.
Prin decizia contestată, au fost acordate recurenţilor despăgubiri în sumă de 254.625,21 RON, sumă ce a fost stabilită prin raportul de evaluare întocmit în Dosarul nr. 3288/CC.
În urma contestaţiei formulate, prima instanţă a dispus efectuarea unei noi expertize judiciare, efectuată de expertul M.A., pe care instanţa a omologat-o, dispunând obligarea autorităţii pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită o nouă decizie pentru suma de 364.650 RON.
Recurentele au criticat sentinţa susţinând că expertiza întocmită în procedura judiciară nu respectă standardele, recomandările şi metodologia de lucru promovată de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România şi nu cuprinde criteriile pe care le-a avut în vedere la momentul la care a fost întocmită.
Conform art. 1 alin. (3) din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, despăgubirile acordate în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, vor urma procedura şi se vor supune dispoziţiilor privind acordarea despăgubirilor din această lege.
Ca atare, acesta este cadrul normativ în baza căruia intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor procedează la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, potrivit art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, după stabilirea cuantumului despăgubirilor prin raportul de evaluare.
În baza dispoziţiilor din Titlul VII al legii mai sus individualizate, raportul de evaluare se comunică persoanelor îndreptăţite înainte de emiterea deciziei, care au posibilitatea de a formula obiecţiuni la raport; societatea de evaluatori are obligaţia de a răspunde la obiecţiuni.
În acelaşi sens, sunt şi prevederile pct. 16.13 alin. (3)-(6) din Norma metodologică 2005, de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
Conform acestor dispoziţii normative:
„(3) La data stabilită pentru efectuarea lucrării de evaluare şi pe tot parcursul procedurii de specialitate, persoanele îndreptăţite solicitante pot fi asistate de un evaluator ales şi remunerat de către acestea. Dacă evaluatorii au păreri diferite, lucrarea trebuie să cuprindă părerea motivată a fiecăruia.
(4) Raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale, cât şi persoanelor îndreptăţite solicitante. în măsura în care acestea din urmă formulează obiectiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea. Obiecţiunile formulate şi răspunsul la aceste obiectiuni al evaluatorului desemnat vor fi comunicate în mod obligatoriu şi Comisiei Centrale.
(5) Evaluatorii desemnaţi sunt datori să se înfăţişeze înaintea Comisiei Centrale spre a da lămuriri ori de câte ori li se va cere.
(6) Dacă Comisia Centrală nu este lămurită prin evaluarea făcută, poate decide efectuarea unei noi expertize."
Instanţa de control judiciar constată că, în speţa de faţă, au fost respectate dispoziţiile normative anterior citate.
Astfel, după efectuarea raportului de evaluare în Dosarul de despăgubire cu nr. 3288/CC, reclamanta a făcut obiectiuni la evaluare, considerând că valoarea stabilită nu reprezintă valoarea reală a imobilului, iar prin adresa din 18 noiembrie 2010, evaluatorul Z.C. a răspuns la obiectiuni, prin adresa din 7 septembrie 2010, ce se regăseşte la dosarul cauzei, în sensul că îşi menţine punctul de vedere.
Valoarea din raportul de evaluare efectuat în dosarul de despăgubiri al recurenţilor reprezintă valoarea de piaţă, aşa cum este definită de Comitetul Internaţional pentru Standarde de Evaluare şi Grupul European al Asociaţilor de Evaluatori, în sensul că reprezintă suma estimată pentru care o proprietate ar putea fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător hotărât să cumpere şi un vânzător hotărât să vândă într-o tranzacţie echilibrată, după un marketing adecvat, în care fiecare parte a acţionat în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângeri.
Conform Standardului IVS 1, „Valoarea de piaţă, tip de valoare", valoarea de piaţă, determinată prin orice metodă de evaluare, înscrisă în cele trei abordări (compararea vânzărilor, capitalizarea venitului şi cost), este înţeleasă ca fiind valoarea estimată a unui activ sau proprietăţi fără luarea în considerare a costurilor de vânzare sau de cumpărare şi includerea unui/unei impozit/taxe asociat.
Aşadar, valoarea stabilită în raportul de evaluare pentru terenul în construit în suprafaţă de 650 mp, situat în municipiului Cluj-Napoca, raport întocmit în procedura administrativă de evaluatorul Z.C., desemnată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor reprezintă valoarea de piaţă a acestui imobil, astfel cum este definită în standardele Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România.
Totodată, Înalta Curte apreciază că expertiza elaborată de dl. expert M.A. nu poate fi luată în considerare, deoarece nu arată criteriile pe care le-a avut în vedere la data întocmirii sale, nu respectă criteriile, condiţiile şi prevederile impuse de Standardele Internaţionale de Evaluare.
În vederea estimării valorii de piaţă a terenului supus evaluării, expertiza trebuia să fie întocmită conform dispoziţiilor alin. (7) al art. 10 coroborat cu alin. (3) al art. 1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, respectiv „valoarea terenurilor preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit Standardelor Internaţionale de Evaluare”.
În consecinţă, în raport de cele anterior prezentate, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate, hotărârea atacată urmând să fie modificată în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 680/2011 din 17 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei B.G.E., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5250/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5256/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
