ICCJ. Decizia nr. 5342/2012. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5342/2012
Dosar nr. 325/1/2012
Şedinţa publică de la 13 decembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială Comăneşti şi Consiliul local Comăneşti au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Secretarul General al Guvernului, anularea parţială a H.G. nr. 212/2011 pentru aprobarea Programului de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoane vârstnice”, în ceea ce priveşte art. 3 alin. (2) din hotărâre, raportat la Anexa nr. 2 din listă, şi suspendarea executării în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În cauză, au fost formulate două cereri de intervenţie, admise în principiu, în temeiul dispoziţiilor art. 52 C. proc. civ., prin încheierea din 2 septembrie 2011, cu motivarea corespunzătoare, dispunându-se introducerea în cauză în calitate de intervenienţi în interesul pârâtului Guvernul României, a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi a Ministerului Sănătăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 169 din 21 octombrie 2011 Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamanţilor Unitatea Administrativ Teritorială Comăneşti şi Consiliul Local Comăneşti, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi intervenienţii Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a dispus anularea parţială a H.G. nr. 212/2011, cu privire la art. 3 alin. (2) raportat la Anexa nr. 2 şi a respins, ca nefondate, cererile de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că H.G.nr. 212/2011 aprobă Programul de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoane vârstnice”, finanţat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (autoritate finanţatoare).
Programul se adresează autorităţilor administraţiei publice locale care, prin hotărâre a Consiliului judeţean sau al municipiului Bucureşti, decid concomitent înfiinţarea de cămine pentru persoane vârstnice prin reorganizarea unor unităţi sanitare cu paturi aflate în reţeaua proprie a acestora, care se desfiinţează în condiţiile prevăzute de lege.
Spitalele publice din reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii se înfiinţează şi, respectiv se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Sănătăţii [art. 174 alin. (1) din Legea nr. 95/2006].
Confuzia s-a perpetuat şi la nivelul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Bacău, care a interpretat H.G. nr. 212/2011 ca fiind un act de desfiinţare a Spitalului „I.L.” Comăneşti, cu consecinţa exprimării refuzului de încheiere a contractului privind prestarea de servicii medicale cu această unitate sanitară.
Cert este că Spitalul „I.L.” Comăneşti a fost trecut în Anexa nr. 2 din hotărâre, fără a exista vreo propunere de reorganizare sau desfiinţare a acestuia şi de înfiinţare concomitentă a unui cămin pentru persoane vârstnice.
Astfel, deşi în cauza de faţă nu se poate vorbi de înfiinţarea unui cămin pentru persoane vârstnice în condiţiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 212/2011, spitalul a fost supus unei adevărate proceduri de redistribuire a persoanelor de specialitate medico-sanitar, procedură concertată de către Ministerul Sănătăţii, în mod direct şi nemijlocit prin cele două ordine emise, având ca scop desfiinţarea pe o cale ocolită a unităţilor sanitare nominalizate în Anexa nr. 2 la hotărâre, fără o consultare prealabilă a autorităţilor administraţiei locale şi spitalului. După cum se observă s-a procedat la redistribuirea personalului din cadrul unităţilor sanitare propuse a fi reorganizate în cămine şi nu este vorba de propunerea venită din partea managementului unităţii sanitare, ci de lista cuprinsă în Anexa nr. 2 la hotărâre.
În concluzie, Curtea de Apel a apreciat că nu toate unităţile sanitare prevăzute în anexa 2, în ipoteza în care ar fi reorganizate în cămine ar beneficia de finanţare în condiţiile art. 6 din H.G. nr. 212/2011, ci devin „eligibile” pentru finanţare, adică pot fi considerate că îndeplinesc condiţiile pentru a fi finanţate şi dacă îndeplinesc cerinţele prevăzute la alin. (2) art. 3.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin cererea de recurs formulată de Guvernul României s-a arătat că hotărârea Curţii de apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind evident în opinia recurentului că HG. nr. 212/2011 nu are ca obiect desfiinţarea Spitalului „I.L.” din localitatea Comăneşti, sensul care se desprinde din art. 3 alin. (1) al acestui act normativ fiind acela de a crea oportunitatea pentru autorităţile locale de a-l transforma în cămin pentru persoane vârstnice şi nicidecum de a impune desfiinţarea sau transformarea spitalului într-un asemenea aşezământ.
Hotărârea de guvern contestată creează posibilitatea autorităţilor administrative publice locale (consilii locale/judeţene) de a accesa fonduri în situaţia în care acestea decid prin hotărâre de Consiliu Local/Judeţean să înfiinţeze cămine pentru persoane vârstnice prin reorganizarea unor unităţi sanitare cu paturi aflate în reţeaua proprie a acestora. Autorităţile menţionate au liberul arbitru de a decide sau nu în direcţia arătată.
Recurentul a apreciat că instanţa fondului a ignorat aspectele esenţiale punctate, pronunţând o soluţie nelegală atât în privinţa anulării parţiale a H.G. nr. 212/2011 cât şi a suspendării executării acesteia câtă vreme prin actul administrativ nu se stabileşte nicio obligaţie în sarcina Consiliului Local Comăneşti.
Recurentul-intervenient Ministerul Sănătăţii a subsumat criticile sale motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 şi 9 C. proc. civ., subliniind la rândul său că legiuitorul a lăsat la latitudinea autorităţilor administraţiei publice locale accesarea Programului de interes naţional aprobat prin acest act normativ în condiţiile art. 3 alin. (1), acestea fiind cele care decid păstrarea unităţilor sanitare sau transformarea lor în cămine de bătrâni. Cum prin hotărârea nr. 30 din 221 martie 2011 Consiliul Local a aprobat menţinerea în activitate a Spitalului, nu se impunea anularea parţială a hotărârii de guvern, ci admiterea cererii de intervenţie a acestui organ de specialitate al administraţiei publice centrale, aflat în subordinea Guvernului, şi pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii în anulare formulată de unitatea administrativ teritorială Comăneşti şi de Consiliul Local Comăneşti.
Şi intervenientul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., detaliind aceleaşi critici expuse şi de ceilalţi recurenţi; s-a insistat pe lipsa unui temei legal care să susţină soluţia de anulare parţială a H.G. nr. 212/2011.
Prin întâmpinare, intimaţii-reclamanţi au apreciat că sentinţa este temeinică şi legală, fiind cert că Spitalul Orăşenesc „I.L.” Comăneşti a fost trecut în Anexa nr. 2 a H.G. nr. 212/2011 fără a exista vreo propunere de reorganizare sau desfiinţare a acestuia şi de înfiinţare concomitentă a unui cămin pentru persoane vârstnice.
S-a reamintit că prin hotărârea Consiliului Local din 22 martie 2011 s-a aprobat menţinerea în activitate a Spitalului în discuţie, în actuala structură şi formă juridică, însă hotărârea de guvern a creat confuzie la nivelul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Bacău, confuzie materializată în refuzul de a încheia contractul privind prestarea de servicii medicale cu această unitate sanitară, ceea ce conduce la riscul ca acest spital să nu mai poată asigura serviciile medicale populaţiei din zonă.
Examinând cauza prin prisma obiectului său, a probatoriului existent la dosar şi a normelor legale incidente, Înalta Curte reţine că sunt întemeiate criticile recurenţilor, astfel că va admite recursurile pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu consecinţa modificării sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată şi admiterii cererilor de intervenţie accesorii formulate de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Acţiunea în contencios administrativ formulată de unitatea administrativ teritorială Comăneşti şi Consiliul Local Comăneşti a vizat anularea parţială a H.G. nr. 212 din 9 martie 2011 pentru aprobarea Programului de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoane vârstnice”, mai exact în privinţa art. 3 alin. (2) raportat la Anexa nr. 2 din listă, precum şi suspendarea executării în baza art. 15 din Legea contenciosului administrativ.
Cererea de suspendare a fost soluţionată, fiind admisă, printr-o sentinţă separată (nr. 135 din 16 septembrie 2011) care nu face însă obiectul controlului judiciar de faţă.
Art.3 din H.G. nr. 212/2011 stipulează:
„(1) Programul se adresează autorităţilor administraţiei publice locale care, prin hotărâre a consiliului local/judeţean sau al municipiului Bucureşti, decid concomitent înfiinţarea de cămine pentru persoane vârstnice prin reorganizarea unor unităţi sanitare cu paturi aflate în reţeaua proprie a acestora, care se desfiinţează în condiţiile prevăzute de lege.
(2) Sunt eligibile pentru finanţare căminele pentru persoane vârstnice înfiinţate în condiţiile alin. (1) prin desfiinţarea unităţilor sanitare cu paturi prevăzute în anexa nr. 2 şi care respectă următoarele cerinţe principale, lit. a) -d)”.
În Anexa 2 la hotărârea de guvern, din lista unităţilor sanitare figurează Spitalul Orăşenesc „I.L.” Comăneşti.
Această unitate sanitară a fost transferată către autoritatea administraţiei publice locale în virtutea art. 16 lit. c) din O.U.G. nr. 162/2008 (privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile publice locale).
Din textele legale precitate, dar şi din economia întregului act normativ în discuţie rezultă, fără echivoc, că legiuitorul nu a dispus reorganizarea unor unităţi sanitare, în concret a Spitalului Orăşenesc „I.L.” Comăneşti, prin transformarea acestora în cămine pentru persoane vârstnice, acest lucru fiind posibil doar cu acordul şi la propunerea autorităţii administraţiei publice locale prin acte administrative, hotărâre a Consiliului local/judeţean.
H.G. nr. 212/2011 pentru aprobarea Programului de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoane vârstnice” a creat posibilitatea consiliilor locale/judeţene de a accesa fonduri în situaţia în care acestea decid prin hotărârea a Consiliului Local/Judeţean să înfiinţeze cămine pentru persoane vârstnice prin reorganizarea unor unităţi sanitare cu paturi aflate în reţeaua proprie a acestora.
Or, în speţă, prin hotărârea Consiliului Local nr. 30 din 22 martie 2011 Consiliul Local Comăneşti a aprobat menţinerea în activitate a Spitalului în discuţie, în structura şi forma juridică existente la acel moment (art. 1), neaprobând transformarea acestei unităţi sanitare în cămin pentru persoane vârstnice în condiţiile art. 3 din H.G. nr. 212/2011 (art. 2).
Aşadar, Consiliul Local Comăneşti a decis în conformitate cu art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 212/2011, motiv pentru care demersul său judiciar în anularea art. 3 alin. (2) coroborat cu Anexa nr. 2 la hotărârea de guvern nu este justificat, fiind evident că în lista cuprinsă în Anexa nr. 2 sunt enumerate unităţile sanitare cu paturi care prin desfiinţare devin eligibile pentru finanţare de cămine pentru persoane vârstnice, dacă, desigur, sunt îndeplinite cerinţele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) lit. a)–d) din H.G. nr. 212/2011.
Textele legale analizate lămuresc explicit faptul că trecerea Spitalului Orăşenesc „I.L.” Comăneşti în Anexa nr. 2 nu poate fi asimilată desfiinţării sau transformării lui într-un aşezământ pentru persoane vârstnice.
Înalta Curte constată, în contextul celor deja arătate că este greşită interpretarea dată de judecătorul fondului în sensul că, practic, ar fi avut loc o desfiinţare disimulată deoarece Spitalul a fost supus unei adevărate proceduri de redistribuire a personalului medico-sanitar, concertată de Ministerul Sănătăţii. Această interpretare nu are suport legal şi nici suport probator. Actele trimise de la Ministerul Sănătăţii către Spital reprezintă o simplă corespondenţă din moment ce Consiliul Local nu a decis transformarea unităţii sanitare în cămin pentru persoane vârstnice.
Totodată nu poate fi reţinut ca argument valabil în sprijinul soluţiei adoptate însuşirea tezei avansate de reclamanţi, anume că textul cerut a fi anulat este imprecis şi că această confuzie s-a perpetuat şi la nivelul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Bacău care şi-a motivat refuzul încheierii contractului privind prestare de servicii medicale cu Spitalul Orăşenesc „I.L.” Comăneşti pe H.G. nr. 212/2011 considerat a fi un act de desfiinţare a Spitalului. Şi această interpretare este în afara cadrului legal pentru raţiunile prezentate în considerentele de faţă.
În acest context, Înalta Curte reţine că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 anulând parţial H.G. nr. 212/2011, în realitate acţiunea în anulare fiind neîntemeiată.
Pentru aceleaşi motive se observă că cererile de intervenţie în interesul Guvernului României sunt întemeiate ceea ce impune admiterea lor în temeiul art. 52 şi urm. C. proc. civ.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Guvernul României, de Ministerul Sănătăţii şi de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, împotriva sentinţei nr. 169/2011 din 21 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamanţilor Unitatea Administrativ Teritorială Comăneşti prin Primar şi Consiliul Local Comăneşti, ca neîntemeiată.
Admite cererile de intervenţie în interesul Guvernului României formulate de Ministerul Sănătăţii şi de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5327/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5345/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
