ICCJ. Decizia nr. 5348/2012. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5348/2012
Dosar nr. 4266/1/2012
Şedinţa publică de la 13 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 128 din 1 martie 2012 Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a dispus invalidarea rezultatului obţinut la concursul de promovare în funcţii de execuţie din data de 8 mai 2011 de candidatul, pentru neîndeplinirea condiţiilor de participare la concurs, ca urmare a respingerii recursului împotriva hotărârii nr. 237 din 28 aprilie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi, în consecinţă, respingerea solicitării de promovare la Tribunalul Bihor şi de recunoaştere a gradului profesional de judecător de tribunal, ca urmare a concursului sus-menţionat.
De asemenea s-a dispus şi încetarea efectelor hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 388 din 15 mai 2011 referitoare la indisponibilizarea unui post vacant de judecător la Tribunalul Bihor, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în prezent secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că prin hotărârea nr. 92 din 03 martie 2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat organizarea concursului de promovare efectivă a judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie, la data de 8 mai 2011, conform calendarului propus, lista posturilor vacante, precum şi tematica şi bibliografia concursului.
Concursul a fost organizat pentru ocuparea unui număr de 88 de funcţii de execuţie vacante la nivelul instanţelor judecătoreşti, dintre care 3 posturi la secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bihor, în prezent secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin hotărârea nr. 19 din 12 aprilie 2011, Comisia de organizare a concursului a respins cererea de înscriere la concurs formulată de candidat, avându-se în vedere că acesta nu îndeplinea condiţia minimă de vechime.
Hotărârea Comisiei de organizare a concursului a fost contestată de candidat, secţia pentru judecători dispunând respingerea contestaţiei prin hotărârea nr. 293 din 19 aprilie 2011.
Prin hotărârea nr. 237 din 28 aprilie 2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestaţia formulată împotriva hotărârii sus-menţionate a secţiei pentru judecători.
Împotriva hotărârii nr. 237 din 28 aprilie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, candidatul a declarat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Ulterior, prin hotărârea nr. 388 din 15 iunie 2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat rezultatele obţinute de candidaţii care au participat la concursul din 8 mai 2011, cu excepţia celor care au declarat recursuri împotriva hotărârilor de respingere a cererilor de înscriere la concurs şi a dispus amânarea validării rezultatelor obţinute de aceşti din urmă candidaţi, printre care şi candidatul, precum şi indisponibilizarea unui post la secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bihor, în prezent secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de candidat împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 237 din 28 aprilie 2011. Ca urmare a respingerii recursului, se constată că, la data desfăşurării concursului, respectivul candidat nu îndeplinea condiţiile de participare la acest concurs.
Constatând că la data desfăşurării concursului candidatul nu a îndeplinit condiţiile de a participa la concurs, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus invalidarea rezultatului obţinut de acesta la concursul de promovare efectivă în funcţii de execuţie din data de 8 mai 2011.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că postul vacant astfel indisponibilizat nu mai poate fi ocupat, în condiţiile în care cei 2 candidaţi pentru această secţie au promovat în urma concursului din 8 mai 2011 şi nu există alţi candidaţi care ar putea fi valorificaţi, astfel încât a dispus încetarea efectelor hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 388 din 15 mai 2011 referitoare la indisponibilizarea unui post vacant de judecător la Tribunalul Bihor, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în prezent secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Referitor la solicitarea candidatului privind recunoaşterea gradului profesional de tribunal sau promovarea la Tribunalul Bihor, Plenului Consiliul Superior al Magistraturii a reţinut că, la data concursului, 8 mai 2011, acesta nu îndeplinea cerinţa privitoare la vechime, prevăzută de art. 44 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, participarea sa la concurs fiind permisă exclusiv în considerarea recunoaşterii efectelor juridice ale declarării recursului.
Candidatul care a participat la concursul de promovare în funcţii de execuţie din data de 8 mai 2012, respectiv B.A.D., judecător la Judecătoria Oradea, pe care îl priveşte deci hotărârea Plenului Consiliul Superior al Magistraturii nr. 128 din 1 martie 2012, a declarat recurs, în principal împotriva adresei nr. 8963/1154/2012 comunicată recurentului la 22 mai 2012 privind soluţia pronunţată de Consiliului Superior al Magistraturii în data de 7 mai 2012 şi împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 128 din 1 martie 2011, iar în subsidiar exclusiv împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii menţionată.
La primul termen de judecată (13 decembrie 2012) recurentul a precizat că îşi limitează recursul la solicitarea subsidiară, anume la:
1) repunerea în termenul de recurs împotriva hotărârii nr. 128 din 1 martie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii ori constatarea că recurentul se încadrează în termenul de recurs în lipsa comunicării acesteia;
2) admiterea recursului şi anulare hotărârii nr. 128 din 1 martie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii;
3) recunoaşterea dreptului pretins de recurent, respectiv obligarea intimatului să dispună promovarea sa la Tribunalul Bihor într-o funcţie de execuţie sau să-i recunoască gradul de judecător de tribunal prin valorificarea rezultatului obţinut la concursul de promovare în funcţii de execuţie din 8 mai 2011.
În motivarea recursului, în parametrii arătaţi, s-a arătat că în opinia recurentului recursul este declarat în termenul legal în condiţiile în care nu i-a fost comunicată hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii atacată,fiind evident că alin. (7) al art. 29 din Legea nr. 317/2004 reglementează două momente diferite de la care curge termenul de recurs de 15 zile şi anume pentru „orice persoană interesată” de la data publicării hotărârii conform alin. (6) al aceluiaşi text legal, iar pentru magistratul la care se referă hotărârea exclusiv de la momentul comunicării hotărârii.
În ipoteza în care Înalta Curte nu va împărtăşi această interpretare, recurentul a cerut repunerea în termenul de recurs în baza art. 103 alin. (2) C. proc. civ. considerând că „o împrejurare mai presus de voinţa sa” o reprezintă atacarea pe cale administrativă (recurs graţios) şi aşteptarea unei soluţii pe fond de la intimat, împrejurare de natură a-l împiedica să formuleze la un moment anterior recursul de faţă.
În ce priveşte dreptul pretins a fi recunoscut în litigiu acesta constă în valorificarea rezultatului obţinut de B.A.D. la concursul de promovare în funcţii de execuţie din 8 mai 2011, pe baza principiului de drept desprins din prevederile art. 30 din Regulamentul pentru organizarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006, modificată.
Prin art. 30 din Regulamentul amintit nu se reglementează doar o ipoteză concretă ci se consacră şi principiul valorificării rezultatului obţinut la concursul de promovare în cazul intervenirii unor modificări ulterioare desfăşurării concursului. În speţă, o astfel de modificare s-a produs prin adoptarea hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 750 din 18 octombrie 2011 publicată în M.Of. nr. 807/2011 privind schimbarea Regulamentului, modificare a cărui particularitate vizează tocmai vechimea în funcţie necesară promovării în funcţiile de execuţie pentru persoanele numite în magistratură în condiţiile art. 33 din Legea nr. 303/2004 republicată. Interpretând per a contrario norma juridică nou introdusă [art. 5 alin. (2) din Regulament] rezultă că persoanele numite în magistratură în condiţiile art. 33 din Legea nr. 303/2004 republicată modificată şi completată, pot participa la concursul de promovare în funcţii de execuţie vacante sau pe loc după 3 ani de la numirea în funcţie, ipoteză în care se află şi recurentul.
Chiar dacă prin decizia nr. 3850 din 30 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins recursul recurentului împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 237 din 28 aprilie 2011 privind verificarea hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 237 din 28 aprilie 2011 privind verificarea îndeplinirii condiţiilor de participare la concursul de promovare în funcţii de execuţie din 8 mai 2011, în considerarea lipsei unei vechimi în funcţia de judecător de minim 5 ani, există un nou temei legal care crează dreptul pretins a fi recunoscut.
Hotărârea nr. 128 din 1 martie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost criticată de recurent pentru neanalizarea noului temei legal invocat de acesta, art. 30 din Regulamentul modificat în sensul mai înainte detaliat.
Rezultatul obţinut de recurent la concursul de promovare din 8 mai 2011 se impune a fi valorificat, în opinia acestuia, în baza noului temei legal evidenţiat.
Au fost aduse ca argumente în favoarea soluţiei de admitere a recursului şi aspecte legate de principiul nediscriminării consacrat de C.E.D.O. şi de dreptul comunitar, precum şi aspecte de oportunitate ce decurg din nevoia covârşitoare de personal la Tribunalul Bihor, mai exact existenţa mai multor posturi vacante, criza de personal la secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru care a candidat şi recurentul.
A apreciat recurentul că nu reglementarea edictată de legiuitor este cauza nepromovării sale, ci blocajul datorat nesincronizării între administrativ şi legislativ.
Totodată, deşi legiuitorul a fost invitat să reformuleze art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 modificat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 785/2009 acest lucru nu s-a întâmplat, deşi ar fi extrem de util pentru ca norma modificată să fie aplicată pentru viitor şi să înlăture orice discuţie în materia condiţiilor de vechime necesare promovării magistraţilor.
În drept au fost invocate prevederile art. 304, pct. 9 C. proc. civ., art. 30 din Regulamentul pentru organizarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006, modificată, art. 5 alin. (2) din acelaşi Regulament, normă introdusă prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 750 din 18 octombrie 2011 publicată în M.Of. 807/15.11.2011, art. 29 din Legea nr. 317/2004, modificată, Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, principiul nediscriminării consacrat de C.E.D.O. (art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Protocolul 12 la această Convenţie) şi de dreptul comunitar (art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană în forma consolidată prin Tratatul de la Lisabona, art. 18-19 din Tratatul pentru funcţionarea Uniunii Europene, astfel cum a fost reglementat prin Tratatul de la Lisabona, art. 21 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Protocolul 12 la această Convenţie (care interzic discriminările), Directiva Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L303 din 2 decembrie 2000, Recomandarea Rec(2004)5 a Comitetului de Miniştri către statele membre privind verificarea compatibilităţii proiectelor de lege, a legilor în vigoare şi a practicilor administrative cu standardele impuse de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
Au fost anexate cererii de recurs hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii contestată, plângerea prealabilă adresată Consiliului Superior al Magistraturii în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, răspunsul comunicat de Consiliul Superior al Magistraturii prin adresa din 2012, Regulamentul aprobat de hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 750 din 18 octombrie 2011, hotărârea nr. 621 din 21 septembrie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, decizia nr. 3850 din 30 iunie 2011 pronunţată de secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin întâmpinarea intimatului s-a răspuns atât solicitării principale, invocându-se mai multe excepţii procedurale care însă nu vor mai fi detaliate faţă de precizarea făcută de recurent în şedinţa publică din 13 decembrie 2012, cât şi solicitării subsidiare care priveşte recursul declarat împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 128/2012. Sub acest aspect, intimatul a invocat excepţia nulităţii recursului în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ. subliniindu-se că recursul nu a fost motivat în termenul legal. Raportându-se la data de 21 martie 2012 când hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost publicată pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii s-a apreciat că motivarea recursului la data de 7 iunie 2012 s-a făcut cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de lege; comunicarea hotărârii atacate nu era necesară, în opinia intimatului, deoarece ea a fost emisă în urma executării deciziei nr. 3850/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal prin care s-a respins ca nefondat recursul formulat de B.A.D. împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 237 din 28 aprilie 2011 prin care s-a constatat că recurentul nu avea vechimea minimă prevăzută de lege pentru a participa la concursul de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor organizat la 8 mai 2011.
Menţinând motivarea mai sus prezentată, cu ocazia dezbaterilor pe fond intimatul a reformulat excepţia invocată, precizând că este vorba de excepţia tardivităţii recursului şi nu cea a nulităţii acestuia.
Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii recursului, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceasta nu este întemeiată şi o va respinge pentru cele ce vor fi punctate în continuare:
Art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, R2 cu modificări şi completări, prevede că: „Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţia se judecă în complet format din 3 judecători” iar alin. (5) al aceluiaşi articol stipulează: „Hotărârile plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile şi se comunică de îndată”.
Din coroborarea celor două texte legale rezultă interpretarea evidentă că termenul de recurs împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, curge de la comunicare în cazul persoanelor vizate (judecătorii sau procurorii) şi de la publicare pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii în cazul altor persoane interesate.
O asemenea interpretare este întărită şi de jurisprudenţa C.E.D.O. şi doctrina în materie care au statuat în mod constant că „termenele în care pot fi exercitate anumite căi de atac urmăresc să asigure o bună administrare a justiţiei şi să respecte, în special, principiul securităţii juridice”, în sensul că „dreptul la acţiune sau la promovarea unei căi de atac are a fi exercitat din momentul la care cei interesaşi pot cunoaşte efectiv deciziile judiciare care le impun anumite obligaţii sau care ar fi de natură să le atingă interesele lor legitime”.
Această interpretare a fost însuşită în mod unitar la nivelul instanţei supreme încă din 3 decembrie 2007, sens în este jurisprudenţa în materie.
Punctul de vedere exprimat prin întâmpinare în privinţa excepţiei tardivităţii recursului de faţă nu va fi primit din moment ce nu s-au produs dovezi despre comunicarea către recurent a hotărârii nr. 128/2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, devenind astfel incidente dispoziţiile art. 310 C. proc. civ., deci socotindu-se ca fiind făcut în termen recursul.
În acest context cererea recurentului de repunere în termenul de recurs nu îşi mai găseşte utilitatea.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte reţine că hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii ce obiectul prezentului recurs este legală şi că niciuna dintre criticile aduse de recurent nu este întemeiată.
La data de 1 martie 2012 Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât invalidarea rezultatului obţinut la concursul de promovare în funcţii de execuţie din data de 8 mai 2011 de candidat, respectiv de recurentul B.A.D., pentru neîndeplinirea condiţiilor de participare la concurs, ca urmare a respingerii recursului împotriva hotărârii nr. 237 din 28 aprilie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi, în consecinţă, respingerea solicitării de promovare la Tribunalul Bihor şi de recunoaştere a gradului profesional de judecător la Tribunal, ca urmare a concursului sus-menţionat.
În motivarea acestei soluţii intimatul a reţinut în principal că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că magistratul, judecător la Judecătoria Zalău, a participat la concursul de promovare în funcţii de execuţie din data de 8 mai 2011 fără să fi îndeplinit condiţiile de participare la acest concurs. S-a arătat că, iniţial, prin hotărârea nr. 19 din 12 aprilie 2011 Comisia de organizare a concursului a respins cererea de înscriere la concursul din 8 mai 2011 formulată de recurent, arătându-se că acesta nu îndeplinea condiţia minimă de vechime, prevăzută de art. 44 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, modificată şi completată. Contestaţia formulată împotriva hotărârii Comisiei de organizare a fost respinsă prin hotărârea nr. 293 din 19 aprilie 2011 a secţiei pentru judecători, soluţia fiind menţinută de hotărârea nr. 237 din 28 aprilie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Această din urmă hotărâre a fost recurată de B.A.D. în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care prin decizia nr. 3850 din 30 iunie 2011 a respins recursul, reţinând că recurentul nu îndeplinea condiţia de 5 ani vechime cerută de art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 pentru a participa la concursul de promovare în funcţii de execuţie din 8 mai 2011, vechimea pe care acesta o avea în funcţia de judecător fiind de 2 ani şi 11 luni.
Cu ocazia soluţionării recursului amintit mai înainte s-au analizat şi aspectele de discriminare punctate şi în recursul de faţă, Înalta Curte explicând, în sinteză, că şi din perspectiva jurisprudenţei C.E.D.O. a distinge nu înseamnă a discrimina, situaţia la care se raporta recurentul, anume aceea a colegilor judecători care au beneficiat de dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, reprezentând evident o situaţie distinctă pe care legiuitorul a tratat-o diferenţiat. Analiza riguroasă a Înaltei Curţi în examinarea recursului împotriva hotărârii nr. 237/2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pe acest temei al discriminării, reprezintă un răspuns la critica invocată şi în recursul de faţă.
De altfel, reţinându-se în mod irevocabil că judecătorul B.A.D. nu îndeplinea condiţia vechimii legale pentru a participa la concursul de promovare în funcţii de execuţie din 8 mai 2011, nu se poate ajunge decât la concluzia că se impune invalidarea rezultatului obţinut de acesta la concursul în discuţie.
Solicitarea recurentului de a i se recunoaşte dreptul pretins, anume valorificarea rezultatului obţinut la concursul de promovare amintit, în mod corect nu a fost adusă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în condiţiile deja expuse.
Este neîntemeiată critica recurentului privitoare la neanalizarea acestei cereri de către intimat în baza noului temei legal ce constă în art. 30 din Regulamentul pentru organizarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor (aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006), astfel cum a fost modificat prin hotărârea nr. 750 din 18 octombrie 2011, câtă vreme la momentul evaluării condiţiei de vechime în funcţia de judecător textul modificat nu era în vigoare, iar examinarea din acest punct de vedere presupune o aplicare retroactivă, deci nepermisă, a lui.
Pentru aceleaşi argumente, care se axează pe neîndeplinirea condiţiei referitoare la vechime prevăzută de art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 republicată, modificată şi completată, nu se poate da curs niciuneia din cererile enumerate la pct. 3 al recursului în varianta subsidiară susţinută de recurent, mai exact solicitării de promovare la Tribunalul Bihor sau de recunoaştere a gradului profesional de judecător de tribunal ca urmare a concursului organizat la 8 mai 2011.
Argumentul de oportunitate care ar decurge din nevoia covârşitoare de personal la Tribunalul Bihor nu va fi primit, prioritate având argumentul legalităţii care în speţă a fost infirmat.
Constatând că nu există motive pentru desfiinţarea hotărârii nr. 128 din 1 martie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, văzând şi dispoziţiile art. 29 alin. (7)–(9) din Legea nr. 317/2004 republicată, modificată şi completată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia tardivităţii recursului invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.
Respinge recursul declarat de B.A.D. împotriva hotărârii nr. 128 din 1 martie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5346/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5358/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
