ICCJ. Decizia nr. 5360/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5360/2012
Dosar nr. 879/45/2011
Şedinţa publică de la 13 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată SC A. SA Iaşi a chemat în judecată D.G.F.P. a judeţului Iaşi, pentru a fi obligată să-i soluţioneze contestaţia pe care a înregistrat-o din 25 martie 2011, în termen de 7 zile de la comunicarea definitivă şi irevocabilă a prezentei sentinţe, sub rezerva plăţii unei penalităţi de 5.000 RON pe zi de întârziere, şi a cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 346 din 14 noiembrie 2011 Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA Iaşi, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a judeţului Iaşi, a obligat pârâta să soluţioneze contestaţia reclamantei înregistrată din 25 martie 2011 la D.G.F.P. Vaslui, în termen de 7 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a prezentei sentinţe, sub sancţiunea achitării unei penalităţi de 1.000 RON pe zi întârziere, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4,3 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că astfel, cum corect se arată de reclamantă, întârzierea de peste 7 luni în soluţionarea contestaţiei pe care a formulat-o la organul fiscal în procedura administrativă prevăzută de O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., se încadrează în noţiunea de „nesoluţionare în termen legal a unei cereri”, astfel cum este definită de art. 2 lit. h) din Legea contenciosului administrativ: „faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede un alt termen”.
Apărarea organului fiscal, privind justificarea nesoluţionării contestaţiei în tot acest interval, din cauza lipsei unui răspuns din partea structurilor sale ierarhic superioare, Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală Juridică, cu privire la modul de interpretare a unor prevederi legal din C. fisc., aplicabile în cazul contestaţiei în litigiu, (deşi a fost înaintate un număr de aproximativ 5 adrese), nu poate fi primită de instanţa de contencios administrativ.
Or, chiar dacă prevederile art. 70 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. prevăd prelungirea termenului legal de 45 zile de la înregistrare pentru soluţionarea contestaţiei de organul fiscal, în situaţia în care „sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei”, această prelungire poate avea loc doar, „cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate”.
Această perioadă nu poate fi însă prelungiră sine die, faţă de prevederile pct. 9.1 din Ordinul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2137/2011, în care se prevede expres că „Direcţiile de specialitate vor transmite punctele de vedere în termen de cel mult 10 zile de la solicitare”, de unde rezultă că organul fiscal avea la dispoziţie maxim 55 zile pentru soluţionarea contestaţiei, cu atât mai mult cu cât în acest interval era în drept să demareze executarea silită în baza actului fiscal atacat, iar în speţă suma este de peste 1 milion RON.
Aşa fiind, Curtea de apel a constatat că în realitate pârâta îşi invocă propria culpă în nesoluţionarea în termenul legal a procedurii administrative cu care a fost investită conform legii, în raporturile sale cu contribuabilul vătămat în dreptul său recunoscut de lege de a primi o decizie în soluţionarea contestaţiei în termenul de 45 zile prevăzut expres în C. proc. fisc., neavând vreo relevanţă încălcarea de structurile superioare a organului fiscal, a obligaţiei legale ce le revenea, în formularea unui punct de vedere legal în interpretarea prevederilor fiscale, necesar soluţionării cauzei.
Mai mult, pe lângă încălcarea prevederilor legale interne conduita pârâtei de a nu emite actul administrativ, decizia de soluţionare a unei contestaţii, într-un interval ce depăşeşte 7 luni, contravine şi noţiunii de „termen rezonabil” în materie civilă, ce include şi durata procedurilor administrative (Cauza Erkner şi Hofauer contra Austriei din 23 aprilie 1987, cauza J.B. contra Franţei din 26 septembrie 2000).
În temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ, Curtea de apel a admis în parte, şi capătul de acţiune având ca obiect obligarea pârâtei la plata de penalităţi pe zi întârziere, reduse la nivelul sumei de 1.000 RON/zi şi calculate cu data prevăzută pentru soluţionarea contestaţiei.
Împotriva sentinţei civile nr. 346 din data de 14 noiembrie 2011 pronunţată de către Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta D.G.F.P. a judeţului Iaşi, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii în întregime a acţiunii reclamantei.
S-a învederat, prin motivele cererii de recurs, că în mod nelegal, prin neluarea în considerare a complexităţii stării de fapt şi de drept, prima instanţă a admis în parte acţiunea şi a reţinut că organul fiscal avea la dispoziţie 55 de zile pentru soluţionarea contestaţiei administrative, în condiţiile în care prin adresa înregistrată la D.G.F.P. a judeţului Iaşi din 22 decembrie 2011 s-a comunicat de către Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală că s-a aprobat delegarea competenţei de soluţionare a căii administrative de atac formulate de către SC A. SA Iaşi în favoarea structurii de specialitate din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Vaslui.
Intimata SC A. SA Iaşi nu a depus la dosar întâmpinare.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis, cu consecinţa modificării hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanta SC A. SA Iaşi în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a judeţului Iaşi, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin acţiunea în contencios administrativ cu care a învestit Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 octombrie 2011 reclamanta SC A. SA a solicitat obligarea pârâtei D.G.F.P. a judeţului Iaşi să soluţioneze contestaţia administrativă formulată împotriva deciziei de impunere din data de 28 februarie 2011 prin care s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare de plată în valoare de 1.286.682 RON (principal şi accesorii), motivându-se că termenul legal de soluţionare al contestaţiei s-a împlinit la data de 11 mai 2011, că au fost nerespectate prevederile art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., şi că sunt întrunite în cauză cerinţele nesoluţionării în termen a unei cereri în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. h) şi art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Acţiunea reclamantei a fost admisă, prin sentinţa nr. 346 din data de 14 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal (comunicată pârâtei la 16 decembrie 2011), fiind obligată D.G.F.P. a judeţului Iaşi să soluţioneze contestaţia reclamantei SC A. SA înregistrată din 25 martie 2011 la D.G.F.P. a judeţului Vaslui în termen de 7 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a sentinţei, sub sancţiunea achitării unei penalităţi de 1.000 RON pe zi de întârziere.
Soluţia primei instanţe, de admitere a acţiunii formulate de reclamantă în contradictoriu cu D.G.F.P. a judeţului Iaşi, deşi principial bine fundamentată şi motivată, prin raportare la situaţia de fapt şi de drept corect stabilită la momentul judecării cauzei, nu mai poate fi păstrată, datorită faptului că, între timp, pârâta chemată în judecată şi-a pierdut calitatea procesuală pasivă.
Într-adevăr, se reţine, în litigiu, instituirea, prin dispoziţiile art. 209 alin. (31) C. proc. fisc., astfel cum a fost modificat şi completat prin O.G. nr. 29/2011, posibilitatea delegării competenţei de soluţionare a contestaţiilor prevăzute la alin. (1) din cod, în favoarea altui organ de soluţionare prevăzut de lege, în condiţiile stabilite prin ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
A fost emis, în consecinţă, Ordinul nr. 3333/2011 al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind condiţiile de delegare a competenţei de soluţionare a contestaţiilor altui organ de soluţionare, publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 742/21.10.2011, stabilindu-se, prin art. 2 alin. (1) că „Structura specializată de soluţionare a contestaţiilor constituită la nivelul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, cu avizul Direcţiei generale de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, poate delega competenţa de soluţionare a contestaţiilor altei structuri specializate de soluţionarea contestaţiilor” şi, prin art. 2 alin. (2), că „Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, odată cu avizul acordat în condiţiile alin. (1), stabileşte şi structura specializată de soluţionare a contestaţiilor căreia i se deleagă competenţa de soluţionare a contestaţiilor”.
În cauză, astfel cum rezultă din comunicarea Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, depusă în recurs şi înregistrată din 22 decembrie 2011 la D.G.F.P. a judeţului Iaşi, s-a avizat, în temeiul dispoziţiilor legale şi reglementare mai sus menţionate, delegarea competenţei de soluţionare a contestaţiei formulate de SC A. SA împotriva deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din 24 februarie 2011 emisă în baza raportului de inspecţie fiscală din 24 februarie 2011, şi s-a stabilit că această contestaţie urmează a fi soluţionată de structura de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Vaslui, căreia urmează a-i fi trimis dosarul cauzei.
În aceste condiţii, cum recurenta pârâtă nu mai are calitate procesuală pasivă în proces, raportat la pretenţiile reclamantei SC A. SA Iaşi, astfel cum au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 312 alin. (1)-alin. (3) C. proc. civ., admiterea recursului formulat de D.G.F.P. a judeţului Iaşi, cu consecinţa modificării sentinţei nr. 346 din data de 14 noiembrie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în sensul respingerii acţiunii în contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. a judeţului Iaşi împotriva sentinţei nr. 346/2011 din 14 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5357/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5364/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
