ICCJ. Decizia nr. 5364/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5364/2012
Dosar nr. 491/35/2011
Şedinţa publică de la 13 decembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul F.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Baroul Satu-Mare şi U.N.B.R., admiterea acţiunii, în sensul constatării că îndeplineşte condiţiile legale privind primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, anularea deciziei din 2 decembrie 2010 emisă de Consiliul Baroului Satu-Mare, anularea deciziei din 20 februarie 2011 emisă de consiliul U.N.B.R., obligarea pârâţilor să emită decizia de primire a sa în profesia de avocat şi să procedeze la înscrierea sa în tabloul avocaţilor definitivi ai Baroului Satu-Mare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin cererea înregistrată din 1 septembrie 2010 la Baroul Satu-Mare, a solicitat primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, întrucât îndeplineşte condiţiile legale prevăzute de art. 11 şi art. 13, dar mai ales de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 şi a făcut dovada îndeplinirii acestor condiţii odată cu depunerea acestei cereri, adică este cetăţean român, este licenţiat al unei facultăţi de drept, nu se află în vreunul din cazurile de nedemnitate, este apt din punct de vedere medical şi îndeplineşte condiţiile privind vechimea necesară, întrucât a exercitat peste 10 ani funcţii juridice. Mai mult, a făcut dovada că este consilier juridic definitive, prin adeverinţa din 13 octombrie 2010 emisă de Colegiul Consilierilor Juridici Satu-Mare în care este specificat că are calitatea de consilier juridic de la data de 25 mai 2004.
Prin sentinţa civilă nr. 269/CA din 13 decembrie 2011 Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul S.F. în contradictoriu cu pârâţii Baroul Satu-Mare şi U.N.B.R. şi a constatat că reclamantul îndeplineşte condiţiile legale privind primirea în profesia de avocat cu scutire de examen şi de asemenea a anulat decizia din 2 decembrie 2010 a Consiliului Baroului Satu-Mare şi decizia din 20 februarie 2011 a consiliului U.N.B.R. şi a obligat pârâţii să emită decizia de primire a reclamantului în profesia de avocat şi să procedeze la înscrierea în tabloul avocaţilor definitivi ai Baroului Satu-Mare.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că impunerea unor condiţii suplimentare celor stabilite prin art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, respectiv organizarea unui interviu sub forma unui test grilă şi stabilirea unui punctaj minimal de 20 de puncte (din 25 posibile) echivalează cu susţinerea unui examen şi, prin aceasta, contravine legii, în acest sens fiind şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Aspectul cantitativ invocat, respectiv împrejurarea că verificarea cunoştinţelor a vizat doar reglementările specifice profesiei, iar nu alte materii (civil, penal, proceduri) este lipsit de relevanţă câtă vreme se reproşează pârâţilor faptul că impunerea unei grile, a unui barem prestabilit şi a unui punctaj minim obligatoriu de atins de către solicitanţi echivalează cu un examen.
Caracterul liber al profesiei de avocat presupune respectarea cadrului legal, respectiv dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată (anterior abrogării prin pct. 7 al art. I din O.U.G. nr. 159 din 12 noiembrie 2008), instanţa de judecată fiind abilitată să constate că, în măsura în care dreptul recunoscut de lege există, el trebuie recunoscut şi de către autoritatea publică, care nu poate refuza cererea de primire în profesia de avocat pe alte criterii decât cele consacrate prin textul legal.
Textul legal citat stabileşte, contrar poziţiei exprimate de pârâte prin întâmpinare, un drept faţă de persoanele care îndeplinesc şi celelalte condiţii de înscriere în avocatură şi nu o posibilitate sau o facultate. Prevederea legală „poate fi primit în profesie” trebuie înţeleasă în sensul că dacă o persoană se află într-una din situaţiile prevăzute de art. 16 din lege şi solicită primirea în profesia de avocat, cererea trebuie să fie admisă, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii.
De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut că printr-o hotărâre a C.E.D.O. din data de 27 ianuarie 2009 în cauza Ştefan şi Ştef împotriva României s-a constatat încălcarea prevederilor art. 6.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ca urmare a incertitudinii jurisprudenţiale şi a absenţei unui mecanism capabil să asigure coerenţa practică chiar în cadrul celei mai înalte instanţe naţionale (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), care a avut drept efect privarea reclamanţilor de dreptul la primirea în profesie cu scutire de examen, în timp ce altor persoane ce se află într-o situaţie similară li s-a recunoscut acest drept.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâţii Baroul Satu-Mare şi U.N.B.R., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
Astfel, din analiza gramaticală şi teleologică a prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 rezultă că persoana care îndeplineşte condiţiile legale enumerate la lit. a) şi lit. b), „la cerere poate fi primit în profesie, cu scutire de examen” iar din analiza gramaticală şi teleologică a prevederilor art. 21 alin. (1) şi alin. (2) din Statut rezultă că şi consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Interpretarea corectă a acestor dispoziţii legale presupune coroborarea prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 cu prevederile art. 21 din Statut, întrucât organizarea şi funcţionarea profesiei de avocat este guvernată atât de prevederile Legii nr. 51/1995 cât şi de cele ale Statutului.
Că prevederile Legii nr. 51/1995 şi cele ale Statutului profesiei de avocat se interpretează unitar, rezultă din prevederile art. 1 ale Statutului potrivit cărora „profesia de avocat este liberă şi independentă cu organizare funcţionare şi conducere autonome, stabilite în condiţiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 (...) şi ale prezentului Statut” şi din prevederile art. 4 alin. (1) din Statut potrivit cărora „profesia de avocat este organizată şi funcţionează în baza principiului autonomiei şi descentralizării, în condiţiile prevăzute de lege şi de prezentul statut”.
În acelaşi sens se stabileşte şi prin prevederile hotărârii nr. 902/2010 privind adoptarea „Ghidului de bună practică privind procedura soluţionării transparente a cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen” a consiliului U.N.B.R., conform cărora procedura de soluţionare a cererii de primire în profesie cu scutire de examen presupune verificarea cunoştinţelor privind legislaţia specifica profesiei de avocat, consiliul baroului putând decide ca această verificare să se facă şi în formă scrisă, iar rezultatul verificării cunoştinţelor poate determina respingerea cererii de primire în profesie. Potrivit art. 85 alin. (2) din Statut deciziile şi hotărârile adoptate de consiliul U.N.B.R. sunt obligatorii.
Prin urmare, interpretând corect prevederile legale invocate,rezultă că primirea în profesie a persoanelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. a)-lit. b) reprezintă o posibilitate recunoscută de lege şi nu un drept la fel cum şi verificarea cunoştinţelor solicitanţilor este o posibilitate pe care Statutul profesiei de avocat şi hotărârea nr. 902/2010 o recunoaşte consiliilor barourilor.
Cu referire la condiţiile expres arătate la lit. b) a art. 16 din Legea nr. 51/1995, astfel cum s-a reţinut, în considerarea cunoştinţelor dobândite ca urmare a exercitării unei profesii timp de minim 10 ani, legiuitorul a reglementat posibilitatea de primire în profesie cu scutire de examen, prin examen înţelegându-se în mod corect verificarea unui ansamblu de cunoştinţe de drept material şi procesual.
Scutirea de examen însă nu poate fi extinsă şi în ceea ce priveşte legislaţia specifică profesiei de avocat, întrucât, pe de o parte, exercitarea nici uneia din profesiile enumerate în art. 16 alin. (2) lit. b) nu presupune dobândirea cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat, necesare exercitării profesiei la standardele impuse la nivel naţional şi european, iar pe de altă parte, verificarea cunoştinţelor privind exclusiv legislaţia specifică profesiei de avocat nu reprezintă „un examen”, cum greşit a concluzionat instanţa.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se referă la greşita aplicare a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect instanţa de fond a apreciat că organizarea unei testări scrise, cu prevederea unui punctaj şi a unui barem pentru promovare, echivalează cu un examen şi excede limitelor de verificare a „cunoştinţelor solicitantului cu privire la organizarea şi funcţionare profesiei de avocat” [art. 21 alin. (1) şi alin. (2) din Statutul profesiei de avocat], precum şi prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, care stabilesc dreptul solicitantului care îndeplineşte anumite condiţii (de vechime şi bună-reputaţie) să acceadă în profesie fără examen.
De altfel, în acest sens este şi practica instanţei de control judiciar, concretizată în mai multe decizii, cu titlu de exemplu fiind decizia nr. 4777/2010 şi decizia nr. 233/2011.
În ceea ce priveşte apărarea în sensul că verificarea organizată de pârât privea doar reglementările specifice organizării şi exercitării profesiei de avocat, aceasta nu poate fi primită, din moment ce această verificare a fost concepută sub forma unui examen, cu punctaj pentru fiecare subiect şi barem pentru promovare.
Pentru considerentele menţionate, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Baroul Satu-Mare şi U.N.B.R. împotriva sentinţei civile nr. 269/CA/2011-P.I. din 13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5360/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5365/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
