ICCJ. Decizia nr. 5388/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5388/2012
Dosar nr. 6333/2/2011
Şedinţa publică de la 14 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul la data de 8 iulie 2011 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.A.M. a chemat în judecată pe pârâţii G.R. şi A.N.A.F., solicitând anularea Ordinului preşedintelui A.N.A.F. nr. 2253/2011 şi a H.G. nr. 566/2011, suspendarea executării actelor administrative menţionate, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 6077 din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a respins excepţia netimbrării invocată de pârâtul G.R., ca neîntemeiată, reţinând că, la termenul din 1 septembrie 2011, reclamantul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru şi timbrul judiciar în cuantumul stabilit, fiind depusă la dosar chitanţa nr. 31082210/1 din 01 septembrie 2011;
- a admis excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de pârâţi şi, în consecinţă, a respins, ca inadmisibile, acţiunea privind anularea şi cererea privind suspendarea efectelor Ordinului preşedintelui A.N.A.F. nr. 2253 din 23 iunie 2011 şi a H.G. nr. 566/2011.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Conform art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune şi este obligatorie, iar neîndeplinirea ei este sancţionată cu respingerea cererii în contencios ca inadmisibilă, în acord cu prevederile art. 109 alin. 2 C. proc. civ.
În speţă, reclamantul solicită anularea Ordinului Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2253 din 23 iunie 2011 privind aprobarea structurii organizatorice a C.G.G.F. şi a secţiilor judeţene, statele de funcţii şi Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de testare profesională a funcţionarilor publici şi a H.G. nr. 566/2011 privind pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 1324/2009 privind organizarea şi funcţionarea G.F.
Prin urmare, actele administrative contestate sunt acte administrative cu caracter individual, producând efecte numai faţă de respectiva instituţie publică şi nu erga omnes pentru a se reţine caracterul lor de act normativ.
Reclamantul nu a depus la dosarul cauzei niciun înscris din care să rezulte că, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ, s-a adresat mai întâi autorităţilor publice emitente ale celor două acte administrative contestate, respectiv G.R. şi Preşedintelui A.N.A.F., îndeplinind astfel procedura administrativă prealabilă.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării aceloraşi acte administrative, Curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, trebuie îndeplinită aceeaşi condiţie specială, de ordin procedural, în sensul că, anterior sesizării instanţei de judecată, persoana vătămată trebuie să sesizeze, în condiţiile art. 7, autoritatea publică care a emis actul sau autoritatea ierarhic superioară. Or, aşa cum s-a constatat deja, reclamantul nu s-a adresat celor două autorităţi publice emitente a actelor administrative menţionate şi pentru care s-a solicitat suspendarea efectelor.
3. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii primei instanţe
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs reclamantul, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond în mod greşit a reţinut neîndeplinirea procedurii plângerii prealabile, întrucât la dosarul cauzei este depusă adresa înregistrată sub nr. 912761 din 07 iulie 2011 la Registratura A.N.A.F., care face dovada plângerii prealabile formulate în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, împotriva actelor administrative contestate.
În continuare, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant expune critici referitoare la nelegalitatea actelor administrative contestate.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate în raport cu art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept
Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „ Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. ”
Procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, ca un fine de neprimire a acţiunii, şi este obligatorie, iar neîndeplinirea ei este sancţionată cu respingerea cererii în contencios administrativ, ca inadmisibilă, în acord cu prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ.
Deşi prin cererea de recurs, recurentul-reclamant critică soluţia instanţei de fond invocând faptul că nu a fost luată în considerare plângerea prealabilă formulată împotriva actelor contestate, înregistrată la Registratura A.N.A.F. sub nr. 912761 din 07 iulie 2011, Înalta Curte constată că, la dosarul de fond, în care a fost pronunţată sentinţa supusă controlului de legalitate şi temeinicie, nu a fost depus înscrisul respectiv, care a fost depus de recurent direct în faţa instanţei de recurs, la termenul din 14 decembrie 2012.
În aceste condiţii, hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, judecătorul fondului reţinând în mod corect incidenţa acestui fine de neprimire decurgând din neîndeplinirea procedurii prealabile, atât cu privire la acţiunea în anulare, cât şi cu privire la cererea de suspendare a executării actelor respective, în raport cu cerinţa impusă de art. 14 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004, conform căruia „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.”
Cu toate acestea, chiar în ipoteza în care ar fi fost luată în considerare adresa respectivă, reclamantul a introdus acţiunea cu nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004, conform cărora „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.”
Pentru a fi îndeplinite condiţiile de admisibilitate a acţiunii în anulare în reglementarea Legii nr. 554/2004, nu este suficient ca persoana vătămată să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a actului administrativ individual şi, de îndată, să se adreseze instanţei de contencios administrativ cu o acţiune în anularea actului, fiind necesar ca persoana vătămată să aştepte fie răspunsul primit la plângerea prealabilă, fie împlinirea termenului de 30 de zile de la înregistrarea plângerii prealabile, prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) din lege.
Or, în cauză, adresa de care se prevalează recurentul-reclamant a fost înregistrată la A.N.A.F. la data de 07 iulie 2011, iar acţiunea în anulare a fost introdusă la instanţă la data de 08 iulie 2011, nefiind respectate prevederile art. 8 alin. (1) cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Totodată, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile nici cu privire la H.G. nr. 566/2011.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de M.A.M. împotriva sentinţei civile nr. 6077 din 20 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2012 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 4821/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5398/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
