ICCJ. Decizia nr. 5410/2012. Contencios. Anulare acte administrative emise de C.N.V.M. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5410/2012
Dosar nr. 8129/2/2009
Şedinţa publică de la 14 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SIF T. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională a Valorilor Imobiliare, anularea deciziei nr. 674 din 28 aprilie 2009 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la eliberarea unei noi decizii, prin care să îi dea avizul favorabil necesar înregistrării modificării Actului constitutiv al societăţii conform hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 2/2009.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Convocatorul publicat în M. Of. al României, partea a IV-a, nr. 757/4.02.2009, consiliul de administraţie a supus aprobării Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor modificarea actului constitutiv al societăţii, printre altele, în sensul limitării pragului maxim de dobândire sau deţinere de acţiuni la un procent de 5% din capitalul social al SIF T. SA, pentru orice acţionar singur sau împreună cu persoanele cu care aceasta acţionează în mod concertat, cumulativ cu menţinerea limitării privitoare la exerciţiul dreptului de vot (menţinut la plafonul maxim de 1% din capitalul social).
Urmare a ordonanţei C.N.V.M. nr. 100 din 18 februarie 2009, reclamanta s-a conformat obligaţiilor care i-au fost impuse şi a suplimentat convocatorul publicat la 4.02.2009, prin introducerea pe ordinea de zi şi a informării acţionarilor cu privire la poziţia oficială a C.N.V.M. relativ la propunerile de modificare a actului constitutiv.
A mai precizat reclamanta că prin adresa înregistrată la C.N.V.M. din 30 martie 2009, completată prin adresele din 3 aprilie 2009 şi din 13 aprilie 2009, a solicitat pârâtei eliberarea avizului necesar publicării hotărârii de modificare a actului constitutiv, însă pârâta, prin emiterea deciziei nr. 674 din 28 aprilie 2009, a refuzat eliberarea avizului solicitat.
Reclamanta a apreciat că respingerea solicitării de emitere a avizului este nelegală şi de natură să prejudicieze drepturile şi interesele legitime ale societăţii şi ale acţionarilor acesteia, care au votat, în deplina cunoştinţă de cauză, măsura stabilirii pragului de dobândire şi/sau deţinere de acţiuni la maximum 5% din capitalul social, cu păstrarea limitării exerciţiului de vot aferent acestor acţiuni la maxim 1% din capitalul social.
A opinat reclamanta că limitarea impusă de textul art. 2861 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, are caracterul unei norme dispozitiv-supletive, fiind aplicabilă doar în măsura în care actul constitutiv al societăţii de investiţii financiare interesate nu prevede o derogare de la procentul legal stabilit la 1% din capitalul social.
S-a apreciat că orice interpretare contrară nu poate fi decât de natură să încalce grav principiul libertăţii contractuale, atât timp cât actul constitutiv al oricărei societăţi comerciale are natura juridică a unui acord de voinţe încheiat între acţionari, acord de voinţa care, în esenţă, este un contract comercial, iar limitarea pragului de deţinere de acţiuni se face în interesul acţionarilor şi al societăţii însăşi.
A mai susţinut reclamanta că prin actul emis şi efectele acestuia, C.N.V.M. s-a substituit instanţei de judecată, care, potrivit prevederilor legale, este singura instituţie abilitată să cerceteze legalitatea hotărârilor adunărilor generale ale acţionarilor.
Refuzul emiterii avizului solicitat este de natură a împiedica, din punct de vedere procedural, depunerea hotărârii nr. 2 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 20 martie 2009 la registrul comerţului şi implicit, publicarea acesteia in M. Of., în scopul dobândirii de efecte juridice de către acest act al societăţii. Fără efectuarea acestor lucrări de dublă publicitate a hotărârii acţionarilor, nici un acţionar sau o altă persoană interesată nu poate solicita instanţei de judecată cercetarea legalităţii acestei hotărâri, întrucât, potrivit art. 132 din Legea societăţilor comerciale, doar hotărârile Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor care sunt publicate în M. Of. pot fi atacate cu acţiuni în anulare, în termen de 15 zile de la data publicării.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată şi menţinerea deciziei contestate ca fiind legală şi temeinică, apreciind că actul individual contestat nu reprezintă un refuz nejustificat de emitere a actului administrativ solicitat, ci constituie un răspuns motivat în fapt şi în drept la cererea SIF T. SA de avizare a modificării actului constitutiv.
A mai opinat pârâta că din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 2861, cu observarea prevederilor art. 283 din Legea nr. 297/2004, rezultă că acestea nu întrunesc elementele definitorii ale normelor juridice supletive, în sensul că nu permit investitorilor opţiunea de a dobândi acţiuni emise de o societate de investiţii financiare în limitele stabilite prin actul constitutiv sau, în lipsa acestora, în limita prevăzută de lege, ci, dimpotrivă, instituie interdicţia categorică de a depăşi pragul legal de deţinere stabilit la 1% din capitalul social.
Prin notele scrise depuse la dosar la data de 8 martie 2010, reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2861 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin încheierea de şedinţă din data de 10 martie 2010, instanţa a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2861 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea acestei excepţii, iar prin Decizia nr. 781/2011, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate invocată.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 6416 din 2 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin hotărârea nr. 2 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 20 martie 2009 s-a aprobat modificarea actului constitutiv conform propunerilor din convocatorul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, în sensul majorării pragului de deţinere din capitalul social al SIF T. SA de la 1% la 5%, cu precizarea că drepturile de vot vor fi limitate la 1% din totalul acestora, actul constitutiv fiind actualizat în acest sens.
Urmare a transmiterii de către reclamantă a raportului curent de la 3 februarie 2009, pârâta a emis ordonanţa nr. 100 din 18 februarie 2009, prin care a stabilit în sarcina Consiliului de Administraţie al reclamantei obligaţia de a introduce ca prim punct pe ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 20, din 21 martie 2009 prezentarea poziţiei oficiale a C.N.V.M. cu privire la legalitatea propunerilor de modificare a actului constitutiv.
Prin adresa din 8 aprilie 2009, pârâta a solicitat reclamantei transmiterea actului constitutiv actualizat al societăţii în care sunt cuprinse modificările aduse actului constitutiv prin hotărârile Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 1 din 20 martie 2009 şi nr. 2 din 20 martie 2009, care s-a conformat, iar prin decizia nr. 674 din 28 aprilie 2009, pârâta a respins solicitarea reclamantei de avizare a modificării actului constitutiv în conformitate cu hotărârea nr. 2 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 20 martie 2009.
La emiterea acestei decizii s-a reţinut că prin hotărârea nr. 2 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 20 martie 2009 s-a aprobat modificarea actului constitutiv în sensul majorării pragului de deţinere din capitalul social al SIF T. SA de la 1% la 5%, contrar prevederilor art. 2861 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare.
Reclamanta a formulat contestaţie împotriva deciziei menţionate, ce a fost respinsă de pârâtă prin decizia nr. 911 din 4 iunie 2009, prima instanţă apreciind această soluţie ca fiind temeinică şi legală.
Instanţa a apreciat că este nefondată susţinerea reclamantei în sensul că limitarea impusă de textul art. 2861 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 are caracterul unei norme supletive, aplicabilă doar în măsura în care actul constitutiv al societăţii de investiţii financiare interesate nu prevede o derogare de la procentul legal stabilit la 1% din capitalul social.
S-a constatat că din interpretarea dispoziţiilor legale rezultă că acestea nu conţin norme supletive, ci instituie interdicţia de a depăşi pragul legal de deţinere stabilit la 1% din capitalul social, prevederile art. 2861 având un caracter imperativ, a căror nerespectare se sancţionează cu anularea acţiunilor prin dobândirea cărora s-a depăşit pragul legal de deţinere, potrivit art. 283 din Lege.
A apreciat prima instanţă de asemenea nefondate şi susţinerile reclamantei în sensul că, prin instituirea unui prag de deţinere ce nu se încadrează în nici o restricţie posibilă de la libera circulaţie a capitalurilor, dispoziţiile art. 2861 din Legea nr. 297/2004 încalcă normele comunitare.
Judecătorul fondului a invocat Decizia nr. 781/2011 a Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat că pragul maxim de deţinere de acţiuni ale unei societăţi de investiţii financiare a fost introdus de către legiuitor din raţiuni ce ţin de interesul public deosebit acordat acţiunilor emise de societăţile de investiţii financiare. Aceste societăţi nu pot fi considerate simple societăţi comerciale pe acţiuni, întrucât au fost constituite prin voinţa legiuitorului, din transformarea Fondurilor Proprietăţii Private şi au un obiect de activitate strict prevăzut de lege.
Pe de altă parte, a mai reţinut prima instanţă, accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertăţii economice, statul având obligaţia de a impune reguli de disciplină economică, iar legiuitorul competenţa să stabilească sancţiunile corespunzătoare pentru nerespectarea acestora.
3. Recursul declarat de către SIF T. SA (SIF3)
Împotriva sentinţei primei instanţe a formulat recurs în termen legal reclamanta SIF T. SA (SIF3), solicitând casarea/modificarea în tot a hotărârii atacate.
Recurenta şi-a structurat memoriul de recurs în trei motive, cărora le-a subsumat mai multe critici, după cum urmează.
3.1. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în drept art. 304 pct. 7 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta critică îndeosebi nemotivarea sentinţei din perspectiva încălcării de către norma naţională a prevederilor art. 63 TFUE (ex: art. 56 TCE). De asemenea, invocă nepronunţarea asupra cererii reclamantei de a se înlătura de la aplicare O.G. nr. 41/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare.
3.2. Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, în drept art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
La acest punct recurenta afirmă că instanţa de fond nu trebuia să îşi motiveze soluţia prin raportare la Decizia nr. 781/2011 a Curţii Constituţionale, ci, constatând că decizia atacată a fost adoptată cu încălcarea dreptului Uniunii Europene, în temeiul art. 148 alin. (2) din Constituţie, să îl aplice cu prioritate.
În dezvoltarea aceluiaşi motiv, recurenta a mai susţinut că O.G. nr. 41/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare trebuia înlăturată de la aplicare pentru că a fost depusă tardiv la cele două camere parlamentare, aspect ce o lipseşte de efecte juridice.
În fine, potrivit recurentei, instanţa de fond a calificat greşit normele legale criticate ca fiind norme imperative, în realitate ele fiind supletive.
3.3. Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, în drept art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În cuprinsul acestui ultim motiv recurenta critică procedeul curţii de apel de a motiva o acţiune atât de complexă şi cu implicaţii atât de vaste din perspectiva milioanelor de acţionari vizaţi, într-o pagină, fără a răspunde la toate motivele de nelegalitate ori abordându-le superficial.
4. Apărările C.N.V.M.
Prin întâmpinarea formulată C.N.V.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Reluându-şi argumentaţia expusă la judecata în primă instanţă, intimata a reliefat îndeosebi că punctul de vedere exprimat de recurentă contravine reglementării în materie, respectiv dispoziţiilor art. 2861 şi 283 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital care cuprind norme imperative de la care societăţile de investiţii nu pot deroga.
Intimata a mai arătat că trimiterea pe care instanţa de fond a făcut-o la Decizia Curţii Constituţionale nr. 781/2011 este justificată în contextul în care autorul excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286 din lege a fost chiar recurenta.
În privinţa solicitării de înlăturare de la aplicare a O.G. nr. 41/2005 care a introdus prevederea legală criticată, intimata a susţinut că Guvernul a respectat întocmai termenele prevăzute în legea de abilitare pentru adoptarea proiectului de lege pentru aprobarea ordonanţei, depunându-l la data de 14 iulie 2005 la cele două camere parlamentare.
Intimata a depus, ca probă a afirmaţiilor sale, H.G. privind supunerea spre adoptare a proiectului de lege pentru aprobarea O.G. nr. 41/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare din 14 iulie 2005.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor din întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, după cum permit dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia.
Contrar celor învederate de recurentă prin motivele de recurs, Curtea de apel a interpretat şi aplicat judicios cadrul normativ incident, răspunzând la toate motivele de nelegalitate cuprinse în acţiunea judiciară. Chiar dacă în argumentaţia prezentată în considerente nu sunt analizate în profunzime toate susţinerile reclamantei din „Notele de şedinţă” depuse la data de 19 octombrie 2011, cu prilejul dezbaterilor asupra fondului, este excesivă abordarea potrivit căreia prin aceasta s-ar fi produs părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei.
Detaliind problematica ridicată de actul administrativ individual contestat şi răspunzând punctual la motivele de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin decizia nr. 674 din 28 aprilie 2009 emisă de C.N.V.M. s-a respins solicitarea recurentei-reclamante SIF T. SA de avizare a modificării actului constitutiv în conformitate cu hotărârea nr. 2 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 20 martie 2009 prin care s-a aprobat modificarea art. 5 alin. (6) şi (7) din actul constitutiv al societăţii, în sensul majorării pragului de deţinere din capitalul social al SIF T. SA de la 1% la 5%.
Refuzul acordării acestui aviz conform, care reprezintă o condiţie prealabilă şi obligatorie pentru ca modificările intervenite în actul constitutiv să producă efecte depline şi să devină opozabile erga omnes, prin înregistrarea lor în Registrul Comerţului (potrivit dispoziţiilor art. 228 alin. (3) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 15/2004), a fost justificat, în principal, prin invocarea dispoziţiilor art. 2861 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, dispoziţii introduse prin O.G. nr. 41/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare şi modificate prin art. unic pct. 8 din Legea nr. 97/2006 pentru aprobarea acestei ordonanţe .
Acest text avea la data exprimării refuzului C.N.V.M. următoarea redactare:
„ (1) Orice persoană poate dobândi cu orice titlu sau poate deţine, singură ori împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, acţiuni emise de către societăţile de investiţii financiare rezultate din transformarea fondurilor proprietăţii private, dar nu mai mult de 1% din capitalul social al societăţilor de investiţii financiare.
(2) Exerciţiul dreptului de vot este suspendat pentru acţiunile deţinute de acţionarii care depăşesc limitele prevăzute la alin. (1).
(3) Persoanele menţionate la alin. (1) au obligaţia ca la atingerea pragului de 1% să informeze în maximum 3 zile lucrătoare societatea de investiţii financiare, C.N.V.M. şi piaţa reglementată pe care sunt tranzacţionate respectivele acţiuni.
(4) În termen de 3 luni de la data depăşirii limitei de 1% din capitalul social al societăţilor de investiţii financiare, acţionarii aflaţi în această situaţie sunt obligaţi să vândă acţiunile care depăşesc limita de deţinere.
(5) C.N.V.M. va emite reglementări pentru aplicarea prezentului articol.”
Chiar la o simplă lectură a textului se degajă caracterul imperativ al normei, fiind evidentă voinţa legiuitorului de a interzice dobândirea de către o persoană a unor acţiuni care reprezintă mai mult de 1% din capitalul social al societăţilor de investiţii financiare. Astfel, potrivit alin. (2) depăşirea acestei limite legale atrage suspendarea exerciţiului dreptului de vot (pentru acţiunile care depăşesc cota procentuală legală maximă) iar acţionarii aflaţi în această situaţie „sunt obligaţi să vândă acţiunile care depăşesc limita de deţinere”, conform alin. (4) al aceluiaşi text, prevederi care exclud orice marjă de apreciere ori alegere din partea destinatarilor normei.
Mai mult, în cazul nerespectării dispoziţiilor art. 2861, art. 283 alin. (2) din aceeaşi lege instituie o sancţiune specifică: anularea acţiunilor care depăşesc pragul legal de 1% din capitalul social.
Toate aceste elemente converg univoc către concluzia adoptată de judecătorul fondului în sensul că nu ne regăsim în prezenţa unor norme supletive şi, ca urmare, reclamanta nu putea deroga de la procentul legal, majorând pragul de deţinere din capitalul social al SIF T. SA de la 1% la 5%.
Referitor la Decizia nr. 781/2011 a Curţii Constituţionale
Prin această decizie a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2861 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital invocată chiar de către recurenta-reclamantă SIF T. SA (SIF3), la fondul cauzei, judecata fiind suspendată pe perioada soluţionării excepţiei.
Analizând criticile de neconstituţionalitate intrinsecă a prevederii atacate, instanţa de contencios constituţional a ajuns la concluzia exprimată, de altfel, şi în jurisprudenţa sa anterioară: deciziile nr. 1068/2009 şi 1120/2009, că „pragul minim de deţinere de acţiuni a fost introdus de către legiuitor din raţiuni ce ţin de interesul public deosebit acordat acţiunilor emise de societăţile de investiţii financiare”.
Strâns legat de teza autoarei excepţiei reiterată implicit în recurs, potrivit căreia ar trebuie să i se aplice regimul comun al societăţilor pe acţiuni, Curtea Constituţională a arătat că „societăţile de investiţii financiare nu pot fi considerate simple societăţi comerciale pe acţiuni, întrucât au fost constituite prin voinţa legiuitorului din transformarea Fondurilor Proprietăţii Private, acţionarii nefiind animaţi de affectio societatis, au un obiect de activitate strict prevăzut de lege, sunt organisme de plasament colectiv care emit acţiuni nominative şi le distribuie cetăţenilor care au optat pentru schimbul titlurilor de privatizare la Fondurile Proprietăţii Private, iar majorarea capitalului lor social se poate realiza numai prin ofertă publică de acţiuni.”
Cât priveşte neconstituţionalitatea extrinsecă a prevederilor art. 5 al Capitolului II din O.G. nr. 41/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare, Curtea Constituţională a reţinut că ordonanţa vizează piaţa financiară internă, domeniu ce aparţine legilor ordinare, conform prevederilor art. 73 din Constituţie, fiind o măsură de interes economic specifică acestei pieţe, subsumându-se domeniului prevăzut la art. 1 pct. 2 poz. 3 din Legea nr. 209/2005 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanţe, respectiv „reglementarea unor măsuri financiare”.
În aceste coordonate, instanţa de fond nu putea face abstracţie de decizia Curţii Constituţionale mai ales că cea mai mare parte a motivelor de nelegalitate a actului administrativ coincideau cu criticile de neconstituţionalitate.
Este real că dispoziţiile art. 148 din Constituţie consacră principiul aplicării prioritare a dreptului Uniuni Europene şi, în măsura în care acesta ar conţine prevederi contrare deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională, ar trebui să i se recunoască prevalenţa, însă, în cauza de faţă nu ne regăsim într-o asemenea ipostază.
Referitor la restricţiile privind circulaţia capitalurilor
Art. 63 alin. (1) TFUE consacră regula potrivit căreia „În temeiul dispoziţiilor prezentului capitol sunt interzise orice restricţii privind circulaţia capitalurilor între statele membre, precum şi între statele membre şi ţările terţe.”
De la regula liberei circulaţii a capitalurilor, actualul art. 65 alin. (1) TFUE instituie câteva excepţii, între care cea prevăzută la lit. b) potrivit căreia prevederile art. 63, anterior citate, nu aduc atingere dreptului statelor membre „de a adopta toate măsurile necesare pentru a combate încălcarea actelor lor cu putere de lege şi a normelor lor administrative, în special în domeniul fiscal sau al supravegherii prudenţiale a instituţiilor financiare, de a stabili proceduri de declarare a circulaţiei capitalurilor în scopul informării administrative sau statistice ori de a adopta măsuri justificate de motive de ordine publică sau siguranţă naţională”.
Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei, instituirea unor restricţii în domeniul „supravegherii prudenţiale a instituţiilor financiare” sau al procedurilor „de declarare a circulaţiei capitalurilor” nu este de plano incompatibilă cu principiul enunţat anterior.
Deşi, dat fiind regimul juridic particular al societăţilor de investiţii financiare, înfiinţate potrivit art. 6 din Legea nr. 297/2004, care se organizează şi funcţionează conform dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale dar sunt supuse concomitent şi reglementărilor cuprinse în Legea nr. 133/1996, nu poate fi identificată în jurisprudenţa CJUE o cazuistică pertinentă, totuşi, în mai multe cazuri, această curte a recunoscut statelor membre dreptul de a impune restricţii pentru protejarea ordinii publice ori a securităţii publice.
Astfel, în cauza C-54/99 Scientology International, Curtea Europeană de Justiţie a statuat că o normă naţională impunând autorizarea prealabilă a investiţiilor de capital care ameninţau ordinea publică sau securitatea publică se putea încadra, în principiu, în sfera de aplicare a art. 58 alin. (1) lit. b), actualul art. 65 alin. (1) lit. b) TFUE.
De asemenea, în cauza C-503/99 Comisia c Belgia a reţinut că o normă naţională care acordă guvernului o „acţiune de aur” în cadrul societăţilor de gaz şi electricitate care fuseseră privatizate, permiţând acestuia să controleze anumite dispoziţii ulterioare cu privire la active strategice, este considerată ca reprezentând o restricţie permisă, întrucât garanta resursele de energie în eventualitatea unei crize şi, prin urmare, se încadra în noţiunea de securitate publică.
Conchizând în această privinţă, Înalta Curte constată că limitarea impusă prin norma naţională, deşi nu poate fi circumscrisă perfect situaţiilor avute în vedere de CJUE în cauzele anterior menţionate, are o justificare obiectivă şi rezonabilă la care face, de altfel, referire şi recurenta prin motivele de recurs atunci când evocă implicaţiile activităţii SIF-urilor: „societăţi-mamut, cu milioane de acţionari şi principalii participanţi ai pieţei de capital din România”; „totodată, SIF-urile deţin participaţii în mii de societăţi comerciale din România”.
În fine, referitor la jurisprudenţa CJUE invocată de recurentă: cauza C-112/05 Comisia Comunităţilor Europene c. RFG şi cauza C-367/98 Comisia c. Portugalia, Înalta Curte consideră că nu este relevantă întrucât, în ambele, restricţiile la circulaţia capitalurilor impuse prin dispoziţiile legale naţionale vizau societăţi comerciale pe acţiuni comune şi nu au existat justificări de natura celor întâlnite în prezenta speţă.
Referitor la motivarea sentinţei
Cum s-a arătat deja în preambulul acestor considerente, sentinţa atacată răspunde exigenţelor cuprinse în art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neexistând motive pentru casarea acesteia.
Este real că instanţa nu s-a pronunţat explicit asupra „înlăturării de la aplicare a O.G. nr. 41/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare”, act normativ care a introdus în corpul Legii nr. 297/2004 prevederile art. 2861, însă a făcut-o implicit atunci când a prezentat considerentele deciziei Curţii Constituţionale care tranşase această chestiune.
Cât priveşte motivul suplimentar referitor la lipsirea de efecte a ordonanţei pe motiv că a fost depusă tardiv la cele două camere parlamentare, Înalta Curte observă că acesta este vădit nefondat, raportat la împrejurarea că ordonanţa a trecut prin filtrul parlamentului, fiind aprobată cu modificări prin Legea nr. 97/2006.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, constatând că niciunul dintre motivele de casare ori de modificare nu sunt fondate, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SIF T. SA (SIF3) împotriva sentinţei civile nr. 6416 din 2 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5409/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5411/2012. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
