ICCJ. Decizia nr. 636/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 636/2012
Dosar nr.1639/54/2011/al
Şedinţa publică din 8 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată de reclamantul P.S. şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova a solicitat anularea în totalitate a încheierii nr. VI. 303 din 19 iulie 2011 emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, a Deciziei nr. 42/2010 emisă de Directorul Camerei de Conturi Olt şi a Procesului-Verbal nr. 8974/5 noiembrie 2010 precum şi suspendarea executării încheierii nr. VI. 303 din 19 iulie 2011 emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României până la soluţionarea definitivă a litigiului; s-a mai solicitat compensarea creanţelor şi debitelor funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Judeţean Olt, care au câştigat drepturi salariale prin hotărâri irevocabile pronunţate de Curtea de Apel Craiova.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că prin încheierea nr. VI. 303 din 19 iulie 2011 Curtea de Conturi a României a respins contestaţia înregistrată la Camera de Conturi Olt cu nr. 97 din 02 februarie 2011, formulată de Preşedintele Consiliului Judeţean Olt împotriva Deciziei nr. 42 din 29 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Olt, ca urmare a acţiunii de audit financiar asupra contului de execuţie bugetară şi a bilanţului contabil încheiat pe anul 2009 efectuată la Consiliul Judeţean Olt.
Prin această încheiere, Curtea de Conturi a României a menţinut punctul de vedere exprimat de Camera de Conturi Olt, şi anume acela că în lunile ianuarie, februarie şi iunie 2009 au fost acordate în mod nelegal unui nr. de 53 de salariaţi, funcţionari publici şi personal contractual următoarele sporuri: sporul de confidenţialitate, sporul de mobilitate, sporul de fidelitate, norma de reprezentare privind ţinut angajaţilor în cuantum de 500 RON/persoană acordată unor angajaţi, bonusul de 600 RON/persoană acordat personalului contractual şi indemnizaţia de hrană (măsura 5 din dispozitivul Deciziei Camerei de Conturi Olt nr. 42 din 29 decembrie 2010).
În ceea ce priveşte fondul cauzei, referitor la măsura 5 din dispozitivul Deciziei Directorului Camerei de Conturi Olt, reclamantul a făcut ample referiri la legislaţia corespunzătoare fiecărui spor acordat, la modul adoptării hotărârilor de consiliu precum şi la faptul că în sensul legalităţii acordării prin acordurile/contractele colective de muncă a unor drepturi speciale salariaţilor autorităţilor publice locale, s-au pronunţat Tribunalul Olt şi Curtea de Apel Piteşti prin hotărâri judecătoreşti irevocabile.
S-a susţinut astfel că măsura 5 din dispozitivul Deciziei nr. 42 din 29 decembrie 2010, este neîntemeiată, motiv pentru care s-a solicitat să se constate că, la nivelul Consiliului Judeţean Olt, Contractul Colectiv de Muncă încheiat în anul 2009 a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale.
În motivarea cererii de suspendare s-a susţinut că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii esenţiale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, fiind vorba de un caz bine justificat şi de iminenţa producerii unei pagube.
La data de 15 noiembrie 2010 intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare motivată de faptul că, actul a cărei suspendare se solicită, nu este apt în sine să producă un prejudiciu, deoarece prin actul administrativ se urmăreşte înlăturarea unor nereguli constatate pe parcursul controlului efectuat.
Prin Încheierea de la data de 10 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, a admis cererea formulată de reclamantul S.P., a dispus suspendarea executării încheierii nr. VI. 303 din 19 iulie 2011 a Curţii de Conturi a României şi a pct. 5 din Decizia Camerei de Conturi Olt nr. 42/2010 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, stabilindu-se termen pentru judecarea fondului cauzei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii, invocată de intimata Curtea de Conturi a României, Curtea a reţinut că prin simpla formulare a contestaţiei în procedura administrativă, suspendarea operează de drept, astfel că orice discuţii privind natura, obiectul, finalitatea actului de control şi implicaţiile asupra activităţii intimatei, devin superflue, fiind evident că suspendarea ce se solicită în condiţiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ, ce presupune verificarea condiţiilor cumulative prevăzute în lege, nu poate fi inadmisibilă.
Cu privire la fondul cererii Curtea a arătat că în speţă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv: cazul bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente.
Împotriva acestei hotărâri, Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Olt au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Olt, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M,.Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin Decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care "suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia".
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării este Decizia structurii Curţii de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, "competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ".
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ, astfel cum a stabilit jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care prin Deciziile nr. 4522 din 4 octombrie 2011 şi nr. 4547 din 5 octombrie 2011 a respins recursurile declarate de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinţei nr. 112 din 27 iunie 2011 şi respectiv încheierii din 21 iunie 2012 ale Curţii de Apel Bacău, prin care a fost admisă excepţia de nelegalitate a prevederilor din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 referitoare la competenţa curţii de apel în soluţionarea contestaţiilor împotriva încheierilor emise de comisia constituită la Curtea de Conturi.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că în cazul în care se respinge total sau parţial contestaţia împotriva deciziei structurii Curţii de Conturi, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi pe cale de consecinţă va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Olt, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Olt împotriva încheierii din 10 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Olt, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2012.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 633/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 637/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
