ICCJ. Decizia nr. 639/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 639/2012
Dosar nr.1941/33/2010
Şedinţa publică din 8 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 3 decembrie 2010, reclamata S.C. AB O.H. SRL Cluj-Napoca a chemat în judecată Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj, solicitând anularea deciziei nr. 186 din 9 septembrie 2010, precum şi deciziei de impunere nr. 327 din 13 iulie 2007 prin care s-au stabilit în sarcina societăţii obligaţii fiscale de 747.393 RON, reprezentând impozit de profit şi TVA suplimentare, cu majorările de întârziere aferente.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că organul de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere a procedat greşit, respingând plângerea ca nedepusă în termen, fără a avea în vedere împrejurarea că a existat un motiv temeinic pentru care nu s-a uzat de calea administrativă de atac, respectiv existenţa procesului penal, finalizarea căruia dă dreptul societăţii de a contesta debitul fiscal, stabilit în mod abuziv.
Prin sentinţa civilă nr. 108 din 17 februarie 2011 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că Decizia de impunere nr. 327 din 13 iulie 2007 şi raportul de inspecţie fiscală nr. 2340 din 12 iulie 2007 au fost comunicate reclamantei la data de 23 iulie 2007, contestaţia administrativă fiind înregistrată la data de 25 iulie 2010, cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut sub sancţiunea decăderii de art. 207 alin. (1) C. proCod Fiscal
Referitor la apărarea reclamantei, în sensul că termenul de 30 de zile ar curge de la data finalizării la 4 mai 2010 a procesului penal în care au fost implicate persoanele care reprezentau societatea comercială, instanţa a constatat că acest aspect nu constituie o împrejurare mai presus de voinţa părţii de natură a face aplicabile dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., potrivit cărora actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta S.C. AB O.H. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în principal repunerea în termenul de formulare a contestaţiei administrative şi obligarea pârâtei la soluţionarea fondului acesteia.
Astfel, reclamanta a învederat că instanţa de fond a procedat greşit, apreciind, cu o motivare sumară că nu ar fi incidente prevederile art. 103 C. proc. civ.
În acest sens, reclamanta a arătat că nu s-a ţinut cont de faptul că procesul penal avea prioritate, hotărârea instanţei penale având autoritate de lucru judecat cu privire la existenţa faptei, făptuitor şi vinovăţia acestuia.
S-a mai precizat că dispoziţiile art. 207 C. proCod Fiscal se completează cu prevederile C. proc. civ., care în art. 103 prevede că nu intervine decăderea din termenul de exercitare a oricărei căi de atac când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Or, în cauză, a mai învederat reclamanta, există un motiv temeinic ce justifică repunerea în termenul de exercitare a contestaţiei administrative, respectiv existenţa procesului penal.
Reclamanta a formulat şi critici cu privire la fondul litigiului, arătând că obligaţiile fiscale stabilite de pârâtă nu au temei legal.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod corect că, potrivit art. 2 alin. (3) C. proCod Fiscal, dispoziţiile acestui cod se completează cu prevederile C. proc. civ., deci şi cu dispoziţiile art. 103 invocate de reclamantă.
Prevederile art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. reglementează o repunere în termen în condiţii restrictive, când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să acţioneze în termenul legal, în speţă înăuntrul termenului de 30 de zile de la comunicare prevăzut de art. 207 alin. (1) C. proCod Fiscal
Or, faptul că paralel cu controlul fiscal, s-a desfăşurat şi un proces penal în care a fost implicat administratorul societăţii reclamante, finalizat prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală din 4 mai 2010 nu constituie o împrejurare care, mai presus de voinţa părţii, să justifice neexercitarea căii administrative de atac în termenul legal.
De altfel, o astfel de împrejurare nu constituie singura condiţie necesară pentru acordarea beneficiului repunerii în termen, fiind necesar ca acel fapt, mai presus de voinţa părţii, să intervină înăuntrul termenului legal.
Or, procesul penal a fost declanşat în anul 2006, inspecţia fiscală desfăşurându-se în perioada aprilie - iulie 2007, astfel încât nimic nu împiedica partea de a urma procedura legală prevăzută de C. proCod Fiscal pentru a contesta Decizia de impunere.
Instanţa de fond a reţinut în mod justificat că Decizia emisă de pârâtă în soluţionarea contestaţiei este legală, decăderea prevăzută de art. 103 C. proc. civ. pentru neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură, reprezentând o sancţiune legală determinată de necesitatea stabilirii unor termene imperative de natură a disciplina activitatea procesuală.
În aceste împrejurări, s-a constatat în mod just că nu poate fi acordat beneficiul repunerii în termenul de exercitare a căii administrative de atac.
De altfel, nu s-a făcut nici dovada că reclamanta a indicat motivele împiedicării şi a exercitat actul de procedură în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.
Sub acest aspect, rezultă din actele dosarului că ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală a fost comunicată la 4 mai 2010, contestaţia administrativă fiind formulată la 25 iunie 2010.
În consecinţă, pentru motivele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, fără a analiza şi motivele ce privesc fondul pretenţiilor, ce nu prezintă interes în raport de soluţia pronunţată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S.C. AB O.H. SRL Cluj-Napoca împotriva sentinţei nr. 108 din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2012.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 637/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 644/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
