ICCJ. Decizia nr. 629/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 629/2012
Dosar nr.712/64/2010
Şedinţa publică din 8 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 2 septembrie 2010, reclamanta P.G. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la transmiterea dosarului nr. 19180/CC/2006 la societatea de evaluatori desemnată în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul situat în municipiul Craiova, judeţul Dolj şi obligarea pârâtului la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire aferent dispoziţiei nr. 3137/2006 a Primăriei municipiului Craiova, cu plata unei penalităţi de 1.000 RON pe zi de întârziere de la data pronunţării sentinţei şi până la data îndeplinirii obligaţiilor.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin dispoziţia nr. 3137/2006 emisă de Primarul municipiului Craiova a fost stabilit dreptul său la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri pentru imobilul situat în municipiul Craiova, judeţul Dolj, compus din construcţie demolată în suprafaţă de 225,50 mp şi teren în suprafaţă totală de 2424 mp.
Reclamanta a mai arătat că dosarul aferent acestei dispoziţii a fost înregistrat sub nr. 19180/CC/2006 la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar nu s-a procedat la soluţionarea cererii de acordare a despăgubirilor, pentru valorificarea într-un termen rezonabil a dreptului său de creanţă, constatat printr-un act administrativ neatacat în instanţă.
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 194/F din 15 decembrie 2010, rectificată prin încheierea dată în camera de consiliu la 20 aprilie 2011, prin care a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să transmită dosarul reclamantei către evaluator, să emită Decizia reprezentând titlu de despăgubiri pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în municipiului Craiova, Judeţul Dolj, respingând cererea de obligarea a pârâtei la plata unei penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere.
Instanţa de fond a constatat că pârâta nu a efectuat operaţiunile legale prevăzute la Capitolul 5, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în vederea analizării dosarului reclamantei în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire a imobilului în natură, desemnării unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare şi emiterii deciziei, reprezentând titlul de despăgubire.
Având în vedere intervalul mare de timp de la data emiterii dispoziţiei prin care s-a propus acordarea de despăgubiri şi caracterul reparator al măsurilor stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru persoanele cărora li s-au preluat în mod abuziv imobilele în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, instanţa de fond a apreciat că pârâta nu şi-a îndeplinit într-un termen rezonabil obligaţia legală de a soluţiona dosarul privind despăgubirile cuvenite reclamantei, în calitatea sa de persoană îndreptăţită.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată.
Recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că a fost încălcat dreptul intimatei - reclamante la soluţionarea dosarului de despăgubire într-un termen rezonabil, fără a se avea în vedere că, prin Decizia nr. 2815/2008 a fost stabilită ordinea de soluţionare a dosarelor de despăgubiri.
Recurenta a învederat că această soluţie s-a impus pentru a nu se încălca principiul egalităţii în drepturi a persoanelor îndreptăţite care au dosare de despăgubiri înregistrate la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a constatat corect că autoritatea recurentă nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 16 alin. (4) - (7) din Legea nr. 247/2005, conform cărora, după primirea dispoziţiei emise de entitatea investită cu soluţionarea notificării, însoţită de întreaga documentaţie aferentă, trebuia să procedeze la analizarea dosarului în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură şi la transmiterea dosarului către evaluator sau societatea de evaluare desemnată, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluare desemnată efectuează procedura de specialitate şi întocmeşte raportul de evaluare pe care îl transmite comisiei centrale, raport care conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire, iar în baza raportului de evaluare comisia centrală procedează fie la emiterea titlului de despăgubire, fie la transmiterea dosarului spre reevaluare.
Cum în dosarul nr. 19.180/CC/2006, aferent dispoziţiei nr. 3137/2006, nu au fost realizate aceste operaţiuni administrative necesare pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, instanţa de fond a dispus în mod corect obligarea comisiei recurente să finalizeze procedura administrativă prevăzută de lege în competenţa sa.
Recurenta nu a dovedit existenţa unor circumstanţe obiective pentru care nu a fost posibilă soluţionarea dosarului intimatei - reclamante într-un termen rezonabil, apreciat faţă de data la care a fost stabilit cu caracter definitiv dreptul acesteia la acordarea de despăgubiri.
Nefiind justificată în mod temeinic întârzierea soluţionării dosarului depus de intimata - reclamantă, instanţa de fond a admis în mod corect cererea acesteia pentru obligarea comisiei recurente la realizarea lucrărilor necesare pentru finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptăţite.
Susţinerea comisiei privind justificarea întârzierii soluţionării dosarului nr. 19180/CC/2006 faţă de ordinea de soluţionare stabilită prin Decizia nr. 2815/2008 este nefondată, întrucât acest act normativ este ulterior datei de înregistrare a dosarului depus de intimata - reclamantă şi nu poate fi aplicat în mod retroactiv.
Pentru acelaşi considerent, se dovedeşte a fi nefondată şi susţinerea din recurs privind încălcarea principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii, cu atât mai mult cu cât recurenta nu a administrat dovezi concludente cu privire la numărul dosarelor înregistrate, la volumul sau complexitatea lucrărilor administrative necesare pentru soluţionarea lor, spre a se justifica în mod rezonabil existenţa şi aplicarea unui tratament juridic diferit al persoanelor îndreptăţite la despăgubire pentru imobilele imposibil de restituit în natură.
Faţă de considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 194/F din 15 decembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2012.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 627/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 63/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
