ICCJ. Decizia nr. 633/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 633/2012
Dosar nr.964/54/2011
Şedinţa publică din 8 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 4 mai 2011 reclamanta S.C. „A." S.R.L. a solicitat ca în temeiul dispoziţiilor art. 14 -15 din Legea nr. 554/2004, să se dispună suspendarea executării măsurii de reziliere a contractului de concesiune nr. 1 din 25 februarie 2008 dispusă de pârâta Agenţia Domeniilor Statului prin adresa nr. 63.439 din 27 decembrie 2010.
În motivarea cereri, reclamanta a arătat că măsura de suspendare se impune faţă de existenţa unui caz bine justificat, prin indiciile temeinice privind nelegalitatea actului administrativ întocmit de pârâtă şi pentru care s-a formulat acţiune în anulare.
Reclamanta a susţinut că în cauză este îndeplinită şi cerinţa impusă de lege cu privire la riscul producerii unei pagube iminente, întrucât măsura rezilierii contractului de concesiune afectează atât investiţiile efectuate pe terenurile aflate în concesiune, cât şi activitatea desfăşurată în principal de societate pentru cultivarea terenurilor agricole.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare a executării prin încheierea din Şedinţa publică din 26 septembrie 2011, constatându-se că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de fond a considerat că existenţa unui caz bine justificat nu poate fi constatată numai prin formularea unei acţiuni în anulare, astfel că nu au fost dovedite în cauză indicii temeinice privind nelegalitatea măsurii de reziliere dispusă de pârâtă.
De asemenea, s-a apreciat că nu a fost dovedită îndeplinirea condiţiei privind riscul producerii unei pagube iminente, cu motivarea că reclamanta nu a mai efectuat din anul 2009 investiţiile la care s-a obligat prin contractul de concesiune nr. 1 din 25 februarie 2008, ceea ce a şi determinat măsura rezilierii prin adresa nr. 63.439 din 27 decembrie 2010.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs reclamanta, solicitând ca în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7, pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., să fie modificată încheierea atacată, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării măsurii de reziliere a contractului de concesiune nr. 1 din 25 februarie 2008.
Recurenta a susţinut că încheierea atacată este netemeinică, întrucât instanţa de fond a reţinut o stare de fapt eronată şi în contradicţie cu probele administrate din care rezulta îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare a executării.
Prin executarea actului administrativ, anterior judecării acţiunii în anulare, s-a susţinut că există riscul producerii unei pagube iminente, întrucât prin rezilierea contractului de concesiune în sezon agricol, recurenta nu mai poate realiza lucrările de întreţinere a culturilor agricole, determinând pierderea veniturilor care s-ar obţine din valorificarea culturilor.
Recurenta a arătat că a fost dovedită în cauză şi existenţa unui caz bine justificat prin motivele de nelegalitate invocate cu privire la măsura de reziliere a contractului de concesiune nr. 1 din 25 februarie 2008. De asemenea, recurenta a învederat, că în dosarul nr. 2171/54/2009 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a solicitat să fie exonerată de plata redevenţei pentru care s-a dispus rezilierea contractului de concesiune şi s-a constatat că investiţiile pe care le-a efectuat depăşesc cu mult valoarea contractuală.
Ca motive de nelegalitate, recurenta a invocat interpretarea greşită de instanţa de fond a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi încălcarea cerinţelor unui proces echitabil, prin caracterul sumar şi contradictoriu al considerentelor reţinute la pronunţarea soluţiei de respingere a cererii de suspendare a executării.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente.
Temeiul juridic al cererii de suspendare a executării măsurii de reziliere a contractului de concesiune nr. 1 din 25 februarie 2008 îl constituie dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât prin aceeaşi acţiune s-a solicitat şi anularea acestei măsuri dispusă de Agenţia Domeniilor Statului prin adresa nr. 63.439 din 27 decembrie 2010.
În analiza cererii de suspendare cerute în baza art. 15 alin. (1) din legea nr. 554/2004, judecătorul fondului a constatat corect că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile cumulative reglementate prin art. 14 alin. (1) din aceeaşi lege, în concordanţă cu Recomandarea nr. R(89) a Comitetului de Miniştri către statele membre privind protecţia judiciară provizorie în materie de contencios administrativ, în sensul că, măsurile de protecţie provizorie, cum este cazul suspendării executării actului administrativ, pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului este de natură să cauzeze grave prejudicii, reparabile doar cu dificultate şi sub condiţia existenţei unui caz bine justificat împotriva validităţii actului respectiv.
Faţă de acest cadru legal şi de probele administrate în cauză, s-a constatat judicios că recurenta nu a dovedit existenţa unui caz bine justificat, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Situaţia de fapt expusă în cererea de chemare în judecată şi motivele de nelegalitate invocate pentru anularea măsurii de reziliere a contractului de concesiune nu constituie asemenea indicii temeinice pentru combaterea prezumţiei de legalitate de care beneficiază actul administrativ.
Apărările formulate sub acest aspect de către recurentă vizează în realitate fondul cauzei şi din acest considerent, nu pot constitui obiectul judecăţii în cadrul procesual determinat de lege pentru măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ.
Instanţa de fond a constatat de asemenea în mod corect că nu a fost dovedită în cauză nici cea de-a doua condiţie impusă de lege cu privire la iminenţa producerii unei pagube prin executarea actului administrativ dedus judecăţii.
Paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca un prejudiciu material viitor şi previzibil, nu rezultă din probele administrate în cauză şi aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit procesului-verbal de predare-primire încheiat la 18 aprilie 2011, măsura rezilierii a şi fost executată, prin preluarea terenurilor care au făcut obiectul contractului de concesiune nr. 1 din 25 februarie 2008 de către Agenţia Domeniilor Statului.
Motivul de recurs invocat în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. va fi respins ca nefondat, întrucât încheierea instanţei de fond cuprinde, potrivit prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., considerentele de fapt şi de drept pentru care a fost respinsă cererea de suspendare, precum şi cele pentru care au fost respinse apărările părţilor.
De asemenea, va fi respins ca nefondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatându-se că instanţa de fond a interpretat corect dispoziţiile legale care au constituit temeiul juridic al cererii formulate.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a încheierii atacate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S.C. „A." S.R.L. împotriva încheierii din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2012.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 631/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 636/2012. Contencios → |
|---|
