ICCJ. Decizia nr. 637/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 637/2012
Dosar nr. 4331/2/2008
Şedinţa publică din 8 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 17 iulie 2008, reclamantul R.M. a solicitat anularea deciziei nr. 1 din 16 noiembrie 2007 şi anularea deciziei nr. 8 din 11 martie 2008 emise de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Bacău cu privire la angajarea răspunderii sale solidare cu debitoarea S.C. „E." S.A. Bacău pentru obligaţii fiscale în sumă de 21.087.798 RON.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin actele administrative contestate a fost nelegal angajată răspunderea sa solidară cu societatea comercială debitoare, deşi nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 27 C. proCod Fiscal Astfel, reclamantul a învederat că nu a fost dovedită reaua sa credinţă, în calitate de fost administrator al societăţii comerciale debitoare, iar procesul de divizare a acesteia s-a realizat cu respectarea prevederilor legale şi cu acordul autorităţii fiscale, respectiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Bacău.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 762 din 2 februarie 2011, completată în temeiul dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ. prin sentinţa civilă nr. 3049 din 18 aprilie 2011, prin care a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 8 din 11 martie 2008 emisă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Bacău şi a anulat în parte Decizia nr. 1 din 16 noiembrie 2007 emisă de aceeaşi pârâtă în ceea ce priveşte angajarea răspunderii solidare a reclamantului cu debitoarea S.C. „E." S.A. Bacău, obligând pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 6.004 RON.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a considerat că nu poate fi angajată răspunderea solidară a reclamantului în condiţiile prevăzute de art. 27 alin. (1) lit. b) din OG nr. 92/2003, întrucât pârâta nu a dovedit că insolvabilitatea debitoarei S.C. „E." S.A. Bacău a fost provocată prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credinţă a bunurilor acesteia.
Din actele depuse la dosarul cauzei, s-a reţinut că divizarea societăţii a avut loc cu respectarea dispoziţiilor art. 238 - 251 din Legea nr. 31/1990, republicată, iar pârâta nu a formulat opoziţie în condiţiile prevăzute de art. 92 din aceeaşi lege, avizând în principiu proiectul de divizare.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Bacău, în nume propriu şi în numele Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Bacău, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea dreptului său la apărare şi la un proces echitabil, prin necomunicarea raportului de expertiză efectuat, în vederea analizării şi formulării de obiecţiuni. Recurenta a criticat şi soluţia de obligare a sa la plata onorariului de expert, deşi raportul de expertiză efectuat nu a reprezentat o probă pertinentă soluţionării cauzei.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că instanţa de fond a anulat în mod greşit deciziile nr. 1 din 16 noiembrie 2007 şi nr. 8 din 11 martie 2008, care au fost emise în conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (1) lit. b) din OG nr. 92/2003, întrucât prin modul în care a fost divizată societatea comercială debitoare S.C. "E." S.A. Bacău, s-a realizat înstrăinarea cu rea-credinţă a bunurilor acesteia.
Raportul de cauzalitate dintre înstrăinarea cu rea-credinţă şi provocarea insolvabilităţii debitorului s-a considerat ca fiind pe deplin demonstrat, pentru că o societate cu datorii imense şi deposedată de majoritatea activelor, era în imposibilitate de redresare şi de stingere a datoriilor.
Cum la data divizării societăţii debitoare, intimatul - reclamant avea calitatea de administrator cu puteri depline, s-a susţinut că acesta avea posibilitatea de a se opune divizării şi de a sesiza organele în drept cu privire la eventualele nereguli, despre care a avut cunoştinţă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu excepţia de ordine publică invocată din oficiu la acest termen în baza dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerentele:
Acţiunea în anulare formulată de reclamantul R.M. în baza dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 are ca obiect deciziile nr. 1 din 16 noiembrie 2007 şi nr. 8 din 11 martie 2008 emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Bacău pentru atragerea răspunderii sale solidare cu debitoarea S.C. „E." S.A. Bacău pentru plata obligaţiilor fiscale restante în sumă de 21.087.798 RON.
Actele administrative deduse judecăţii au ca obiect atragerea răspunderii solidare în conformitate cu prevederile art. 27 - 28 din OG nr. 92/2003, republicată şi nu se referă la taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora.
Din acest motiv, se constată că, soluţionând fondul pricinii, prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală, cu încălcarea normelor de competenţă materială în litigiile de contencios administrativ şi fiscal în raport cu obiectul acţiunii şi competenţa funcţională a autorităţii administrative chemate în judecată.
Curtea de Apel Bucureşti a considerat că a fost legal învestită în baza dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 după criteriul valorii debitului fiscal, chiar dacă organul fiscal competent să stabilească răspunderea solidară cu debitorul declarat insolvabil este, potrivit art. 28 din C. proCod Fiscal, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Bacău, ca serviciu public deconcentrat.
Instanţa de fond a aplicat greşit normele legale privind competenţa materială după valoarea obiectului litigiului, care nu erau aplicabile în cauză, dat fiind că, deciziile contestate se referă numai la atragerea răspunderii solidare, fără a se contesta existenţa sau cuantumul debitului fiscal pentru care a fost angajată această răspundere.
În cazul contestării altor acte administrativ - fiscale decât cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale sau accesorii ale acestora, sunt aplicabile normele generale de competenţă materială care reglementează raporturile procesuale în orice litigiu de contencios administrativ şi fiscal.
Dreptul comun în această materie îl constituie art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd competenţa de soluţionare a litigiilor în raport cu rangul de competenţă funcţională a autorităţii chemată în judecată.
Potrivit acestor dispoziţii legale, competenţa de a se pronunţa în primă instanţă asupra legalităţii deciziei de atragere a răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil, întocmită de organul fiscal teritorial, aparţine tribunalului.
De altfel şi în procedura prealabilă administrativă, reglementată de legea specială, competenţa organelor fiscale de a soluţiona contestaţia este stabilită în principal în raport cu obiectul actului administrativ fiscal, iar nu după criteriul valorii sumei contestate.
Astfel, art. 179 alin. (2) din C. proCod Fiscal, republicat, prevede că, în cazul contestării altor acte administrativ - fiscale decât cele care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorii sau debite accesorii ale acestora, calea administrativă de atac a contestaţiei se soluţionează de către organul fiscal emitent.
Aceasta este şi raţiunea pentru care, contestaţia administrativă formulată de reclamant împotriva deciziei nr. 1 din 16 noiembrie 2007, în conformitate cu prevederile art. 207 din OG nr. 92/2003, republicată, a fost soluţionată de către autoritatea administrativă emitentă şi anume, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Bacău prin Decizia nr. 8 din 11 martie 2008 şi nu de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a cărei competenţă ierarhică ar fi fost determinată de cuantumul debitului fiscal.
Actele administrative deduse judecăţii au fost emise de organul fiscal teritorial în baza dispoziţiilor art. 27 din C. proCod Fiscal, conform cărora nu se poate pune în discuţie cuantumul, legalitatea stabilirii obligaţiilor de plată restante ale debitorului şi modul lor de executare, ci doar îndeplinirea condiţiilor în care pentru aceste obligaţii post răspunde în solidar cu debitorul şi alte persoane fizice sau juridice.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 3, coroborat cu art. 312 alin. (6) şi art. 313 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Faţă de soluţia dată recursului prin admiterea excepţiei de ordine publică privind competenţa materială a instanţei de fond, nu mai este necesară cercetarea motivelor de recurs invocate, urmând ca acestea să fie avute în vedere ca apărări de fond, cu ocazia rejudecării cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău în nume propriu şi în numele Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Bacău împotriva sentinţei nr. 762 din 2 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2012.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 636/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 639/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
