ICCJ. Decizia nr. 650/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 650/2012
Dosar nr.8402/2/2011
Şedinţa publică din 8 februarie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 29 septembrie 2011, reclamanţii C.A. şi R.R. au chemat în judecată Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi pe D.C.N., în calitate de conducător al autorităţii publice, solicitând aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut în sarcina celei de-a doua pârâte, precum şi obligarea ambilor pârâţi la plata despăgubirilor de 1.000 RON pe zi de întârziere.
La termenul de judecată din 18 octombrie 2011, reclamanţii şi-au completat acţiunea prin introducerea în cauză în calitate de pârâtă a actualei preşedintă a autorităţii publice, D.D..
În motivarea acţiunii, reclamanţii a învederat că pârâtele, deşi notificate, nu au procedat la executarea dispoziţiilor sentinţei civile nr. 4987 din 8 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, irevocabilă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3066 din 26 mai 2011, prin care s-a dispus obligarea autorităţii publice la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Prin sentinţa civilă nr. 7571 din 13 decembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea şi a aplicat conducătorului autorităţii, preşedinta Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor D.D., amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data de 17 octombrie 2011 până la executarea efectivă a obligaţiei dispuse prin sentinţa civilă nr. 4987/2010.
Au fost respinse atât cererea de despăgubiri cât şi cea de aplicare a amenzii pârâtei D.C.N..
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că autoritatea pârâtă se afla în culpă de la data de 17 octombrie 2011, când a primit raportul de evaluare a imobilului pentru care s-au propus despăgubiri, dar nu a procedat la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Referitor la cererea de despăgubiri, instanţa de fond a constatat că reclamanţii nu au justificat vătămarea produsă, cuantificată la suma de 1.000 RON pe zi de întârziere.
Împotriva sentinţei au declarat recurs atât reclamanţii C.A. şi R.R., cât şi pârâta D.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanţii au invocat faptul că instanţa de fond a apreciat greşit momentul de la care a aplicat amenda prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, termenul care trebuia avut în vedere fiind data rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. 4987/2010, respectiv 26 mai 2011.
De asemenea, reclamanţii au arătat că, având în vedere culpa pârâtelor în neexecutarea hotărârii în termenul legal, sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru întârziere.
În recursul formulat de D.D., în calitate de preşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, s-a invocat lipsa culpei autorităţii publice în neexecutarea hotărârii judecătoreşti.
Astfel, s-a arătat că dosarul corespunzător dispoziţiei nr. 11030/2009 emisă de Primarul Municipiului Bucureşti a fost introdus în şedinţa comisiei din 14 decembrie 2011, în vederea aprobării emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, însă şedinţa nu s-a putut desfăşura din lipsă de cvorum.
De asemenea, pârâta a învederat şi faptul că, fiind numită ca preşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la 9 decembrie 2011, nu poate fi făcută răspunzătoare pentru neexecutarea unei hotărâri începând cu 17 octombrie 2011, data înregistrării la comisie a raportului de evaluare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acţiunii, autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În alineatul 2 al textului sus-menţionat se prevede că, în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate, o amendă de 20% din salariul minim brut pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
În cauză, aplicarea amenzii în sarcina pârâtei D.D. este legală, având în vedere conduita culpabilă a autorităţii publice pârâte şi a conducătorului acesteia de a nu pune în executare hotărârea judecătorească, în sensul finalizării procedurii administrative prin emiterea deciziei, neputând fi luate în considerare problemele de organizare internă invocate de preşedinta comisiei.
Cât priveşte susţinerea pârâtei că nu poate fi ţinută răspunzătoare de neexecutare, întrucât a devenit preşedinta comisiei la 9 decembrie 2011, această apărare a fost corect înlăturată de instanţa de fond, pe considerentul că, în calitate de preşedintă a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, funcţie în care a fost numită la 5 octombrie 2011, D.D. a dobândit, în temeiul Legii nr. 247/2005 şi calitatea de conducător al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Nici criticile aduse sentinţei de către reclamanţi nu pot fi primite, prima instanţă stabilind în mod justificat că momentul la care trebuia executată hotărârea judecătorească este data când a fost înregistrat la comisie raportul de evaluare, de când autoritatea pârâtă avea obligaţia de a-l analiza şi aproba şi de a emite Decizia reprezentând titlul de despăgubire, în intervalul cuprins între 26 mai 2011 şi 17 octombrie 2011 efectuând demersurile necesare pentru finalizarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005.
Cât priveşte despăgubirile pentru întârziere prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reglementate pentru a acoperi prejudiciul cauzat de neexecutarea hotărârii, instanţa de fond a reţinut justificat că daunele materiale nu se acordă în mod automat, prin depăşirea termenului de executare, fiind necesar a se dovedi vătămarea produsă şi valoarea pagubei, ceea ce în cauză nu s-a demonstrat.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondate recursurile formulate atât de reclamanţi cât şi de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de C.A., R.R. şi D.D. împotriva sentinţei nr. 7571 din 13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2012.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 645/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 653/2012. Contencios → |
|---|
