ICCJ. Decizia nr. 655/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 655/2012
Dosar nr.325/43/2010
Şedinţa publică din 9 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi hotărârea primei instanţe
Prin cererea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 octombrie 2010 sub nr. 325/43/2010, reclamanta S.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea HG nr. 737/2010 privind metodologia de calculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzut la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi suspendarea executării HG nr. 737/2010, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că, prin HG nr. 737/2010 s-a aprobat metodologia de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 113/2010 prin care s-a dispus anularea pensiei de serviciu a reclamantei, stabilită prin Decizia de pensionare nr. 142870 din 30 august 2010.
Această hotărâre de Guvern este nelegală, întrucât contravine atât prevederilor art. 15 din Constituţia României, cât şi prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Au fost dezvoltate argumentele pentru care HG nr. 737/2010 contravine atât art. 15 din Constituţia României, cât şi prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii în raport cu dispoziţiile OG nr. 137/2000 modificată şi completată, arătând că dispoziţiile unei legi, mai exact cele ale Legii nr. 119/2010, reclamate ca având efect discriminatoriu nu pot face prin ele însele obiectul unei sesizări întemeiate pe OG nr. 137/2000, ci doar al unei excepţii de neconstituţionalitate în a cărei soluţionare Curtea Constituţională are atribuţii exclusive conform art. 146 lit. d) din Constituţia României.
S-a invocat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile faţă de Guvernul României, invocându-se prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Apoi, s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, care, în raport de prevederile art. 52 din Constituţia României şi de cele ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, nu a făcut dovada drepturilor existente, prevăzute de lege şi care să fi fost vătămate prin actul contestat, după cum nu face nici dovada legăturii de cauzalitate între actul administrativ contestat şi vătămarea invocată.
Totodată s-a invocat şi excepţia lipsei de interes a reclamantei, având în vedere că actul administrativ a fost executat material şi a intrat în circuitul civil, astfel încât cererea nu asigură reclamantei un folos practic.
Prin Sentinţa nr. 96 din 8 aprilie 2011 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de Guvernul României şi a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta S.V., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.
A admis cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004, s-a reţinut că obiectul prezentei cauze este reprezentat de suspendarea şi anularea unui act administrativ cu caracter normativ, respectiv HG nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute de art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010, astfel devin incidente prevederile Legii nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare şi implicit ale art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, a reţinut prima instanţă, persoana care se consideră vătămată prin actul administrativ trebuie să se adreseze în prealabil, în termenele şi condiţiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, autorităţii care a emis actul. Numai după parcurgerea acestei etape, care este o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, petentul, dacă se consideră în continuare nemulţumit sau dacă autoritatea căreia i s-a adresat în prealabil refuză să răspundă, poate formula acţiune în contencios administrativ.
În aceste condiţii, dreptul la acţiune în contencios administrativ, în sens material, se naşte după ce autoritatea emitentă răspunde la reclamaţia administrativă sau după expirarea termenului legal de soluţionare a cererii.
Constatând că, în cauză, reclamanta nu a dovedit formularea plângerii prealabile privind revocarea HG nr. 737/2010, acţiunea reclamantei este inadmisibilă.
Totodată a reţinut că nici suspendarea actului administrativ în condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu se poate face decât după sesizarea, în condiţiile art. 7 din lege, a autorităţii emitente a actului.
Faţă de soluţia dată excepţiei inadmisibilităţii, Curtea a reţinut că analiza celorlalte excepţii şi a fondului cauzei nu se mai impune.
De asemenea, faţă de soluţia dată cererii principale, instanţa a admis cererea de intervenţie accesorie, în interesul pârâtului Guvernul României, întrucât prin apărările sale, intervenientul a contribuit la soluţia de respingere a cererii principale.
2. Recursul exercitat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă că între timp, la data de 15 februarie 2011 a trimis cererea pentru îndeplinirea procedurii prealabile la Guvernul României.
De asemenea a susţinut că, Decizia de pensionare este un act civil şi nu act administrativ pentru a fi necesară în cauză efectuarea plângerii prealabile prevăzută de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
A mai arătat recurenta că are calitate procesuală pasivă, că este titulara unui drept subiectiv încălcat, iar cu privire la lipsa interesului legitim, Decizia de recalculare a pensiei i-a afectat dreptul de proprietate, pensia fiind un drept de creanţă.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În cauză, reclamanta S.V. a solicitat anularea HG nr. 737/2010 privind metodologia de calculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzut la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi suspendarea executării HG nr. 737/2010, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, cel ce se consideră vătămat în drepturile sau interesele sale legitime printr-un act administrativ, înainte de a se adresa instanţei competente, trebuie să solicite autorităţii emitente revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Potrivit art. 7 alin. (11), în cazul actului administrativ normativ, cum este actul contestat, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând, desigur înainte de introducerea cererii de chemare în judecată. Totodată, partea reclamantă este obligată să facă dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile şi, potrivit art. 12 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, va depune la dosarul cauzei copia plângerii prealabile privind actul administrativ contestat, având înscrisă data introducerii şi numărul de înregistrare la autoritatea pârâtă.
Din redactarea textului art. 7 din Legea nr. 554/2004 rezultă că formularea plângerii prealabile constituie o condiţie specială, obligatorie, de exercitare a acţiunii. Neîndeplinirea acestei proceduri afectează însuşi dreptul la acţiune în contencios administrativ.
Chiar art. 109 alin. (2) C. proc. civ. dă posibilitatea ca, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente să se facă numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile.
În situaţia în care persoana ce se pretinde vătămată nu parcurge procedura prealabilă, sancţiunea neexercitării recursului administrativ este aceea a respingerii acţiunii ca inadmisibilă.
În raport de probatoriile aflate la dosar, se constată că reclamanta nu a îndeplinit această cerinţă obligatorie, anterior sesizării instanţei de judecată, adresându-se direct instanţei de judecată cu contestaţie împotriva HG nr. 737/2010, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond.
Nefiind făcută dovada îndeplinirii procedurii prealabile, acţiunea reclamantului este inadmisibilă, iar soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea corectă a legii.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S.V. împotriva sentinţei nr. 96 din 8 aprilie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 9 februarie 2012.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 654/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 656/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
