ICCJ. Decizia nr. 775/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 775/2012
Dosar nr. 46491/3/2010
Şedinţa de la 16 februarie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta M.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001, obligarea acesteia la transmiterea Dosarelor 20883/CC şi nr. 24996/CC evaluatori sau unor societăţi de evaluatori în vederea întocmirii rapoartelor de evaluare şi la emiterea titlurile de despăgubire conform sumelor înscrise în rapoartele de evaluare.
Prin Sentinţa nr. 3037 din 9 noiembrie 2010, tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta M.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Ulterior, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta M.L. a solicitat introducerea în cauză a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
La rândul său, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 4459 din 27 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Totodată, Curtea de apel a admis acţiunea formulată de reclamanta M.L., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând acest pârât să emită titlul de despăgubiri şi să transmită unui evaluator dosarul privind pe reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, analizând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, a reţinut, pe de-o parte, că potrivit dispoziţiilor art. 2 din H.G. nr. 361/2005, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor asigură organizarea şi funcţionarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ceea ce nu conferă Autorităţii competenţă în emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, aşa cum solicită reclamanta, ci C.C.S.D.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a avut în vedere faptul că notificarea reclamantei a fost soluţionată prin Dispoziţia nr. 5834/2006 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti în calitate de entitate notificată, prin care s-au propus măsuri reparatorii în echivalent, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
De asemenea, judecătorul fondului a mai reţinut că din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că Dispoziţiile nr. 5834/2006 şi nr. 5757/2006 prin care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent au fost transmise ANRP, fiind constituite dosarele de Despăgubiri nr. 20883/CC şi nr. 24996/CC.
În acest context, prima instanţă a apreciat că termenul de peste 2 ani de la înregistrarea dosarului de despăgubiri nu este un termen rezonabil, iar lipsa unor dispoziţii exprese sub aspectul termenului de nu poate constitui o justificare pentru CCSD pentru tergiversarea şi nesoluţionarea într-un termen rezonabil.
În această ordine de idei, instanţa de fond a apreciat că prin neîndeplinirea obligaţiei de a se emite titlul de despăgubire, autoritatea pârâtă încalcă dreptul la proprietate, acestea fiind ocrotit şi garantat de lege.
3. Recursul exercitat de pârâtă
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a atacat cu recurs sentinţa menţionată, solicitând modificarea ei în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii reclamantei, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a criticat sentinţa sub următoarele aspecte:
Instanţa de fond a reţinut în mod greşit încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cauzei fără să ţină seama de particularităţile cauzei, de complexitatea procedurii administrative impuse prin art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi de normele administrative emise pentru stabilirea ordinii de soluţionare a dosarelor prin Decizia nr. 2815/2008, prin care autoritatea emitentă a căutat să asigure egalitatea de tratament a persoanelor îndreptăţite care au dosare de despăgubire.
Instanţa de fond a obligat-o, netemeinic şi nelegal, la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, deşi Dosarul nr. 24996/CC nu este complet încă, iar soluţionarea Dosarul nr. 20883/CC înaintea celor venite anterior acestui dosar, duce la încălcarea drepturilor celorlalte persoane îndreptăţite.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Bucureşti.
Notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluţionată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, prin Dispoziţia nr. 5834/CC şi prin Dispoziţia nr. 5757/02 mai 2006 a Primarului Municipiului Bucureşti, care a dispus acordarea de măsuri reparatorii.
Potrivit datelor comunicate de pârâtă prin Adresa din 21 august 2009 ANRP a comunicat reclamantei faptul că au fost constituite dosarele de despăgubiri menţionate mai sus care au fost soluţionate în ordine înregistrării la secretariatul Comisiei Centrale, urmând procedura administrativă prevăzută de Titlul VII, însă la momentul formulării acţiunii, 29 septembrie 2010, nu s-a primit un răspuns cu privire la stadiul dosarelor de despăgubire.
În raport cu datele menţionate, instanţa de control judiciar îşi însuşeşte concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, principiu aplicabil nu numai procedurii judiciare, ci şi celei administrative.
Complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care, într-adevăr, nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile reglementat în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite pasive a autorităţii publice. În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activităţi de executare a legii şi stabilirii ordinii soluţionării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil şi a celorlalte garanţii ale bunei administrări.
Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere că art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, conferă Comisiei Centrale atribuţia de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar nu de a cenzura dispoziţia emisă în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 din alte perspective ce intrau exclusiv în competenţa entităţii învestite cu soluţionarea notificării şi a instanţelor competente să exercite controlul judecătoresc asupra acesteia.
Ori, dacă recurentul-pârât avea astfel de nelămuriri şi aprecia că Dispoziţia nr. 5757 din 2 mai 2006 nu este însoţită de documentele menţionate la pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlul VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, putea fie să restituie dosarul autorităţii emitente, respectiv Primăriei Municipiului Bucureşti, fie să solicite lămuriri de natură a furniza informaţiile pe care le considera necesare evaluării. După cum se constată, recurenta-pârâtă nu a adoptat o astfel de atitudine, ci a stat în pasivitate în ceea ce priveşte parcurgerea etapelor procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor până la momentul introducerii acţiunii în justiţie de către reclamantă.
În acelaşi timp, împrejurările invocate nu pot justifica totala pasivitate a Comisiei Centrale în cei aproape trei ani care s-au scurs de la data înregistrării Dosarelor nr. 24996/CC şi 20883/CC şi până la înregistrarea acţiunii la Curtea de Apel Bucureşti.
Aşa cum rezultă din cele expuse anterior, ceea ce a sancţionat instanţa de fond prin hotărârea pronunţată a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative şi prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor reparatorii, durata excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cât şi dreptului de proprietate ocrotit în Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.
Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reţine că instanţa de fond, întemeiat, a reţinut că, prin conduita manifestată în soluţionarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a cărui incidenţă nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale şi desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 4459 din 27 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimata M.L.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 769/2012. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 776/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
