ICCJ. Decizia nr. 776/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 776/2012
Dosar nr. 1455/2/2011
Şedinţa de la 16 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanţii R.M. şi R.E. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 şi Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtelor să selecteze dosarul de despăgubiri înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 35259/CC şi să se transmită dosarul unui evaluator sau unei societăţi de evaluatori în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 30 zile de la pronunţarea hotărârii judecătoreşti, precum şi obligarea pârâtelor la emiterea titlului de despăgubire conform sumei înscrise în raportul de evaluare.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că la data de 11 septembrie 2001 reclamanţii au depus la Primăria Municipiului Giurgiu notificarea nr. X prin care au solicitat despăgubiri pentru imobilul din Giurgiu, iar prin Dispoziţia Primarului Municipiului Giurgiu nr. 9406 din 30 martie 2007 s-a decis acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu.
Prin întâmpinare, pârâta ANRP a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001, arătând că Direcţia pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 nu este o instituţie publică cu personalitate juridică care să acţioneze independent, ci reprezintă doar o structură funcţională din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor CCSD, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 3860 din 31 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei de obiect a primului capăt de cerere şi a respins în consecinţă cererea formulată de reclamanţii R.M. şi R.E., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Totodată, Curtea de apel a admis capătul de cerere referitor la obligarea pârâtelor la emiterea titlului de despăgubire şi a dispus obligarea acestora la emiterea titlului conform sumei înscrise în raportul de evaluare efectuat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, analizând cu prioritate excepţia lipsei de obiect a primului capăt de cerere, a reţinut că din probele existente la dosar rezultă că pârâta a transmis dosarul aferent cererii de restituire unui evaluator autorizat în sensul dispoziţiilor Legii nr. 247/2005.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a avut în vedere faptul că notificarea reclamanţilor a fost soluţionată prin Dispoziţia nr. 9406/2007 emisă de Primăria Municipiului Giurgiu prin care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea reclamanţilor a imobilului situat în Giurgiu, dispoziţia împreună cu dosarul aferent, fiind înaintate pârâtei ANRP.
Deşi pârâta a confirmat reclamantelor înregistrarea dosarului aferent Dispoziţiei nr. 9406/2007, nici până la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată aceasta nu demarase procedura prevăzută de dispoziţiile legale menţionate anterior.
În acest context, prima instanţă a apreciat că termenul de peste 1 ani de la înregistrarea dosarului de despăgubiri nu este un termen rezonabil, iar lipsa unor dispoziţii exprese sub aspectul termenului de nu poate constitui o justificare pentru CCSD pentru tergiversarea şi nesoluţionarea într-un termen rezonabil.
În această ordine de idei, instanţa de fond a apreciat că invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate fi reţinută în condiţiile în care avizul de legalitate al Prefectului există în cadrul acestuia, iar dispoziţiile legale incidente în cauză nu prevăd completarea acestuia după emiterea avizului de legalitate.
3. Recursul exercitat de pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a atacat cu recurs sentinţa menţionată, solicitând modificarea ei în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii reclamanţilor, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a criticat sentinţa sub următoarele aspecte:
Dezlegarea fondului cauzei, prin obligarea sa la emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul în litigiu, este greşită, în condiţiile în care s-a constatat că dosarul trebuie completat cu situaţia juridică detaliată a imobilului şi cu un certificat de moştenitor sau o negaţie că nu a fost dezbătută moştenirea de pe urma fostului proprietar P.N.
De asemenea, în opinia recurentei, instanţa de fond a reţinut în mod greşit încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cauzei fără să ţină seama de particularităţile cauzei, de complexitatea procedurii administrative impuse prin art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi de normele administrative emise pentru stabilirea ordinii de soluţionare a dosarelor prin Decizia nr. 2815/2008, prin care autoritatea emitentă a căutat să asigure egalitatea de tratament a persoanelor îndreptăţite care au dosare de despăgubire.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Giurgiu, ce a format obiectul notificării nr. X/2001.
Notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluţionată, prin Dispoziţia nr. 9406 din 30 martie 2007 a Primarului Municipiului Giurgiu, care a dispus acordarea de acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru teren.
Potrivit datelor comunicate de pârâtă prin Adresa nr. RG/24228 din 6 august 2010, reclamanţilor li s-a adus la cunoştinţă procedura generală de soluţionare a dosarelor de despăgubiri, fără însă a preciza stadiul soluţionării acestuia.
În raport cu datele menţionate, instanţa de control judiciar îşi însuşeşte concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, principiu aplicabil nu numai procedurii judiciare, ci şi celei administrative.
Complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care, într-adevăr, nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile reglementat în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite pasive a autorităţii publice. În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activităţi de executare a legii şi stabilirii ordinii soluţionării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil şi a celorlalte garanţii ale bunei administrări.
Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere că art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, conferă Comisiei Centrale atribuţia de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar nu de a cenzura dispoziţia emisă în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 din alte perspective ce intrau exclusiv în competenţa entităţii învestite cu soluţionarea notificării şi a instanţelor competente să exercite controlul judecătoresc asupra acesteia.
În acelaşi timp, împrejurările invocate nu pot justifica totala pasivitate a Comisiei Centrale în perioada scursă de la data înregistrării Dosarului nr. 35259/CC, în condiţiile în care aşa cum a constatat şi instanţa de fond, pârâta nu a depus la dosarul cauzei nicio dovadă care să justifice existenţa unor motive obiective pentru care cererea reclamanţilor nu a fost analizată într-un termen rezonabil, iar invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate fi reţinută în condiţiile în care avizul de legalitate al Prefectului există în cadrul acestuia.
Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reţine că instanţa de fond, întemeiat, a reţinut că, prin conduita manifestată în soluţionarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a cărui incidenţă nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale şi desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Înalta Curte constată, de asemenea, neîntemeiat şi ultimul motiv de recurs, referitor la nelegalitatea măsurii de obligare directă la emiterea deciziei, pentru că etapele şi operaţiunile administrative premergătoare sunt subsumate scopului final al emiterii titlului de despăgubire, întreaga durată a procedurii fiind calificată ca nerezonabilă prin sentinţa atacată.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimaţii-reclamanţi.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 94 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 3860 din 31 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimaţii R.M. şi R.E.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 775/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 778/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
