ICCJ. Decizia nr. 762/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 762/2012
Dosar nr. 1775/54/2011
Şedinţa de la 16 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul excepţiei de nelegalitate şi procedura derulată în faţa primei instanţe.
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică de la 30 martie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantului S.I. şi a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 7 lit. j) din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1501/2006.
Prin Sentinţa nr. 4515 din 28 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de petentul S.I., în contradictoriu cu intimaţii pârâţii Instituţia Prefectului Judeţului Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculări Autovehicule şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, în favoarea Curţii de Apel Craiova.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanţa competentă să soluţioneze cauza este cea de la domiciliul reclamantului.
2. Hotărârea Curţii de apel
Curtea de Apel Craiova, prin Sentinţa nr. 424 din 28 septembrie 2011, a respins excepţia de nelegalitate a art. 7 lit. j) din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1501 din 13 noiembrie 2006, formulată de petentul S.I., în contradictoriu cu intimaţii pârâţii Instituţia Prefectului Judeţului Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculări Autovehicule şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că obiectul excepţiei de nelegalitate, astfel cum a fost invocat de către reclamantul S.I., îl constituie dispoziţiile art. 7 lit. j) din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1501 din 13 noiembrie 2006 - act administrativ unilateral, cu caracter normativ ce reglementează procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor.
Referitor la prevederile art. 7 alin. (1) din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1501/2006, prima instanţă a reţinut că aceste dispoziţii reglementează documentele necesare, în vederea înmatriculării permanente sau a înmatriculării temporare, a unui autovehicul, fiind enumerată, la lit. j), dovada plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii, necesară începând cu data de 1 ianuarie 2007.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că titularul excepţiei de nelegalitate a invocat nerespectarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţia republicată, precizând că obligarea la depunerea dovezii de plată a taxei de poluare, condiţie de formă apreciată ca fiind obligatorie la momentul înmatriculării, îi îngrădeşte dreptul de folosinţă asupra autoturismului, contrar principiului constituţional al garanţiilor dreptului de proprietate.
Având în vedere dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instanţa de fond a constatat că interesul general este datorat necesităţii finanţării unor politici de mediu, iar consacrarea de către legiuitorul delegat al unei taxe speciale, corelative folosinţei autovehiculelor, constituie o măsură proporţională scopului urmărit.
Prin urmare, Curtea de apel a reţinut că prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor art. 44 din Constituţia României privitoare la garantarea şi protejarea dreptului de proprietate privată, întrucât dispoziţiile din ordin nu au relevanţă asupra modului în care reclamantul îşi poate exercita dreptul de proprietate asupra autoturismului, iar art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului atribuie statului posibilitatea instituirii unor taxe şi impozite cu respectarea principiului proporţionalităţii şi legalităţii.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul S.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. În motivarea recursului se arată că instanţa de fond în mod nelegal a respins excepţia de nelegalitate.
3. Apărările intimaţilor
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Ministerul Administraţiei şi Internelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul S.I. şi cu soluţionarea căreia a fost sesizată Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, vizează prevederile art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1501 din 13 noiembrie 2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, potrivit cărora ";înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează pe baza următoarelor documente: ";[...] j) începând cu data de 1 ianuarie 2007, dovada plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii; [..]";.
În mod întemeiat instanţa de fond a dispus, prin hotărârea atacată, respingerea excepţiei de nelegalitate invocată de reclamant.
Se constată, în primul rând, că în cadrul procedurii reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României, şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului.
Cu alte cuvinte, verificarea legalităţii actului administrativ contestat, pe calea excepţiei de nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispoziţiile legii, iar nu prin raportare la o situaţie de fapt.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului, constată că recurentul invocă, în realitate, executarea necorespunzătoare a unui act normativ.
De asemenea, Înalta Curte reţine faptul că sintagma ";taxă stabilită potrivit legii";, utilizată de către legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepţiei de nelegalitate, nu este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act normativ, ci la întregul ansamblu normativ în vigoare.
Prin urmare, având în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008, ";la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă - 1 iulie 2008 - se abrogă art. 2141 - art. 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal";, care reglementau taxa specială de primă înmatriculare, în situaţia de faţă nu există un vid legislativ, întrucât ";taxa specială, stabilită potrivit legii"; este reprezentată de taxa de poluare pentru autovehicule, instituită de prevederile O.U.G. nr. 50/2008.
În această ordine de idei, trebuie subliniat faptul că art. 4 alin. (1) din această ultimă reglementare instituie obligaţia de plată a taxei care intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Pe de altă parte, se cuvine a fi amintite şi dispoziţiile art. 5 alin. (4) din acelaşi act normativ, potrivit cărora persoana fizică sau persoana juridică care intenţionează să înmatriculeze autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe, într-un cont distinct deschis la unităţile Trezoreriei Statului pe numele Administraţiei Fondului pentru Mediu.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive pentru reformarea sentinţei potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.
La pronunţarea prezentei decizii, Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa sa anterioară reprezentată, cu titlu de exemplu, de Deciziile nr. 3248 din 3 iunie 2011, nr. 3350 din 9 iunie 2011, nr. 3895 din 12 iulie 2011 şi nr. 3896 din 12 iulie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.I. împotriva Sentinţei nr. 424 din data de 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 758/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 769/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
