ICCJ. Decizia nr. 719/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 719/2012
Dosar nr. 129/64/2011
Şedinţa publică de la 10 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1.Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, sub nr. 129/64/2011, reclamanta G.G.R. a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în cuantum de 31.950 lei, echivalente cu venitul nerealizat în perioada 01 noiembrie 2007 - 01 aprilie 2008, sumă ce a fost calculată pe baza venitului mediu lunar de 6390 lei realizat în anul 2008, conform fişei fiscale pe anul 2008.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că Proiectul Tinerilor Profesionişti a fost organizat de pârâtă împreună cu un consorţiu reprezentat de British Council, care asigura asistenţa Proiectului P.H.A.R.E. RO-2003-005-551 martie 01 - „Dezvoltarea unui Corp Profesionist de Manageri Publici”.
A precizat reclamanta că a fost înmatriculată în acest prO.G.ram în anul 2005, prin Ordin al Institutului Naţional de Administraţie (I.N.A.), obţinând calitatea de cursant/participant la Proiectul P.H.A.R.E. RO-2003-005-551 martie 01 – „Dezvoltarea unui Corp profesionist de Manageri Publici”, denumit Proiectul Tinerilor Profesionişti ciclul II, această calitate de cursant/participant la prO.G.ramul de formare specializată în administraţia publică pe o durată de 2 ani organizat de I.N.A., conferindu-i reclamantei statutul de funcţionar public debutant, conform art. 6 alin (2) raportat la art. 5 alin (1) lit. a) din O.G. nr. 81/2001 aprobată prin Legea nr. 106/2002.
La terminarea cursurilor, reclamanta a fost evaluată, iar la 29 octombrie 2007 a fost publicat clasamentul final care a rămas definitiv la data de 01 noiembrie 2007, dată de la care pârâta avea obligaţia să o plaseze în funcţia de manager public în raport cu clasamentul final şi cu opţiunile fiecărui absolvent.
A mai susţinut reclamanta că, urmare a faptului că pârâta nu si-a îndeplinit obligaţia legală de a o repartiza începând cu data de 01 noiembrie 2007 într-o funcţie de manager public, a rămas la dispoziţia Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, fără nici un venit salarial ori asigurare socială până la numirea în funcţia de manager public, la data de 01 aprilie 2008.
Raportat la dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând venit nerealizat în perioada 01 noiembrie 2007 - 01 aprilie 2008, întrucât prejudiciul ce a fost creat este cert, pentru că în perioada susmenţionată, nu a fost încadrată şi nu a realizat venituri de natură salarială, iar fapta ilicită a pârâtei constă în îndeplinirea cu întârziere a obligaţiilor de plasare.
Pârâta Agenţia Naţională a funcţionarilor publici a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 3014 din 6 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, în dosarul nr. 964/2/2008, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 5389 din 26 noiembrie 2009 a înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
A arătat pârâta că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ., pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, respectiv tripla identitate, întrucât ambele litigii, cel ce a format obiectul dosarului nr. 964/2/2008 cât şi cel care formează obiectul prezentului dosar, au fost legate între aceleaşi părţi şi în aceeaşi calitate, au acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, respectiv neretribuirea reclamantei înainte de numirea în funcţia publică de manager public asistent.
Pârâta a mai invocat inadmisibilitatea acţiunii, prin prisma faptului că reclamanta nu a dovedit că ar fi suferit vreo vătămare într-un drept sau interes legitim din culpa instituţiei pârâte în perioada 01 noiembrie 2007 până la numirea în funcţia de manager public asistent. Totodată, reclamanta nu s-a adresat A.N.F.P. cu o plângere prealabilă având acest obiect deşi, potrivit legii, îndeplinirea procedurii plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, este o condiţie de exercitare a acţiunii în contencios administrativ.
2.Hotărârea primei instanţe.
Prin Sentinţa nr. 78/F/2011 din 18 aprilie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în cauza în raport cu care se invocă excepţia autorităţii de lucru judecat, o serie de reclamanţi, printre care şi G.G.R., au solicitat, în contradictoriu cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Comisia pentru Manageri Publici şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, emiterea actelor administrative privitoare la publicarea lipsei posturilor disponibile, întocmirea schemei de repartizare a absolvenţilor PrO.G.ramului Tinerilor Profesionişti - ciclul II pe funcţiile publice de manager public prevăzute în Planul anual de ocupare a funcţiilor publice pentru anul 2007 şi plasarea reclamanţilor în funcţiile de manager public conform opţiunilor şi clasamentului final; acordarea de drepturi băneşti începând cu data de 2 noiembrie 2007, data rămânerii definitive a Clasamentului Final al absolvenţilor şi până la plasarea efectivă a acestora în posturile de manager public; recunoaşterea datei de 2 noiembrie 2007 ca fiind data de la care începe să curgă termenul de 5 ani în care reclamanţii aveau obligaţia de a lucra în cadrul Administraţiei Publice conform pct. 3 din Angajamentul încheiat de pârâţi.
Prin sentinţa pronunţată în această cauză instanţa a respins ca rămas fără obiect primul capăt al cererii de chemare în judecată, iar capetele 2 şi 3, privind acordarea drepturilor băneşti cu începere de data de 2 noiembrie 2007 şi până la plasarea efectivă, ca fiind neîntemeiate.
Comparând cele două litigii prin prisma condiţiilor prevăzute de ari 166 C. proc. civ. şi art. 1201 C. civ., judecătorul fondului a constatat că reclamanta a solicitat, în cazul acţiunii înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, acordarea de drepturi băneşti începând cu data de 2 noiembrie 2007, data rămânerii definitive a Clasamentului Final al absolvenţilor şi până la plasarea efectivă a acestora în posturile de manager public, iar în cazul acţiunii de faţă, a solicitat plata unor despăgubiri echivalente cu venitul nerealizat în perioada 01 noiembrie 2007 - 01 aprilie 2008, indicând data de 01 noiembrie 2007 ca dată la care a rămas definitiv clasamentul final al absolvenţilor, iar data de 1 aprilie 2008, ca dată a numirii în funcţia de manager public, ceea ce înseamnă plasarea sa efectivă pe postul de manager public.
S-a constatat de asemenea că în ambele cauze, reclamanta a formulat acţiunea în contradictoriu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi s-a solicitat plata unor sume de bani pentru aceeaşi perioadă, generate de aceeaşi cauză, prima acţiune fiind întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 56/2004, H.G. nr. 783/2005 şi Legii nr. 554/2004, iar cea de a doua pe aceleaşi dispoziţii şi pe cele ale art. 52-53 din Constituţia României, art. 5 alin (1) lit. a) din O.G. nr. 81/2001.
Din analiza considerentelor Deciziei nr. 5389 din 26 noiembrie 2009 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizie prin care a rămasă irevocabilă sentinţa civilă nr. 3014/6 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. 964/2/2008, judecătorul fondului a constatat că instanţa de recurs a avut în vedere şi eventuala dovedire a unui prejudiciu şi a apreciat că formularea unei noi acţiuni în încercarea de a dovedi un prejudiciu care a mai făcut obiectul analizei instanţei, este oprită de efectul negativ al autorităţii de lucru judecat.
Prima instanţă a apreciat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ., în cauză fiind dovedită existenta unei hotărâri care se bucură de autoritate de lucru judecat, reţinând că în ambele acţiuni a fost invocat acelaşi prejudiciu şi pe aceeaşi perioadă de timp, că sub aspectul solicitării pretenţiilor materiale, motivele sunt aceleaşi, iar temeiul de drept identic, fapt care conduce la concluzia identităţii de cauză, identitatea de părţi fiind evidentă.
3.Recursul reclamantei.
Reclamanta a atacat cu recurs sentinţa menţionată, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, fără a încadra în drept criticile formulate.
În esenţă, recurenta - reclamantă a arătat că soluţia de respingere a acţiunii pentru autoritatea de lucru judecat este nelegală, pentru că între cele două litigii nu există identitate de cauză şi de obiect.
În ceea ce priveşte lipsa identităţii de cauză, recurenta - reclamantă a arătat că în primul litigiu, cauza pretenţiilor reclamanţilor a constat în calitatea lor de funcţionari, în timp ce cauza prezentei acţiuni este dată de art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi art. 998 şi următoarele C. civ., la care se adaugă dispoziţiile art. 6 alin. (2), raportat la art. 5 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 81/2001, vizată fiind perioada dintre data încetării statului de funcţionar public debutant şi data dobândirii calităţii de funcţionar public definitiv, prin numirea în postul de manager public.
Referitor la condiţia identităţii de obiect, recurenta - reclamantă a arătat că în litigiul precedent obiectul l-a constituit plata drepturilor salariale, considerate de instanţă ca lipsite de temei câtă vreme nu exista un raport de serviciu, iar acţiunea de faţă are ca obiect plata unor despăgubiri, în cadrul angajării răspunderii civile delictuale a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, ca urmare a neîndeplinirii culpabile a obligaţiilor care îi reveneau conform Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 56/2004 privind managerii publici, aprobat prin H.G. nr. 783/2005.
4.Apărările intimatei.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că instanţa de fond a reţinut corect identitatea de părţi, obiect şi cauză, prevăzută drept condiţie a autorităţii de lucru judecat în art. 1201 C. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi, asupra recursului.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta - reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că recursul nu este fondat.
1.Argumente de fapt şi de drept relevante.
Potrivit art. 1201 C. civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este formulată între aceleaşi părţi, în aceeaşi calitate, iar, în temeiul art. 166 C. proc. civ., excepţia puterii de lucru judecat poate fi invocată de părţi sau de instanţă din oficiu, în orice fază a judecăţii, chiar şi înaintea instanţei de recurs.
În speţă, prin acţiunea soluţionată prin sentinţa recurată, recurenta - reclamantă a solicitat obligarea intimatei - pârâte Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici la plata unor despăgubiri echivalente salariului nerealizat în perioada 01 noiembrie 2007 – 01 aprilie 2008, ca urmare a conduitei culpabile a autorităţii publice de a nu fi repartizat-o într-o funcţie de manager public, conform etapelor prevăzute în Programul de Formare Specializată derulat în perioada 23 noiembrie 2005 – 31 octombrie 2007, în temeiul O.U.G. nr. 56/2004 privind crearea statutului special al managerului public şi Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 56/2004, aprobat prin H.G. nr. 783/2005.
Anterior, în cadrul dosarului nr. 964/2/2008, soluţionat în primă instanţă de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3014 din 06 noiembrie 2008 şi, în recurs, prin decizia nr. 5389 din 26 noiembrie 2009, mai multe persoane, printre care şi recurenta - reclamantă din cauza de faţă, solicitaseră acordarea de drepturi băneşti începând cu data de 2 noiembrie 2007 – data rămânerii definitive a Clasamentului final al absolvenţilor şi până la plasarea efectivă a acestora în postul de manager public, ca urmare a aceluiaşi program de formare, chemaţi în judecată fiind Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Comisia pentru Manageri Publici şi Ministerul Administraţiei şi Internelor (fost Ministerul Internelor şi Reformei Administrative).
În raport cu aceste coordonate, instanţa de fond a reţinut corect existenţa triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect, soluţia pronunţată reflectând interpretarea şi aplicarea judicioasă a prevederilor art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.
În ambele litigii, recurenta – reclamantă a solicitat repararea unui prejudiciu pretins a fi fost produs ca urmare a atitudinii, considerate culpabile, de întârziere a încadrării sale în funcţia de manager public în perioada 01 noiembrie 2007 – 01 aprilie 2008, scopul final urmărit prin demersul judiciar fiind acelaşi, chiar dacă între modul în care au fost formulate „pretenţiile” şi temeiurile de drept (care nu se confundă cu noţiunea de „cauză”, în sens de temei juridic al acţiunii), există unele diferenţe.
Contrar susţinerilor recurentei - reclamate, în hotărârile judecătoreşti prin care a fost soluţionată prima acţiune nu s-a reţinut, ca motiv al respingerii capătului de cerere privind plata drepturilor băneşti, lipsa unui raport de serviciu care să constituie temei al acordării unor drepturi salariale, ci inexistenţa unei conduite culpabile a autorităţilor publice, în condiţiile în care în legislaţia în vigoare nu era prevăzut un termen limită pentru derularea operaţiunilor administrative şi pentru plasarea absolvenţilor în posturile de manager public.
Este exact ceea ce s-a invocat şi în cea de-a doua acţiune, în care recurenta - reclamantă a arătat că fapta ilicită a intimatei – pârâte constă în îndeplinirea cu întârziere a obligaţiilor de plasare a sa şi a avut ca efect producerea unui prejudiciu, deoarece în perioada respectivă nu a fost încadrată şi nu a realizat venituri de natură salarială.
2.Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul formulat potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.G.R. împotriva Sentinţei nr. 78 din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 714/2012. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 758/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
