ICCJ. Decizia nr. 769/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 769/2012
Dosar nr. 924/44/2011
Şedinţa de la 16 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, reclamantul P.R., în calitate de Primar al comunei Barcea, judeţul Galaţi, în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi Galaţi, a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 14/2011 emisă de aceasta până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a Dosarului nr. 845/44/2011.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că măsurile dispuse prin actul atacat sunt de natură a perturba grav activitatea Primăriei comunei Barcea, actele întocmite fiind nelegale.
Prin întâmpinare, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea actului.
Prin Sentinţa nr. 243 din 15 septembrie 2011, Curtea de Apel Galaţi a admis acţiunea formulată de reclamantul P.R. - Primar al Comunei Barcea, în contradictoriu cu pârâta Camera de Conturi Galaţi, şi Curtea de Conturi a României şi a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 14/2011 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de conturi a Judeţului Galaţi până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că reclamantul a invocat mai multe motive de nelegalitate şi netemeinicie a actului atacat ce constituie un caz bine justificat în accepţiunea art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la condiţia prevenirii unei pagube iminente, prima instanţă a constatat că executarea deciziei atacate este de natură a perturba grav activitatea Primăriei Barcea, impunându-se suspendarea executării măsurilor de recuperare a sumelor respective până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la acestea.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin cererea de recurs, se aduc, în esenţă, critici sentinţei atacate în sensul că instanţa de fond, în mod greşit, a admis cererea de suspendare, motiv pentru care solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de suspendare formulată de reclamant.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că subzistă, în cauză, motivul de ordine publică, de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 invocat în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. şi pus în dezbaterea părţilor, recursul fiind fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Obiectul acţiunii formulate în cauză îl constituie suspendarea executării Deciziei nr. 14/2011 emisă de Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi a Judeţului Galaţi până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, actul administrativ este ";actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice";.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul administrativ ce dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care ";suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia";.
Rezultă, deci, din prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte, contestaţia formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Judeţeană, este însăşi această decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entităţii controlate, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Într-adevăr, regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ; de asemenea, potrivit art. 228 din acelaşi regulament, ";competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal, din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile Legii contenciosului administrativ";.
Prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge, însă, dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ şi la care însuşi actul respectiv face trimitere.
Astfel, referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că ";Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel";.
Cum nu sunt prevăzute ";prin lege organică specială";, ci printr-un act administrativ, dispoziţiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speţă, alături de cele ale art. 2 C. proc. civ.
De altfel, prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinţei civile nr. 112 din 2011 a Curţii de Apel Bacău, prin care s-a admis excepţia de nelegalitate şi s-a constatat nelegalitatea dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel de cauze, chiar dacă soluţiile privind excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu.
De asemenea, în continuarea raţionamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera litigiilor ";care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale precum şi accesorii ale acestora";, se va reţine că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziţionării autorităţii emitente în sistemul administraţiei publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităţilor publice locale şi judeţene sunt în competenţa tribunalelor, iar cele privind actele autorităţilor publice centrale, în competenţa curţilor de apel.
În consecinţă având în vedere că obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, în temeiul art. 313 coroborat cu art. 312 alin. (3) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care va avea în vedere şi motivele de recurs invocate, ce privesc fondul pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Încheierii din 8 septembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 762/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 775/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
