ICCJ. Decizia nr. 812/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 812/2012
Dosar nr. 647/42/2011
Şedinţa publică de la 16 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cererii.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, reclamanta SC M.C. SA a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, suspendarea executării actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere nr. F-DB 840 din 28 iunie 2011, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, pentru o obligaţie fiscală însumând 4.752.226 lei, aferentă operaţiunilor executate în perioada 01 ianuarie 2006 - 21 iunie 2011, din care TVA lunar în sumă de 2.820.766 lei şi majorări de întârziere în sumă de 1.931.460 lei, sume stabilite prin raportul de inspecţie fiscală întocmit la 28 iunie 2011 şi înregistrat la D.G.F.P. Dâmboviţa sub nr. 32063, din aceeaşi dată.
În motivarea cererii, reclamanta a precizat, în ce priveşte existenţa cazului bine justificat, că documentaţia actului administrativ fiscal atacat pune în evidenţă, împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În acest sens, s-a susţinut că actul administrativ - fiscal atacat este nul, potrivit art. 46 C. proc. fisc., întrucât menţionează un contribuabil impus care nu mai există. Astfel, decizia de impunere în discuţie a fost emisă împotriva Direcţiei de Construcţii Edilitar Gospodăreşti a unităţii administrativ teritoriale - Municipiul Târgovişte, entitate care a fost transformată, potrivit Hotărârii nr. 29 din 31 ianuarie 2011 a Consiliului Local Târgovişte, în societatea comercială pe acţiuni SC M.C. SA, iar potrivit art. 8 din hotărârea amintită, „SC M.C. SA este succesorul universal al Direcţiei de Construcţii Edilitar Gospodăreşti şi continuă derularea tuturor contractelor şi litigiilor acesteia, având calitatea de debitor sau creditor, după caz, precum şi calitatea procesuală activă sau pasivă, după caz.” .Desfiinţa ta Direcţie de Construcţii Edilitar Gospodăreşti a unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Târgovişte este o entitate a acesteia, fără personalitate juridică proprie, fiind un serviciu funcţional - organizat ca direcţie.
A mai susţinut reclamanta că Regulamentul de organizare şi funcţionare al aceleiaşi direcţii, aprobat prin H.C.L. nr. 204 din 30 septembrie 2010, menţionează în capitolul I că Direcţia de Construcţii Edilitar Gospodăreşti este serviciu public, parte componentă a Consiliului Local, cu statut juridic propriu ; Direcţia de Construcţii Edilitar Gospodăreşti nu era plătitor de TVA, după cum s-a exprimat D.G.F.P. Dâmboviţa prin scrisoarea nr. 10643 din 26 martie 1999.
În privinţa pagubei iminente în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. ş) din lege, reclamanta a arătat că, prin executarea actului administrativ fiscal atacat, societatea ar înregistra un prejudiciu material viitor şi previzibil, executarea în speţă conducând şi la perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unui serviciu public.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât reclamanta nu solicită suspendarea executării unui act administrativ emis de către această instituţie, iar prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 9 august 2011 instanţa a admis excepţia invocată şi a introdus în cauză emitenta actelor administrative a căror suspendare se solicită, respectiv Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa.
Pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii, apreciind că în speţa nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute cumulativ de art. 14 alin. (1) si art. 15 din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin Sentinţa nr. 245 din 20 septembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că din verificarea aparenţei de legalitate a deciziei de impunere nu reies împrejurări de natura sa indice un abuz al autorităţii la emiterea actului administrativ contestat si care sa afecteze prezumţia de legalitate a acestuia.
Astfel, a apreciat judecătorul fondului, nu pot fi reţinute drept indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ fiscal susţinerile reclamantei referitoare la nulitatea deciziei, nulitate reglementată de dispoziţiile art. 46 C. proc. fisc., deoarece în decizia contestată este menţionată denumirea contribuabilului - Direcţia de Construcţii Edilitar Gospodăreşti, pentru perioada verificată 1 ianuarie 2006 - 28 februarie 2011, direcţie care şi-a încetat activitatea începând cu data de 1 martie 2011, SC M.C. SA fiind succesorul universal al Direcţiei de Construcţii Edilitar Gospodăreşti.
În atare context s-a apreciat că în cauză sunt menţionate toate elementele prevăzute de dispoziţiile art. 46 C. proc. fisc.
Prima instanţă a mai reţinut, pe de o parte, că în cadrul cererii de suspendarea a executării nu se poate analiza pe fond raportul juridic dedus judecăţii, respectiv aspectele invocate de reclamantă în contestaţia adresată organului fiscal, iar, pe de altă parte, că raportat la susţinerile reclamantei sub acest aspect, în speţă nu reies indicii aparente de nelegalitate a actului administrativ fiscal contestat.
Astfel, împrejurarea că în actul de înfiinţare al Direcţiei de Construcţii Edilitar Gospodăreşti se menţionează că direcţia este parte componentă a Primăriei Târgovişte, cu statut juridic propriu, nu este de natură să ducă la o altă concluzie într-o cercetare sumară a aparenţei de legalitate. Totodată, s-a mai reţinut, pentru activitatea de lucrări de construcţii-montaj şi instalaţii, reparaţii, întreţinere a mijloacelor fixe, efectuate de contribuabil atât în beneficiul Consiliului Local Târgovişte, cât şi al unor terţi, astfel după cum este stabilit în regulamentul de organizare şi funcţionare al direcţiei, nu poate opera o distincţie în privinţa bazei de impunere pentru TVA în funcţie de beneficiar, ci numai în funcţie de activitatea efectuată.
În ce priveşte condiţia pagubei iminente judecătorul fondului reţinut că aceasta nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.
Raportat la această condiţie, a constatat că din actul constitutiv al reclamantei SC M.C. SA reiese că aceasta este societate comercială pe acţiuni, cu obiectul de activitate menţionat conform codului CAEN, astfel că nu se circumscrie noţiunii de întreprindere publică, destinată unui serviciu public, nefiind, aşadar, aplicabilă ipoteza invocată de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
S-a mai reţinut că îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că plata sumei respective duce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative.
3. Recursul reclamantei.
SC M.C. SA a atacat cu recurs sentinţa menţionată, solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de suspendare a executării.
În esenţă, în motivarea căii de atac, recurenta – reclamantă a arătat că sentinţa este rezultatul unor grave erori de fapt şi de drept, în ceea ce priveşte: identitatea debitorului fiscal; interpretarea noţiunii de „persoană impozabilă”, utilizate în art. 127 din C. fisc. şi a noţiunii de „întreprindere publică”; obiectul de activitate al societăţii reclamante şi beneficiarii activităţilor economice pe care le prestează; natura capitalului social.
4.Procedura derulată în recurs.
Intimata – pârâtă nu a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., şi nu a depus la dosar concluzii scrise în intervalul de amânare a pronunţării, stabilit conform art. 156 alin. (2) şi 260 alin. (1) C. proc. civ.
În temeiul art. 305 C. proc. civ., în recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, încuviinţată la cererea recurentei – reclamante.
II. Considerentele Înaltei Curţi, asupra recursului.
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenta – reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că recursul este fondat.
1.Argumente de fapt şi de drept relevante.
Recurenta – reclamantă a solicitat, pe calea prevăzută în art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi art. 215 C. proc. fisc., suspendarea executării deciziei de impunere nr. F–DB 840 din 28 iunie 2011, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, prin care, în sarcina contribuabilului Direcţia de Construcţii Edilitar Gospodăreşti a fost stabilit un debit fiscal în cuantum de 4.752.226 lei, compus din TVA pentru perioada 01 ianuarie 2006 – 28 februarie 2011 (2.820.766) şi majorări de întârziere aferente perioadei 01 ianuarie 2006 – 21 iunie 2011 (1.931.460 lei).
SC M.C. SA a fost înfiinţată în temeiul Hotărârii nr. 29 din 31 ianuarie 2011 a Consiliului Local Târgovişte, care, în art. 8 şi 9, a prevăzut că noua societate este succesorul universal al Direcţiei de Construcţii Edilitar Gospodăreşti, continua derulare tuturor contractelor şi litigiilor acesteia şi preia toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din raporturile juridice ale Direcţiei cu terţii, inclusiv cele decurgând din raporturile juridice fiscale care nu s-au stins până la data preluării.
La rândul său, Direcţia de Construcţii Edilitar Gospodăreşti fusese înfiinţată prin Hotărârea nr. 264 din 22 decembrie 1998 a Consiliului Local Târgovişte, ca o entitate „cu statut juridic propriu”, în cadrul Primăriei Municipiului, preluând activitatea de construcţii Montaj de la fosta Regie Autonomă de Gospodărie Comunală Târgovişte, supusă reorganizării.
Analizând proba cu înscrisuri administrată în ambele faze procesuale, instanţa de control judiciar constată, contrar concluziei la care a ajuns Curtea de apel, că în speţă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la care se adaugă obligaţia de plată a unei cauţiuni de până la 20% din suma contestată, impusă prin art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. (în speţă a fost consemnată o cauţiune de 72.000 lei, reprezentând 1,5 % din suma contestată, aşa cum s-a dispus prin încheierea din data de 9 august 2011 a primei instanţe).
În vederea suspendări executării actului administrativ, art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a condiţiei existenţei unui caz bine justificat şi a iminenţei unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) literele ş) şi t) din acelaşi act normativ.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei; de aceea, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenţei unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanţă nu li se poate pretinde amploarea şi profunzimea probelor şi raţionamentelor pe care se fundamentează o soluţie pronunţată cu privire la acţiunea în anularea actului.
În speţă, împrejurarea de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii deciziei de impunere vizează calitatea de persoană impozabilă a Direcţiei de Construcţii Edilitar – Gospodăreşti în raport cu prevederile art. 127 alin. (4) din C. fisc., dubiul asupra interpretării date de autoritatea fiscală provenind, cel puţin la nivelul aparenţei dreptului, din corespondenţa pe care antecesoarea recurentei a purtat-o cu autorităţile cu atribuţii în domeniu, în scopul orientării conduitei sale fiscale.
Astfel, prin adresa nr. 272762 din 20 decembrie 2005, Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală Legislaţie Impozite Indirecte i-a comunicat că, având în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (4) din C. fisc., „Primăria Târgovişte nu este persoană impozabilă pentru lucrările edilitar - gospodăreşti executate prin Direcţia Construcţii edilitar gospodăreşti fără personalitate juridică, fiind considerată activitate desfăşurată în calitate de autoritate publică”.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, Înalta Curte, reţine existenţa unui risc real de afectare a activităţii recurente – reclamante în cazul executării deciziei de impunere, luând în considerare obiectul său de activitate, ponderea mare a obligaţiei fiscale în raport cu valoarea totală a activelor societăţii şi durata de soluţionare a contestaţiei administrative, aspecte dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul de recurs.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, va admite recursul formulat în temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 şi potrivit art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. va modifica sentinţa, în sensul admiterii cererii reclamantei şi suspendării executării deciziei de impunere până la data soluţionării în primă instanţă a acţiunii în anulare, aşa cum prevede art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Se impune menţiunea că sentinţa nr. 10 din 16 ianuarie 2012, prin care Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca prematură, acţiunea în anulare înregistrată cu nr. 851/42/2011, nu afectează soluţia pronunţată în cadrul prezentei decizii, pentru că respingerea acţiunii ca prematur introdusă a fost efectul nefinalizării, până la acea dată, a procedurii administrative de contestare, iar nu a evaluării efectuate de instanţa de contencios administrativ asupra legalităţii deciziei de impunere într-un litigiu declanşat conform art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., după emiterea unei decizii de soluţionare a contestaţiei administrative.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC M.C. SA Dâmbovita împotriva Sentinţei nr. 245 din 20 septembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite cererea reclamantei SC M.C. SA Dâmboviţa.
Suspendă executarea Deciziei de impunere nr. F–DB840 din 28 iunie 2011 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa până la soluţionarea în primă instanţă a acţiunii în anularea acesteia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 791/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 842/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
