ICCJ. Decizia nr. 842/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 842/2012

Dosar nr. 12310/301/2009

Şedinţa publică de la 17 februarie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 256 din 14 ianuarie 2010 pronunţată în dosarul nr. 12310/301/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de A.I. şi Fundaţia S. în Democraţie, Pace şi Sănătatea Lumii împotriva încheierii de şedinţă din 6 august 2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 în dosarul nr. 12310/301/2009, având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie din 11 martie 2009.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs A.I. şi Fundaţia S. în Democraţie, Pace şi Sănătatea Lumii.

Prin încheierea de şedinţă din 27 septembrie 2010, Curea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins a neîntemeiată cererea de suspendare bazată pe dispoziţiile art. 1551 C. proc. civ., reţinând că recurentul s-a conformat dispoziţiilor stabilite de instanţă la primirea cererii de recurs.

Nemulţumiţi de această soluţie, Asociaţia pentru C.M.E., Fundaţia S. în Democraţie, Pace şi Sănătatea Lumii şi A.I. au declarat recurs împotriva încheierii din 27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

La termenul din 21 ianuarie 2011 în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa părţilor.

La data de 30 ianuarie 2012, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru discutarea excepţiei de perimare, întrucât dosarul a rămas în nelucrare din vina părţilor timp de 1 an.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.

Cum, în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, potrivit prevederilor art. 249 şi 251 C. proc. civ. urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. (1) din acelaşi cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului declarat de Asociaţia pentru C.M.E., Fundaţia S. în Democraţie, Pace şi Sănătatea Lumii şi A.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de Asociaţia pentru C.M.E., Fundaţia S. în Democraţie, Pace şi Sănătatea Lumii şi A.I. împotriva încheierii din 27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 842/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs