ICCJ. Decizia nr. 888/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 888/2012
Dosar nr. 3667/2/2010
Şedinţa publică de la 21 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe, în fond după casare, la data de 26 aprilie 2010, sub nr. dosar 3667/2/2010, reclamantul Ministerul Culturii şi cultelor, a formulat întâmpinare împotriva deciziei nr. 3 emisă la data de 6 martie 2008 de către Preşedintele Secţiei de control financiar ulterior a Curţii de Conturi a României emisa pe baza „examinării constatărilor privind abaterile financiar-contabile, consemnate în raportul de control intermediar nr. 636 din 30 ianuarie 2008 ca urmare a controlului efectuat Ia Ministerul Culturii şi Cultelor înregistrat la Curtea de Conturi nr. 20037/I.Ş./2008";.
A arătat reclamantul că, faţă de conţinutul Deciziei sus citate, cere ca, prin sentinţa ce o va pronunţa să fie anulată Decizia nr. 3 din 6 martie 2008 a Preşedintelui Secţiei de control financiar ulterior a Curţii de Conturi.
În motivarea cererii reclamantul minister a arătat că nu au fost respectate dispoziţiile art. 31, alin. (1), litera a) şi ale art. 31, alin (2) din Legea nr. 94/1992, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 77/2002, în sensul că nu rezultă dacă raportul de control intermediar nr. 636/30 ianuarie 2008 încheiat ca urmare a controlului efectuat la Ministerul Culturii şi Cultelor (înregistrat la minister in data de 31 ianuarie 2008) a fost examinat de un complet format din 3 consilieri de conturi din Secţia de control financiar ulterior şi nici dacă s-a pronunţat o încheiere astfel, cum prevede art. 31, alin (2) din sus-citata lege.
A mai precizat că, pârâta Curtea de Conturi a transmis, oficial, în data de 27 sau 28 februarie a.c., Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întregul raport intermediar de control care conţine aspecte ale activităţii financiar contabile a Ministerului Culturii şi Cultelor atât din 2005, cât şi din 2006, caz în care, potrivit prevederilor art. 31, alin (4) din Legea nr. 94/1992, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 77/2002, completul (prevăzut de dispoziţiile art. 31, alin. (1) litera a) ar fi trebuit să suspende examinarea cazului.
Reiterează în continuare că dincolo de viciile de fond invocate la punctul 1, vicii care reprezintă flagrante încălcări ale Legii de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi, contestăm prin prezenta întâmpinare şi aspectele consemnate Ia punctul 6 din Decizia nr. 3 din 6 martie 2008 a Preşedintelui Secţiei de control financiar ulterior a Curţii de Conturi, aspecte şi măsuri întemeiate pe constatările controlorilor de conturi consemnate ale raportului de control interimar, înregistrat la Ministerul Culturii şi Cultelor sub nr. 91/UMP din 31 ianuarie 2008.
Reţinând aspecte numai de ordin birocratic, care reprezintă, cel mult, îndeplinirea necorespunzătoare a unor sarcini de serviciu de către unii funcţionari publici, controlorii de conturi susţin că bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor ar fi fost „prejudiciat” cu 3.750 de EURO
In a reţine aspectele de la paginile 15 - 28 din raportul de control intermediar, controlorii de conturi au încălcat dispoziţiile prevăzute de pct 48.1 şi 49 din Normele Curţii de Conturi privind controlul financiar ulterior extern şi de valorificare a constatărilor.
Deşi controlorii de conturi se referă la „prejudiciu”, faptele consemnate in paginile 15 - 28 ale raportului de control intermediar, precum şi la punctul 6 (paginile 3 şi 4) al Deciziei nr. 3 din 6 martie 2008 a Preşedintelui Secţiei de control financiar ulterior a Curţii de Conturi nu întrunesc condiţiile generale în care poate fi angajată răspunderea civilă delictuală, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 998 şi 999 C. civ. şi sunt definite de literatura de specialitate privind teoria generală a obligaţiilor.
În sprijinul concluziei arătate vine însuşi modul în care aceste aspecte sunt reţinute în Decizia nr. 3 din 6 martie 2008 a Preşedintelui secţiei de control financiar ulterior a Curţii de Conturi care, realizând că nu există un prejudiciu, face vorbire despre, plata fără îndeplinirea condiţiilor legale a sumei de 3.750 de EURO”.
În susţinerea celor arătate s-a cerut proba cu înscrisuri, interogatoriu, precum şi de orice alte probe care se vor dovedi ca fiind necesare pe parcursul dezbaterilor.
În drept, şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pe cele ale art. 115 - 116 C. proc. civ.
În susţinere reclamantul a anexat în copie următoarele documente:
- Decizia nr. 3 din 06 martie 2008 a Preşedintelui secţiei de control financiar ulterior a Curţii de Conturi;
- paginile 15 - 29 din Raportul de control intermediar întocmit de controlorii Diviziei a II-a a Secţiei de control Financiar Ulterior din cadrul Curţii de Conturi a României, înregistrat la Ministerul Culturii şi Cultelor nr. 91/UMP din 31 ianuarie 2008;
- normele de control financiar ulterior extern şi de valorificare a constatărilor.
Prin sentinţa civilă nr. 995 din 10 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a respins întâmpinarea formulată de reclamant ca neîntemeiată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 330 la data la 26 ianuarie 2010 (dosar nr. 1673/2/2008), a admis recursul declarat de Ministerul Culturii şi Cultelor, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, cu indicaţia ca instanţa de fond să procedeze la analizarea pe fond a pricinii, fapt admisibil în raport de prevederile art. 31, alin. (1) din Legea nr. 94/1992.
Curtea, în fond după casare, a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 3 din 6 martie 2008 Preşedintele Secţiei de control financiar ulterior, examinând constatările privind abaterile financiar - contabile, consemnate în raportul de control intermediar nr. 636 din 30 ianuarie 2008 ca urmare a controlului efectuat la Ministerul Culturii şi Cultelor (a obiecţiunilor prezentate), înregistrat la Curtea de Conturi sub nr. 20.037/I.Ş./2008 şi în baza prevederilor art. 94 şi art. 95 din Legea nr. 94/1992, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 77/2002, a constatat următoarele abateri financiare comise de ordonatorul principal de credite controlat:
Contabilitatea activelor fixe deţinute de Ministerul Culturii şi Cultelor nu este organizată şi condusă pe categoriile impuse de Ordinul nr. 1.917 din 12 decembrie 2005 pentru aprobarea normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, (constatări prezentate la pag. 2 din raportul de control intermediar), astfel:
Nu a fost organizată şi condusă contabilitatea activelor fixe (pe categorii şi obiecte de folosinţă), aflate în dotarea „fostului secretariat de stat pentru culte”.
Activele fixe au fost evidenţiate eronat în contul contabil 214.5 „Mijloace fixe Culte” care cuprinde: terenuri şi amenajări ia terenuri, construcţii, instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii, mobilier, aparatura birotica, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale, avansuri şi active fixe corporale în curs de execuţie. Potrivit „Instrucţiunilor de aplicare a Planul de conturi pentru instituţiile publice” nu se mac foloseşte noţiunea de mijloace fixe, iar contul 214 se foloseşte numai pentru evidenţa „mobilierului, aparatură birotică, echipamentelor de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active fix corporale”.
Nu s-a ţinut evidenţa activelor fixe achiziţionate, în baza finanţărilor primite de la „Banca Mondială”, astfel încât nu a fost organizată contabilitatea „pe categorii de active fixe corporale şi pe fiecare obiect de evidenţă, iar înregistrarea acestora în debitul contului 213.5” „Mijloace Fixe Banca Mondială” este eronată întrucât acest cont este utilizat, potrivit „instrucţiunilor de aplicare a Planului de conturi"; numai pentru "; Instalaţii tehnice, mijloace de transport,animale şi plantaţii”, şi nu pentru toate categoriile de active, cum a procedat instituţia verificată.
Deşi au fost întocmite fişe pentru toate cele 5 programe bugetare, numai pentru 2 programe respectiv „Restaurarea monumentelor istorice” şi „Festivaluri teatrale, muzicale şi folclorice naţionale şi internaţionale” sunt prezentaţi indicatorii de rezultat şi de eficienţă.
Nu a fost organizată şi condusă evidenţa angajamentelor bugetare şi legale în conformitate cu prevederile actelor normative, fapt pentru care o serie de angajamente neexecutate în cursul anului bugetar, nu au fost evidenţiate la finele perioadei (trimestru, an) în anexa nr. 7 privind, ”contul de execuţie al instituţiei publice cheltuieli” ca angajamente legale de plătit. În aceste condiţii de nerespectare a dispoziţiilor legale la începutul anului 2006, au fost efectuate plăţi în sumă de peste 2.700.000 lei aferenta angajamentelor din anul 2005 (fapte consemnate la pag. 5, 28, 49, 50 din raportul de control intermediar).
Nu a fost întocmit documentul „Ordonanţare de plată”, pentru plăţile efectuata de la articolul bugetar 20 iunie 02 „Deplasări externe” reprezentând sprijin acordai sub forma burselor de studii şi a granturilor de studii şi călătorii, contravaloarea serviciilor decontate cu ocazia deplasărilor externe (faptă consemnată la pag. 8 din raportul de control intermediar).
Au fost încălcate prevederile Ordinului nr. 1.792 din 24 decembrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenta şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, precum şi a art. 32 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.
Nu a fost recuperată suma de 2.000 lei şi nici majorările aferente, reprezentând contravaloarea cursului de formare profesională, de la fosta angajată T.C., care a participat la cursuri şi ale cărei raporturi de muncă au încetat la cerere, înainte de expirarea condiţiilor contractuale (faptă consemnată ia pag. 9 din raportul de control intermediar).
Au fost încălcate prevederile Legii nr. 53 din 24 ianuarie 2003 Codului Muncii.
În cursul anului 2006 au fost acordate burse şi granturi de călătorie, cu încălcarea normelor, după cum urmează:
- unele hotărâri ale comisiei de evaluare şi selecţie au fost emise cu 3 sau 4 zile înainte de momentul în care s-a întrunit comisia de evaluare;
- procesele verbale întocmite de comisia de evaluare nu sunt înregistrate şi nu conţin toate elementele stabilite prin Ordinul M.C.C. nr. 2199/2005 respectiv, rezultatul evaluării, punctajul obţinut, suma acordată, categoria de cheltuieli;
- au fost solicitanţi care au beneficiat de sprijin financiar fără să fi fost evaluaţi de comisie;
- nu s-au încheiat contracte cu beneficiarii
Astfel, a fost încălcat Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2199/2005 şi care a avut drept consecinţă plata fără îndeplinirea condiţiilor legale a sumei de 3750 EURO (faptele sunt consemnate la pag. 16-29 din raportul de control intermediar).
Activitatea de achiziţii publice s-a desfăşurat fără ca entitatea să întocmească programul anual ai achiziţiilor publice şi evident, fără ca produsele, serviciile şi lucrările achiziţionate să fie puse în corespondenţă cu sistemul de grupare şi ie codificare utilizat în clasificarea produselor şi serviciilor asociate activităţilor(codul C.P.S.A.). Entitatea a prezentat ca fiind programul anual ai achiziţiilor publice o netă privind programul anual al achiziţiilor publice, aprobată de ordonatorul principal de credite, datată 29 decembrie 2006 şi care reprezintă în fapt realizarea programului de achiziţii publice (fapte consemnate la pag. 46, din raportul intermediar de control).
Furnizorul SC S.E. SRL nu a livrat echipamentele stipulate, la termenele contractuale, respectiv lunile decembrie 2005 şi ianuarie 2006 şi a solicitat prin adresa nr. 17 din 4 ianuarie 2006 încheierea unui act adiţionat care să modifice termenele graficului de livrare convenite. în motivarea furnizorului privind cererea acestuia de a decala termenele de livrare stabilite prin contract, s-a adus ca argument faptul că la data 29 decembrie 2005, când s-a încheiat contractul, era perioadă sărbătorilor de iarnă. Ca urmare acceptării de către Ministerul Culturii şi Cultelor, a solicitării furnizorului, s-a încheiat actul adiţional nr. 15 din 16 ianuarie 2006 prin care s-au stabilit noi termene de realizare a contractului, cuprinse în intervalul 10.02 - 20 februarie 2006.
În derularea operaţiunilor de inventariere a activelor şi pasivelor din patrimoniul Ministerului Culturii şi Cultelor au fost constatate nereguli (consemnate la pag. 60-62 din raportul de control intermediar).
Faţă de cele constatate, în temeiul art. 95 din Legea nr. 94/1992, republicată şi completată prin Legea nr. 77/2002, Curtea a decis măsuri de remediere, după cum urmează:
Refacerea şi organizarea contabilităţii activelor fixe deţinute de Ministerul Culturii şi Cultelor pe categoriile impuse de Ordinul ministrului finanţelor nr. 1.917 din 12 decembrie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi juridice instrucţiunile de aplicare a acestuia, analitic şi pe obiecte de evidenţă.
Înlăturarea neregulilor prin organizarea activităţii de elaborare, analiză, selectare şi raportare a programelor bugetare, precum şi stabilirea responsabilităţilor ce revin persoanelor desemnate să asigure derularea programelor şi înscrierea în fişa postului a atribuţiilor ce le revin, astfel încât să se asigure aplicarea prevederilor art. 56 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi a normelor emise de Ministerul Finanţelor Publice în baza Ordinului nr. 1159/2004.
Înregistrarea în contabilitate şi iniţierea măsurile legale pentru recuperarea cheltuielilor cu formarea profesională finanţate de la buget, în sumă de 2000 lei şi a majorărilor de întârziere (existente pentru veniturile bugetare, calculate până la recuperarea sumei), precum şi încasarea şl respectiv virarea sumelor recuperate la bugetul statului.
Înregistrarea în contabilitate a veniturilor nefiscale, reprezentând penalităţi în sumă de 120.644,33 iei aferente perioadei de livrări cu întârziere a produselor contractate cu furnizorul SC S.E. SRL, precum şi iniţierea demersurilor (în perioada de prescripţie) pentru încasarea şi virarea la buget a sumelor în cauză, cât şi alte măsuri în baza dispoziţiilor legale indicate.
Contrar celor susţinute de reclamant, acesta a pus în aplicare o serie de măsuri din decizia nr. 3/2008 a Curţii de Conturi a României, după cum urmează:
Astfel, Ministerul Culturii si Cultelor a iniţiat demersuri în vederea recuperării pe cale amiabila a penalităţilor în sumă de 120.644,33 lei de la furnizorul SC S.E. SRL care nu şi-a realizat corespunzător angajamentele asumate prin contractul de achiziţii publice, în sensul că nu a livrat la termen utilajele contractate. Cum rezultă din probatoriu, urmare concilierilor efectuate, în baza măsurii dispuse prin Decizia nr. 3/2008 a Curţii de Conturi, Ministerul Culturii şi Cultelor a recuperat, conform extrasului de cont din data de 24 iulie 2008, suma de 120.644,33 lei de la SC S.E. SRL documente anexate la dosar.
De asemenea, Ministerul Culturii şi Cultelor, a procedat prin introducerea la Tribunalul Bucureşti (dosar nr. 6879/3/2008) în vederea recuperării de la numita T.C. a contravalorii cheltuielilor (2150 lei) suportate de minister din fondurile publice, pentru participare la cursul de formare specializată în administraţia publică, întrucât a părăsit instituţia fără a respecta condiţiile contractuale stabilite cu ocazia finanţării participării la curs ( anexa nr. 2).
Conform prevederilor art. 95 alin.(3) din Legea nr. 94/1992, modificată şi completată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, „întâmpinarea nu suspendă executarea deciziei”, ca atare cererea Ministerul Culturii şi Cultelor de anulare a Deciziei nr. 3/2008 a Curţii de Conturi este nelegală şi formală atâta timp cât au fost realizate deja, unele din măsurile stabilite prin decizie, ca atare nu poate fi primită.
Ca atare, cererea Ministerul Culturii şi Cultelor privind anularea integrală a Deciziei nr. 3/2008 a Curţii de Conturi este netemeinică şi nelegală, prin decizie s-au dispus un număr de 9 măsuri, „întâmpinarea” se rezumă la numai la o singură măsură, respectiv la cea care face obiectul punctului 6 din Decizia nr. 3/2008 a Curţii de Conturi.
În legătură cu măsura dispusă la punctul 6 din Decizia nr. 3/2008 a Curţii de Conturi, s-a reţinut faptul că prin încheierea nr. 10/2008 completul consilierilor de conturi, întrunit în baza prevederilor art. 31 alin.(4) din Legea nr. 94/1992 (modificată şi completată), a dispus sesizarea organelor de urmărire penală competente, deci Curtea de Conturi nu a făcut altceva decât să procedeze strict în limita şi conformitatea atribuţiilor şi competenţelor conferite de Legea nr. 94/1992, în vigoare la acea dată.
Pentru toate aceste considerente, Curtea de apel a respins întâmpinarea reclamantului Ministerul Culturii şi Cultelor şi a menţinut Decizia nr. 3 emisă la data de 06 martie 2008 referitoare la verificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul de execuţie bugetar 2006 a Ministerului Culturii şi Cultelor .
Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat recurs reclamantul arătând, în esenţă, următoarele:
S-a solicitat instanţei de judecată să procedeze la anularea Deciziei nr. 3 din 06 martie 2008 a Preşedintelui secţiei de control financiar ulterior a Curţii de Conturi, deoarece a fost dată cu încălcarea explicită a dispoziţiilor art. 31 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, astfel cum a fost modificată, precum şi în absenţa oricărui prejudiciu, respectiv în absenţa obiectului deciziei.
Cu privire la art. 31 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, modificată, în vigoare la data efectuării controlului şi a examinării raportului de control, textul legal amintit prevede următoarele:
(1) Rapoartele asupra conturilor sunt examinate de un complet format după cum urmează:
a) 3 consilieri de conturi din secţia de control ulterior;
b) şeful compartimentului de control financiar al camerei de conturi judeţene şi 2 controlori financiari.
(2) Asupra rapoartelor, completul, astfel format, pronunţă încheieri prin care dispune fie descărcarea de gestiune, fie sesizarea Colegiului jurisdicţional al Curţii sau, după caz, a colegiului jurisdicţional al camerei de conturi, „pentru stabilirea răspunderii juridice potrivit legii.”
Or, atâta timp cât decizia nu a fost dată cu respectarea dispoziţiei imperative a legii este fără putinţă de tăgadă că suntem în prezenţa unei nulităţi absolute a acesteia, nulitate care lipseşte actul atacat de efectele pentru care a fost emis din moment ce actul atacat a fost întocmit cu încălcarea dispoziţiilor legale, decizia atacată este lovită de nulitate.
„În legătură cu măsura dispusă la punctul 6 din Decizia nr. 3/2008 a Curţii de Conturi, se retine faptul că prin încheierea nr. 10/2008 completul consilierilor de conturi, întrunit în baza prevederilor art. 31 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 modificată şi completată, a dispus sesizarea organelor de urmărire penală competente, deci Curtea de Conturi nu a făcut altceva decât să procedeze strict în limita şi conformitatea atribuţiilor şi competentelor conferite de Legea nr. 94/1992, în vigoare la acea dată”.
Instanţa nu numai că nu cercetează fondul, că nu rezolvă obiectul cererii, dar afirmă că întâmpinarea este formală câtă vreme ea constată că nu există prejudiciu şi că intimata a sesizat corect organele de urmărire penală, însă deşi prin măsura înscrisă la pct. 6 din decizie, se impută un prejudiciu, care în realitate nu există, stabilit de către un complet constituit nelegal.
Instanţa de fond, în rejudecare, în loc de a examina obiectul cererii, îl ignoră şi nu îl soluţionează. În motivarea hotărârii, prima instanţă a copiat constatările Curţii de Conturi care sunt echivoce şi imprecise şi a concluzionat că şi aceasta din urmă, fără nici un înţeles sau finalitate practică.
Din sentinţa atacată şi din raportul de control nu rezultă prejudiciul care a fost imputat de către Curtea de Conturi, care, îndeplinindu-şi atribuţiile, a sesizat organele de urmărire penală.
S-a solicitat instanţei să verifice probele scrise şi să constate că atâta timp cât deplasările s-au efectuat şi s-au decontat!, nu se poate trage concluzia că s-a cauzat patrimoniului un prejudiciu, pentru simple greşeli de secretariat care se întâmplă în absolut toate instituţiile, inevitabil, din cauza volumului mare de lucrări şi a personalului administrativ subdimensionat.
Simpla deficienţă în circuitul actelor preparatorii constatată în cadrul ministerului, nu este de natură să conducă la concluzia că s-a produs un prejudiciu. Simplele erori materiale sau neconcordanţe în înregistrarea administrativă a documentelor nu constituie prejudiciu, acest aspect trebuind să îl dezlege prima instanţă, pe baza probelor din dosar.
Nici măcar la cererea instanţei, Curtea de Conturi nu a depus la dosar înscrisurile care să permită o încadrare a faptelor consemnate în actul de control ca fiind prejudicii. Aşadar, susţinerea potrivit căreia, Curtea nu a demonstrat că sunt îndeplinite în cauză dispoziţiile art. 998 şi 999 C. civ. este întemeiată.
În ceea ce priveşte materia răspunderii civile delictuale, s-ar putea pune în discuţie existenţa unui prejudiciu, doar dacă actul de control ar fi cuprins probe din care să reiasă că sunt îndeplinite condiţiile generale în care poate fi angajată răspunderea civilă delictuală.
Din perspectiva definiţiei prejudiciului, două sunt aspectele esenţiale care trebuie să fie avute în vedere la soluţionarea cererii de anulare a măsurii nelegale dispuse prin decizie:
- prejudiciul trebuie să fie constatat odată cu fapta ilicită şi, mai ales, odată cu identificarea persoanei vinovate de săvârşirea acesteia;
- între fapta ilicită şi prejudiciu trebuie să existe o legătură de cauzalitate. trebuind totodată să fie demonstrată şi existenţa vinovăţiei persoanelor autoare ale prejudiciului, constatate ca atare.
Angajarea răspunderii patrimoniale a persoanelor aşa-zis răspunzătoare de producerea prejudiciului vor demonstra în primul rând că acesta nu există. Angajarea răspunderii patrimoniale presupune îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, adică proba existenţei unui prejudiciu material cert, determinat, calculat şi probat cu documente justificative de natură să demonstreze diminuarea patrimoniului ministerului.
Dispoziţiile art. 89 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi în vigoare la data controlului erau clare: decizia trebuie să cuprindă măsurile concrete de stabilire a prejudiciilor, precum şi măsurile concrete pentru recuperarea lor.
Logica prevederii din Regulament confirmă în legalitatea şi temeinicia demersului: autoritatea care stabileşte existenţa certă a prejudiciului, întinderea lui şi măsurile legale de recuperare este Curtea de Conturi şi nu organele de urmărire penală cum greşit a apreciat instanţa de fond.
În consecinţă, ar fi trebuit ca decizia Curţii de Conturi să stabilească, concret şi precis, toate aceste elemente legale, dar nu o face. În schimb, prima instanţă, în loc de a cenzura legalitatea deciziei atacate, reproduce textul actului de control şi constată fără să soluţioneze obiectul cererii, că în mod corect a trimis cauza la Parchet.
Pârâta-intimată nu a prevăzut însă aceste elemente de validitate ale deciziei tocmai din pricina faptul că, în cauză nu există un prejudiciu.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În primul rând, este de observat că reclamantul deşi invocă nelegala compunere a completului care a examinat raportul intermediar nr. 636 din 30 ianuarie 2008, întocmit ca urmare a controlului efectuat la Ministerul Culturii şi Cultelor, afirmând că nu au fost respectate prevederile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, nu indică în concret în ce mod nu au fost respectate aceste dispoziţii legale, astfel că această critică nu poate fi primită.
În al doilea rând, nu raportul intermediar de control mai sus amintit este supus controlului instanţei de judecată, ci Decizia nr. 3 din 06 martie 2008 a Preşedintelui secţiei de control financiar ulterior a Curţii de Conturi a României, act administrativ de autoritate, faţă de care raportul intermediar nr. 636 din 30 ianuarie 2008 este doar un act preparator, nefiind producător prin el însuşi de efecte juridice.
În această chestiune este de observat că instanţa supremă, prin decizia nr. 330 din 26 ianuarie 2010, pronunţată în dosarul nr. 1673/2/2008, a statuat irevocabil că raportul în discuţie a vizat verificarea contului de execuţie bugetară şi a bilanţului contabil încheiat pe anul 2006, fiind întocmit de controlorii financiari în exercitarea atribuţiei prevăzute în art. 22 din Legea nr. 94/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.
Prin decizia nr. 3 din 06 martie 2008 au fost dispuse 9 măsuri de către Curtea de Conturi, obligatorii pentru autoritatea publică controlată, Ministerul Culturii şi Cultelor, dintre acestea fiind contestată în prezenta cauză măsura nr. 6 (fila 12, dosar 1673/2008, vol. I).
Prin măsura respectivă au fost stabilite un număr de obligaţii în sarcina Ministerului Culturii şi Cultelor, printre care stabilirea unui set de proceduri cu privire la întocmirea documentelor justificative şi întocmirea situaţiilor financiare în vederea eliminării şi prevenirii abaterilor în acordarea sprijinului financiar. Curtea de Conturi a dispus, de asemenea, recuperarea sumei de 3750 EURO plătită de minister fără îndeplinirea condiţiilor legale, ca sprijin financiar.
Măsura contestată de reclamant a fost dispusă de către Curtea de Conturi în cadrul controlului extern specializat, pe care această autoritate administrativă autonomă îl exercită în baza Legii nr. 94/1992 asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, precum şi asupra modului de gestionare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale.
Practic, Preşedintele Secţiei de control financiar ulterior a Curţii de Conturi a emis decizia în temeiul art. 95 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, în considerarea dispoziţiilor art. 94 lit. c) din acelaşi act normativ, prevedere legală în virtutea căreia Curtea de Conturi are dreptul să decidă „înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar contabilă controlată, corectarea bilanţurilor contabile, a conturilor de profit şi pierderi şi a conturilor de execuţie”. Cele dispuse în cadrul măsurii nr. 6 au fost apreciate ca remedii pentru neregulile constatate în activitatea financiar contabilă a ministerului controlat.
Sub acest aspect, decizia a fost emisă în consonanţă cu textele legale precitate.
În ceea ce priveşte prejudiciul despre care vorbeşte recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că prin decizia administrativă contestată nu s-a imputat ministerului un prejudiciu, în sensul că nu s-a ordonat recuperarea de la acesta a sumei de 3750 EURO, ci i s-a solicitat doar să ia anumite măsuri pentru recuperarea sumei respective de la persoanele care au beneficiat nelegal de sprijinul financiar în discuţie.
Deşi reclamantul impută Curţii de Conturi imprecizia textului care conţine măsura nr. 6, este evident că pârâta a avut în vedere iniţierea de către minister a unui demers judiciar pentru recuperarea sumei de 3750 EURO.
Abia în cadrul unui eventual litigiu între minister şi persoanele care au beneficiat de sprijinul financiar în discuţie se va pune problema dovedirii prejudiciului, precum şi a celorlalte condiţii generale ale răspunderii civile delictuale. Astfel că doar în cadrul acelui litigiu se impune dovedirea condiţiilor mai sus citate, iar nu în această cauză în care controlul pe care îl poate exercita instanţa de contencios nu se poate extinde asupra unor raporturi juridice dintre minister, pe de o parte, şi persoanele amintite, pe de altă parte, ci se rezumă strict la legalitatea deciziei nr. 3/2008.
Aşadar, instanţa de control judiciar nu va examina motivele dezvoltate în recurs cu privire la neîndeplinirea condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale.
În raport de cele de mai sus, Înalta Curte constată că prima instanţă a conchis corect că în speţă Curtea de Conturi nu a făcut altceva decât să procedeze în conformitate cu atribuţiile conferite de Legea nr. 94/1992, aşa cum erau ele în vigoare la data controlului.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional împotriva sentinţei nr. 5258 din 22 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 885/2012. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 890/2012. Contencios → |
|---|
