ICCJ. Decizia nr. 9/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 9/2012
Dosar nr.11024/2/2010
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul C.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru cetăţenie să se constate refuzul nejustificat de soluţionare a cererii de redobândire a cetăţeniei, obligarea la analizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române şi de emitere a Ordinului de acordare sau respingere a cererii, ordin ce urmează să fie comunicat. De asemenea, s-au solicitat daune cominatorii în cuantum de 100 RON pe zi de la data introducerii acţiunii şi până la data primirii ordinului.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a iniţiat demersurile pentru redobândirea cetăţeniei române la data de 14 iulie 2010, primind număr de dosar 31798/RD/2010. La data de 06 octombrie 2010 a depus cerere de urgentare a dosarului, solicitând furnizarea de informaţii concrete cu privire la soluţionarea sa. Deşi s-a interesat periodic cu privire la stadiul dosarului, de fiecare dată a primit invariabil acelaşi răspuns, şi anume că trebuie să aştepte, situaţie care a determinat introducerea prezentei acţiuni la instanţa judecătorească.
Reclamantul a mai menţionat şi faptul că s-a creat o practică în cadrul instituţiei pârâte de a amâna soluţionarea dosarelor în termenul imperativ prevăzut de lege de maxim 5 luni.
Prin Sentinţa civilă nr. 2049 din 15 martie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul C.M., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, a obligat pârâta să soluţioneze cererea de redobândire a cetăţeniei române şi, în caz de aviz pozitiv, să emită şi să comunice ordinul de redobândire a cetăţeniei române. De asemenea pârâta a fost obligată la 4,3 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamantul a depus cerere de redobândire a cetăţeniei române la data de 14 iulie 2010, fiind înregistrată sub nr. 31798/RD/2010 iar aceasta nu a fost soluţionată până în prezent, deşi au trecut mai mult de 5 luni de la data înregistrării cererii.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că în cauza de faţă nu a existat o eventuală lentoare imputabilă în derularea procedurilor specifice cererilor de redobândire a cetăţeniei române. Cererea nu a putut fi analizată din motive obiective, independente de voinţa Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
Aceasta a luat măsurile necesare pentru analizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române, în ordinea şi termenele stipulate de lege, respectiv, a înregistrat cererea la secretariatul tehnic al Comisiei, a solicitat relaţii autorităţilor abilitate şi a fixat termenul la care Comisia analizează şi verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 11 raportat la art. 8 alin. (1) lit. b) şi e).
Prin urmare, nu se putea reţine în sarcina sa un refuz nejustificat de soluţionare a cererii de redobândire a cetăţeniei române, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum în mod eronat a considerat instanţa de fond.
Recurenta mai arată că în argumentarea soluţiei de obligare la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4,3 RON, prima instanţă a invocat ca temei de drept dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
Or, având în vedere faptul că în considerentele sentinţei recurate nu se regăseşte argumentarea culpei (vinovăţiei) procesuale a instituţiei, iar doctrina şi jurisprudenţa în materie sunt unanime în sensul că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa (vinovăţia) procesuală a părţii care a pierdut procesul, sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Astfel, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, cererea reclamantului a fost înregistrată la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie la data de 14 iulie 2010.
În conformitate cu art. 141 alin. 2 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române s-a stabilit ca termen de soluţionare a cererilor termenul de 5 luni prevăzut de lege.
Reclamantul, în data de 6 octombrie 2010 au revenit cu cerere de urgentare a soluţionării dosarului.
Termenul de 5 luni prevăzut de art. 141 din Legea nr. 21/1991 se calculează de la data înregistrării cererilor la Secretariatul tehnic al Comisiei.
Faţă de situaţia de fapt existentă, nesoluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei până la momentul introducerii acţiunii, având în vedere cauzele obiective, poate fi calificată ca un refuz nejustificat, în sensul Legii contenciosului administrativ.
În cauza de faţă, până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti era împlinit termenul de 5 luni prevăzut de lege pentru soluţionarea acestora.
Prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât şi public".
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, reclamantul-intimat s-a adresat în mai multe rânduri, solicitând redobândirea cetăţeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Problema care se impune a fi rezolvată în cauza de faţă este legată de termenul în care autorităţile române trebuie să soluţioneze cererile de redobândire a cetăţeniei române.
Potrivit art. 141 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, autorităţile române trebuie să soluţioneze cererea în 5 luni.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că autoritatea pârâtă nu a respectat termenul de soluţionare, respectiv 5 luni de la înregistrarea cererii.
Înalta Curte nu poate primi apărările formulate de recurentă privind faptul că legiuitorul nu prevede un termen expres pentru emiterea ordinului, câtă vreme verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei trebuie să se încadreze în 5 luni de la data înregistrării cererii, iar instituţia recurentă ar fi trebuit să depună toate diligentele pentru rezolvarea situaţiei create conform obligaţiilor legale care îi revin, principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuţiilor sale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speţă în ritmul şi potrivit precauţiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum şi în convenţiile internaţionale la care România este parte.
Referitor la critica privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată că această critică este nefondată, instanţă de fond în mod corect a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenţii.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.019 RON către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, împotriva Sentinţei civile nr. 2049 din 15 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la 1.019 RON cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 891/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 90/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
