ICCJ. Decizia nr. 937/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 937/2012
Dosar nr.1171/1/2012
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Asupra cererii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul K.A.J., cetăţean pakistanez, născut la data de 7 februarie 1978, a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 2437935/h/DO din 6 februarie 2012, pronunţată de pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări - Direcţia de Azil şi Integrare - Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Azil, solicitând şi acordarea permisiunii de a rămâne pe teritoriul României pe perioada soluţionării cererii de azil, conform art. 93 pct. 4 din Legea nr. 122/2006.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a solicitat acordarea statutului de refugiat, deoarece este cetăţean pakistanez şi a părăsit ţara de origine datorită persecuţiilor la care a fost supus atât el, cât şi membrii familiei sale, ca urmare a faptului că au opinii politice diferite faţă de partidul aflat la putere.
În concluzie, reclamantul a susţinut că, deoarece este cetăţean pakistanez şi în ţara sa, Pakistan, îi este pusă viaţa în pericol, a cerut permisiunea de a rămâne pe teritoriul României.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 93 alin. (1) şi (4) din Legea privind azilul în România nr. 122/2006.
Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu de către instanţă şi susţinută de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite, cu consecinţa trimiterii cauzei spre competentă soluţionare Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ., "când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată să stabilească instanţa competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent", iar, potrivit dispoziţiilor art. 159 pct. 2 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad.
Aşa cum rezultă din analiza lucrărilor dosarului, prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 2437935/h/DO din 06 februarie 2012 pronunţată de pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a accesului la o nouă procedură de azil, precum şi acordarea permisiunii de a rămâne pe teritoriul României.
Pe de o parte, competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă, conform art. 4 pct. 1 C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanţa supremă neputând fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată.
Pe de altă parte, conform art. 93 din Legea privind azilul în România nr. 122/2006:
"(1) Împotriva hotărârii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de acordare a accesului la o nouă procedură de azil se poate face plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
(2) Soluţionarea plângerii este de competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială se află structura specializată pe probleme de azil a Oficiului Român pentru Imigrări care a emis hotărârea (…).
(4) În cazul depunerii plângerii, străinul poate cere să i se acorde permisiunea de a rămâne pe teritoriul României. Cererea de acordare a permisiunii de a rămâne pe teritoriul statului român se soluţionează în regim de urgenţă de către instanţa de judecată competentă, care se va pronunţa în camera de consiliu, fără citarea părţilor, printr-o încheiere irevocabilă (…)."
Astfel, prin dispoziţiile art. 93 din Legea nr. 122/2006 se stabileşte o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, în ceea ce priveşte judecarea plângerii formulate împotriva hotărârii pronunţate de Oficiul Român pentru Imigrări, prin care este respinsă cererea de acordare a accesului la o nouă procedură de azil, precum şi solicitarea de acordare a permisiunii de a rămâne pe teritoriul României.
Pe cale de consecinţă, în cauza dedusă judecăţii devin incidente normele speciale care reglementează competenţa exclusivă a judecătoriei în a cărei rază teritorială se află structura specializată pe probleme de azil a Oficiului Român pentru Imigrări care a emis hotărârea, în speţă Direcţia de Azil şi Integrare - Centrul Regional de Cazare şi Proceduri de Azil, cu sediul în sectorul 4, Bucureşti.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 137, cu referire la art. 158 alin. (1) şi (3) şi art. 159 pct. 2 C. proc. civ. şi ale art. 93 din Legea nr. 122/2006, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi va trimite cauza privind pe petentul K.A.J. şi pe pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări - Direcţia de Azil şi Integrare - Centrul Regional de Cazare şi Proceduri de Azil, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Trimite plângerea formulată de petentul K.A.J. spre competentă soluţionare la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 936/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 945/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
