ICCJ. Decizia nr. 882/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 882/2012
Dosar nr.1289/299/2010
Şedinţa publică din 21 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Instanţa de fond
Prin cererea înregistrată şi precizată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanţii N.N., S.M. în contradictoriu cu pârâţii Universitatea Politehnică Bucureşti, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului au solicitat anularea parţială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. 4262 din 14 august 2002 eliberat primei pârâte, în sensul radierii din acest act a suprafeţei de teren de 550 mp situat în Bucureşti, S., nr. 290, sector 6 şi anularea documentaţiei cadastrale întocmite de pârâtă pentru imobilul identificat cu numărul cadastral 5690 din Cartea Funciară nr. 44063, precum şi radierea notării suprapunerii operate în Cartea Funciară a primului imobil, peste imobilul proprietatea reclamanţilor, număr cadastral 83117, din Cartea Funciară nr. 9052 a localităţii Bucureşti. Ulterior, prin precizarea acţiunii, reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a actului juridic încheiat.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că există două titluri de proprietate în acest moment, al lor, ca moştenitori îndreptăţiţi în temeiul Legii nr. 10/2001 şi al pârâtei, reprezentat de un act administrativ emis de o instituţie centrală, în baza evidenţelor contabile ale acesteia.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 16227 pronunţată în data de 12 august 2010, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâta Universitatea Politehnică Bucureşti şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Soluţia instanţei de fond după declinare
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2103 pronunţată în data de 18 martie 2011, a respins excepţia lipsei procedurii prealabile ca nefondată şi în consecinţă, a respins cererea formulată de reclamanţii N.N., S.M., în contradictoriu cu pârâţii Universitatea Politehnică Bucureşti şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a constat următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei procedurii prealabile şi excepţia tardivităţii acţiunii în anulare, excepţii invocate de pârâta Universitatea Politehnică Bucureşti, instanţa a constat că nu sunt întemeiate, faţă de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont şi de corespondenţa purtată de către părţi.
Pe fondul cauzei, instanţa a constat că este necesară o acţiune în revendicare pentru clarificarea proprietarului care are întâietate şi preferinţă legală.
A mai reţinut instanţa că din punctul de vedere al controlului de legalitate solicitat de reclamanţi, nu rezultă indicii sau probe că pârâta Universitatea Politehnică Bucureşti ar fi avut cunoştinţă de existenţa unei proceduri judiciare sau administrative în sensul art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, la data eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Pe de altă parte, instanţa a reţinut că textul menţionat anterior prevede că nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
S-a concluzionat că actul atacat s-a emis conform art. 166 alin. (9) din Legea nr. 84/1995, nefăcându-se dovada că la data emiterii sale s-ar fi încălcat dispoziţiile legale imperative care ar putea atrage nulitatea acestuia.
Criticile reclamanţilor
Reclamanţii N.N. şi S.M. au criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie arătând că prima instanţă a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
S-a învederat că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că Universitatea Politehnică Bucureşti este titulara unui drept de proprietate, întrucât ordinul atacat stipulează că s-a emis cu privire la intabularea dreptului de proprietate asupra construcţiilor şi terenurilor aferente, care fac parte din baza materială a Universităţii, fără a conferi acesteia un drept de proprietate.
Recurenţii au susţinut că din Adresa nr. 34404 din 19 iulie 2004 a Universităţii Politehnice rezultă că aceasta nu dispunea la vremea respectivă de formulare speciale pentru eliberarea certificatelor de proprietate, lipsa formularelor echivalând cu lipsa titlului.
Prin cealaltă critică formulată recurenţii au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea este lipsită de temei legal ori s-a dat cu aplicarea greşită a legii.
S-a susţinut de către recurenţi că sunt titularii unui drept de proprietate dobândit în baza Dispoziţiei 11164 din 4 februarie 2009 a Primarului Municipiului Bucureşti şi a Deciziei civile nr. 793 din 29 noiembrie 2007, împosedaţi de executorul judecătoresc la 24 martie 2009, dreptul lor de proprietate fiind intabulat în urma întocmirii unei documentaţii cadastrale, cu respectarea dispoziţiilor legale, la data de 19 mai 2009.
S-a menţionat că ulterior acestei intabulări, la data de 3 septembrie 2009, prin Încheierea nr. 315810 registratorul de carte funciară a constatat suprapunerea în baza de date a imobilului prevăzut în TP aparţinând recurenţilor, cu imobilul intimatei, pentru care s-a dispus intabularea în baza Ordinului nr. 4262/2002, prin Încheierea nr. 9686/28 iulie 2004.
Recurenţii apreciază că Ordinul nr. 4262/2002 este nelegal emis deoarece a dispus direct intabularea, fără existenţa unui titlu de proprietate, făcând trimitere la dispoziţiile art. 166 din Legea nr. 84/1995, care privea imobilele ce făceau parte din baza materială a unor instituţii de învăţământ, însă în cauza ce a format obiectul dosarului 31431/3/2005 s-au făcut verificări de fapt din care a rezultat că suprafaţa de teren în litigiu a fost proprietatea autorilor recurenţilor, fără să se fi probat că aceasta ar fi aparţinut bazei materiale a Universităţii Bucureşti.
Au concluzionat recurenţii că prin emiterea acestui act administrativ de către autoritatea publică s-a încălcat interesul lor legitim, dar şi dispoziţiile art. 49 alin. (1) din Legea nr. 47/1996, soluţia primei instanţe fiind greşită, aşa încât s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:
Critica formulată de recurenţi, întemeiată pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este nefondată, deoarece prima instanţă nu a schimbat natura şi înţelesul actului juridic dedus judecăţii, aşa cum greşit susţin recurenţii, ci s-a pronunţat asupra cererii cu care a fost învestită prin acţiunea introductivă, de anulare a Ordinului nr. 4262/2002 emis de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Împrejurarea că recurenţii-reclamanţi nu sunt de acord cu soluţia pronunţată de instanţa de fond, pe baza analizei probelor administrate în cauză nu înseamnă că instanţa nu a interpretat corect actul juridic dedus judecăţii, ori a schimbat natura sau înţelesul acestuia, în sensul invocat de recurenţi, care nu au adus niciun argument pertinent pentru a face dovada incidenţei motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Nu se poate susţine că nici hotărârea s-a dat cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, deoarece din materialul probator administrat nu au rezultat motive de nelegalitate a Ordinului nr. 4262/2002 emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
De altfel, în domeniul contenciosului subiectiv nici nu s-ar putea stabili cum un act administrativ individual emis cu respectarea cerinţelor legale să poată deveni ulterior nelegal, ca urmare a recunoaşterii dreptului de proprietate al recurenţilor-reclamanţi, printr-o dispoziţie a Primarului municipiului Bucureşti şi ulterior printr-o hotărâre judecătorească.
În speţă atât recurenţii-reclamanţi, cât şi intimata Universitatea Politehnică Bucureşti dispun de către un titlu de proprietate intabulat, suprafeţele de teren intabulate suprapunându-se parţial.
Disputa între părţi cu privire la corectitudinea titlurilor de proprietate şi a intabulării nu poate fi tranşantă decât în instanţa civilă, printr-o acţiune prin care să se poată compara titlurile de proprietate şi pe cale de consecinţă, să se verifice şi intabularea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii N.N. şi S.M. împotriva Sentinţei nr. 2103 din 18 martie2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 874/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 883/2012. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
