ICCJ. Decizia nr. 116/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 116/2013
Dosar nr. 514/30/2011
Şedinţa publică de la 15 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 514/30/2011, reclamanta S.C. M.C.T.I.SRL T. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii S.C. R.R. SA şi C.N.A., să se pronunţe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei de rang 1 la retransmiterea programului regional de televiziune T. 89 T., A., H., C.S., M., B., sub sancţiunea unor daune interese de 10 lei/întârziere, obligarea pârâtei de rang 2 CNA să dispună măsuri necesare şi suficiente în vederea asigurării retransmiterii programului de televiziune T. 89, obligarea pârâtei de rang 1 la plata unor daune interese de 10.000.000 lei, ca urmare a prejudiciului cauzat prin pierderea publicităţii postului de televiziune T. 89 pe zonele de interes, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta S.C. R.R. SA B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de necompetenţă a instanţelor, faţă de existenţa clauzei compromisorii din cuprinsul contractului încheiat cu reclamanta, unde la art. 8 se prevede, în mod expres, competenţa Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în soluţionarea oricărui litigiu ce ar apărea că urmare a încheierii acestui contract.
Referitor la fondul cauzei, pârâta arată că acţiunea reclamantei este neîntemeiată, deoarece societatea şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, dovadă în acest sens fiind avizul de retransmisie nr. A4464.4/29/iunie 2010, precum şi grila de programe aprobată de CNA la data de 16 noiembrie 2010, în care, la poziţia 48, apare postul T. 89.
Astfel, cum societatea şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin contractul încheiat cu reclamanta, se impune şi respingerea capătului de cerere prin care se solicită obligarea CNA la dispunerea de măsuri necesare în vederea retransmiterii programului T. 89.
Referitor la plata daunelor interese, pârâta apreciază că se impune ca reclamanta să timbreze acest capăt de cerere şi să facă dovada punerii în întârziere, potrivit dişp. art. 1079 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 643 din 20 mai 2011, Tribunalul Timiş a declinat în favoarea Curţii de Apel Timişoara competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a cauzei, reţinând că prin acţiunea de faţă, reclamanta S.C. M.C.T.I. SRL T. urmăreşte, pe de o parte, obligarea societăţii pârâte R.R. SA Bucureşti la retransmiterea programului regional de televiziune T. 89 T., A., H., C.S., M., B., în temeiul contractului pe care l-a încheiat cu aceasta, sub sancţiunea unor daune interese de 10 lei/ întârziere, iar, pe de altă parte, urmăreşte obligarea pârâtului C.N.A. să dispună măsuri necesare şi suficiente în vederea asigurării retransmiterii programului de televiziune T. 89, în baza obligaţiilor legale impuse prin art. 82 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.
Tribunalul a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, în întregul ei, în favoarea acestei instanţe, considerând că nefiind competent material, tribunalul nu ar putea să disjungă şi, eventual, să decline în favoarea instanţelor arbitrale primul capăt de cerere (disjungerea constituind o măsură legată de buna administrare a justiţiei în cauză, care presupune aprecieri ce nu pot fi făcute decât de o instanţă competentă).
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub acelaşi număr la data de 27 iulie 2011, iar la termenul de judecată din 14 decembrie 2011, reprezentanta reclamantei a precizat cu privire la al doilea capăt de cerere al acţiunii, că acesta a fost formulat pentru ca instanţa să oblige C.N.A. la emiterea unui act administrativ prin care să oblige pe pârâta S.C. R.R. SA la retransmiterea postului regional de televiziune T. 89 T., clarificând astfel obiectul acţiunii.
2. Hotărărea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 582 din 14 decembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara a fost declinată în favoarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României competenţa materială de soluţionare a cererii reclamantei S.C. M.I. SRL, de obligare a pârâtei SC R.R. SA la retransmiterea programului regional de televiziune T. 89 T. şi la plata de daune interese.
Instanţa a respins cererea reclamantei S.C. M.I. SRL de obligare a pârâtului C.N.A. la emiterea unui act administrativ prin care să oblige pârâta S.C. R.R. SA la retransmiterea programului regional de televiziune; T. 89 T., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că a fost pusă în discuţia pârtilor excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe pentru soluţionarea în primă instanţă a capetelor de cerere îndreptate împotriva pârâtei S.C. R.R. SA, de obligare a acesteia la retransmiterea postului regional de televiziune: T. 89 T. sub sancţiunea unor daune cominatorii pe zi de întârziere şi la plata unor daune interese de 10.000.000 lei ca urmare a prejudiciului cauzat prin pierderea publicităţii menţionatului post de televiziune pe zonele de interes, constatând întemeiată excepţia invocată.
Instanţa a reţinut că reclamanta se prevalează în cauză de o obligaţie născută în sarcina; pârâtei S.C. R.R. SA în temeiul legii (art. 82 alin. (2) din Legea nr. 504/2001), iar pe de altă parte, în temeiul contractului de retransmisie încheiat între aceste societăţi sub nr. C469 din 19 octombrie 2010, de includere în grila de programe şi de retransmitere a postului regional de televiziune T. 89 T..
Or, instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că, după cum rezultă din dispoziţiile art. 8 alin. (2) ale contractului de retransmisie, părţile semnatare ale convenţiei au stabilit ca orice litigii care vizează executarea obligaţiilor izvorâte din acest contract să fie soluţionate prin arbitraj de către Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în condiţiile Regulamentului său de organizare şi funcţionare, precum şi ale regulilor de procedură arbitrală, de un complet format din 3 arbitri desemnaţi potrivit regulilor de procedură arbitrală.
Instanţa constată că stipulaţia contractuală astfel adoptată se identifică unei clauze compromisorii valabile, înscrisă în contractul ce guvernează raporturile juridice dintre cele două societăţi comerciale litigante, astfel încât potrivit art. 3433 alin. (1) C. proc. civ., convenţia arbitrală exclude pentru litigiul ce face obiectul său, competenţa instanţelor judecătoreşti. Aşadar, câtă vreme cele două capete de cerere ale acţiunii care vizează obligaţia de retransmitere a postului regional de televiziune T. 89 T. şi acordarea de despăgubiri pentru nerespectarea obligaţiei de retransmitere asumată contractual, au făcut obiect al clauzei arbitrale menţionate, trebuie concluzionat că revine instanţei arbitrale competenţa exclusivă de a le analiza în primă instanţă.
Astfel, instanţa de primă jurisdicţie a analizat pe fond numai capătul de cerere îndreptat împotriva pârâtului C.N.A., astfel cum a fost precizat în şedinţa publică din 14 decembrie 2011.
Potrivit celor precizate de reclamantă prin reprezentant în şedinţa publică din 14 decembrie 2011, acţiunea reclamantei a fost promovată împotriva pârâtului C.N.A., pentru ca acesta să fie obligat la emiterea unui act prin care să fie obligată pârâta S.C. R.R. SA la retransmiterea programului regional de televiziune T. 89 T.. Acţiunea astfel promovată, a apreciat instanţa de fond că apare neîntemeiată, în condiţiile în care reclamanta nu a precizat la ce act administrativ face referire, pentru a se putea stabili dacă pârâtul menţionat este obligat potrivit legii la a-l emite.
Pe de altă parte, procedând la calificarea acţiunii al cărei obiect a fost astfel precizat, în temeiul art. 84 C. proc. civ., instanţa constată că aceasta vizează constatarea caracterului nejustificat al unui pretins refuz al pârâtului C.N.A. de a obliga pe pârâta S.C. R.R. SA la retransmiterea programului regional de televiziune T. 89 T., acţiunea făcând astfel obiect de aplicare al dispoziţiilor art. 8 alin. (1) teza ultimă din Legea nr. 554/2004.
Astfel privită acţiunea de faţă, instanţa a concluzionat că este neîntemeiată, în sensul că, pe de o parte, pârâtul C.N.A. nu a refuzat să soluţioneze, cererile cu care a fost sesizat de către reclamantă, iar pe de altă parte, refuzul dej, soluţionare a acestor cereri în sensul pretins de reclamantă nu este nejustificat:
În acest sens, instanţa a luat act de faptul că la dosarul cauzei s-au depus atât de către reclamantă, cât şi de către pârâtul C.N.A. copii ale adreselor prin care acesta din urmă a răspuns la memoriile formulate de S.C. M.I. SRL, prin reprezentanţi, înregistrate la autoritatea publică pârâtă sub nr. 11718 din 9 septembrie 2010 şi nr. 11843 din 13 septembrie 2010, respectiv 15417 din 25 noiembrie 2010, instanţa a reţinut că se poate astfel concluziona că pârâtul chemat în judecată a răspuns la solicitarea reclamantei de a lua măsurile necesare pentru a verifica respectarea de către pârâta S.C. R.R. SA a dispoziţiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului.
Instanţa a constatat că pârâtul C.N.A. a înţeles să verifice sesizările făcute de S.C. M.I. SRL, referitoare la omisiunea distribuitorului de servicii S.C. R.R. SA de retransmitere a programului regional de televiziune T. 89 T., procedând la audierea acestuia prin reprezentant şi la atenţionarea acestuia cu privire la obligativitatea respectării dispoziţiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, iar ulterior la verificarea prin inspectori audiovizuali CNA a modului în care distribuitorul de servicii menţionat a înţeles să facă aplicarea prevederilor legale în discuţie.
Prin urmare, a concluzionat instanţa că nu s-ar putea considera în speţă că pârâtul ar fi refuzat în mod nejustificat să soluţioneze cererile reclamantei, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) sau i din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, instanţa a constatat că reclamanta face referire în acţiunea promovată la ineficienta măsurilor adoptate de pârâtul C.N.A., în sensul că până în prezent distribuitorul de servicii S.C. R.R. SA nu a procedat la retransmiterea programului regional de televiziune T. 89 T..
Din acest punct de vedere, susţinerile reclamantei apar dovedite în speţă prin chiar înscrisurile depuse la dosar de către pârâtul C.N.A., care a învederat, pe baza rezultatului verificărilor efectuate de către inspectorii audiovizuali CNA că în judeţele de interes şi difuzare a programului regional de televiziune T. 89 T., se retransmit de către S.C. R.R. SA câte două programe regionale, altele decât cel produs de către reclamantă.
A reţinut instanţa că acest aspect însă nu implică în speţă un refuz nejustificat de soluţionare a cererilor sale din partea pârâtului C.N.A..
Aceasta deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, C.N.A. are doar atribuţia de a asigura un raport echilibrat între serviciile de programe cu acoperire naţională şi serviciile locale, regionale ori tematice, fără a avea posibilitatea de a impune unui distribuitor de servicii retransmiterea unui anumit program regional.
În alţi termeni, instanţa a apreciat că atribuţiile C.N.A. se limitează la a verifica dacă distribuitorii de servicii autorizaţi respectă prevederile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, în sensul că procedează la retransmiterea a cel puţin două programe regionale şi două programe locale, acolo unde acestea există.
Or, după cum am arătat, pârâtul şi-a îndeplinit atribuţiile legale astfel stabilite, constatând pe baza rapoartelor întocmite de inspectorii audiovizuali CNA, că în judeţele pe interes pentru reclamantă, distribuitorul de servicii S.C. R.R. SA procedează la retransmiterea a cel puţin două programe regionale, respectând astfel dispoziţiile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, chiar dacă între aceste programe nu se numără şi cel produs de către reclamantă.
Împrejurarea că, deci, pârâta S.C. R.R. SA nu procedează la retransmiterea programului regional de televiziune T. 89 T., în ciuda obligaţiei contractuale asumate în acest sens prin contractul de retransmisie încheiat sub nr. C469 din 19 octombrie 2010 şi acordul nr. 804 din 19 octombrie 2010 (filele 15-18 din dosarul Tribunalului Timiş), excedează competenţelor de verificare stabilite legal în sarcina pârâtului; C.N.A., reprezentând o problemă de executare a obligaţiilor contractuale asumate între furnizorul programului de televiziune şi operator, problemă ce urmează a fi analizată de instanţa arbitrală, potrivit clauzei compromisorii incluse în convenţia menţionată.
Instanţa concluzionează că cererea de obligare a pârâtului C.N.A. la emiterea unui act prin care să oblige pârâta S.C. R.R. SA la retransmiterea programului regional de televiziune T. 89 T. este neîntemeiată.
3. Recursul declarat de S.C. M.I. SRL
Recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, arătând că sentinţa atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, apreciind că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
S-a apreciat că nu poate fi considerat neîntemeiat capătul de cerere formulat în contradictoriu cu CNA, câtă vreme această autoritate este unica care ar putea dispune emiterea unui act prin care să fie obligată S.C. R.R. SA la retransmiterea programului regional de televiziune T. 89 T., act care să constea într-o decizie emisă de CNA în acest sens.
Recurenta a arătat că nu poate fi acceptată susţinerea instanţei de fond în sensul că CNA are doar atribuţia de a asigura un raport echilibrat între serviciile de programe cu acoperire naţională şi serviciile locale, regionale ori tematice, tară a avea posibilitatea de a impune unui distribuitor de servicii retransmiterea unui anumit program regional, apreciind că atribuţiile Consiliului nu se limitează doar la a verifica dacă distribuitorii de servicii autorizaţi respectă sau nu dispoziţiile Legii nr. 504/2002.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Recurenta-reclamantă S.C. M.I. SRL este deţinătoarea unei licenţe audiovizuale prin satelit şi a unei decizii de autorizare pentru postul de televiziune T. 89 T..
Fiind deţinătoarea unei astfel de licenţe, reclamanta-recurentă a încheiat cu intimatul-pârât S.C. R.R. SA, în calitate de distribuitor de servicii, contractul de retransmisie nr. C469/2010 precum şi Acordul nr. 804/2010.
Împrejurarea că intimatul-pârât în calitate de distribuitor de servicii nu şi-a respectat obligaţiile contractuale cu privire la retransmiterea programului de televiziune T. 89 T., nu poate atrage răspunderea intimatului-pârât C.N.A. în sensul de a obliga pe intimata S.C. R.R. SA să opereze această retransmisie (cu alte cuvinte de a-şi respecta o obligaţie contractuală ce-i incumbă) deoarece aceasta ar excede competenţei sale stabilite prin Legea audiovizualului nr. 504/ 2002.
Sub acest aspect în mod corect instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, C.N.A. are doar atribuţia de a asigura un raport echilibrat între serviciile de programe şi serviciile locale, regionale ori temeinice, fără a avea posibilitatea de a impune unui distribuitor de servicii retransmiterea unui anumit program regional. De altfel, din formularea textului art. 82 alin. (2) din Legea audiovizualului, rezultă că atribuţiile C.N.A. se limitează la a verifica dacă distribuitorii de servicii autorizaţi respectă prevederile acestui text de lege, în sensul că procedează la retransmiterea a cel puţin două programe regionale sau locale, această limită fiind prevăzută de legiuitor.
Or, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar, intimatul-pârât C.N.A. şi-a îndeplinit obligaţiile legale astfel stabilite, constatând pe baza rapoartelor întocmite de inspectorii audiovizuali C.N.A. că în judeţele de interes pentru reclamanta-recurentă, intimata-pârâtă S.C. R.R. SA, ca distribuitor de servicii, procedează la retransmiterea a cel puţin două programe regionale, respectând astfel dispoziţiile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului.
Rezultă aşadar, că intimatul-pârât C.N.A. nu poate dispune măsuri care să vizeze obligarea unui distribuitor de servicii să includă în oferta de servicii încă un program regional sau local, peste cele două pentru care legea prevede exclusivitate expresă.
Altfel spus, faptul că intimatul-pârât S.C. R.R. SA nu procedează la retransmiterea programului T. 89 T. deşi această obligaţie contractuală şi-a asumat-o prin contractul de retransmisie încheiat cu recurenta-reclamantă nu atrage obligaţia legală a C.N.A de a enunţa vreo dispoziţie în acest sens, în condiţiile în care limita celor două programe retransmise este respectată.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a reţinut că nu se aflăm în prezenta unui refuz nejustificat din partea intimatei-pârâte C.N.A. şi că aceasta nu poate fi obligată la emiterea unui act prin care să oblige pe intimata-pârâtă S.C. R.R. SA la retransmiterea programului regional T. 89 T..
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312(1) Cod procedura civilă recursul va fi respins ca nefondat, soluţia pronunţată în primă jurisdicţie fiind legală şi în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale aplicabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul formulat de S.C. M.I. SRL Timişoara împotriva Sentinţei nr. 582 din 14 decembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 114/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 118/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
