ICCJ. Decizia nr. 118/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
INALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 118/2013
Dosar nr. 1233/54/2011
Şedinţa publică de la 15 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Curţii de Apel Craiova la data de 09 iunie 2011, reclamanta B.M. a chemat în judecată pe pârâţii A.N.R.P. şi C.C.S.D. solicitând să se constate încălcarea dreptului său patrimonial, astfel cum a fost el stabilit în conformitate cu normele imperative ale Legii nr. 10/2001, în ceea ce priveşte imobilul situat în municipiul Craiova, str. Doljului, nr. 14, jud. Dolj, obligarea pârâţilor să fac toate diligenţele necesare şi obligatorii impuse de legea specială pentru a evalua şi stabili valoarea de restituire în echivalent bănesc a imobilului, să emită decizia privind titlu de despăgubire pentru imobilul notificat şi stabilirea unui termen de executare sub sancţiunea obligării conducătorului unităţii la plata unei amenzi egale cu 20% din salariului minim brut pe economie pe zi de întârziere, să fie obligate pârâtele la plata contravalorii prejudiciului suferit prin refuzul pârâtelor de a soluţiona în termen legal cauza, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta A.N.R.P. a formulat întâmpinare la data de 08 iulie 2011 prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P., arătând că atribuţiile sale sunt prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 361/2005, cu modificările şi completările ulterioare, iar în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu A.N.R.P. este investită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, ci C.C.S.D..
2.Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 530 din 27 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta B.M. împotriva pârâţilor C.C.S.D. şi A.N.R.P., ambele cu sediul în Bucureşti, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, având ca obiect obligare emitere act administrativ.
A fost obligată pârâta CCSD să emită reclamantei decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 1746/N/2001 situat în Craiova, str.Doljului, nr. 14, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentinţe.
Instanţa a respins acţiunea formulată împotriva pârâtei ANRP, precum şi cererea privind cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, str.Doljului, nr. 14, jud. Dolj, imobil expropriat şi demolat.
Prin dispoziţia nr. 8713 din 06 martie 2007, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul notificat sub nr. 1746/N/2001 imposibil de restituit în natură, situat în Craiova, strada Doljului nr. 14, în acelaşi timp dispunându-se transmiterea dosarului către secretarul C.C.S.D. din cadrul ANRP.
Dosarul reclamantei a fost transmis secretariatului C.C.S.D. de către Primăria Municipiului Craiova, fiind înregistrat sub nr. 34359/CC/2007.
Instanţa a constatat că reclamanta a început procedurile de recuperare a unui bun ce îi aparţine sau a contravalorii acestuia, prin formularea unei notificări în anul 2001 la autoritatea locală, cu competenţe în materia stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, fiind emisă în acest sens o dispoziţie la 06 martie 2007.
Instanţa de primă jurisdicţie a constatat că între data depunerii cererii (notificării) şi data introducerii acţiunii au trecut aproximativ 10 ani, fără ca în perioada respectivă autorităţile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii.
Mai mult, s-a reţinut că autoritatea pârâtă C.C.S.D. a recunoscut că dosarul a fost înregistrat la ea în anul 2007 şi că după mai bine de 4 ani nu a fost începută nici măcar etapa evaluării.
Instanţa apreciază că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
În consecinţă, Curtea consideră că în pricina dedusă judecăţii s-au încălcat prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenţiei, Curtea consideră că prin neîndeplinirea obligaţiei de a se emite titlurile de despăgubire, autorităţile pârâte aduc o evidentă atingere noţiunii de bun şi a obligaţiei statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de România prin Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Concluzionând, Curtea apreciază că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfăşoare în termen rezonabil şi că depăşirea unui termen de 6 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii, constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.
Apărările pârâtei C.C.S.D. de Stabilire a Despăgubirilor în sensul că secretariatul C.C.S.D., în vederea completării şi reanalizării dosarului de despăgubire, a solicitat înscrisuri care să descrie construcţia demolată pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii, instanţa de fond le-a înlăturat întrucât nu au fost susţinute prin materialul probator administrat în cauză.
În ceea ce priveşte cererile privind constatarea încălcării dreptului său patrimonial şi obligarea pârâtelor să facă toate diligenţele necesare şi obligatorii pentru a evalua şi stabili valoarea de restituire în echivalent bănesc a imobilului, instanţa a apreciat că aceste cereri exced obiectului acţiunii judiciare în contenciosul administrativ, cât şi soluţiilor pe care le poate da instanţa, conform art. 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004.
Instanţa a respins cererea de obligare la plata contravalorii prejudiciului, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, instanţa de fond constatând că emiterea deciziei referitoare la acordarea titlului de despăgubire este în competenţa exclusivă a C.C.S.D., potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, o apreciază întemeiată şi a admis-o, respingând acţiunea reclamantei faţă de pârâta A.N.R.P..
Instanţa a respins şi cererea privind obligarea la cheltuieli de judecată, întrucât acestea au fost solicitate în baza unei facturi proforme, iar factura proformă nu este un document de plata, ci o invitaţie la cumpărare trimisă unui cumpărător potenţial, prin care se specifică produsele ce se vor vinde, reclamanta nefăcând dovada prin niciun document justificativ a achitării efective a onorariului către avocat.
Recurenta a arătat că prin decizia nr. 2815/2008 C.C.S.D. a stabilit două categorii de dosare
3. Recursul declarat de Statul Român prin C.C.S.D.
Recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, arătând că în cadrul procedurii administrative prevăzute de lege sunt parcurse mai multe etape, procedura finalizându-se prin emiterea de către C.C.S.D. a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
S-a arătat că, deşi legea nu a prevăzut un termen de soluţionare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, legiuitorul a stabilit ordinea de soluţionare a dosarelor aşa va fi decisă de C.C.S.D.. S-a arătat că în aplicarea acestor prevederi CCSD a emis decizia nr. 2 din 28 februarie 2006, în prezent înlocuită de decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008.
A fost criticată soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi pentru considerentul că autoritatea pârâtă a fost obligată în mod direct la emiterea deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor, cu trecerea peste etapele administrative.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
În cauza de faţă, Înalta Curte a constatat că în baza Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, str.Doljului, nr. 14, jud. Dolj, imobil expropriat şi demolat, iar prin dispoziţia nr. 8713 din 06 martie 2007, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul notificat sub nr. 1746/N/2001 imposibil de restituit în natură, în acelaşi timp dispunându-se transmiterea dosarului către secretarul C.C.S.D. din cadrul ANRP, fiind înregistrat sub nr. 34359/CC/2007, în vederea emiterii Deciziei reprezentând titlul de despăgubire, obligaţie ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de către pârâtă, deşi la dosarul înregistrat au fost depuse toate înscrisurile necesare soluţionării cauzei.
În conformitate cu dispoziţiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluţionare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape şi anume: etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul C.C.S.D. sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către C.C.S.D. a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlu în condiţiile prevăzute de art. 26 din O.U.G.nr. 81/2007 care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, secţiunea 1 intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”.
În aceste condiţii, verificând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamantei se priveşte ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanţa de fond, admiţând acţiunea formulată.
Critica formulată de recurent este neîntemeiată, întrucât instanţa de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să emită reclamanţilor decizie conţinând titlul de despăgubire pentru imobilul individualizat mai sus, cu respectarea dispoziţiilor din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deci cu respectarea obligatorie a etapelor prevăzute de lege, etape care se finalizează odată cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Înalta Curte a constatat că reclamanta s-a adresat pârâtului, manifestându-şi stăruinţa în soluţionarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluţionare efectivă, împrejurare care este de natură a o afecta pe reclamantă în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului se constată că prin Convenţie se apără drepturi concrete şi efective, iar orice ingerinţă în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menţinerii unui just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială şi exorbitantă.
Or, din această perspectivă Înalta Curte reţine că nesoluţionarea cererii formulate de reclamantă, indiferent de motivaţia autorităţii recurente, ar echivala cu o vătămare a acesteia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută.
Principiul legalităţii înseamnă, înainte de toate, existenţa unor norme de drept intern, suficient de accesibile şi previzibile, ori, în cauza de faţă, Legea nr. 247/2005 a stabilit procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.
Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudenţă, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru persoana interesată.
În opinia Înaltei Curţi litigiul născut între reclamantă şi autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar nesoluţionarea cererii adresate instituţiei pârâte prin faptul că dosarul reclamantei nu a urmat procedura de evaluare este de natură a crea o vătămare a reclamanţilor într-un drept prevăzut de lege, drept la care aceasta priveşte cu speranţă legitimă.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 247/2005.
Înterpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora „prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligaţia pentru judecătorul naţional de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională.”
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 530 din 27 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 116/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 120/2013. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
