ICCJ. Decizia nr. 1173/2013. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1173/2013
Dosar nr. 7906/2/2009
Şedinţa publică de la 21 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. 7906/2/2009, la data de 13 august 2009, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul S.G., ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate existenţa calităţii de colaborator al securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.
În motivarea acţiunii, autoritatea reclamantă a susţinut că prin cererea nr. 320/07 din 25 ianuarie 2007, adresată C.N.S.A.S. de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, se solicita, în temeiul Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, verificarea, sub aspectul stabilirii calităţii de agent sau de colaborator al securităţii, a persoanelor care deţin titlul de revoluţionar.
A mai arătat că, aşa cum rezultă şi din cuprinsul Notei de Constatare nr. S/011113328 din 12 noiembrie 2008, pârâtul a fost recrutat în calitate de colaborator la data de 21 februarie 1980, pentru supravegherea informativă comportării tinerilor cazaţi la căminele de nefamilişti ale întreprinderii A. din Bucureşti.iar la aceeaşi dată a semnat angajament, având nume conspirativ de colaborator.
1.2. Prin sentinţa nr. 885 din 7 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de C.N.S.A.S., a constatat calitatea de colaborator în privinţa pârâtului şi a respins cererea pârâtului de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a apreciat că susţinerile pârâtului referitoare la inexistenţa unor dovezi referitoare la colaborarea sa, nu sunt întemeiate, în condiţiile în care actul normativ special care stă la baza prezentei proceduri, conţine norme derogatorii în privinţa mijloacelor de probă, neavând astfel relevanţă inexistenţa unor documente olografe care să fie atribuite pârâtului, notele şi rapoartele scrise întocmite de către lucrătorii securităţii, pe baza informaţiilor ori analizei activităţii pârâtului, fiind suficiente.
În măsura în care pârâtul nu a contestat conţinutul celor două chitanţe olografe şi a recunoscut ca aparţinându-i angajamentul depus la dosar, Curtea a putut corobora toate înscrisurile întocmite de către ofiţerii de securitate cu actele aparţinând pârâtului.
A mai reţinut Curtea că în dosarul de reţea al pârâtului se menţionează faptul că acesta a figurat în evidenţele fostei securităţi, în perioada 1980 - 1987, chiar dacă ulterior anului 1980 nu mai există elemente care să ateste informaţii ce ar fi fost furnizate, cele două chitanţe, împreună cu rapoartele de recompensare, întocmite şi semnate olograf, de către ofiţerii de securitate, fac dovada remunerării pârâtului, în lipsa unor elemente care să pună la îndoială prezumţiile de autenticitate şi veridicitate ale acestora.
S-a mai reţinut că furnizarea de informaţii către organele de securitate a expus persoanele în cauză unor consecinţe negative pentru ele, vizând îngrădirea de drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
În concluzie Curtea a apreciat că apărările pârâtului, formulate prin întâmpinare, nu sunt în măsură a duce la respingerea acţiunii C.N.S.A.S.
A mai reţinut Curtea că pârâtul s-a rezumat să invoce, în mod formal, existenţa unei presiuni pentru darea angajamentului, fără a indica în concret în ce modalitate şi care au fost mijloacele apte să creeze o presiune asupra sa.
Or, din analizarea documentelor Securităţii întocmite în procedura recrutării pârâtului, inclusiv cea anterioară de verificare în acest scop, reiese foarte clar că în situaţia pârâtului nu s-au folosit alte mijloace decât cele obişnuite în recrutarea şi colaborarea cu securitatea, ba mai mult, în Raportul cu propunerea de recrutare din 19 februarie 1980 se afirmă că pârâtul „a mai sprijinit organele de securitate în perioada în care îşi satisfăcea stagiul militar”.
Curtea a apreciat că nici susţinerile pârâtului referitoare la conţinutul informaţiilor ce se pretinde că le-ar fi furnizat, nu au relevanţă în cauză, întrucât, chiar dacă vizau aspecte de notorietate sau aspecte cunoscute de către organele de securitate, ceea ce avea relevanţă era redarea poziţiei subiective a persoanei urmărite, faţă de politica statului şi de măsurile luate faţă de aceasta.
Astfel, se urmărea poziţia şi atitudinea lui B.V faţă de modul de soluţionare a cererii sale de emigrare şi eventualele demersuri pe care acesta era dispus să le urmeze ori pe care le-a parcurs.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a formulat recurs pârâtul care a invocat, în mod generic, dispoziţiile art. 299 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând critici prin care, în esenţă, a susţinut că instanţa de fond a dat o hotărâre nelegală şi netemeinică, prin interpretarea greşită a materialului probator şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză.
Astfel, se susţine că pretinsele informaţii furnizate organelor fostei Securităţi nu au fost în măsură să încalce sau să pericliteze/ să producă un minim de periclitare drepturi şi/sau libertăţi fundamentale.
Hotărârea pronunţată este netemeinică pentru că se întemeiază pe înscrisuri care sunt neconcludente, deoarece angajamentul şi referatele de recompensare nu constituie probe directe pentru activitatea imputată: furnizarea de informaţii în sensul legii.
Hotărârea pronunţată este netemeinică deoarece concluziile instanţei de fond nu au la bază probe independente, ci înscrisuri confecţionate de lucrătorii de securitate a căror forţă probatorie este afectată major de precaritate şi inconsistenţă.
Soluţia pronunţată este întemeiată legal pe dispoziţii care sunt contrare art. 53 din Constituţie şi art. 17 şi art. 18 din C.E.D.O.
În concluzie, s-a cerut admiterea recursului, casarea întregii hotărâri pronunţate şi respingerea acţiunii în constatare formulată de C.N.S.A.S.
3. Soluţia instanţei de recurs
Recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În cauză este necontestat că recurentul-pârât este deţinător al titlului de revoluţionar sau luptător cu merite deosebite în Revoluţia din decembrie 1989, astfel că verificarea efectuată de C.N.S.A.S. la cererea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, în temeiul art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008, este legală.
De asemenea, este necontestat că recurentul-reclamant a fost recrutat de organele fostei securităţi la data de 21 februarie 1980, aşa cum rezultă din angajamentul olograf dat de recurent, cât şi din rapoartele întocmite cu această ocazie de către ofiţerul de recrutare-legătură (filele 15-20), fiindu-i atribuit nume.conspirativ, care se regăseşte în notele informative întocmite de ofiţerul de legătură.
De asemenea, este necontestat că la data de 12 mai 1982 şi, respectiv la 12 ianuarie 1981, recurentul-reclamant a fost recompensat cu 400 lei şi, respectiv, 300 lei, ocazie cu care acesta a întocmit şi semnat olograf, cu numele conspirativ, chitanţele pe care ofiţerul de legătură a menţionat, de asemenea olograf, că a efectuat cele două plăţi.
De menţionat că, în ambele chitanţe întocmite de recurentul-reclamant, acesta a specificat în mod expres că a primit sumele respective „pentru informaţiile furnizate” ofiţerului de legătură.
Astfel fiind, instanţa de recurs apreciază că instanţa de fond a coroborat în mod judicios aceste înscrisuri care emană de la recurentul-reclamant cu conţinutul notelor informative întocmite de ofiţerul de legătură, concluzia instanţei de fond fiind logică şi pe deplin justificată.
Deci, criticile recurentului-reclamant referitoare la netemeinicia hotărârii instanţei de fond sunt neîntemeiate, fiind înlăturate de instanţa de recurs.
De asemenea, sunt neîntemeiate şi susţinerile potrivit cărora, în cauză, ar fi incidente concluziile şi constatările Curţii Constituţionale, formulate prin Decizia nr. 672/2012.
Prin această decizie, Curtea Constituţională a constatat că sintagmele „indiferent sub ce formă” şi „relatări verbale consemnate de lucrătorii securităţii” din cuprinsul art. 2 lit. b) teza a I-a din O.U.G. nr. 24/2008, sunt neconstituţionale.
În cauză, cu alte cuvinte, s-a susţinut că notele informative întocmite de ofiţerul de legătură, în care apar consemnate informaţiile furnizate de sursa, nu au forţă probatorie şi trebuiau înlăturate de instanţa de fond, în raport cu Decizia nr. 672/2012 a Curţii Constituţionale.
Dar, potrivit jurisprudenţei sale constante (ex.Decizia nr. 1415/ 2009), Curtea Constituţională a statuat că puterea de lucru judecat şi caracterul general obligatoriu sunt ataşate nu numai dispozitivului deciziilor, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta.
Or, în considerentele Deciziei nr. 672/2012, Curtea Constituţională a specificat în mod expres că sintagma „relatările verbale consemnate de lucrătorii Securităţii” nu pot avea forţă probantă dacă sunt luate izolat, dar pot servi ca temei pentru admiterea acţiunii dacă sunt coroborate cu datele sau informaţiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă, cum s-a întâmplat de altfel şi în cauza de faţă.
Instanţa de recurs reţine că sunt neîntemeiate şi criticile prin care recurentul-reclamant susţine că „pretinsele” informaţii furnizate nu au fost apte să încalce sau sa îngrădească drepturi sau libertăţi fundamentale ale persoanei sau persoanelor vizate.
Astfel, în cauză, este dovedit că persoana vizată de informaţiile furnizate de recurentul-reclamant, B.V., muncitor la Întreprinderea A. Bucureşti, unde recurentul-reclamant era electrician, a avut dosar de urmărire pentru că intenţiona să părăsească ţara (fila 92 şi urm.), informaţiile furnizate fiind folosite pentru măsurile luate împotriva acestuia, ceea ce a fost în măsură să aducă atingere libertăţii de exprimare şi dreptului la libera circulaţie, aşa cum în mod judicios a reţinut şi instanţa de fond.
În ceea ce priveşte criticile referitoare, cu alte cuvinte, la faptul că soluţia instanţei de fond s-ar întemeia pe dispoziţii legale contrare art. 53 din Constituţie şi art. 17 şi art. 18 din C.E.D.O., instanţa de recurs observă că recurentul-reclamant nu a formulat in terminis o excepţie de neconstituţionalitate şi nici instanţa de recurs nu apreciază ca necesară o astfel de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la constituţionalitatea/neconstituţionalitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.G. împotriva sentinţei nr. 885 din 7 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 117/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1174/2013. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
