ICCJ. Decizia nr. 1181/2013. Contencios. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1181/2013
Dosar nr. 1459/54/2011
Şedinţa publică de la 21 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 07 martie 2011, reclamanţii C.S., C.L.L., C.M., C.L., C.F., C.S.(J.), C.L.J., C.E., C.F.C., C.A.P., și C.L., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Craiova, Ministerul Administratiei şi Internelor au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea statului român respectiv a M.A.I. la retrimiterea imediată a reclamanţilor în Germania, conform prevederilor legale în vigoare, respectiv art. 2 alin. (5) al Convenţiei de preluare din 1992 şi a precedentelor în materie precum şi, sau în caz contrar acordarea de ajutor social de către Primăria Craiova, suspendat în conformitate cu Legea nr. 416/2001 republicată respectiv acordarea de locuinţă socială din fondul locativ al Municipiului Craiova.
S-a solicitat de asemenea obligarea statului român la daune morale şi materiale.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că statul român le-a încălcat o serie de drepturi şi au fost supuşi unui tratament inuman şi degradant.
Prin sentinţa nr. 1334 din 14 iunie 2011, în considerarea calităţii pârâtului, de autoritate publică centrală, instanţa a declinat cauza către Curtea de Apel Craiova.
În perioada 21 octombrie 2011 - 16 decembrie 2011, cauza a fost suspendată în baza art. 242 alin. (1) pct. 2. C. proc. civ.
La data de 29 noiembrie 2011, reclamanţii au formulat cerere de repunere pe rol şi precizări privind obiectul cererilor.
Prin Sentinţa nr. 668 din 16 decembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins acţiunea astfel cum a fost precizată de reclamanţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut în esenţă că din numeroasele explicaţii ale reclamanţilor, în considerarea art. 8 din Legea nr. 554/2004, reiese că se invocă refuzul nejustificat al M.A.I. sau al Consiliului Local Craiova de a-i retrimite în Germania.
A apreciat Curtea că din actele dosarului nu rezultă un refuz al M.A.I. sau al Consiliului Local Craiova.
Mai mult, s-a mai reţinut că deşi instanţa a solicitat lămuriri, reclamanţii nu au indicat baza legală a acestei retrimiteri, iar instanţa nu a putut identifica un temei juridic care să stabilească o astfel de obligaţie.
A mai reţinut instanţa că din corespondenţa purtată cu autorităţile publice locale şi centrale, rezultă ca reclamanţilor li s-a răspuns la solicitările adresate acestor autorităţi, în funcţie de competenţele lor legale, astfel că nu poate fi vorba de un refuz nejustificat din partea instituţiilor pârâte.
În ceea ce priveşte capetele de cerere privind obligarea statului român la daune morale şi materiale, s-a apreciat ca fiind neîntemeiate, având în vedere că nu s-a putut reţine o atitudine abuzivă din partea pârâţilor.
Împotriva hotărârii pronunţată de Curtea de Apel au declarat recurs reclamanţii C.L.M., C.S., C.L.L., C.M., C.L., C.F., C.S.(J.), C.L.J., C.E., C.F.C., C.A.P. și C.L.
Conform art. 3021 C. proc. civ. cererea de recurs cuprinde menţiuni obligatorii explicit şi limitativ enumerate de legiuitor printre care şi menţiunea indicării motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
În cauză, recurenţii nu s-au conformat dispoziţiilor înscrise în art. 3021 şi art. 304 C. proc. civ., nu au indicat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege.
De altfel, prin cererea de recurs recurenţii-reclamanţi reiau argumentele prezentate în cererea de chemare în judecată referitoare la refuzul nejustificat al instituţiilor intimate-pârâte de a-i retrimite în Germania, conform prevederilor legale în vigoare, respectiv art. 2 alin. (5) al Convenţiei de preluare din anul 1992.
Înalta Curte, analizând recursul în raport de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele şi în limitele ce urmează a fi expuse.
Prin cererea de chemare în judecată, ce formează obiectul litigiului de faţă, reclamanţii invocă refuzul nejustificat al M.A.I. de a-i retrimite în Germania şi al Consiliului Local Craiova de a le acorda ajutor social, constând în locuinţă socială din fondul locativ al Municipiului Craiova.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual reparaţii pentru daune morale.
De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.
Noţiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Instanţa de control judiciar reţine că din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă un refuz nejustificat al M.A.I. sau al Consiliului Local Craiova, ca urmare a corespondenţei purtate cu recurenţii-reclamanţi.
În cauza de faţă însă recurenţii nu au dovedit existenţa refuzului nejustificat din partea autorităţilor intimate de a răspunde sau a soluţiona cererile, deoarece răspunsul transmis de autorităţile sesizate nu echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul prevederilor legale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Definiţia excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând administraţiei publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
În cauza de faţă, nu poate fi imputată intimaţilor-pârâţi împrejurarea că nu au procedat, urmare a solicitării reclamanţilor, la comunicarea unui răspuns, în funcţie de competenţele lor legale, dovadă fiind în acest sens corespondenţa purtată de părţi cu autorităţile publice locale şi centrale.
Astfel, în cauză reclamanţii au primit un răspuns, iar împrejurarea că aceştia sunt nemulţumiţi nu echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare şi nici nu conferă dreptul la despăgubiri pentru repararea pagubei, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, atât O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi Memorandumul privind soluţionarea problemei apatrizilor de origine română aflaţi în Germania, aprobat de către Primul Ministru al României, la data de 22 martie 2001, la care recurenţii fac referire în cuprinsul cererii de recurs, nu prevăd o astfel de obligaţie în sarcina intimatului M.A.I.
Nici criticile recurenţilor-reclamanţi potrivit cărora se impune ca aceştia să fie retrimişi în Germania, pe motiv că au fost supuşi la rele tratamente în România, nu pot fi primite, întrucât conform dispoziţiilor art. 1169 C. civ., sarcina probei revine reclamantului, or corect s-a reţinut că aceştia nu au adus nici un mijloc de probă în susţinerea acestei afirmaţii, pentru ca instanţa să poată stabili în ce măsură o astfel de cerere este întemeiată.
Pentru considerentele arătate, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.L.M., C.S., C.L.L., C.M., C.L., C.F., C.S. (J.), C.L.J., C.E., C.F.C., C.A.P. și C.L. împotriva sentinţei nr. 668 din 16 decembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1175/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1185/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
