ICCJ. Decizia nr. 1175/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1175/2013
Dosar nr. 10194/2/2009
Şedinţa publică de la 21 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 29 octombrie 2009 sub nr. 10194/2/2009, reclamantul C.N.S.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul V.I. solicitând să se constate calitatea acestuia de colaborator al securităţii.
În motivarea cererii reclamantul a arătat, în esenţă, că pârâtul este viceprimar al comunei Panticeu, judeţul Cluj, motiv pentru care s-au demarat verificări sub aspectul constatării calităţii de lucrător sau de colaborator al securităţii. S-a arătat că pârâtul a fost recrutat in anul 1986, sub nume conspirativ pentru acoperirea informativă a Of. P.T.T.R. din comună, cât şi pentru cunoaşterea şi supravegherea unor elemente aflate în atenţia organelor de securitate, mai ales pe linia sectelor. La aceeaşi dată a semnat angajament olograf.
Pârâtul, legal citat, a depus note de şedinţă prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) teza a I-a din O.U.G. nr. 24/2008. în susţinerea acestei excepţii, s-a arătat în esenţă că dispoziţiile art. 2 lit. b) teza a I-a din O.U.G. nr. 24/2008 sunt neconstituţionale în raport de prevederile art. 30 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 15 alin. (2) din Constituţia României.
Prin sentinţa civilă nr. 2447 din 25 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea reclamantului şi s-a constatat calitatea pârâtului V.I. de colaborator al securităţii.
Impotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 19 august 2010 sub nr. 10194/2/2009.
Prin Decizia nr. 1796 din 25 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul formulat de recurentul-pârât, a fost casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În considerente s-a reţinut că, deşi pârâtul a invocat excepţia de neconstituţionalitate, iar în practica s-a consemnat că instanţa a reţinut spre soluţionare cauza pe excepţie şi pe fond, instanţa a omis să cerceteze admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, neexistând nici în considerentele sentinţei, nici în dispozitiv vreo referire la aspectele menţionate.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 15 septembrie 2011 sub nr. 10194/2/2009.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 7039 din 24 noiembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de pârât, în temeiul art. 29 alin. (1) şi alin (3) din Legea nr. 47/1992 a dispus sesizarea Curţii Constituţionale a României cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) teza a I-a din O.U.G. nr. 24/2008, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., şi a constatat că pârâtul a avut calitatea de colaborator al securităţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
- Instanţa a analizat cu prioritate condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza a I-a din O.U.G. nr. 24/2008 formulată de pârât.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a apreciat că cererea pârâtului de sesizare a Curţii Constituţionale întruneşte cumulativ condiţiile de admisibilitate.
Astfel, dispoziţiile art. 2 lit. b) teza a I-a din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii, publicată în M. Of. al României, Partea a I-a, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată;cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, publicată în M. Of. al României, Partea a I-a, nr. 800 din 28 noiembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii, pretins neconstituţionale, fac parte dintr-o O.U.G., respectiv lege de aprobare a ordonanţei de urgenţă, în vigoare la momentul invocării excepţiei şi ele au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât reglementează cadrul legislativ în baza căruia reclamantul C.N.S.A.S. a promovat prezenta acţiune în constatare.
În privinţa temeiniciei excepţiei invocate, Curtea a apreciat că se impune respingerea excepţiei, întrucât dispoziţiile criticate au o raţiune bine determinată faţă de scopul declarat al actului normativ de a institui o formă de continuare într-un mecanism nou, a procesului de devoalare a activităţilor regimului comunist care a exercitat, în special prin intermediul securităţii, "o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi a libertăţilor lor fundamentale". Aceasta îndreptăţeşte accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii, prin consemnarea publică a abuzurilor, şi contribuie la o mai bună înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că la data de 30 mai 1986 pârâtul a semnat un angajament olograf din care reiese că a acceptat colaborarea în mod organizat şi secret cu organe ale securităţii sub nume conspirativ, angajându-se să păstreze secretul colaborării. Ulterior semnării angajamentului, pârâtul a furnizat benevol informaţii referitoare la persoane care făceau parte dintr-o secta.
Din probele administrate în cauză de reclamant, reiese că prima condiţie impusă de O.U.G. nr. 24/2008, este îndeplinită, pe parcursul colaborării cu organele de securitate, pârâtul furnizând informaţii sub formă de note scrise despre atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
În raport de conţinutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Curtea a reţinut că prin informaţiile furnizate, pârâtul a denunţat atitudini considerate a fi potrivnice regimului totalitar, iar acestea vizau îngrădirea dreptul la libertatea de exprimare a persoanelor arătate în notele informative întocmite ca urmare a angajamentului de colaborare cu structurile securităţii, precum şi libertatea de conştiinţă, fiind de natură a atrage consecinţe negative asupra persoanelor indicate.
Sub aspectul celei de-a treia condiţii enunţate, Curtea a observat că interpretările gramaticală, logico - sistematică şi teleologică ale prevederilor legale aplicabile speţei, conduc la concluzia certă că nu este necesar, pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliţiei politice, ca activitatea acesteia să fi adus efectiv atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi şi libertăţi şi să fi fost aptă să le aducă atingere.
În opinia instanţei, activitatea concretă a pârâtului, astfel cum rezultă din materialul probator, a determinat o supraveghere îndeaproape a persoanelor despre care dăduse informaţii.
În concluzie, informaţiile furnizate de pârât au îngrădit dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea de conştiinţă prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile civile şi politice, precum şi dreptul la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile civile şi politice.
Prin urmare, instanţa de judecată sesizată, urmare a aprobării notei de constatare, analizând cererea în raport de ansamblul probator administrat în cauză, a apreciat că C.N.S.A.S., în calitate de reclamant, a făcut dovada susţinerilor sale, astfel încât a constatat calitatea pârâtului de colaborator al securităţii.
3. Recursul formulat de V.I. împotriva sentinţei nr. 7039 din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
3.1. Instanţa de fond a omis să se pronunţe cu privire la cererea de suspendare a judecării cauzei până la data soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate.
La data invocării excepţiei erau în vigoare prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 şi conform principiului tempus regit actum cererea trebuia analizată în funcţie de legea în vigoare la data formulării ei.
Hotărârea instanţei de fond este casabilă pentru motivul încălcării prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea nu a cuprins motivele admiterii/ respingerii cererii de suspendare a judecării pricinii.
Hotărârea este casabilă pentru că au fost încălcate prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora sesizarea Curţii Constituţionale se face prin încheiere şi nu prin sentinţă.
În cuprinsul sentinţei atacate nu se precizează motivele pentru care apărările recurentului cuprinse în întâmpinare, au fost înlăturate.
Singurul argument care a stat la baza convingerii instanţei de judecată că recurentul a avut calitatea de colaborator al securităţii, s-a format din prisma actelor care au fost depuse de reclamant.
Câtă vreme s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, se impunea suspendarea judecării pricinii.
3.2. Instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 2 lit. b) teza a I-a din O.U.G. nr. 24/2008.
Recurentul nu a desfăşurat activităţi de natura celor care sunt menţionate la art. 2 lit. b).
Faptul că organele de securitate au cerut informaţii despre activitatea unor persoane nu echivalează cu furnizarea informaţiilor de natura celor prevăzute la art. 2 lit. b).
Niciuna dintre persoanele menţionate în actele depuse la dosar nu a avut de suferit ca urmare a activităţilor recurentului.
Prin definirea în anul 2008 a noţiunii de colaborator al securităţii se creează criterii de judecare a faptelor unor persoane după o lege actuală, pentru fapte săvârşite anterior intrării în vigoare a legii.
4. La dosar a fost depusă Decizia Curţii Constituţionale nr. 279 din 22 martie 2012 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza a I-a din O.U.G. nr. 24/2008, ridicată în prezenta cauză.
II. Considerentele Înaltei Curţi, instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
1. Recursul este nefondat.
1.1. Prima instanţă a aplicat în mod corect principiul aplicării imediate a legii noi de procedură, care a eliminat obligativitatea suspendării judecării cauzei în cazul în care se ridică în faţa instanţei de judecată o excepţie de neconstituţionalitate şi este sesizată Curtea Constituţională.
Principiul tempus regit actum, menţionat de recurent se aplică în cazul legii substanţiale, materiale şi nu a celei de procedură.
Hotărârea instanţei de fond nu este susceptibilă de modificare/ casare pentru motivul pronunţării unei „hotărâri” şi nu a unei „încheieri”, recurentul nefiind vătămat în niciun mod prin actul procedural emis.
Mai mult, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate, respingând-o, astfel încât referirile instanţei de fond la dispoziţiile art. 2 lit. b) teza a I-a din O.U.G. nr. 24/2008 sunt legale şi în acelaşi timp, constituţionale.
1.2. Din actele dosarului rezultă că recurentul-pârât s-a angajat la 30 mai 1986 să colaboreze cu organele de miliţie în mod organizat şi secret, sub nume conspirativ, în special în privinţa membrilor unei sectei.
Prin nota informativă, recurentul a arătat că l-a urmărit pe numitul P.Ş. dacă merge la persoane din cadrul sectei. Ulterior, recurentul a primit sarcina urmăririi în continuare a lui P.Ş. şi D.E.
De asemenea, prin nota informativă din 26 februarie 1989, recurentul a informat că V.A. este membru al sectei şi participă frecvent la adunările organizate.
Despre D.E. a informat, că este membru al sectei, este predicator şi ascultă postul de radio E.L., precum şi că încearcă să atragă noi membri în cadrul sectei.
Din celelalte note informative depuse la dosar, pe care recurentul nu le-a contestat, reiese împrejurarea că acesta urmărea mai multe persoane care făceau parte din secta, descria cu cine se întâlneau, unde mergeau, anumite detalii din viaţa de familie a lor.
Informaţiile furnizate de recurent se încadrează în condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Textul legal nu a fost declarat neconstituţional, astfel încât nu se poate afirma că legea se aplică retroactiv.
Este permisă sancţionarea unor fapte din trecut pentru restabilirea valorilor morale şi protejarea drepturilor fundamentale ale omului.
În mod cert, acţiunea de urmărire a unor persoane pentru motivul apartenenţei religioase reprezintă o activitate ce vizează îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Scopul legii, al O.U.G. nr. 24/2008, este acela de a dezvălui societăţii prezente anumite practici şi atitudini nedemne dintr-o epocă aflată sub imperiul dictaturii, dar şi ca persoanele care doresc să ocupe o funcţie publică să corespundă idealurilor de moralitate prezente şi să fie garanţii unui comportament în sensul apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
2. Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de V.I. împotriva sentinţei nr. 7039 din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1174/2013. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 1181/2013. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
