ICCJ. Decizia nr. 2741/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2741/2013

Dosar nr. 15813/197/2012

Şedinţa de la 5 martie 2013

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea adresată Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, reclamanta SC M.T.S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.T.M. Braşov, anularea procesului-verbal de contravenţie din 11 ianuarie 2012 încheiat de pârât.

Prin sentinţa nr. 3886 din 2 mai 2012, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov, reţinând că locul săvârşirii faptei sancţionate prin procesul-verbal de contravenţie contestat este localitatea Predeal, aflată în raza de competenţă a acestei instanţe.

Judecătoria Braşov, prin sentinţa nr. 11536 din 24 septembrie 2012, reţinând că fapta contravenţională sancţionată constă în neîndeplinirea de către angajator a obligaţiei legale de a încheia contract individual de muncă persoanelor pe care le primeşte la muncă şi că, prin urmare, fapta este săvârşită la sediul social al angajatorului, care este în Bucureşti, iar nu la punctul de lucru din Predeal, unde s-a constatat de către pârât că se aflau la muncă, nelegal, personale respective, a declinat competenţa de judecată în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.

Constatându-se ivirea conflictului negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, potrivit art. 22 din C. proc. civ.

Examinând actele dosarului, se constată că, în raport cu locul săvârşirii faptei, competenţa teritorială revine Judecătoriei Braşov.

Astfel, obiectul acţiunii în cauza de faţă îl constituie anularea procesului-verbal de contravenţie din 11 ianuarie 2012, încheiat de I.T.M. Braşov (dosar Judecătoria sectorului 6 Bucureşti), prin care reclamanta a fost sancţionată pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii, republicată, constând în „primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă(…)”.

Aşa cum rezultă, în mod neechivoc, din textul legal citat, contravenţia sancţionată în cazul în discuţie constă în fapta de a primi la muncă persoane fără formele prevăzute de lege în acest sens, iar nu în omisiunea de a întocmi aceste din urmă forme legale (contract individual de muncă), cum greşit a interpretat Judecătoria Braşov.

Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa de judecată a plângerii formulate împotriva procesului-verbal de contravenţie aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

De asemenea, conform prevederilor art. 10 pct. 8 din C. proc. civ., în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, competentă este instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acel fapt.

Cum din conţinutul procesului-verbal de contravenţie contestat reiese că fapta pentru care reclamanta a fost sancţionată a fost săvârşită în localitatea Predeal, rezultă că, potrivit dispoziţiilor legale susmenţionate, competenţa de soluţionare a plângerii formulate de reclamantă îi revine Judecătoriei Braşov, în a cărei circumscripţie se află locul săvârşirii contravenţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe SC M.T.S. SRL, în contradictoriu cu I.T.M. Braşov, în favoarea Judecătoriei Braşov.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2741/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond