ICCJ. Decizia nr. 302/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 302/2013
Dosar nr. 3947/2/2012
Şedinţa publică de la 24 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta U.A.T. Comuna C. a solicitat in contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice suspendarea prevederilor art. V din O.U.G. nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare in domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice; anularea actelor emise in vederea aplicării art V. din O.U.G. nr. 15/2012, respectiv „contul de execuţie privind restituirea la bugetul de stat a sumelor defalcate din TVA alocate in anul 2012 pe baza H.G. nr. 255/2012 pentru plata pe baza H.G. nr. 255/2012 a unor arierate aferente unor cheltuieli curente şi de capital pentru cofinanţarea unor proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile” solicitat de Trezoreria Z., judeţul Teleorman, precum şi toate actele subsecvente acestora; obligarea Ministerului Finanţelor Publice de a acorda despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin punerea in aplicare a prevederilor art V. din O.U.G. nr. 15/2012, respectiv 320.000 RON, suma care s-a pierdut ca urmare a returnări acestor bani; obligarea Guvernului României şi Ministerului Finanţelor Publice de a emite acte administrative care să conducă la restabilirea situaţiei anterioare intrării in vigoare a art. V din O.U.G. nr. 15/2012 şi obligarea Guvernului României şi Ministerului Finanţelor Publice de a nu mai emite acte administrative care să pună in aplicare prevederile art V din O.U.G. nr. 15/2012.
În ceea ce priveşte cererea de suspendarea a art V din O.U.G. nr. 15/2012, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu trimitere la condiţiile prevăzute in art. 14 din aceeaşi lege, apreciind că ordonanţa încalcă flagrant prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie, in sensul că aceasta a fost adoptată având ca motiv existenţa unei situaţii extraordinare neconţinând motivarea urgenţei emiterii acesteia.
Totodată, s-a mai arătat că, deşi potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 2 din Legea nr. 52/2003, orice proiect de act normativ necesită consultarea cetăţenilor, această consultare nu a avut loc in fapt.
Cu privire la condiţia prevenirii unei pagube iminente, a susţinut reclamanta că ordonanţa a stabilit returnarea unor sume alocate ce au avut ca şi scop plata unor arierate aferente cheltuielilor curente şi de capital şi cofinanţare unor proiecte cu finanţarea externă nerambursabilă.
Hotărârea instanţei de fond.
La termenul din data de 23 mai 2012 Curtea de Apel, din oficiu, a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a prevederilor art V din O.U.G. nr 15/2012 dispunând prin Încheierea de şedinţă pronunţată la aceeaşi dată admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare şi respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare a prevederilor art. V din O.U.G. nr. 15/2002 formulată de reclamanta U.A.T. Comuna C., in contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din analiza dispoziţiilor art. 14 şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că una dintre condiţiile de admisibilitate a cererii de suspendare este aceea că obiectul acesteia trebuie să fie un act administrativ, astfel cum este acesta definit de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege.
A apreciat instanţa de fond că O.U.G. nr. 15/2012 nu este un act administrativ, ci este o lege, in accepţiunea lato sensu, fiind adoptată de Guvernul României in temeiul dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţia României, in virtutea delegării legislative şi supusă aprobării Parlamentului României.
A mai reţinut instanţa de fond că Ordonanţele Guvernului pot fi atacate in contencios administrativ numai in condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, dispoziţii care reglementează o procedură specială de contestare, fără a exista posibilitatea suspendării efectelor acestora potrivit dispoziţiilor art. 14 sau 15 din aceeaşi lege.
În fine, Curtea de Apel a apreciat că, întrucât ordonanţele adoptate de Guvern nu sunt acte administrative ci acte normative cu putere de lege, neputând forma obiectul unei cereri in anulare, efectele produse de acestea nu pot fi suspendate potrivit dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
Recursul.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamanta U.A.T. Comuna C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, s-a criticat modalitatea de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare la termenul din data de 23 mai 2012 in condiţiile in care existau cereri de amânare din partea celor doi pârâţi, care ar fi putut invoca la rândul lor excepţii.
S-au mai invocat prin motivele de recurs dispoziţiile art 15 din Legea nr. 554/2004 cu trimitere la condiţiile prevăzute in art. 14 din aceeaşi lege, apreciind sub aspectul condiţiei cazului bine justificat că ordonanţa încalcă flagrant prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie, întrucât nu s-a motivat urgenţa emiterii acesteia, precum şi încălcarea art. 2 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională.
S-a mai arătat prin motivele de recurs că este îndeplinită condiţia prevenirii unei pagube iminente, dată fiind instituirea obligativităţii returnării unor sume alocate ce au avut ca şi scop plata unor arierate aferente cheltuielilor curente şi de capital şi de cofinanţare a unor proiecte cu finanţarea externă neramursabilă.
Recursul nu a fost întemeiat in drept, fiind invocate prevederile Constituţiei, Legii nr. 52/2003, Legii nr. 554/2004, Legii nr. 47/1992, H.G. nr. 255/2012, C. proc. civ. şi orice acte normative incidente.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs.
Analizând sentinţa criticată, prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Motivele de recurs prezentate de reclamantă nu reprezintă veritabile critici ale sentinţei atacate, întrucât reia argumentele pentru care a solicitat admiterea cererii de suspendare.
Potrivit dispoziţiilor ar. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Potrivit art. 15 alin (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresata instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.
Astfel cum rezultă în mod explicit din textele legal citate, măsura legală a suspendării vizează exclusiv actele administrative, în accepţiunea conferită acestei noţiuni de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Din textul art. 108 din Constituţia României rezultă că numai hotărârile emise in scopul de a „organiza executarea legilor” şi ordonanţele emise de Guvern în temeiul unei legi speciale de abilitare, reprezintă acte administrative, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Ordonanţele de Urgenţă nu intră în categoria actelor administrative, acestea fiind emise ca urmare a delegării legislative în favoarea Guvernului, reglementată de art. 115 din Constituţie, adică fie printr-o lege specială de abilitare a Guvernului, emisă de Parlament în domenii care nu fac obiectul legilor organice - art. 115 - (1) din Constituţie fie „în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată” - art. 115 alin. (4) din Constituţie.
Prin urmare, prin Ordonanţele de Urgenţă, Guvernul ca putere executivă, exercită temporar atribuţii de putere legiuitoare, Ordonanţele de Urgenţă având rang şi putere de lege până la validarea lor de către puterea legislativă - Parlamentul României, astfel că nu pot forma obiectul acţiunilor de contencios administrativ (nici de anulare şi nici de suspendare, nefiind permis a se suspenda un act a cărui legalitate nu poate fi verificată pe fond) .
Fiind prin natura lor acte cu caracter normativ, este limpede că şi formele privind controlul acestora sunt unele specifice, Legea contenciosului administrativ stipulând in situaţia acestora procedura specială de contestare prevăzută la art. 9, acţiunea putând avea ca obiect potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol numai „acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.
În concluzie, în mod corect prima instanţă a stabilit că O.U.G. nr. 15/2012 nu este act administrativ ci act normativ cu putere de lege, astfel că nu poate forma obiectul unei acţiuni in anulare, şi nici obiectul unei acţiuni de suspendare a efectelor produse de aceasta în cadrul procedurii prevăzută de art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte critica privind soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii la un termen la care pârâţii formulaseră cereri de amânare pentru pregătirea apărării, Înalta Curte apreciază că aceasta nu poate fi primită, pe de o parte pentru că cererile de amânare vizau fondul cauzei, iar pe de altă parte, pentru că reclamanta nu invocă o vătămare proprie ci o presupusă vătămare a dreptului la apărare a părţilor adverse. Totodată, se reţine că pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, autorul cererii de amânare, a fost reprezentat la termen de consilier juridic care a susţinut oral concluziile.
Constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de U.A.T. Comuna C. împotriva încheierii din 23 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2963/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 306/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
