ICCJ. Decizia nr. 2963/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2963/2013
Dosar nr. 10876/2/2010
Şedinţa publică de la 7 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin încheierea din data de 11 iunie 2010, în dosar nr. 2792/2/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 5098/2005 emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, dispunând suspendarea soluţionării recursului până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
Prin aceeaşi încheiere a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal cu excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 1642/2007 emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Titularul excepţiei de nelegalitate, recurent reclamant în dosarul de fond, S.R. a invocat in motivarea excepţiei de nelegalitate că niciun text de lege nu l-a abilitat pe ministru să emită un astfel de ordin, nelegalitatea fiind atrasă de lipsa abilitării şi emiterea acestuia cu exces de putere.
A invocat in acest sens dispoziţiile art. 92 alin. (3), art. 152 şi art. 154 din Legea învăţământului nr. 84/1995, art. 58 şi art. 61 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 - Statutul personalului didactic, lege ulterioară Legii învăţământului.
A apreciat reclamantul că Ordinul nr. 5098/2005 este nelegal şi pentru că încalcă principiul proporţionalităţii, stabilind criterii mai dure şi obligând pe candidaţi la obţinerea unei calităţi pe care nu au solicitat-o, respectiv cea de conducător de doctorat, iar pe de altă parte, este emis în lipsa standardelor naţionale pe care era obligat Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să le elaboreze, iar dovada neelaborării standardelor naţionale de evaluare reiese din procesul verbal al Reuniunii de lucru din data de 08 aprilie 2005 al C.N.A.T.D.C.U.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 7 martie 2011, emitentul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, intimat pârât în dosarul de fond, a solicitat instanţei respingerea excepţiei de nelegalitate în principal ca rămasă fără obiect, întrucât la data de 09 februarie 2011 a intrat în vigoare Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, care a abrogat expres Legea învăţământului nr. 84/1995 şi Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, şi implicit celelalte ordine emise în baza acestora, fiind aprobat Ordinul nr. 3759 din 09 februarie 2011 al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a C.N.A.T.D.C.U. şi a structurii acestuia, care, la art. 4, prevede următoarele: „La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă (…) precum şi orice altă dispoziţie contrară prezentului ordin”.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 4740 din 15 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia rămânerii fără obiect a excepţiei de nelegalitate şi s-a respins excepţia de nelegalitate formulată de reclamantul S.R., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Ministrul Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut cu privire la excepţia lipsei de obiect invocată prin întâmpinare că deşi ordinul a fost ulterior abrogat, el a produs efecte până la data abrogării, inclusiv în privinţa reclamantului, efecte pretins vătămătoare, astfel că se impunea necesitatea analizării legalităţii acestuia şi în raport de temeinicia excepţiei, eventuala înlăturare a ordinului pentru perioada cât a fost în vigoare.
A reţinut instanţa fondului că prin Ordinul nr. 5098/2005 pentru aprobarea Sistemului de evaluare privind conferirea titlului de profesor universitar, emis de Ministrul Educaţiei şi Cercetării, a fost aprobat Sistemul de evaluare privind conferirea titlului de profesor universitar, cuprins în anexa care face parte integrantă din ordin.
În ceea ce priveşte principala critică privind lipsa abilitării ministrului, a apreciat curtea de apel că această abilitare derivă din atribuţiile ministrului astfel cum sunt acestea consacrate în Legea nr. 84/1995 a învăţământului şi H.G. nr. 223/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, respectiv dispoziţiile art. 155 din Legea învăţământului potrivit cărora ”Ministerul Educaţiei şi Cercetării are obligaţia de a asigura pregătirea şi perfecţionarea personalului didactic din sistemul naţional de învăţământ şi stabileşte, prin organisme de specialitate, standardele naţionale pentru atestarea calităţii de cadru didactic” şi dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 223/2005, potrivit cărora Ministrul Educaţiei şi Cercetării elaborează cadrul normativ-metodologic, funcţional, operaţional şi economico-financiar în care se realizează politicile în domeniu.
Totodată a reţinut instanţa fondului că aceeaşi interpretare a competenţei ministerului a fost consacrată şi jurisprudenţial, respectiv, prin sentinţa civilă nr. 52 din 17 martie 2008, în Dosarul nr. 1313/45/2006 al Curţii de Apel Iaşi, sentinţa menţinută prin decizia civilă nr. 1972 din 16 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
De asemenea, judecătorul fondului a apreciat ca lipsite de relevanţă trimiterile reclamantului la textele de lege privind autonomia universitară, în cauză fiind vizate atribuţiile de reglementare şi nu de aplicare nemijlocită a reglementărilor.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că in ceea ce priveşte critica privind încălcarea principiului proporţionalităţii prin stabilirea unor criterii mai dure, obligând candidaţii la obţinerea unei calităţi pe care nu au solicitat-o, respectiv cea de conducător de doctorat, reclamantul este in eroare întrucât art. 3 alin. (1) al ordinului nu instituie nicio atare obligaţie, ci un drept în favoarea candidaţilor.
În fine, Curtea de Apel a apreciat că ordinul contestat nu impune condiţii suplimentare pentru dobândirea titlului de profesor universitar faţă de cele stabilite prin lege, observând şi că reglementarea anterioară, respectiv Ordinul nr. 4823/2004 impunea aceleaşi rigori.
3. Recursul.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul S.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ..
3.1. Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5098/2005 a fost emis cu exces de putere. Ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora, conform art. 78 din Legea nr. 24/2000.
3.2. Pentru emiterea Ordinului nr. 5098/2005 nu a existat o abilitare legală.
În formula introductivă a ordinului au fost arătate drept temeiuri juridice dispoziţiile art. 73 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 şi Legea nr. 128/1997, însă nu se arată care anume articol abilitează ministrul să stabilească standardele privind ocuparea posturilor didactice.
Prevederile art. 152 din Legea nr. 84/1995, prevăd că funcţiile didactice şi condiţiile pentru ocuparea acestora, se stabilesc prin statutul personalului didactic.
Art. 55 şi 56 din Legea nr. 128/1997 cuprind dispoziţiile referitoare la condiţiile pentru ocuparea funcţiilor didactice.
Art. 68 din acelaşi act normativ, se referă la absolvirea cursurilor pentru pregătirea personalului didactic.
Art. 61 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, în privinţa concursului pentru ocuparea funcţiei de profesor universitar face trimitere la verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege şi nu de un alt act normativ.
Art. 61 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 stabileşte că aprecierea candidatului la concursul pentru ocuparea postului didactic de conferenţiar universitar sau de profesor universitar se face prin punctaj, în baza unei grile adoptate specificului catedrei sau departamentului aprobată de secretarul universitar.
Universităţile au autonomie universitară, iar acordarea titlului de profesor este un atribut al autonomiei universitare, condiţiile sunt prevăzute de lege, se face prin concurs, prin punctaj, pe baza unei grile adoptate de senatul universitar.
3.3. Prevederile H.G. nr. 567/2005 se referă la organizarea şi desfăşurarea doctoratului şi nu au legătură cu speţa.
3.4. Deşi este indicată în preambulul şi H.G. nr. 223/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, nu are dispoziţii care să privească ocuparea posturilor didactice.
II. Considerentele Înaltei Curţi - instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
1. Motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. nu au fost dezvoltate şi, prin urmare, criticile aduse hotărârii instanţei de fond din această perspectivă, nu pot fi analizate.
2. Recursul va fi cercetat conform prevederilor art. 3041 C. proc. civ.
2.1. Ordinul nr. 5098/2005 a fost emis în temeiul Legii nr. 84/1995, al Legii nr. 128/1997, H.G. nr. 567/2005 şi H.G. nr. 223/2005.
Prin Ordinul nr. 5098/2005 s-a aprobat Sistemul de evaluare privind conferirea titlului de profesor universitar.
Sunt enumerate criteriile de evaluare, se dă standardul minim de evaluare, urmând ca fiecare universitate să analizeze cererile, însă nu este interzis a se solicita un standard superior.
2.2. Astfel cum este conceput conţinutul Ordinului nr. 5098/2005, nu se desprinde concluzia emiterii acestuia cu exces de putere şi cu încălcarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Ordinul nr. 5098/2005 nu încalcă prevederile art. 55, 56 din Legea nr. 84/1995, în sensul că nu se impun alte condiţii pentru ocuparea funcţiilor didactice, în speţă cea de profesor universitar.
De asemenea, prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 nu au fost încălcate.
Legea, în accepţiunea art. sus-menţionat reprezintă ansamblul regulilor stabilite pentru ocuparea funcţiei de profesor universitar, cu alte cuvinte, „legea” este înţeleasă în sens larg.
Împrejurarea că dispoziţiile art. 61 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 stabilesc că aprecierea candidatului se face în baza unei grile adaptate specificului catedrei sau departamentului, aprobată de senatul universitar, are semnificaţia posibilităţii de stabilire a unui standard mai ridicat, decât standardul minim cerut de lege (în sens mai larg).
Ordinul nr. 5098/2005 nu încalcă principiul autonomiei universitare prevăzut la art. 92 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, deoarece aceasta presupune ca selectarea şi promovarea personalului didactic şi acordarea titlurilor didactice să se facă numai în condiţiile legii, în accepţiunea extinsă a noţiunii.
2.3. Câtă vreme Ordinul nr. 5098/2005 conferă automat profesorilor universitari şi dreptul acestora de a conduce doctorate în domeniul de competenţă, indicarea drept temei al H.G. nr. 567/2005 în preambul, are legătură strânsă cu procedura şi sistemul de evaluare pentru acordarea titlului de profesor universitar.
3.4. Indicarea drept temei juridic a H.G. nr. 223/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării este corectă.
Dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 223/2005 stabilesc în mod expres atribuţiile principale ale ministerului, ca fiind cele legate de elaborarea cadrului normativ-metodologic, funcţional, operaţional şi economico-financiar în care se realizează politicile în domeniul educaţiei, ceea ce conferă legitimitate pentru emiterea ordinului în discuţie.
4. Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.R. împotriva sentinţei nr. 4740 din 15 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 2741/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 302/2013. Contencios. Suspendare executare act... → |
---|