ICCJ. Decizia nr. 3312/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3312/2013
Dosar nr. 8636/2/2011
Şedinţa publică de la 14 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 16 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. 9050/2/2009, s-a dispus, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea soluţionării cauzei şi înaintarea dosarului către Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 1, 2 şi 10 din H.G. nr. 595/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare.
În motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamanta a arătat că între auditorii încadraţi la Autoritatea de audit şi ceilalţi auditori angajaţi la ministere sau alte instituţii publice centrale nu poate exista un tratament diferenţiat, sub aspectul salarizării, pentru că toţi aparţin aceleiaşi categorii profesionale, îndeplinind funcţii cu atribuţii similare, iar fişa postului aprobată de ministru demonstrează că reclamanta era îndreptăţită să primească sporul de 75%.
Reclamanta a apreciat că prin neacordarea sporului de 75% a fost grav discriminată, având în vedere legislaţia U.E., legislaţia naţională şi reglementările specifice în domeniu şi prevederile Constituţiei României, deoarece auditorii de la Autoritatea de Audit se află în aceeaşi situaţie juridică, aceştia beneficiind de acest spor, în condiţiile în care atribuţiile de serviciu sunt identice.
Prin Sentinţa nr. 7770 din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins atât excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, cât şi excepţia de nelegalitate a art. 1, 2 şi 10 din H.G. nr. 595/2009 formulată de reclamanta M.M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministrul Finanţelor Publice, Guvernul României şi Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, aşa cum în mod constant a arătat şi instanţa supremă în jurisprudenţa sa, este admisibilă excepţia de nelegalitate a actelor administrative normative în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că pentru astfel de acte nu există un termen pentru promovarea acţiunii judiciare şi ţinând cont de principiul general de drept conform căruia ceea ce este permis pe cale de acţiune este permis şi pe cale de excepţie.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a constatat că prin cererea formulată la 8 iunie 2011 în cadrul dosarului de recurs aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reclamanta a invocat nelegalitatea art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 10 din H.G. nr. 595/2009 în raport cu prevederile art. 108 alin. (2) din Constituţie, cu dispoziţiile Legii nr. 24/2000 şi cu "principiile generale de drept", precum şi nelegalitatea Avizului Ministrului de Finanţe care încalcă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Constituţia României, iar prin Încheierea din 15 septembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a învestit curtea de apel exclusiv cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a art. 1, 2 şi 10 din H.G. nr. 595/2009.
Prin urmare, judecătorul fondului a apreciat că nu poate avea în vedere suplimentarea obiectului excepţiei de nelegalitate prin notele depuse la dosar la 8 noiembrie 2011 (respectiv cu nelegalitatea art. 4 pct. 3 din H.G. nr. 595/2009), întrucât ar fi eludată procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 care dă în competenţa instanţei în faţa căreia s-a invocat excepţia să examineze admisibilitatea acesteia şi să învestească instanţa de contencios administrativ competentă cu ceea ce consideră admisibil.
Cu privire la nelegalitatea art. 1 din H.G. nr. 595/2009 invocată de reclamantă, Curtea a reţinut că textul legal cuprinde definiţiile unor termeni, definiţii în legătură cu care reclamanta nu a formulat nicio critică în motivarea excepţiei sau în notele scrise depuse ulterior.
În ceea ce priveşte art. 2 alin. (1) din actul normativ menţionat, prima instanţă a apreciat că stabilirea de către legiuitor a unor condiţii pentru acordarea de sporuri salariale nu reprezintă o cauză de nelegalitate, întrucât Legea nr. 490/2004, modificată prin O.U.G. nr. 35/2009, a impus identificarea personalului care are şi îndeplineşte efectiv atribuţii de gestionare a fondurilor comunitare nerambursabile, fiind enumerate expres structurile din cadrul administraţiei publice care îndeplinesc aceste funcţii ca obiect de activitate principală.
De altfel, prima instanţă a constatat că activitatea de audit intern pe care reclamanta o invocă în temeiul Legii nr. 672/2002 reprezintă o activitate de control al activităţii de gestionare a fondurilor comunitare, şi nu o activitate efectivă de gestionare a acestora, astfel că reclamanta nu poate pretinde nici că ar fi discriminată prin modul de redactare a textului art. 2 din H.G. nr. 595/2009.
În fine, cu privire la nelegalitatea art. 10 din H.G. nr. 595/2009, curtea de apel a constatat că reclamanta nu a arătat ce dispoziţii legale se încalcă, limitându-se la critica potrivit căreia este "inutil şi inaplicabil, el făcând trimitere tot la lista incompletă de structuri cuprinsă în art. 2".
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta M.M., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea art. 1 alin. (1) şi art. 2 din Legea nr. 490/2004, precum şi a art. 1 din H.G. nr. 595/2009 - prevederi normative care stabilesc dreptul personalului ce desfăşoară activităţi de audit de a primi majorări salariale de până la 75%. De asemenea, Regulamentul CE nr. 1083/2006 privind gestionarea, monitorizarea şi controlul utilizării fondurilor comunitare stabileşte importanţa activităţii de audit pentru gestionarea fondurilor comunitare.
Recurenta precizează că a beneficiat timp de 3 ani de sporul menţionat, pentru activitatea de audit, iar în cadrul Curţii de Conturi a României, departamentul corespunzător (de control al fondurilor structurale) primeşte sporul de 75%.
Criticile formulate de recurentă se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, instanţa de control judiciar constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Legea nr. 490/2004 a recunoscut, în principiu, posibilitatea acordării unor sporuri salariale persoanelor angajate în raporturi de serviciu cu autorităţile publice pentru gestionarea asistenţei financiare comunitare acordate României şi a prevăzut la art. 1 alin. (3) faptul că, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Secretariatul General, se vor stabili structurile care au ca obiect de activitate gestionarea asistenţei financiare comunitare acordate prin Fondul de Solidaritate al U.E., numărul şi structura posturilor, criteriile de încadrare a personalului pe funcţii specifice şi procentul ce urmează a fi acordat personalului potrivit art. 1 şi 2, în funcţie de rezultatele activităţii proprii, corespunzător atribuţiilor din fişa postului.
În acest context a fost emisă H.G. nr. 595/2009, care la art. 1 a identificat sfera activităţilor inerente gestionării asistenţei financiare comunitare, iar la art. 2 a prevăzut în concret condiţiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească personalul căruia îi poate fi recunoscut un astfel de drept.
Aceeaşi hotărâre de Guvern a stabilit procedura de recunoaştere a acestor drepturi, reglementând în sarcina Ministerului Finanţelor Publice, alături de alte autorităţi publice, prerogativa verificării conformităţii, pe calea avizului, a îndeplinirii condiţiilor pentru activarea dreptului recunoscut de dispoziţia cu forţă juridică superioară, în aplicarea căreia a fost emisă.
Aşadar, norma primară, Legea nr. 490/2004 reglementează, doar cu titlu de principiu, recunoaşterea unor drepturi pentru funcţionarii publici angajaţi în activităţi de gestionare a instrumentelor structurale. În lipsa unei proceduri de aplicare a acestei dispoziţii legale, reglementarea este în mod evident lipsită de eficienţa scontată. Această procedură a fost reglementată prin H.G. nr. 595/2009.
În aplicarea dispoziţiilor legale mai sus arătate Ministerul Finanţelor Publice emite, conform prevederilor art. 4. alin. (7) lit. b) din H.G. nr. 595/2009, avizul său pentru recunoaşterea drepturilor garantate de lege personalului care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 din H.G. nr. 595/2009 pentru a beneficia de un astfel de spor.
În raport de actele normative menţionate instanţa de control judiciar constată că hotărârea de Guvern atacată a fost emisă în conformitate cu Legea nr. 490/2004 şi în limitele trasate de această lege, emitentul hotărârii având prerogativa de a stabili criteriile care stau la baza acordării majorărilor salariale pentru funcţionarii publici angajaţi în activităţi de gestionare a fondurilor structurale.
Pentru considerentele expuse, hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.M. împotriva Sentinţei civile nr. 7770 din 20 decembrie 201 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 394/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 404/2013. Contencios → |
|---|
