ICCJ. Decizia nr. 3299/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3299/2013
Dosar nr. 5801/2/2012
Şedinţa de la 14 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta S.M. a solicitat, în contradictoriu cu Procurorul General al Pachetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, suspendarea executării Ordinului nr. 1078 din 15 iunie 2012 emis de pârât, ordin prin care s-a dispus ca reclamanta să-şi desfăşoare activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că Ordinul nr. 1078 din 15 iunie 2012 este actul emis în continuarea unei serii de hotărâri şi ordine a căror nelegalitate a fost contestată, iar pentru aproape toate aceste acte, procedurile de verificare a legalităţii sunt în curs, instanţa pronunţându-se irevocabil doar cu privire la două dintre ele.
Prin întâmpinare, pârâtul Procurorul General al Pachetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru lipsa procedurii plângerii prealabile.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 4641 din 22 august 2012, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei procedurii prealabile şi a respins acţiunea formulată de reclamanta S.M. în contradictoriu cu pârâtul Procurorul General al Pachetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că din înscrisul depus la dosar rezultă că reclamanta a sesizat ministrul justiţiei cu solicitarea de revocare a Ordinului nr. 1078 din 15 iunie 2012, apreciind că ministrul justiţiei are calitatea de autoritate ierarhic superioară, în înţelesul dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, din moment ce Ministerul Public îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei, însă din nicio dispoziţie legală nu rezultă, însă, existenţa unui raport de subordonare între ministrul justiţiei şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de natură a justifica promovarea recursului ierarhic, prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că, potrivit dispoziţiilor art. 69 din Legea nr. 304/2004, ministrul justiţiei, când consideră necesar, din proprie iniţiativă sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnaţi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ori de ministrul justiţiei.
2. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta S.M., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de suspendare ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, în condiţiile în care a formulat plângerea prealabilă pe care a adresat-o ministrului justiţiei, întrucât acesta are competenţa de a verifica ordinele emise de către Procurorul General.
De asemenea, recurenta a mai arătat că şi în situaţia în care ministrul justiţiei nu este autoritatea ierarhic superioară Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, totuşi plângerea prealabilă a ajuns şi la Procurorul General prin Adresa nr. 2/61367 din 9 iulie 2012, care a răspuns prin Adresa nr. 15267C71499/2012 din 25 iulie 2012, astfel încât în cauză este îndeplinită procedura prealabilă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Recurenta-reclamantă a supus controlului judiciar Ordinul nr. 1078 din 15 iunie 2012 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând suspendarea lui în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".
Procedând la verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, constată că recurenta-reclamantă a formulat plângere prealabilă împotriva Ordinului nr. 1078 din 15 iunie 2012, înregistrată la ministrul justiţiei sub nr. 61367 din 26 iunie 2012.
De asemenea, din actele şi lucrările dosarului rezultă că plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Ordinului nr. 1078 din 15 iunie 2012 a fost înaintată către Procurorul General prin Adresa nr. 2/61367 din 9 iulie 2012.
Formularea plângerii prealabile sub forma recursului ierarhic sau graţios reprezintă în opinia legiuitorului român o condiţie specială de exercitare a acţiunii în contencios administrativ, sancţiunea neîndeplinirii acestei condiţii fiind aceea a respingerii acţiunii ca inadmisibilă.
În cauză, s-a aplicat greşit această sancţiune deoarece reclamanta a parcurs procedura prealabilă sesizării instanţei de judecată, pentru că aceasta a formulat plângere prealabilă înaintată către Procurorul General prin Adresa nr. 2/61367 din 9 iulie 2012.
Procedura prealabilă nu a fost concepută ca un mijloc de împiedicare sau restrângere a accesului la justiţie, ci dimpotrivă, ca o posibilitate de remediere a eventualei nelegalităţi a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către organul emitent sau organul ierarhic superior.
Această procedură specială a fost respectată în cauză, neexistând niciun temei pentru ca recurenta să fie obligată să formuleze o nouă plângere prealabilă, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
De altfel, potrivit art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, republicată, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept.
Aplicarea principiilor constituţionale privind accesul liber la justiţie şi folosirea căilor de atac impune ca toate cererile greşit îndreptate să fie transmise jurisdicţiei competente să le soluţioneze.
Chiar dacă plângerea prealabilă a fost iniţial îndreptată greşit către ministrul justiţiei, în lumina dispoziţiilor constituţionale amintite, precum şi cele ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte apreciază că, prin înaintarea plângerii reclamantei către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte a fost îndeplinită procedura prealabilă, în acest sens fiind şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 303/2009.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt întemeiate, astfel că, pentru a nu lipsi partea de un grad de jurisdicţie, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S.M. împotriva Sentinţei civile nr. 4641 din 22 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 424/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 430/2013. Contencios → |
|---|
